In jurul Peloponezului 16. Mavrouvouni-Gythio

Cazarea a doua, la Mavrouvouni, in buza pitorescului Gythio, a fost gândită pentru a ne da acces la “miezul” istorico-romantic al Laconiei, adică Mystras și Monemvasia și, nu în ultimul rînd, la misteriosul Mani.

DSCN5506plaja din fața pensiunii noastre, aflată chiar pe malul mării

Știam, din ceea ce văzusem pe internet, că nu va fi o cazare luxoasă dar nici scumpă, numai bună de echilibrat bugetar cea de la Marathopoli. Faptul că era, literalmente, la o zvârlitură de băț de Gythio și că nisipul plajei – la care oricum nu am stat decât o dată, pe la amiază, între două drumuri – incepea de la poarta pensiunii, au constituit un plus la alegere.

Mavrouvouni, care înseamnă Muntele Negru, se află în Golful Stomia. Satul de pescari se află la 2 km de Gythio și numără în jur de 500 de suflete. Mulți atenieni vin aici în weekend, în timpul verii. Plaja atrage mai ales surferii, care găsesc, în fiecare după amiază de iulie-august, între 12-18.30, valuri potrivite pentru ei. Claritatea apei este atestată de Steagul Albastru care a fost conferit plajei.

De-a lungul plajei nisipoase, lungă de 4-5 km, se înșiră o mulțime de taverne, baruri și pensiuni sau apartamente de închiriat. Intre ele se află și Lands of Gods, locul în care ne-am cazat noi. In față,. o curte cu iarbă, pe care se află mese și scaune și o mică fântână decorativă. Seara, ard pe mese lumânări și poți sta acolo, cu un pahar de ceva în față, ascultând vuietul mării.

Am stat la parter, beneficiind de curtea interioară, cu aer de țară, unde dimineața devreme cântau cocoșii. Fiecare cameră avea umbrela și paturile de plajă aferente, rezervate, așa că nu trebuia să-ți bați capul că nu vei găsi loc la plajă. Faptul că intrau în costul camerei era încă un plus. Turiștii erau foarte puțini și o parte din baruri și taverne închiseseră deja. Dacă doreai însă mai multă animație, te puteai duce în Gythio.

DSCN9778 DSCN9777Lands of Gods

DSCN0019 DSCN9775 DSCN9771 DSCN9773curtea interioară

DSCN9779bucata noastră de plajă

DSCN9785răsărit în Golful Stomia

DSCN9787Golful Stomia la răsărit

Imediat la intrarea în Gythio, vezi, pe dreapta, Insula Kranai, căreia i se mai spune acum și Marathonisi, adică Insula feniculului. Acolo, ne spune legenda, s-ar fi consumat dragostea dintre Paris și Elena. Probabil de aceea în mica capelă a Sf. Petru se fac multe cununii. Pe insulă se află și un far, construit în 1873, precum și Turnul Tzannetakis, care adăpostește Muzeul Mani.

DSCN5463Insula Kranai, Gythio, Laconia

DSCN5486farul de la capătul insulei

Imediat din dreptul insulei, malul mării e tivit de terase, iar casele încep să se cațere pe dealuri. Nelipsita plateia e înțesată și ea de mese. Tot felul de magazine și un bazar  în aer liber își revarsă mărfurile pe trotuar. Golful larg oferă priveliștea vaselor din larg. Toate fac din Gythio un loc numai bun să-ți petreci câteva ceasuri de după-amiază.

DSCN5490Gythio

DSCN5467 DSCN5466 DSCN5468 DSCN5475 DSCN5476 DSCN5477plateia din Gythio

DSCN5481 DSCN5494 DSCN5514Gythio, văzut de pe drumul spre Monemvasia

Around Peloponesse  16. Mavrouvouni-Gythyo

Our second accommodation was in Mavrouvouni, Gythio, to enable us the access to the historical, romantic locations of Mystras, Monemvasia and, of course, to the mysterious Mani Peninsula.

Lands of Gods” was the place were we spent some days. It was simple and inexpensive. Situated directly on the beach, and offering an umbrela and two sun beds in the price of the room, it was the ideal location because we were constantly on the roads, visiting different places. A single day, around noon, we enjoyed the sun beds and the big waves, which make Mavrouvouni a beach favoured by surfers. During the summer months, a lot of Athenians are coming here for the surf.

There were not many tourists left on September, so part of the bars and terraces were closed. But nevermind, who wanted entertainment, went to Gythio, which is only 2 km apart from Mavrouvouni.


Comments

In jurul Peloponezului 16. Mavrouvouni-Gythio — 14 Comments

  1. M-am tot intrebat si ma tooot intreb: oare o exista in Grecia vreun loc care sa nu-mi placa??? Nu stiu, nu cred ca-l voi gasi vreodata… Super pozele tale, ca intotdeauna. Mi-ai facut o pofta teribila de a ma tolani direct pe acel nisip fin. 🙂

  2. Wow,it is really beautiful place! And wonderful beach.
    I would like to stay here for some weeks and enjoy vacation 🙂

  3. Inca o dovada ca vacantele la inceputul toamnei sunt cele mai frumoase 🙂 E minunat sa ai plaja doar pentru tine, sa ratacesti pe ulicioare fara se te inghesui in multime si sa fii servit cu tot dichisul la taverne sau cafenele.
    La Monemvasia n-am ajuns inca si prevad ca o sa vad aici niste poze superbe, care o sa ma puna pe jar 🙂 La Mistras in schimb am petrecut o jumatate de zi fabuloasa si sper sa ma reintorc 🙂

  4. Multumesc pentru comentarii, Dani. La Mystras, Caro nu a avut voie inauntru, asa ca sotul meu a ramas afara, cu el. Am facut singura un circuit, de la mijloc in jos, fara Palatul Despotului, care se renova. Cand am iesit, mi-a fost mult prea cald ca sa mai merg si sus, la Kastro. Oricum, mi-a placut tare mult acolo.

  5. Sand, sun, sea, beach and weather beautiful buildings and houses. also very nice views. Palm trees and lots and lots of those beautiful details. I always find that so beautifully lit 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code