‘Bijuteria Pădurii Negre’, Freiburg im Breisgau

Schimbând de două ori trenul, de la Stuttgart, am ajuns în orașul Freiburg im Breisgau din sud-vestul Germaniei. Orașul este vechi de peste 1000 de ani și numără astăzi 230000 de locuitori. In 1457 s-a înființat aici una dintre universitățile vechi ale Europei.

Photo252

Faima orașului o constituie Catedrala (Munster) cu o vechime de peste 700 de ani, pe care o vizitează oricare turist, oricât de grăbit, care ajunge la Freiburg (atenție, e Freiburg im Breisgau, nu orașul elvețian Freiburg!). Catedrala, marca oraşului, a fost începută în 1330 în stil romanic pe locul unei parohii mai vechi iar, în 1513, când a fost în sfârşit terminată, era o construcţie în stil gotic. Este faimoasă pentru vitraliile şi garguii săi.

Photo159Catedrala din Freiburg

Photo169 Photo171 Photo180 Photo189 Photo191In Piaţa Catedralei mai sunt însă şi altele de văzut…O împodobesc două fântini frumoase şi multele terase ademenesc trecătorii la popas.

Photo234 Photo235 Photo241 Photo244 Photo229 Photo232 Photo210 Photo161 Photo164 Photo233Biblioteca publică din Freiburg

Tot aici putem vedea Casa Negustorilor (1520-1532), centrul comercial al oraşului. Este o clădire în stil gotic târziu, decorată cu statui şi blazoanele a patru împăraţi din Casa Habsburg.

Photo213Casa Negustorilor, Freiburg

Photo212Trecem apoi prin apropierea uneia dintre cele două porţi ale oraşului rămase în picioare, Martinstor, care vine până la noi din secolul al 13-lea. Intr-o clădire de lângă ea s-a aflat redacţia ziarului  Freisburger Zeitung. In apropiere de ea, o fântână aminteşte de fondatorul oraşului. Sunt mai multe clădiri interesante aici dar ne grăbim spre unul dintre locurile preferate ale localnicilor şi turiştilor, deopotrivă.

Photo129Martinstor, Freiburg

Photo130fosta redacţie a ziarului Freiburger Zeitung

Photo133 Photo134 Photo148 Photo150 Photo146 Photo138clădire Art Nouveau

Photo143 Photo126Fântâna lui Bertold, Freiburg

Este vorba despre piaţa animată în care se găsesc cele două primării ale oraşului, construite în perioade diferite. Vechea Primărie, care astăzi adăposteşte un centru de informare turistică, a fost construită între anii 1557-1559. Primăria Nouă, i s-a alăturat, la propriu (fiind chiar clădirea vecină), între 1896-1901. Este un loc preferat de turiştii care se pot răsfăţa pe bănci, la soare sau pot sorbi o bere rece sau o cafea, la terase. Străzile din jur sunt pline de mici prăvălioare atrăgătoare. Unele case păstrează amintirea unor persoane importante pentru istoria omenirii cum ar fi şi cea în care a locuit o vreme Erasmus din Rotterdam. Tot aici se află şi Biserica Sf. Martin, interesant de vizitat nu doar de către credincioşi, ci şi de către cei interesaţi din punct de vedere architectural şi al artei religioase.

 Photo66Primăria Nouă, Freiburg

Photo62 Photo61Biserica Sf. Martin, partea laterală

Photo58 Photo118detalii, Primăria Nouă

Photo120Photo122 Photo121 Photo53Primăria Veche, Freiburg

Photo52 Photo55Photo81 Photo84 Photo87Photo94casa în care a locuit Erasmus din Rotterdam

Photo98Photo104mascota unui magazin care vinde ceasuri cu cuc, din lemn, specifice zonei

Photo116 Photo117Nu putem părăsi oraşul fără a observa existenţa cunoscutelor bachle, un sistem de canale, cu apă deversată din Dreisam, care a fost utilizat în evul mediu la stingerea incendiilor şi la adăparea animalelor. O legendă locală te avertizează că dacă îţi scapă cumva piciorul acolo, te vei căsători cu un localnic şi vei rămâne pe veci în Freiburg!

‘The Jewel of the Black Forest’, Freiburg im Breisgau

This town in the South-Western Germany is worth at least of an one day trip! We have been there onlz for one day but we managed to see so much: the two Town Halls (old and new), the Cathedral, staues and fountains, an old gate from the former walled market town, historical buildings, etc.


Comments

‘Bijuteria Pădurii Negre’, Freiburg im Breisgau — 4 Comments

  1. Cat de curate sunt exterioarele cladirilor, vechi si noi! Iar cele vechi incanta si prin stilul si personalitatea proprie. Ai surprins multe detalii frumoase si interesante.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code