Mănăstirea Arbore

Imi face impresia că, deoarece este mai puțin mediatizată și mai puțin bine conservată decât celelalte mănăstiri pictate, Mănăstirea Arbore este mult mai puțin vizitată. Ea este mai veche decât Mănăstirea Humor, fiind ctitorită de către hatmanul Luca Arbore pe moșia sa, în anul 1502. Hramul bisericii este Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul.

Pictura a fost executată de către pictorul moldovean Dragoș Coman, iar culorile dominante, în special pe peretele exterior sunt verdele închis și albastrul de Voroneț.

Photo68 Photo72 Photo40Mănăstirea Arbore

Spre deosebire de alte biserici moldovenești, la Arbore vedem o nișă pe aripa de vest a bisericii, despre care se presupune că ar fi servit la așezarea mesei pentru pomană.

Photo22aripa de vest a bisericii din Arbore

Photo25 Photo26 Photo23 Photo24In pronaos, la mormântul hatmanului Luca Arbore, a fost pictat un tablou funerar în care îl putem vedea, împreună cu Iuliana, soția sa și cei doi fii, oferind macheta bisericii lui Hristos, care este însoțit de Maica Domnului și Sf. Ioan Botezătorul.

Photo57mormântul lui Luca Arbore

Photo58 Photo59pereți din pronaos

Photo61 In interiorul naosului apare tabloul votiv al familiei Arbore, un iconostas aurit și pe boltă un Iisus Pantocrator, înconjurat de o ceată de îngeri și o stea cu opt colțuri, cu simbolurile Evangheliștilor.

Photo51 Photo44 Photo55 Photo48 Photo49 Alte casete înfățișează Sfinții militari, îmbrăcați în haine somptoase și aspecte din viețile altor sfinți.

Photo45 Photo53 Photo47 Photo56Intrarea în biserică se face prin partea sudică. Deasupra ușii de intrare se află pisania.

Photo30 Photo31 Photo32 Photo29Câteva cruci vechi veghează  morminte la care nu mai vine nimeni și privesc spre biserica în care intră, din când în când, câte un vizitator.

Photo35 Photo37 Photo38In sat se ridică acum o biserică nouă, ale cărei “cupole de aur” strălucind în soare, îți iau ochii.

Photo18Arbore Monastery

Another UNESCO monument, this monastery was built in 1502 by Luca Arbore, a powerful army commander (hatman). The paintings were done by the Moldavian painter Dragoș Coman, and the dominant colors here are dark green and blue of Voroneț.

Because it is not so well preserved as the others, less visitors are coming here, which is a pity!

The entrance ticket is 5 lei and you have to pay 10 lei more, to take photographs.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code