Cel mai frumos apus din Pelion este la Milina, se spune

Se spune că cel mai frumos apus din Pelion ar fi la Milina. Știm că fiecare laudă ceea ce crește în ograda sa, așa că am mers să ne convingem.

Am plecat din Potistika după amiază, când soarele era încă sus, să ne bucurăm de drum. Inainte de a ajunge la Milina, ne-am oprit puțin în Horto, un sat aflat într-un golf frumos, auriu în lumina soarelui și cu aerul înmiresmat de flori. Și aici sunt multe pensiuni, la care vă puteți caza.

Satul este căutat mai ales de iubitorii de windsurfing. Numeroase poteci pleacă spre dealurile învecinate, care oferă priveliști largi asupra golfului, apreciate de iubitorii de fotografie. Vara se organizează în sat multe evenimente culturale.

Horto

Doar trei kilometri despart Horto de Milina, așa că le vezi, practic, tot timpul de pe drum.

Odinioară, doar un sat pescăresc liniștit, Milina a devenit un centru turistic mai ales de vară, foarte căutat. Numele său vine de la cuv\ntul slav “mlin“, care înseamnă moară de apă.

Port natural, cu ape foarte liniștite, Milina oderă loc bun de ancoraj, fiind vizitată de numeroase ambarcațiuni.

In dreptul său se află două insule, Alatas sau Galatia și Prasouda. Pe prima se poate vizita Mănăstirea Ag. Saranta din epoca bizantină, pe cealaltă, Mănăstirea Zoodocho Pigi.  Se poate merge pe insule cu barca, din Milina.

In apropierea localității au fost descoperite, în ultimii ani, ruinele orașului antic Olizon, menționat de Homer, precum și vestigiile unei vechi biserici creștine, din secolele 5-6.

Strada principală, adică chiar șoseaua, se desfăloară lent paralel cu marea și la nivelul ei.

Așteptând apusul, ne plimbăm sau stăm pe bancă pe malul mării, într-o atmosferă foarte liniștită. Sunt puțini turiști acum, în a doua parte a lunii septembrie și ne simțim, parcă, localnici.

Incet, lumina începe să se schimbe. Mai întâi sunt nuanțele de galben. O dâră de lumină unește soarele cu țărmul. O minge galbenă, pune tente rozalii pe spațiul din jurul său. Oameni și obiecte, devin contururi.

Apoi, cerul se arămește, devine mai roșu, roșu-închis, în timp ce discul solar coboară după dealuri, tot mai repede, până ce alunecă cu totul după ele. In urma sa, cerul păstrează încă străluciri colorate și lumina ce răzbate îți spune că el, Soarele, este încă acolo doar că tu nu îl mai vezi. Și asta îți dă speranța că mâine el va lumina din nou bolta, urmând cu sârguință același drum.

 

It Is Said Milina Has the Best Sunset In Pelion

It is said that Milina has the best sunset in Pelion. And we wanted to see it. So, we left Potistika in the afternoon and went to Milina, through Argalasti and Horta.

Horta is now a touristic centre, much in the demand of windsurfers. A lot of events are organized here in summer.

Only 3 km apart from Horta, Milina was once a fishing village. The tranquil port offers shelter for the boats. Almost all the active life is alng the seaside. And yes, the sunset is indeed beautiful here!


Comments

Cel mai frumos apus din Pelion este la Milina, se spune — 2 Comments

  1. Ce locuri frumoase si imbietoare! Abia astept vara sa plecam si noi la drum. Ce bine ti-au iesit pozele cu apusul, care este chiar deosebit de clar si spectaculos.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code