Bali, “Insula zeilor” 23. Fotoreportaj din câmpurile de orez

O țară alcătuită din peste 17000 de insule, care are de hrănit peste 238 milioane de locuitori, trebuie să aibă o agricultură foarte productivă. Orezul este planta de bază în agricultura indoneziană și felul principal de mâncare pe masa balinezului. Cu o producție de 30 milioane de tone, Indonezia își acoperă aproape în întregime nevoile interne.

DSCN4906DSCN5216

Parcă nicăieri ca aici, în vestul insulei, nu am văzut atâtea câmpuri de orez. Irigarea acestei culturi se practică în Bali încă din secolul al 9-lea, când apa a început să fie administrată de către așa-numitele “temple de apă”. Ele gestionau această resursă importantă, împărțind-o echitabil între comunități și orezării printr-un interesant sistem de irigații, numit subak.. Prin ritualuri specifice, ele puneau oamenii în legătură cu natura, cu mediul în care trăiau. Aplicau astfel conceptul numit Tri Hita Karana, care promova comuniunea între lumea spiritelor, a oamenilor și natură. UNESCO conservă peisajul cultural al insulei Bali, care înglobează sistemul de irigații subak.

Cel mai mare templu de apă și cel mai reușit din punct de vedere arhitectural este Pura Taman Ayun, pe care l-am vizitat într-o altă excursie.

Am adunat multe fotografii ale câmpurilor sau teraselor de orez și m-am gândit să fac o postare separată pentru a vă putea imagina mai bine cât bine pot face sufletului aceste nenumărate nuanțe de verde! Terasele de orez și templele sunt imaginile cu care oricine asociază Bali.

 DSCN4873 DSCN4875 DSCN4876 DSCN4877DSCN4879 DSCN4882 DSCN4886 DSCN4889 DSCN4890 DSCN4892 DSCN4895 DSCN4901 DSCN4936 DSCN4962 DSCN4961

Bali, “The Island of Gods” 22. Photoreport From The Paddy Fields

A country on more than 17000 islands, which has to feed over 238 million people has to have an efficient agriculture. One of the main crop in Bali is rice. An extensive irrigation system, called subak, assures a production of 30 mln tons, almost enough to cover the intern needs.

I have a lot of photos, taken mainly from the car, showing the beauty of those green rice paddies. I thought that presenting a special report by means of part of those photos will help you identify Bali with the temples and the rice paddies, which is what the vast majority of people do!


Comments

Bali, “Insula zeilor” 23. Fotoreportaj din câmpurile de orez — 10 Comments

  1. Se pare ca orezariile sunt pe terenuri defrisate si nu prea intinse. Alaturi, cate o casa, probabil a proprietarului. Ai reusit sa surprinzi si diferite etape in dezvoltarea plantelor. Interesant!

  2. Wonderful sceneries! I didn’t know that rice is one of the main crop in Bali,the same as Japan. Maybe rice is one of the main food in Bali.
    Such a peaceful sceneries,thank you for sharing.

Leave a Reply to Rodica S Cancel reply

Your email address will not be published.