Lacurile Kaprun, printre ghețari și flori

Kaprun (786m alt.) se află la doar 15km de Zell am See și este poarta de intrare spre lacurile de baraj cu același nume. Numele său provine de la celticul Chataprunnin, adică ”ape sălbatice”.

Orășelul trăiește la umbra Muntelui Kitzsteinhorn (3203m). Prin construirea unei telecabine spre acest vârf, între 1963-1965, s-a deschis pentru public, pentru prima dată în Austria, o zonă de ghețari. Dezvoltarea zonei a urmat rapid numeroșilor schiori care se bucură de zăpadă în tot timpul anului, excepție făcând perioada de revizie a instalațiilor, de obicei spre sfârșitul verii.

Locuită din vechime, așezarea este pomenită documentar în 931, în Codex Odalberti. Peste mai bine de 200 de ani, ea apare ca posesiune a conților de Falkenstein (1166). Atunci începe construirea unui castel, atacat și ars în timpul unei revolte țărănești, în 1526. Mai târziu, va fi reconstruit în forma actuală.

Alături de sporturile în aer liber, de iarnă sau de vară, vizitatorii Kaprunului au în ultimii ani (din 2016) ocazia să se distreze la Cazinou.

Kaprun, la poalele Vf. Kitzsteinhorn (3203m)
Cazinoul din Kaprun (2016)
Lacul Kaprun

Ne aflam aici pentru o excursie anume, așa că ne-am continuat drumul, cu mașina, până la Kesselfall Alpenhaus, o cabană de unde se cumpără biletele pentru autobuz și liftul de pe planul înclinat, care duc călătorii sus, în lumea ghețarilor.

Toată lumea se îmbarcă într-un autocar și pornim. Mergem cam 15 minute și trecem prin Tunelul Larchwand, până ajungem la liftul cu plan înclinat. Acesta poate transporta, la un drum, 185 de pasageri, parcurgând o diferență de nivel de 431m, pe o distanță de 820m în aproximativ 5 minute. Inclinația pantei este de 81%.

Pe măsură ce ne ridicăm, dispar panoramele largi, spre vale și în lateral începe să defileze un peisaj mai aspru, în care se întrezăresc stânci și pârâiașe.

Coborâm. Suntem la nivelul lacului-rezervor, de jos, la barajul Wasserfallboden. Alt autocar ne mai duce, 20 de minute, pe lângă lac, apoi mai sus, la barajul Mooserboden (2040m alt.) ținta noastră de astăzi.

Privesc multă vreme în urmă, spre apele turcoaz deschis ale lacului, care parcă se prăvălește spre vale.

In sfârșit, ajungem la Barajul Mooserboden. Un dig de 500m lungime și 107m înălțime stăvilește apa de culoare turcoaz deschis, ce reflectă cerul și zăpada de pe versanți. Fac mai întâi o tură pentru fotografii, urmând apoi să mâncăm ”la iarbă verde”.

aproape nici nu contează ce mănânci, când stai cu fața spre vale și ai un asemenea fundal
torenți care se adună în apa lacului

Abia ce am terminat cu mâncatul și cu cercetatul florei spontane, că au și început să se adune nori amenințători (că așa-i la munte, mai ales la altitudini mai mari). Bine că noi am văzut tot ceea ce doream, ne puteam întoarce!

barajul lacului din amonte
un torent se varsă în lac
e vremea de plecare: vine ploaia!

In drumul pe malul lacului și spre coronamentul barajului am poposit lângă un memorial ridicat în amintirea celor care au murit în timpul construcției.

Construcția barajului a început în 1938, sub comanda lui Hermann Goring. S-au folosit prizonieri de război, mai ales din Belgia dar și din alte țări. In 1942/43 lucrările au fost oprite dar au continuat după 1947, cu contribuții din Planul Marshall. In septembrie 1955 barajul a fost inaugurat și centrala electrică a intrat în funcțiune.

in memoriam

In partea opusă barajului se află un mic muzeu unde turistul află informații despre construcția barajului dar și despre ghețari și apa provenită din topirea lor.

soțul meu, spre coronamentul barajului
un model de peșteră de gheață, la muzeu

Inainte de a părăsi acest loc, unde ne-am îmbătat de aerul curat al munților, vreau să vă arăt și ce fac penelul și paleta de culori a naturii. O floră spontană minunată, precum și mica marmotă, mascota munților austrieci, mă vor ajuta.

smirdar, rhododendron, bujor de munte
gențiană veritabilă, Gentiana acaulis
rușculița
țintaura albastră (există și roșie), plantă medicinală
clopoței
gușa porumbelului
trifoiul roz
uite-o! și-a ițit capul dintre frunze
și a zbughit-o!
…dar am prins-o!

Și acum, iute la autocar, că vine ploaia! Refacem drumul în sens invers și ajungem la Kaprun pe ploaie. Nu contează însă! Imaginile de sus, culoarea splendidă a apei și gingașele flori, ne rămân în suflet pentru totdeauna.

rămas bun!
în Kaprun plouă deja

Kaprun Lakes, Among Glaciers And Flowers

The article describes a trip from Kaprun to the Kaprun Lakes in Hohe Tuern National Park, in Austria.

We left our car at Kesselfall Alpenhaus, and took a bus and an inclined lift platform to bring us at the upper dam, Mooserboden (2040m). We spent there few hours sunbathing, eating outside, taking photos of the mountains, and admiring the beautiful alpine flowers.


Comments

Lacurile Kaprun, printre ghețari și flori — 4 Comments

  1. O zonă cu peisaje sălbatice, unele te trimit cu gândul la istoria planetei. M-au impresionat cunoștințele tale despre plantele și florile zonei muntoase. Cred că a fost o excursie deosebită.

  2. Stunning!
    It’s so beautiful scenery!
    I’ve never seen such huge,beautiful mountains before.
    And you look so nice!

Leave a Reply to Kumiko Cancel reply

Your email address will not be published.

*

code