O dată în viață, China ep.3 – Grădina botanică din Beijing

Dacă se întâmplă să mergeţi la Beijing, faceţi-vă o favoare şi vizitaţi Grădina Botanică! Ea se află în partea de nord-vest a capitalei, în cartierul Haidian, la cca. 15 km de centrul oraşului. Grădina este deschisă zilnic, între 7-17 şi un bilet de intrare costă 5RMB (0.58 euro). Pentru oricine, o zi petrecută aici va însemna relaxare într-un mediu optimist, plin de culoare (chiar dacă plouă, aşa cum a fost în acea zi).
intrarea la Gradina Botanica, Beijing
 

Înfiinţată în 1955 şi acoperind acum 400 de hectare, această splendidă Grădină Botanică are tot ce-i trebuie: evident, mai multe colecţii de plante (bulboase, trandafiri, liliac, bonsai, bujori arbustiferi, piersici ornamentali, plante de deşert, şi multe altele) înflorite după anotimp, nelipsitele iazuri cu peşti, cea mai mare seră din Asia, care adăposteşte plante tropicale şi subtropicale, templul WoFoSi, construit în timpul dinastiei Tang, care adăposteşte o uriaşă statuie a lui Budha dormind, pavilioane, elemente decorative, precum acele porţi rotunde ca ale hobbytilor din Shire, şi încă multe altele. Vă daţi seama că o zi (sau câteva ore, cât am stat noi acolo), nu este nici pe departe suficientă pentru a vedea toate aceste minunăţii.

Un fel de minicar (10RMB adică 1.16 euro, un drum) ne-a dus până la Templul WoFoSi. Ploua şi la templu nu era lume foarte multă, comparativ cu restul grădinii. In templele chinezeşti nu este permis să faci fotografii, doar în curte. Sigur că nu puteam să mă întorc fără nici o poză de acest gen dar le-am făcut în altă parte, nu aici, unde un ochi atent urmărea fiecare mişcare.
Fiindcă nu era posibil să o vizităm în întregime, ne-am concentrat asupra a trei zone principale: a piersicilor decorativi, a lalelelor şi a liliacului, toate înflorite în aprilie.

Zona liliacului se întinde pe 3.7 ha şi a început să fie construită în 1958. Am străbătut-o doar pe o alee dar a fost suficient pentru a realiza bogăţia de soiuri şi de culori şi a ne îmbăta de parfumul florilor. N-am mai văzut până atunci aşa o aglomerare de tufe de liliac! Chinezii erau şi ei încântaţi, era aproape imposibil să găseşti tufe pe care să le pozezi fără a avea în cadru şi câţiva chinezi.

Pe lîngă imensa seră şi pe lângă colecţia de bonsai am trecut doar şi ne-am îndreptat spre colecţia de lalele.

Am vizitat parcul cu lalele de la Keukenhof, Olanda, dar colecţia de lalele de aici mi s-a părut mai mare. Modul de plantare a lor dădea impresia unui uriaş fluviu colorat.

Cireaşa de pe tort a acestei vizite a fost însă zona piersicilor decorativi. Nimic nu m-a pregătit pentru această beţie de culori! Făceam poză după poză, nu mă puteam opri şi mi se părea că fiecare pomişor e mai frumos ca celălalt. Ghida noastră, Winnie, care se vede în prima fotografie, era disperată că nu mă mai urnea din loc!

Ce cadou mai frumos pentru aniversarea a 40 de ani de căsătorie puteam să îmi doresc?

Once in a Lifetime  3rd ep.: The Botanical Garden, Beijing

I have been in Beijing last year, on April. I went to see the Botanical Garden knowing that I will see cherry trees and peach trees. I didn’t thought that not only them will be so amazing! It was a real treat of colors! See for yourself!

 


Comments

O dată în viață, China ep.3 – Grădina botanică din Beijing — 9 Comments

  1. Lalelele sunt asa frumoase, zici ca esti in Olanda…

    La gradina botanica nu am fost in Beijing insa am fost la gradina zoologica si este singurul loc din toata China care m-a dezamagit. Ma asteptam sa existe conditii mai bune pentru animale, dar nu este asa iar acolo m-am convins ca nu doar romanul face glume proaste: erau chinezi care dadeau la urs sa bea Coca Cola.

    In schimb am vazut niste gradini super in Orasul Gradinilor, la Suzhou, pe la 100 km de Shanghai.

  2. dear Adriana,
    It’s so great that i can finally visit your website. This blog is really amazing ,it records all the details about your trips.
    Choosing April to be Beijing is quite a smart decision,there’s no crowded people and the season is in the best time. Even if i’m living in China, i haven’t knew the beautiful sceneries in Beijing that much.
    Last but not least, the last picture and the words below it are so sweet. May be this is a litle bit late, but i also want to say Happy 40-year-anniversary.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code