La Cracovia am locuit la un hostel, Finger Guest Rooms, situat în apropierea Pieței Vechi (Rynek) a orașului. In drumul nostru zilnic, indiferent de obiectivele de vizitat alese, treceam invariabil pe lângă Barbican. Construit între 1498-1499, acesta este un exemplu de arhitectură militară. Inițial, a fost înconjurat de un șanț de apărare, iar un coridor subteran îl lega de Poarta Sf. Florian.
intrarea la Finger Guest Rooms
Inainte de a ajunge însă acolo, trecem pe lângă Biserica Sf. Florian (1185-1212), de unde porneau cortegiile funerare ale regilor aduși de la Varșovia pentru a fi înmormântați la Wawel. Biserica are câteva moaște ale Sf. Florian, primite de ducele Kazimierz cel Drept de la Papa Lucius al III-lea, în 1184. Interiorul actual datează din perioada 1677-1684. Prezintă interes altarul principal cu imaginea Sf. Florian, pictat la sfârșitul sec. al 17-lea și un altar gotic, incomplet, al Sf. Ioan Botezătorul. Exteriorul a fost remodelat în secolul 20.
In mica piață care poartă numele lui Jan Matejko, pictor cracovian renumit pentru portretele personalităților politice și tablourile înfățișând evenimente militare, care a dat și numele Universității de Arte Frumoase din Cracovia, se află impunătorul Monument Grunwald, dedicat celei de-a 500 aniversări a victoriei de la Grunwald (1410), când însuși Marele Maestru al cavalerilor teutoni, Ulrich von Jungingen, a fost omorât. In 1939 naziștii au distrus acest monument care amintește de o înfrângere germană dar el a fost reconstruit în 1975.
Strada Florianska, pe care ne aflăm imediat ce trecem pe sub poartă, mi-a amintit într-un fel de Stradun, strada principală din Dubrovnik. Cei care au fost acolo își vor da seama de ce, privind fotografiile. La Wroclaw și Poznan nu am văzut turiști aproape deloc. La Torun, parcă erau câțiva, iar la Gdansk numărul lor a început să crească. Aici însă, ei ies în evidență imediat. Intre Poarta Sf. Florian și Rynek, risipindu-se și pe străduțele laterale, se îndreaptă toți spre inima Orașului Vechi, pe care îl iau în stăpânire iar și iar. Nu degeaba Cracovia este cel mai cunoscut oraș al Poloniei în afara granițelor sale.
Strada face parte din Ruta regală din Cracovia și mai are încă clădiri interesante precum Hotelul Pod Roza, Casa cu trei clopote sau cea cu veverițe.
La nr. 41, casa în care a locuit pictorul Jan Matejko a fost transformată în muzeu în 1898, la cinci ani după moartea sa. El s-a născut aici în 1838 și, din 1873, s-a întors aici împreună cu familia sa. A refăcut fațada casei în stil neo-baroc, după planul unui arhitect polonez, Tomasz Prylinski.
mascaroane pe frontonul casei-muzeu
Un loc plin de atmosferă și care face parte din istoria orașului este Cafeneaua Jama Michalik, deschisă în 1895 ca patiserie, de către Jan Michalik. Localul a devenit repede punct de întâlnire pentru studenții de la arte, care l-au botezat “jama“, adică “peștera” datorită absenței geamurilor. In timp, localul a fost extins și decorat în stil Art Nouveau.
Nu în ultimul rând, Florianska așteaptă turiștii cu o mulțime de prăvălioare, în care se pot găsi cadouri sau suveniruri de calitate. Dacă veți vizita Cracovia, cu siguranță veți vedea și această stradă, nu aveți cum să o ocoliți.
On Our Way to Rynek, the Old Market of Krakow
We stayed at Finger Guest Rooms in Krakow, very near the Central Market (Rynek). On our way to this central point of the Old Town we saw St. Florian’s Church, The Grunwald Monument (dedicated to the victory against Teutonic knights), the Barbican and The Florian Gate.
Beyond the Florian Gate a short street, of 500-600 m, leads to the market. Old buildings, a memorial museum, on old cafe, souvenir shops, you name it – everything is there!