Minunea numită Domul din Milano

Această poveste a fost începută în 1386, de către primul duce al orașului, Galeazzo Visconti III. Ea s-a încheiat abia în jur de 1809, chiar înainte de încoronarea ca rege al Italiei a lui Napoleon.

Domul din Milano este a doua cea mai mare biserică din lume, după Basilica Sf.Petru de la Vatican. S-a vorbit despre ea ca despre “una dintre cele mai puternice clădiri gotice create vreodată” (H.V.Morton, 1964, scriitor de călătorii).

clasica fotografie a fațadei Domului din Milano
de aici se cumpără biletele de intrare

Construit- din marmoră extrasă lângă Lacul Maggiore, biserica adăpostește un număr impresionant de statui din marmoră (2245), între care cea mai faimoasă este cea a Sf. Bartolomeu.

Sf. Bartolomeu, jupuit – o splendidă lecție de anatomie (1562, Marco d’Agrate)

Dantelăria în piatră, pentru care meșterii italieni au fost întotdeauna apreciați și căutați, este foarte evidentă în turul exterior al domului. Când cerul are acel albastru închis, des întâlnit în Italia, albul marmorei care se detașează pe el ca pe un fundal prețios, scânteiază orbitor.

Coloanele puternice, decorate cu capiteluri frumos lucrate, te impresionează încă de la intrare, justificând și dând sens comparației întotdeauna admirativă, des uzitată, “ca și coloanele unui templu”.

Splendidele vitralii dau viață bisericii la ore anumite, când soarele bate pe ele.

Nu mă îndoiesc că mulți români au vizitat deja domul, unii în tururi ghidate chiar. Internetul este saturat de site-uri explicative și de nenumărate fotografii așa că, de această dată, nu am de gând să povestesc prea multe despre această neprețuită comoară a umanității. Cine dorește, poate găsi cu ușurință detaliile pe net.

Doresc doar să dau câteva detalii practice:

  • puteți ajunge la Dom direct de la Gara Centrală, folosind linia M1 sau M3 de metrou și coborând la stația Duomo;
  • casele de bilete se află într-o clădire alăturată, nu la intrarea în dom; biletul individual de intrare pentru un adult, numai pentru vizitarea bisericii, costă 3 euro; există diverse alte combinații de bilet;
  • seniorii nu stau la rândul acela parcă nesfârșit, ci intră – foarte civilizat – pe o poartă alăturată, întrebați-i pe cei de la poartă.

Și un detaliu anecdotic: în afara domului, căutați pe peretele din dreapta intrării principale, cam la 2 m înălțime deasupra solului, “dinozaurul“. Corpul său seamănă mai degrabă cu al unui câine dar capul seamănă cu al dinozaurului sau al dragonului, cu care orașul Milano are legături istorice. Un șarpe uriaș, numit biscione, este simbolul orașului. Construcția, care s-a întins pe o perioadă de cinci secole, face imposibilă explicarea motivației sau a momentului în care a fost adăugat.

dinozaurul (mie mi s-a părut o a fi un miel)

Am spus deja că sunt nenumărate fotografii ale domului, pe internet. Cred însă, că fiecare fotograf – fie el și amator – dorește să arate lumii obiectivul văzut prin ochii săi.

Acestea fiind zise, vă invit să pășiți alături de mine în dom și să vă bucurați de grandoarea și de valoarea sa artistică inestimabilă.

sarcofagul bancherului și filantropului milanez Marco Carelli, care a donat 35000 de ducați pentru a grăbi lucrările de construcție
monumentul lui Giuseppe Brentano, care a câștigat două competiții pentru fațada domului; când a comandat materiale pentru cea de-a doua variantă, a decedat și din planul său s-a păstrat doar poarta din bronz (Ludovico Pogliaghi)
Presbiteriul

The Marvel Named The Dome In Milan

There are tons of photos of the Dome on the internet. But I want, as any photographer, that you, who visit my blog, will see Il Duomo in Milan through my lens.

I also do not write many details about this magnificent construction, as there are numerous sites where you can read information.

The marbel lacing of the cathedral, the strong columns inside, the beautiful stained glasses, and the 2245 statue, all speak about the priceless artistic value of this first rank objective from Milan. Do not miss it!


Comments

Minunea numită Domul din Milano — 8 Comments

  1. Amazing construction,amazing stained glasses,
    And all the statues are stunning!
    You are so lucky,you visited this amazing Dome!

    Thank you for sharing these awesome photos!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code