Drumurile noastre, toate. Costuri de zbor

Scriu această postare în special pentru cei care călătoresc prima dată spre Asia și își pun, poate, întrebări legate de drumuri mai lungi decât cele cu care sunt obișnuiți în Europa, întrebări legate de durată de zbor, escale, companii pe care să le aleagă și, evident, de costuri.

Excursia am făcut-o împreună cu fiica mea, în perioada 21 ianuarie – 3 februarie 2018. Varianta de deplasare aleasă pentru excursia în Cambogia și Laos a fost: București-Doha-Hong Kong-Siem Reap-Paksi-Luang Prabang-Chiang Mai-Hong Kong-Doha-București, ea fiind dictată în primul rând de cost.

Prețul total al biletului a fost de 4699 lei, adică 1000 euro. Aceasta a reprezentat partea cea mai însemnată a cheltuielilor, ca întotdeauna când am zburat spre Asia. Costul poate fi mult mai mic însă, între 500-700 euro (funcție de perioadă și companie de zbor), dacă alegi să zbori din România direct în țara de destinație, fără drumuri intermediare.

Am zburat cu Qatar Airways, Hong Kong Express și Lao Airlines, la clasa economy.

Celelalte călătorii ale mele în Asia le-am făcut cu Turkish Airlines, Etihad, KLM sau Finnair. Acesta a fost primul meu zbor cu Qatar Airways și trebuie să recunosc că mi-a plăcut. Nu doar că serviciile la bord sunt excelente dar și spațiul pe care îl ai este mai mult decât suficient, ceea ce pentru mine personal este foarte important.

Primul segment, București-Doha a însemnat un zbor de aproape cinci ore, timp în care ne-am putut odihni, existând suficiente locuri libere. Au urmat aproape cinci ore de escală la Doha, unde am făcut cunoștință cu un aeroport de cinci stele! Foarte curat, cu o atmosferă liniștită, cu obișnuitele magazinașe de suveniruri de pe aeroporturi dar și cu magazine de firmă (Harrods tocmai și-a deschis un magazin acolo), restaurante și cafenele, quiet areas – acele oaze de liniște unde te poți odihni minunat dacă trebuie să aștepți mai multe ore și chiar artă modernă, ca în orice aeroport care se respectă.

avionul care ne-a dus la Doha

elegantul aeroport Doha, deschis în mai 2014

de aici, de sus, pleacă un tren de mare viteză spre oraș

ursulețul-lampă, creat de elvețianul Urs Fischer, un loc unde oamenii își fac fotografii

moda la Doha

o serie de opt sculpturi în bronz, aparținând americanului Tom Otterness

După pauză, a urmat cel mai lung și obositor segment de zbor, de la Doha la Hong Kong – ceva peste șapte ore la dus dar zece ore la întors! Tocmai pentru a mai reduce din oboseala drumului și pentru a mă reîntâlni, după cinci ani, cu metropola chineză, am rămas două nopți la Hong Kong.

După cum m-am așteptat, aeroportul din Hong Kong fusese decorat, în așteptarea Anului Nou chinezesc care începe în 2018, la 16 februarie. Este Anul Câinelui de Lemn. Numeroase insule florale, completate cu statui-câini, totul în roșu și auriu, culori considerate de către chinezi norocoase și aducătoare de prosperitate . O mare de orhidee și copăcei de cireși decorativi, autentici (la început am crezut că sunt artificiali și am pus mâna pe ei!). Un aeroport foarte agitat, așa cum îl știam.

aeroportul Hong Kong

decorațiuni pentru Anul Câinelui

După ce ne-am plimbat puțin prin Hong Kong, am plecat mai departe cu o cursă low cost, Hong Kong Express, direct de la Hong Kong la Siem Reap. Ea a fost introdusă recent, e mai puțin cunoscută și de aceea majoritatea celor care merg la Siem Reap o fac din Singapore dar mai ales din Bangkok. Durata zborului a fost de două ore și jumătate. Impresia pe care mi-a lăsat-o această companie, mai ales pentru felul în care au gestionat lucrurile la sol, nu a fost prea grozavă. Personalul mi s-a părut destul de confuz, ca să nu spun altfel, nestăpânind prea bine pasagerii, mai ales pe cursa de întoarcere, de la Chiang Mai la Hong Kong.

Siem Reap ne-a întâmpinat cu arhitectura specific cambogiană, atenționându-ne că intrăm pe teritoriul protejat de UNESCO al Angkor Watului. A urmat statul la rând pentru obținerea vizei cambogiene on arrival (VOA). Iți trebuie o fotografie tip pașaport și 30 US$, pe care îi predai – împreună cu un formular completat la fața locului – la un ghișeu, după care aștepți, nu foarte mult, până ți se strigă numele și ți se înmânează pașaportul cu viza. In așteptare, am făcut câteva fotografii pe aeroport, observând utilizarea unor elemente arhitecturale de la Angkor Wat, așa cum le-am văzut în cărți sau pe intenet.

cursa Hong Kong Express cu care am sosit de la Hong Kong

Aeroportul Internațional Siem Reap, Cambogia

puternicul zeu Hanuman, conducătorul maimuțelor

baluștri folosiți la geamurile templelor din Angkor Wat

una dintre celebrele fețe de la Templul Bayon

Când a sosit timpul, o cursă Lao Airways ne-a dus în trei ore și jumătate, cu tot cu escala de la Pakse, de la Siem Reap la Luang Prabang. La început nu mi-a surâs această escală, fie ea și de doar jumătate de oră dar apoi m-am convins că a fost bine așa. Alți călători, care mai fuseseră la Luang Prabang, ne-au povestit cât de mult se așteaptă obținerea vizei on arrival pe acel aeroport! La Pakse, fiind puțini călători și singurul avion aterizat, totul a mers extrem de repede. Nu mi-a mai trebuit nici fotografia, mi-au făcut-o ei. Costul vizei, tot 30US$. Practic, în 10-15 minute aveam viza de Laos în pașaport!

Nu prea ai ce vedea acolo. Aeroportul este simplu și chiar cam sărăcăcios, amintindu-mi de aeroporturile noastre în anii ’70.

Prima dată în Laos, m-am familiarizat cu peisajul său muntos în acest zbor. Stăteam însă aproape de aripă și geamul era cam murdar, așa că fotografiile nu sunt prea reușite. Totuși, ca să vă faceți o impresie, așa arată Laos văzut de sus.

Laos văzut de sus, în zona Luang Prabang

mighty Mekong!

am aterizat!

un apus pe cinste, la aterizarea în Luang Prabang

Oricât de bine te-ai simți într-o călătorie, chiar și lucrurile bune au un sfârșit și vine momentul întoarcerii acasă. Știam că de data asta drumul va fi mult mai greu, fiind deja obosite și nemaiavând anticipația noului, ca la sosire. Prima etapă, cu o escală de aproape șase ore la Chiang Mai, în Thailanda, avea să ne aducă și o surpriză neplăcută.

Iată-ne deci pe zborul companiei Lao Airlines, de la Luang Prabang la Chiang Mai, cu durata de zbor de o oră. Nu ne prevenise nimeni că, deși în tranzit, nepărăsind aeroportul, va trebui să plătim totuși viza de Thailanda, care costă 70US$! Prima care ne-a spus acest lucru a fost funcționara de la aeroportul din Luang Prabang. Chiang May nu are zonă de tranzit și va trebui să ne ridicăm bagajul, cu care să ne facem ulterior check in, acolo!

Este adevărat că, odată ajunse la Chiang Mai, totul a mers extrem de repede, adică cam șase minute, cât scrie pe un afiș mare, care explică pașii necesari Ai nevoie și de o fotografie pe care, dacă nu o ai, o poți face acolo, contra 300 baht. “Noroc” că se acceptă și plata în dolari americani, chiar dacă pe afiș scrie că trebuie făcută numai în baht. Ce te faci însă dacă nu mai ai bani, nu ne spune nimeni, că doar se poate întâmpla la întoarcere și așa, nu?! Afișul stă lângă altul, care enumeră țările – puține la număr de altfel – care trebuie să plătească această viză. La loc de cinste, România, alături de Bulgaria, Belarus sau Ucraina, o companie selectă. Oare ce face Ministerul nostru de Externe??? Aș înțelege și nu m-aș revolta dacă aș merge în vizită în Thailanda (cum de altfel am fost, în 2011) sau aș sta măcar o zi în acea țară, dar să stau în tranzit șase ore pe aeroport și să plătesc viză 70 US$ mi-e greu să înțeleg!!! Poate îmi explică cineva de ce când am stat pe alte aeroporturi din lume, în tranzit, chiar dacă țările respective ne cereau vize, nu am plătit? Alo, se aude la București?

Aeroportul din Chiang Mai este destul de aglomerat, găsești cu greutate un scaun pe care să te așezi și să aștepți să treacă – chinuitor de greu – șase ore, urmate de aproape trei ore de zbor până la Hong Kong!

aeroportul din Luang Prabang, Laos

deasupra Luang Prabangului

în zona Chiang Mai

terenuri de golf

orezării

acoperișurile colorate din Chiang Mai

am aterizat la Chiang Mai, Thailanda

Pentru a zbura mai departe, spre Doha, ar fi trebuit să stăm pe aeroport la Hong Kong alte șapte ore, imposibil de suportat după toată tevatura cu viza și așteptarea de la Chiang Mai! Ne-am rezervat așadar din timp cazarea la hotelul de pe aeroport, răsfățându-ne – de ciudă – la cele cinci stele ale sale! Cazarea pe o noapte, fără mic dejun, a costat cât cazarea pe patru nopți, cu mic dejun inclus, de la Luang Prabang! Nicicând n-am dormit însă mai bine…Ne pregăteam pentru zborul de zece ore, cu Qatar Airways, de la Hong Kong la Doha. Avionul a fost plin-plin, de nu aveai nici unde să arunci un ac!

Regal Airport Hotel, Hong Kong

taxiurile de la aeroportul din Hong Kong, văzute de la geamul hotelului

Ce mi-a plăcut însă de data  aceasta, este că am zburat multă vreme deasupra Iranului, munții prin care am trecut cu autocarul în luna mai a anului trecut (și pe care vi i-am arătat în mai multe postări), fiind acum acoperiți de zăpadă!

Și iată-ne din nou la Doha, cu o noapte pierdută pe aeroport, căci ce e prea mult, strică, nu? In locul hotelului foarte scump, tot de pe aeroport, un scaun-pat din quiet area și-a făcut treaba.

După încă cinci ore de zbor am aterizat la București Otopeni sâmbătă, 4 februarie. Incă o călătorie încheiată, impresii vii, peste 3000 de fotografii care așteaptă să fie triate. E timpul să mă gândesc la următoarea excursie, nu?

All Our Flights, Including Costs

Between January,21 and February,3 this year I took this longer trip to Cambodia and Laos, with a single stop in every country. I travelled with my daughter. The trip was organised by myself.

The round trip cost was of 1000 euro/person. We travelled with Qatar Airlines on the longest leg, Bucharest-Doha-Hong Kong, and with Hong Kong Express (low cost) and Lao Airlines. Stops have been made, up to five-six hours, in Doha (Qatar) and Chiang Mai (Thailand), and one of half an hour at Pakse (Laos).

The article describes my impressions about all the flights.


Comments

Drumurile noastre, toate. Costuri de zbor — 6 Comments

  1. Foarte frumos articol! Eu am avut o experienta neplacuta inainte sa aterizam in Luang Prabang cand avionul a prins un gol de aer si toata lumea a inceput sa tipe. Daca nu aveam centurile de siguranta, ne-ar fi aruncat de pe scaune. Eu oricum eram speriata ca doar ce citisem despre accidentul pe care l-a avut Lao Airlines si cand am mai vazut si muntii aceia care parca nu se mai terminau….vedeam si elicea avionului…mi s-a parut cel mai lung zbor.

    • Da, cunosc senzația de gol de aer, nu e prea plăcută. Cred că Laosul e o țară minunată (cel puțin ca peiaj) tocmai datorită lor ;i Mekongului, desigur 🙂 Mulțumesc pentru vizită, revin-o dacă ți-a plăcut!

  2. Ma gandeam ca nu stiu exact pe unde vine Laos-ul asta, dar m-am kamurit cand am vazut ca scrii despre Mekong 🙂 Si mi-am amintit de Marquerite Duras …
    Mi se pare atat de complicat labirintul zborurilor pana acolo … Tu esti o curajoasa, Adriana !

    • Ha, ha, nu-ți trebuie cine știe ce curaj dar mulțumesc pentru părere! Laosul e vecin cu Thailanda, cu care se și aseamănă în arhitectura templelor și poate nu numai (exceptând nivelul de trai!)

  3. Un articol foarte informativ si util celor care vor sa zboare in acea zona. Ai vazut si diferite aeroporturi, mai bogate sau mai modeste. Cel de la Doha este breathtaking.

Leave a Reply to Traveling Hawk Cancel reply

Your email address will not be published.

*

code