In jurul Peloponezului 13. Istorie antică la Figaleia și Vassae

In drum spre Andritseina, două indicatoare ne-au condus spre locuri încărcate de istorie: Figaleia și Vassae. La primul nu se mai vede mare lucru dar la Vassae se află cel mai bine conservat templu din Grecia, Templul lui Apollo Epicureianul, intrat în patrimoniul UNESCO.

Pentru a ajunge la Figaleia trebuie să traversezi Neda, un râu al cărui nume vine de la Neda, zeița apelor. Capricios, el rupe adesea malurile, așa că traversarea pe pod este o porțiune scurtă de drum neasfaltat, mereu în reparație.

DSCN9708 DSCN9697 DSCN9709râul Neda

Drumul ne conduce spre satul Figaleia, așezarea mai nouă. Ea a luat ființă lângă Archaia Figaleia, cetatea fondată de Figalus, din ale cărei ziduri se mai pot vedea urme pe pășunile și în pădurea din jur. Oprim în dreptul unui stejar bătrăn pentru a vedea resturile unei fântâni construită în secolele 4-3 înainte de Christos. După cum explică o tablă alăturată, este vorba despre o cisternă de apă deasupra căreia se înălța o construcție în formă de templu, care astăzi nu mai există.

Cetatea a fost cucerită de către spartani în 659 înainte de Christos. Se spune că locuitorii săi ar fi fugit. La un moment dat, vrând să se întoarcă, ar fi întrebat-o pe puternica preoteasă Pythia dacă acest lucru este posibil. Ea le-a răspuns că da, dacă oferă 100 soldați care să lupte dar i-a prevenit că toți vor muri. Figelienii au considerat că merită să plătească acest preț și astfel s-au întors în cetatea lor.

DSCN9719DSCN9723resturile fântânii din Archaia Figaleia

DSCN9722 In satul Figaleia mai vedem două fântâni vechi, apoi, la ieșirea din sat o altă locație, Perivolia, ne lasă să aruncăm o privire de la marginea drumului spre un alt site arheologic, în lucru. Se pare că zona este plină de comori arheologice care mai trebuie aduse la suprafață.

DSCN9728fântână în Figaleia

DSCN9729 DSCN9731 DSCN9738 DSCN9733 DSCN9740

Mai sunt 11 km până la Vassae. Șoseaua urcă în serpentine și pe marginea drumului apar crengile uscate ale unor pomi. Peloponezeul este de multe ori teatrul unor incendii de pădure din cauza temperaturilor ridicate. Trebuie să fim foarte atenți la indicatoare fiindcă am greșit deja drumul, de două ori.

Am ajuns, în sfârșit și la Vassae. Munții au câștigat în înălțime și au devenit mai aspri aici.

DSCN9743panoramă la Vassae

La intrare se află o parcare gratuită, iar biletul pentru vizitarea templului costă 3 euro. “Curtea” care se scurge pe o vale, este plină de blocuri uriașe de piatră. Zărim un cort mare, alb. Acolo este adăpostit Templul lui Apollo Epicureianul, operă a lui Iktinos, arhitectul Parthenonului și al Templului lui Hefaistos din Atena.

DSCN9748nu e o mâță în sac aici, înăuntru este Templul lui Apollo

DSCN9762

Templul a fost construit între anii 420-400 înainte de Christos, pe locul unuia mai vechi. Cei care au muncit la ridicarea sa au fost locuitorii din Figaleia, care au dorit astfel să mulțumească zeului că i-a scăpat de o epidemie. Epikourios” înseamnă “cel care ajută“ sau “protectorul”.

Coloanele dorice și ionice de granit se înalță puternice și încă copleșitoare aici, la o altitudine de 1130 m. Templul a fost distrus de numeroase cutremure și de intemperii și de aceea s-a luat decizia protejării sale cu acest cort imens. Așa vătămat cum este, se consideră totuși că este cel mai bine păstrat templu din Grecia, după cel al lui Hephaistos, din Atena.

Oamenii de știință consideră că templul a fost atât de bine păstrat datorită poziției sale izolate. El a fost redescoperit din întâmplare, în 1765, de către un arhitect german. A suferit două renovări importante, în 1902-1906 și apoi în 1960. Cortul a fost ridicat peste el în1987, după ce, în 1986, a fost primul monument din Grecia intrat pe lista UNESCO.

DSCN9749Templul lui Apollo Epicureianul, Vassae

DSCN9752 DSCN9750

Drumul de coborâre trece tot pe lângă sate cocoțate în vârf de deal, dintre care mai mare este Petralona. Apoi, părăsim liniștea munților și șoseaua, pe care am avut-o aproape tot timpul doar pentru noi, și reintrăm pe drumul principal pentru a ne întoarce la Marathopoli. Zilele noastre acolo se încheie și mâine plecăm spre Mavrouvouni.

DSCN9815

pe vârful dealului din mijloc se zărește Petralona

DSCN9814

Petralona

DSCN9824

aici, jos, este Nea Figaleia

DSCN9831

Around Peloponesse  13. Antique History at Figaleia and Vassae

There have been two archeological sites on our way to Andritsena: Figaleia and Vassae.

Archaia Figaleia (Old Figaleia) was founded by Figalus and remnants of the walls are still scattered in the woods. The Spartans conquered the fortress in 659 BC and the inhabitants run away. Afterwards, it is said, they asked Pythia, the powerful priestess, if a return is possible. The answer was positive, under the condition they provide 100 fighters to fight and die, all of them. The price was considered fair enough, so they returned. Now, the remnants of an old water cystern can be seen near the road.

The second place was the temple in Vassae. This is considerd to be one of the best preserved temple in Greece, second only to the Temple of Hephaistos. The temple was built by Iktinos, the architect of the Parthenon and the Hephaistos Temple, around the year 420 BC. It was damaged by many earthquakes and by the weather, so it was decided to be sheltered under a huge tent.

The temple was rediscovered, by chance, by a German architect, in1765. Two major renovations were carried out on 1902-1906 and 1960. The tent was erected on 1987, one year after the temple was entered under the UNESCO protection.

The entrance to the temple costs 3 euros.


Comments

In jurul Peloponezului 13. Istorie antică la Figaleia și Vassae — 16 Comments

    • Voi n-ati fost pe acolo? Templul e frumos, coloanele, ca atat a ramas dar mai sunt in zona, cum am scris, bucati din fundatia sa, risipite prin gradina, dar noi ne-am limitat doar la templu. Oricum si drumul e frumos pe acolo, merita o excursie.

      O saptamana spornica iti doresc, Dani!

      • O sa mergem anul asta, Adriana 🙂 Si asta dupa ce am citit la tine pe blog despre templul lui Apollo. Desi am trait multi ani in Peloponez, la Patra, si am avut multi colegi din Ilia, nu stiam de existenta lui. Noi o sa stam trei zile in zona, asa ca o sa exploram pe indelete. Ma gandesc ca o sa gasesc si ceva floricele printre ruine, de obicei cresc din belsug in siturile arheologice.

        • Nu stiu cum e cu floricelele acum, pentru mine februarie inseamna iarna 🙂 🙂 🙂 dar la voi e altfel! Oricum, va invidiez pozitiv, daca se poate spune asa. Privelistea la Vassae e minunata si templul arata foarte bine. Sunt curioasa daca s-a schimbat ceva pe acolo. Mi-e dor de Peloponez, pe care il consider poate cea mai reusita excursie a noastra in Grecia!

  1. Wow,these are traces of an old civilization,I’m happy to see them!
    Thank you for sharing them! Does the word “fantana” mean fountain?

    • Noi n-am fost la Olympia in schimb:) Peloponezul e mult prea mare si prea interesant pentru a fi epuizat chiar si in 2 saptamani. Excursiile noastre pot fi considerate de recunoastere, trebuind sa fie completate cu cel putin inca una:)

  2. Foarte interesante articolele, poveştile tale şi din seria asta. Frumoasă excursie! Oricum, dacă stai doar câteva zile e greu să alegi ce să vezi, însă pe de altă parte orice alegi acolo nu poţi să fii dezamăgit.

    • Multumesc pentru apreciere, Mira! Asa e, ai dreptate, alegerea e intotdeauna dificila cand ai de a face cu un loc atat de ofertant!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code