Ciocănești, un muzeu în aer liber

Dacă urci prin Pasul Mestecăniș spre Pasul Prislop, musai vei trece prin comuna Ciocănești, înainte de a ajunge din Bucovina în Maramureș.

Aflată în S-V județului Suceava, pe DN18, care leagă Iacobeni de Borșa, trecând prin Cârlibaba, la altitudinea de 800-900m, comuna a fost denumită, printr-o hotărâre a Consiliului Local din 2004, “comună-muzeu”.

Photo72 Photo74 Photo58Ciocănești, comuna-muzeu

Aici, pe valea Bistriței Aurii, a fost atestată documentar pentru prima oară în anul 1400 o așezare cu numele de Ciocănești.

Legendele povestesc că acesta este locul prin care au trecut primii domni descălecători ai Moldovei și că săgeata lui Ștefan cel Mare, care a marcat locul unde se va ridica Mănăstirea Putna, a fost făurită chiar aici și aurită cu aur din Bistrița Aurie.

Numele comunei vine de la vechea îndeletnicire a locuitorilor săi, aceea de făuritori sau ciocănari de arme. Se pare că și în zilele noastre cel mai frecvent nume de familie în zonă este cel de Ciocan.

Vă învit să vă plimbați, alături de mine, prin Ciocănești, într-o zi frumoasă de sfârșit de iulie și să admirați motivele populare (regăsite și pe iile și bundițele oamenilor) cu care au fost împodobite casele, pentru a le face mai atrăgătoare.

Photo5Photo4Photo10Photo11Photo23Photo19Photo30Photo17Photo34Photo36Photo12Photo42Photo49Photo48Photo53Photo46Photo40Photo62Photo65Photo61Photo60Photo68Photo67Photo76Photo79Photo32

Ciocănești, an Open-Air Museum

I invite you on DN18, Iacobeni-Cârlibaba-Borșa, which takes you from Bukowina to Maramureș, two historical counties of Romania.

Here, along the Bistrița Aurie river, lies the village Ciocănești, a real open-air museum. The inhabitants put on their houses the traditional motiffs which one may see on the traditional Romanian costume.

The village was mentioned for the first time in a written document, on 1400.


Comments

Ciocănești, un muzeu în aer liber — 2 Comments

  1. Cata imaginatie! Cred ca nu exista casa in sat care sa nu fie decorata cu motive proprii satului si probabil se regasesc in decoratiile costumelor nationale sau pe ceramica.

    • Am mai fost prin Ciocănești și am mai făcut poze acum câțiva ani dar atunci vremea era urâtă și nu au ieșit prea bine, oricum nu de pus pe blog 🙂 Acum însă a fost soare, frumos și totul strălucea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code