Ce am mâncat la Hanoi și în împrejurimi

Pentru că ceea ce am mâncat în nordul Vietnamului a fost diferit de mâncarea din partea centrală (Hue, Danang, Hoian), m-am gândit să prezint bucătăria vietnameză în două postări diferite.

Incep deci cu Hanoi și localitățile din jur, pe unde am ajuns în diverse excursii pe care le-am făcut.

Quan An Ngon, Hanoi
în cartierul Hoan Kiem din Old Quarter, Hanoi

După cum ziceam la începutul poveștii, micul dejun l-am luat la hotel, având de ales între varianta occidentală, cu diferite combinații de gem, unt, brânză și ouă, făcute în diverse moduri sau varianta vietnameză cu Pho cu pui, cu porc sau tăiței cu ou. Intr-o săptamână am avut timp să încerc diverse variante.

Plecând apoi într-o excursie, în fiecare zi, luam masa de prânz în localități diferite. De obicei, nu era inclusă în prețul excursiei și invitam la masă ghidul și șoferul.

La Duong Lam, am mâncat într-o casă veche de 321 de ani pe care am vizitat-o și despre care am aflat că aparținuse cândva șefului învățământului din zonă. Ea se afla în posesia aceleiași familii și se transmitea ca moștenire doar fiilor. Fetele se măritau și plecau la casa soțului. Acum, casa este în grija unei fiice, fiindcă fiii nu mai vor sa stea în satul respectiv. Pe lângă programul de vizitare a casei, se oferă acolo și masă și cazare. Așa că am rămas și noi să mâncăm acolo, sub umbra unui pom, în curte.

ce am mancat la Duong Lam

Mâncarea a fost pusă în centru, după obiceiul asiatic. Aveam rulori de primavară cu carne de porc, carne de porc prăjită, salată din frunze de morning glory (ziceau ei, adică de zorele???) opărite si amestecate cu usturoi, salată de varză cu morcovi și, evident, orez. Am incheiat cu un ceai verde, băut împreuna cu gazdele.

In Hanoi am mâncat de trei ori.

O dată a fost când am facut turul de oraș și prânzul era inclus în preț, ca set menu. Ne-au așezat câte șase la o masă și au pus mâncarea la mijloc, ca noi să ne-o împărțim. După cum se vede de pe documentul lăsat pe masă, am avut salată de papaya verde, tofu cu sos de roșii, vinete cu un sos de soia și galanghal, un amestec de legume la aburi, pește pane, pui cu lemongrass și chilli, iar ca desert o felie de pepene verde. Restaurantul era în Old Quarter.

mix de legume la aburi
rulouri de vinete
tofu cu sos de roșii
salata de papaya verde
pui cu lemongrass și chilli

La Nha Hang Sixty Six, nu departe de hotelul meu, în Hoan Kiem, am fost singură. De afară părea un restaurant de preț mediu, cu un mobilier negru, cu iz de austeritate japoneză.

Am comandat orez prajit, cu pui și ananas și o salată, care mi s-a părut o operă de artă modernă. Faptul mi-a fost confirmat de nota de plată, pe care, la prețul de pe meniu, s-a adăugat un TVA de 5% și o taxă de serviciu de 10%. Și, de afară, nu simțisem nimic!

orez prăjit, cu pui și ananas
opera de arta, salata

A treia oară am mâncat când m-am intors pentru o zi la Hanoi, de la Hoian, fiindcă zborul meu de întoarcere era tot din Hanoi, ca și sosirea.

Am folosit acea zi pentru încă o excursie, despre care abia urmează să vă povestesc. La întoarcere, ghidul mi-a recomandat Quan An Ngon, care înseamnă, în traducere, restaurant delicios. Acesta ființează din 2005 și are patru locații în Hanoi. Noi am fost în curtea mare a unei vile coloniale franceze, unde mâncarea se gătea la standuri care închideau grădina pe trei laturi. Mâncarea, pregătită de chefi cu renume, era mâncare vietnameză stradală, pregatită cu ingrediente locale, proaspete. Curtea are o capacitate de 500 de locuri.

Foarte interesant mi s-a părut felul în care îți alegi ce vrei să mănânci. Asta era valabil mai ales pentru clienți ca mine, care se aflau prima dată acolo. Am observat apoi că alții (inclusiv ghidul meu) comandau direct, fără să aibă nevoie nici măcar de un meniu. Fiindcă la mine nu era cazul, am pornit însoțită de ghid, să fac turul standurilor și să văd ce bunătăți se pregătesc. Totul era la vedere. Mi-am ales ce mi-a făcut cu ochiul, ghidul notându-și ce am ales, pentru a lansa apoi comanda. Ne-am întors apoi la masă și am așteptat.

Am mâncat acolo o supă cu tăiței de orez, costițe de porc prăjite și o salată asortată din roșii, castraveți și salată verde. Ceaiul a fost de iasomie de această dată.

supa cu tăiței de orez
costițe de porc prăjite
salata asortată
o cană cu ceai de iasomie

In croaziera de la Halong Bay, deoarece cerusem un prânz vegetarian am primit ceva destul de ciudat – niște tăiței creți, alune prăjite, tofu pane, câțiva cartofi prăjiți reci și cu puternic miros de ulei, o gălușcă mai mare, umplută cu ceva neidentificabil și alte două, mai mici, din care una dulce, ca un marțipan. Cred că adunaseră ce li s-a părut a fi vegetarian la bucătărie și mi le-au inghesuit pe farfurie… N-am fost deloc încântată dar imi era foame…Apa îmi dusesem cu mine dar ceva de mancare, nu…Important e că, la plecare, ne-au pus pe masă niște plicuri pe care scria Happy tips for the crew (Bacșișuri fericite pentru echipaj), pe care nu le-a luat nimeni în seamă…

dubiosul meu pranz vegetarian din croaziera la Halong Bay

La Thanh Chuong Palace, un alt obiectiv despre care n-am scris încă nimic, în afara capitalei, Thai mi-a spus ca sunt invitata lui și a șoferului, Kai, la masă. Nu l-am induplecat deloc să mă lase pe mine să plătesc, a zis că, de data asta, ei sunt cei care fac cinste (asta după ce mă chestionase în mașină despre cam ce imi place să mănânc la ei).

In curtea obiectivului nostru se afla un restaurant destul de mare în interior și cu câteva mese plasate afară, în fața iazului pe care se afla și teatrul de păpuși pe apă.

Am mâncat acolo o omletă rulată și feliată în bucăți numai bune de băgat o dată în gură, salata din frunze de morning glory și cartof dulce, orez fiert la aburi și, la sfârșit, o supă despre care nu m-am încumetat să intreb ce e. Precaută, mi-am scos în micuțul bol dedicat, doar un polonic de zeamă clară, fără să cotrobăi pe la fundul vasului. Și bine am făcut! Zeama avea un gust acrișor plăcut dar, când am întrebat la sfârșit ce fel de supă e, am înțeles reacția mea instinctivă – era supă de scoici, iar eu nu mănânc nimic din ceea ce vine din mări și oceane…

What I Ate In Hanoi and Around

This post describes various locations and dishes I served while I was in Hanoi and around. You will see later that the dishes are different from what I ate in the central part of the country.


Comments

Ce am mâncat la Hanoi și în împrejurimi — 4 Comments

  1. Ai încercat toate preparatele de pe lista de meniu? Cum erau rulourile de vinete? Dar orezul prăjit cu pui și ananas de la Sixty Six?

    • Fotografiile reprezeinta chiar ce am mancat! Totul a fost foarte bun. Am citi recent ca avem si in Tms un restaurant vietnamez, nu stiam. Cand se va putea, va trebui incercat :))

  2. These are wonderful dishes!
    Skewered chicken,fried rice,spring rolls,you seem to have enjoyed these delicious cuisines!

Leave a Reply to Rodica Cancel reply

Your email address will not be published.

*

code