Anticul Salamis

In ziua în care ne-am mutat cu cazarea de la Ayia Napa la Limassol, am făcut o incursiune în Ciprul de Nord, în partea turcească, pentru a vizita Famagusta. Inainte de a ajunge acolo, ne-am oprit să vizităm ruinele de la Salamis.

Cândva capitală a Ciprului până în epoca târzie a bronzului, orașul acesta antic, aflat aproape de Famagusta, a fost cucerit pe rând de asirieni, egipteni, persani și romani. Mai multe cutremure puternice au afectat orașul, cel din 76 AD, fiindu-i fatal. Cea mai mare parte a sa este încă îngropată în nisip. Acest lucru l-a protejat de jefuitori. Deseori a fost comparat cu Pompei, care a fost și el acoperit, însă cu lavă și cenușă. Primele excavații au început aici în anii 1950’.

Se crede că a fost fondat de triburi din Anatolia, la care s-au adăugat apoi greci, veniți din Cilicia.

Homer ne spune că fondatorul a fost fiul regeluiTelamon, Teucer, care a participat la războiul troian. Soția sa, Hesione, era fiica regelui Laomedon din Troia și deci Teucer era văr cu Hector. Asta nu l-a împiedicat însă să lupte în cealaltă tabără în războiul troian.

Salamis s-a dezvoltat în jurul unui port, devenind o mare putere economică.  Acest lucru s-a întâmplat mai ales după venirea locuitorilor Tuzlei, un înfloritor centru al comerțului cu cupru, alungați de un cutremur devastator.

Primele monezi au fost bătute aici între 411-374 BC, în timpul stăpânirii persane și înainte de sosirea lui Alexandru cel Mare în Asia Minor.

In timpul stăpânirii romane, când capitala era la Paphos, Salamis era încă cel mai mare centru commercial al Ciprului. Orașul se întindea atunci 2km de-a lungul mării și 1km spre interior.

Se presupune că Salamis este primul loc în care a poposit Sf. Pavel, când a venit din Antiohia, Siria, să predice creștinismul.

Aflat chiar în apropierea intrării principale în cetate, se vede Amfiteatrul, care avea o capacitate de 15000 de locuri. Un element unic al acestei construcții este faptul că ea stă cu fața spre interior, spre deosebire de celelalte amfiteatre romane, care stau cu fața spre mare. El a stat acoperit de nisipuri până în 1959, când a fost adus la suprafață, ca una dintre zonele importante ale cetății. Au mai rămas 8 rânduri cu câte 50 de locuri. In prezent, aici se organizează spectacole diferite, concerte. Dintre artiștii prestigioși care au evoluat aici sunt menționați Jose Carreras și Bonnie M.

Amfiteatru

Pătrundem în cetate pe Drumul Roman, care păstrează urmele atâtor pași…Se mai văd urme ale mozaicului cu care era pavat.

In stânga noastră se vede Gymnasium, cu Palestra sa cu coloane, construit de împărații Traian și Hadrian. Alături de Amfiteatru, acestea sunt cele mai importante și reprezentative părți ale cetății, care au fost dezgropate până acum. Mai târziu, s-au adăugat la cele două capete bazine de înot, împodobite cu statui. In această zonă au fost amplasate numeroase statui de marmoră, pe care acum le vedem decapitate. Acest lucru s-a întâmplat odată cu răspândirea creștinismului, care nu vedea cu ochi buni statuile păgâne.

Statuile, stucatura, mozaicurile, toate erau colorate.

In perioada romană s-a construit aici un apeduct, care asigura apa de băut dar și cea necesară multelor băi, atât de îndrăgite de romani. Ele se compuneau din trei unități distincte: Sudatorium (băi fierbinți), Caldarium (băi cu aburi) și Frigidarium (băi reci).

Trebuie să ne luăm rămas bun de la ruinele anticului Salamis, deasupra căruia plutesc miresme de flori și ierburi. In lumina caldă a soarelui, cetatea a căpătat acea culoare mierie, pe care am remarcat-o de la început în Cipru.

The Antique Salamis

Homer says that Salamis was grounded by Teucer, King’s Telamon son, cousin of Hector of Troy. History says, Salamis was grounded by Anatolian tribes. Anyhow, I always like stories…

Salamis has to be visited in the Turk part of Cyprus. We did it on our way to Famagusta.

Once capital of Cyprus, Salamis was conquered by Assyrians, Egyptians, Persians and Romans, and was destroyed by earthquakes. Most of it was covered in sand for hundreds of years, and part of it was brought to surface starting 1950, when excavations begun.

The two most important parts which can be seen today are the Gymnasium and the Roman Amphitheatre.


Comments

Anticul Salamis — 2 Comments

  1. These historical remains,monuments and paintings are interesting.Salamis has a stormy history.It must have been very hard time,to be conquered by many other countries.
    It must be wonderful to enjoy performance there in amphitheater at night,under the moon,it must be romantic.

    • Every ancient place encountered hardships during the whole existence, and Salamis is no exception. A large part of it is still unearthed. From a philosophical point of view, it reminds us that everything is not for ever!

Leave a Reply to Traveling Hawk Cancel reply

Your email address will not be published.

*

code