So, being in Trento, I decided to go and see Merano, on a Saturday.  I traveled by train, not very far, in the beautiful region of Alto Adige. The name of the stations drew my attention. Always two: one in Italian and one in German. I was amused because it was the time of the bilingual names of the locations in Transylvannia. Nobody was intrigued here, in Italy, nor by the two names of the shops, neither by the “Gebratene Wurstl” sold on the street.

In 857 here was Mairania, which became in 13th century the capital of Tyrol. The bishops of Trento ruled the region in the middle age, then it was the possession of the Counts of Tyrol. They moved the capital to Innsbruck, and the decline begun. But once again, during the 19th century, the place was revitalized. It became a well-known health resort. All the nobles from Europe came here to relax.

I found in Merano the atmosphere of the little Austrian towns. Even the architecture of the old houses was the same. So, I passed under the Vinschgauer Tor, the oldest gate, erected in 1290, I walked on the Steinerner Steg or Ponte Romano, an old stone bridge constructed in 1617, over Passer/Passirio and I admired the beautiful Judendstill/Art Nouveau Kurhaus. This was planned by the Austrian architect Friedrich Ohmann, who planned the Viennese Hofburg also.

It was a warm day on March, 1997.
.
Cand eram mica, pe adresa noastra veneau vara ilustrate dintr-un loc frumos, cu munti inalti si multe flori, de la o matusa austriaca (destin de familie banateana multiculturala), care isi petrecea mereu vacantele acolo. Pe ilustratele acelea era scris “Meran”. Abia cand am crescut si am putut citi o harta, am inteles ca acea localitate se numeste Merano si se afla in nordul Italiei si nu in Austria, cum credeam eu. Italia de Nord sau Tirolul de Sud, un alt subiect sensibil. In Europa, aproape in orice parte te-ai duce exista aceste zone de granita care, in cursul istoriei, au apartinut cand unora, cand altora, pentru care s-au batut multi, a curs multa cerneala si pana la urma dreptatea fiecaruia s-a pierdut si a ramas o granita-linie trasata de tratate.

In ultimii ani ai secolului trecut am fost de multe ori la Trento, pentru proiectele in care eram angrenata, asa ca, intr-o sambata de martie am luat trenul si m-am dus sa vad si eu Merano. Era o zi calduta si senina, iar drumul catre granita austriaca este foarte frumos. Ici-colo vedeam pe coaste muntoase ruinele cate unei fortarete si incepeau sa-mi atraga atentia denumirile bilingve din gari, italiana si germana. Le priveam amuzata fiindca la noi nu se stinsese inca de tot ecoul placutelor bilingve…Aici ele nu mirau pe nimeni, dupa cum nici in Merano/Meran, cand am coborat, nu deranja pe nimeni faptul ca firmele magazinelor erau scrise in doua limbi, iar la tonete, langa gara, se vindeau “Gebratene Wurstl”, adica carnati prajiti.

In 857 exista aici o asezare numita Mairania, iar in secolul al 13-lea, Meran era capitala Tirolului. Condus in evul mediu de catre episcopii de Trento, a fost apoi preluat de catre contii de Tirol. In secolul al XV-lea, acestia au mutat capitala la Innsbruck si importanta politica si economica a zonei a intrat in declin. Climatul bland si peisajul minunat al unor munti de peste 3000 m inaltime, au determinat nobilimea tiroleza sa-si construiasca aici frumoase resedinte. Din secolul al 19-lea, Meran devine o binecunoscuta statiunea balneara.

Nu urmaream sa vad ceva anume, ma plimbam doar pe strazi, recunoscand o arhitectura specifica oraselelor austriece.Am dat astfel peste una dintre cele patru porti ale orasului medieval, Vinschgauer Tor, cea mai veche, construita in 1290. In secolul al 18-lea poarta a fost renovata si a fost folosita ca inchisoare a datornicilor o perioada de timp.

Pasii m-au purtat spre parcul in care se afla capodopera Jugendstil/Art Nouveau a regiunii Alpilor, asa-numita Kurhaus. Prima cladire, construita si inaugurata in 1874 (arh. Josef Czerny) a ramas aripa sa d evest deoarece, intre 1911-1914 s-a construit noua aripa, dupa planurile arhitectului vienez Friedrich Ohmann, cel care a proiectat si Hofburgul (Palatul Imperial) vienez. Acum se tin aici congrese si alte evenimente, precum prestigiosul Festival International al Vinului de la Merano. Cand am fost eu acolo, in fata cladirii era o mica expozitie de masini de epoca.

Nu mi-a scapat nici micul pod de piatra, aruncat peste Passer/Passirio, construit in 1617. El se numeste Steinerner Steg sau Ponte Romano.