Despre Voroneț, mica bijuterie arhitecturală a Bucovinei, care – împreună cu altele – face parte din patrimoniu UNESCO, s-a scris foarte mult și nu știu ce aș mai putea adăuga. Desigur, câteva impresii și gânduri personale.

fragment din pictura murală exterioară “Judecata de Apoi”, Voroneț

Cu mai bine de 40 de ani în urmă, mănăstirea se adăpostea sub poala pădurii, la distanță de sat. Era doar grădina înconjurătoare și chiliile modeste ale măicuțelor. Dacă prindeai acolo un autocar cu turiști, locul prindea viață, dacă nu, o liniște ca de pe altă lume ți se dăruia la umbra zidurilor pictate. Era, cu adevărat, un loc de mare spiritualitate.

Acum, pentru a ajunge la mănăstire, suporți mai întâi hurducăiala pe un drum care se repară (dar se repara demult, cum spun oamenii locului), apoi apuci, îndrumat de semne, pe un drum pietruit, în urcuș și treci de o altă săgeată indicatoare, parcă nevenindu-ți să crezi că trebuie să cobori panta aia piezișă și…ajungi în curtea unui gospodar. Trebuie să întorci mașina și nu prea ai cum, decât intrând în curtea sa. Trei mașini din urma noastră o iau înapoi în marșarier, noi intrăm în curte, cu îngăduința omului. Probabil nu suntem primii…Stăpâna locului e mai puțin blajină ca soțul ei, căruia îi strigă de zor să închidă poarta! Oare n-ar fi mai bine să pună chiar ei o săgeată lămuritoare, să știe omul că da, pe acolo, pe panta aia piezișă e drumul spre mănăstire și să scape o dată de musafirii nepoftiți?! Mă întreb și eu, așa…

In sfârșit, ajungem într-o parcare mare și ne dumirim că drumul spre albastru de Voroneț ne poartă musai printr-un târg de căsuțe, în care diverși producători sau doar vânzători încearcă să ne ademenească. Acum, n-aș avea nimic împotrivă dacă el ar fi fost amenajat undeva, în altă parte a satului sau chiar lângă parcare, iar noi, vizitatorii mănăstirii, am fi avut vreme să ne reculegem, așa cum se cuvine, până să ajungem la poartă…

târgul de artizanat

Lângă mănăstire, unde au răsărit o grămadă de case, inclusiv una tradițională, bucovineană, ca un fragment educativ de muzeu al satului lipit de zidul mănăstirii, intrăm în micul cimitir, la care nu țin minte să-mi fi atras cineva luarea aminte când am fost pe aici prima dată.

În acest cimitir este înmormântat criticul de literatură și de artă Petru Comarnescu (1970), care a dus o luptă asiduă pentru recunoașterea valorii cultural-istorice a mănăstirilor bucovinene. El a fost, în același timp, și jurnalist, memorialist și traducător. Ii veghează somnul o lucrare a maestrului George Apostu, el însuși trecut în neființă în 1986.

mormântul lui Petru Comarnescu, Voroneț

In curtea mănăstirii este destul de multă lume și îmi sar în ochi, ca noutate, noile chilii.

chilii, Voroneț

S-a pus o taxă pentru fotografiere, permisă doar în exterior, de 10 lei. Mă amuză specificarea și pentru “telefonul mobil”. Așa, ca să n-avem vorbe! Deh, trăim în alte vremuri…

Pictura de pe pereți nu mi se mai pare atât de strălucitoare ca și prima dată. Au trecut 40 și ceva de ani de atunci, iar ea a fost executată în timpul lui Petru Rareș! Pe peretele nordic, este ștearsă aproape complet.

In interior, pictura realizată în timpul lui Ștefan cel Mare se păstrează bine dar fotografiatul este interzis.

  peretele sudic al mănăstirii

în dreapta, Daniil Sihastru, ctitor alături de Ștefan cel Mare și primul stareț al mănăstirii

peretele nordic al mănăstirii

Revin acum la târgul de artizanat, prin care trecem din nou, în drum spre parcare. Recunosc că am și cumpărat câteva mici cadouri acolo, pentru o prietenă din străinătate pe care o voi vizita în curând. Sunt produse ale unor meșteni locali și prețurile sunt rezonabile.

In satul Voroneț, care aparține de localitatea Gura Humorului, au fost ridicate multe case noi, respectând stilul tradițional. Multe pensiuni își deschid porțile pentru turiști. Dintre ele am remarcat una, care mi-a plăcut în mod deosebit: Conacul Domniței. Imprejurimile sunt frumoase, orașul e aproape, așa că merită să petreci câteva zile acolo.

Thoughts at Voroneț, After 40 Years

The Voroneț monastery used to be a peaceful, spiritual place, more than 40 years ago when I first came here. I found the place much changes. Not necessarily in a bad way but still…

A crafts market is a must to go through if you want to visit the monastery. There are nice things there, which make for great souvenirs but I think the place has to be moved. Also a traditional house from Bukowina was built near the wall of the monastery. And so are many houses there too. They take something from the beauty of the place.

Voroneț, which is UNESCO protected, was built in the 15th. century, during the reign of the Stephen the Great and Saint. The inner painting is from that time. On the outside, the painting was executed during the reign of Petru Rareș. You have to pay a tax (aprox. 2 euros) to take photos but only outside.

The painting of the church, with the renowned West wall, with “The Last Judgement”, made the monastery famous. And also the fabulous blue, called “Voronet blue”. Unfortunately, the colors are more faded now and they almost dissapeared from the North wall. But still this is a place of beauty.

The village itself offers little pensions for accommodation and the Gura Humorului town is very near.