Basilica San Nicola din Bari

Astăzi este Sf. Nicolae așa că e firesc să facem o vizită bisericii cu același nume din Bari, care adăpostește moaște ale sfântului.

Nicolae s-a născut pe teritoriul de astăzi al Turciei, la Patara iar, după moartea sa, a fost înmormântat la Myra, în secolul al patrulea, era noastră. Myra era un loc înfloritor datorită, mai ales, numărului mare de pelerini care veneau să se închine la moaște. In timpul stăpânirii selciugilor, creștinismul a intrat într-un con de umbră și pelerinii s-au împuținat, bogăția locului scăzând.

Basilica San Nicola, Bari

Știind și ei că existența moaștelor unui sfânt, foarte cunoscut și iubit, aducea prosperitate locului în care se aflau, călugării din Veneția și Bari s-au gândit că nu ar fi rău să le aducă acolo. Zis și făcut. Trei corăbii din Bari, pline de marinari și negustori, au acostat la Myra în 1087, în drumul lor din Antiohia spre Bari. Intr-o noapte, moaștele sfântului au dipărut! Ele au reapărut la Bari în ziua de 9 mai 1087, fiind întâmpinate cu bucurie de populația orașului.

In Piazza San Nicola, în apropierea vechiului port, în 1089 a fost înălțată basilica, în stil romanesc. In interior se pot observa influențe ale stilurilor arab, romanesc și clasic. Portaluri largi, coloane de marmoră, ferestre arcuite, capiteluri romanesci și lei sculptați. Tavanul casetat este bogat ornat cu picturi aparținând lui Carlo Rosa din Bitonto.

Tronul baroc al Episcopului Elias se află așezat în altarul de mai sus.

Așa numitul Altar de Argint a fost donat bisericii de către țarul Ulos II al Serbiei, în 1319. In 1684 au fost angajați doi artiști napoletani, care să transforme altarul într-unul în stil baroc, conform gusturilor vremii.

Altarul de Argint

In apropierea Basilicii, mai pot fi vizitate și alte obiective interesante din Bari, precum Catedrala, Castelul Normand și Biserica Venețienilor.

Catedrala din Bari
Castelul Normand
Biserica Venețienilor

Basilica San Nicola In Bari

Basilica San Nicola in Bari has been erected in 1089 to preserve there the remnants of San Nicola, the saint born in Patara and burried in Myra, both on the today territory of Turkey. Those remnants have been stolen by sailors from Bari, to bring them in their own town, in order to attract pelegrins there. It was known that this was a way to develop a town and bring prosperity.

The church is built in Romanesque style but in the interior one can see Arabian, Romanesque and Classical style influences.

Noteworthy is the beautiful adorned wooden ceiling, the marble Elias Bishop cathedra, and the silver altar.

Very near the basilica, in Barivecchia, the tourist can also visit the Cathedral, the Norman Castle, and the Venetians Church.


Comments

Basilica San Nicola din Bari — 4 Comments

  1. Basilica e măreață, de o înălțime impresionantă. Doar pare atât de înaltă din cauza unghiului din care ai fotografiat-o? Tavanul și altarul de argint sunt migălos lucrate și în contrast cu stilul sobru al celorlate elemente.

  2. It’s a breathtakingly beautiful Cathedral! Pictures on the ceilings and on the walls are amazing.
    This altar has a sacred atmosphere,and these cavings are beautiful.
    I like that man holding a golden stick.
    Thank you for sharing these wonderful pics!
    Merry Christmas!

    • The ceiling is formed from wood painted panels, and on the walls there are remnants of older frescoes or more modern paintings. That man, in a glass case, is San Nicola or Saint Nicholas, the saint patron of the town. I am glad you liked this post.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code