Minunatul Lovere, Lacul Iseo

La 20 km mai la nord de Sarnico, mă întâmpină Lovere, un loc mult mai frumos decât precedentul, mai ales pentru că înălțimile din jur, care se oglindesc în apa Lacului Iseo, au crescut. Și ziua este una frumoasă, aproape văratecă, față de cea amestecată, ca de aprilie, când am fost la Sarnico.

Celți, lombarzi, franci, venețieni, francezi au stăpânit pe rând, în diferite perioade istorice, locul numit Lovere. Aflat în extremitatea nordică a Lacului Iseo, pe malul vestic, aflat sub jurisdicția orașului Bergamo, Lovere a fost inclus – în 2005 între “Cele mai frumoase orașe din Italia”.

DSCN8594 (Copy) DSCN8625 (Copy)Lacul Iseo la Lovere

DSCN8630 (Copy)

De la Bergamo la Lovere, drumul se desfășoară prin sate de munte. Din apropiere de Sarnico șoseaua perge paralel cu lacul. Biletul de autobuz, dus- întors, costă 9.60 euro, iar drumul durează puțin peste o oră.

Intrăm în Lovere pe lângă mica sa marină și ne oprim în centru, acolo unde se află și un punct de Informare Turistică, unde o doamnă amabilă îmi marchează pe harta pe care mi-o oferă gratuit, ce este important de văzut în Lovere.

DSCN8567 (Copy)la coada Lacului Iseo

DSCN8570 (Copy) DSCN8589 (Copy) DSCN8592 (Copy) DSCN8597 (Copy)mica marină din Lovere

DSCN8601 (Copy)autobuzul se îndreaptă spre centru

DSCN8609 (Copy)punctul de Informare Turistică, cu semnul caracteristic

Mă îndrept mai întâi, urcând pe o străduță îngustă, cu ochii fixați pe Basilica di S. Maria în Valvendra, despre care citisem că merită a fi văzută aici și care mi-a fost indicată și la punctul de Informare Turistică.

Vis-a vis de ea se află Palatul Bazzini, construit în secolul al 16-lea de către un arhitect lombard necunoscut. El a aparținut familiei de la care i se trage numele, care a dat Lombardiei condotieri (“Căpetenie de mercenari care se angajau în serviciul unui oraș, al unui principe sau al papii, în Italia”, DEX, 2009), politicieni și muzicieni. Această informație apare pe placa de pe clădirea nu prea bine întreținută a palatului.

Intru în biserică pe o ușă laterală, deschisă, care îmi apare în drum.

DSCN8632 (Copy)Basilica di S. Maria în Valvendra, Lovere

DSCN8694 (Copy)Palatul Bazzini, sec.16

DSCN8695 (Copy) DSCN8636 (Copy) DSCN8638 (Copy)Construcția Basilicii s-a desfășurat între 1473-1510, perioadă de mare înflorire economică pentru Lovere. Numele i se trage de la pârâul Val Vendra, în albia căruia a fost construită, după ce acesta a fost deviat.

Intre 1513-1514 s-a decis ca biserica să joace rol de mănăstire pentru Ordinul Franciscan, iar alături să fie construit un atelier care să producă cele necesare pentru îmbrăcămintea călugărilor. Acest atelier a funcționat până în 1779.

Interiorul renascentist lombardo-venețian, este susținut pe 12 coloane. Cel nouă capele caracteristice se află pe partea stângă, închise cu garduri din fier.Tavanul este casetat iar deasupra altarului prezintă fresce executate de Ferramola, în 1514.

Altarul din marmoră este opera lui Andrea Fantoni (1719-1720), iar partea din lemn aurit a fost executată în 1592, de către Tommaso Bona.

Cea mai valoroasă comoară a bisericii este orga (construită în 1518 pentru Catedrala din Brescia și adusă aici în a doua jumătate a secolului al 17-lea). Caseta în care se află a fost proiectată de Stefano Lamberti, iar ușile au fost pictate de Ferramola în exterior și Bonvicino în interior.  Actvitatea ambilor pictori este legată, în cea mai mare parte, de Brescia. In interior sunt reprezentați Sf. Faustinus și Jovita, sfinții patroni ai orașului Brescia.

DSCN8679 (Copy)interiorul Basilicii

DSCN8643 (Copy)altarul principal

DSCN8650 (Copy) DSCN8641 (Copy) DSCN8653 (Copy) DSCN8654 (Copy) DSCN8668 (Copy) DSCN8663 (Copy) DSCN8662 (Copy) DSCN8674 (Copy) DSCN8689 (Copy) intrarea principală

In continuare, am rătăcit, la întâmplare. pe străduțele de pe coasta muntelui care, din loc în loc, mă lăsau să arunc o privire și către lac și munții cu nuanțe albăstrii de pe celălalt mal. Casele erau gătite cu panglici și ghirlande din hârtie, pentru a celebra o sărbătoare a bisericii lor, după cum mi-a explicat un localnic.

La un moment dat am ajuns în Piazza Vittorio Emanuele. unde în Evul Mediu familia nobiliară Celeri, care stăpânea Lovere și zona din jurul său, locuia într-un castel fortificat care se afla chiar pe locul pieței, încă din jurul anului 1000. Castelul a fost distrus în secolul al 15-lea. A rămas doar Turnul Civic, numit și Torrazzo, construit în 1444, pe care se vede o frescă cu binecunoscutul leu venețian. Turnul a servit multă vreme drept închisoare.

DSCN8701 (Copy) DSCN8699 (Copy) DSCN8776 (Copy) DSCN8778 (Copy) DSCN8781 (Copy) DSCN8782 (Copy) DSCN8783 (Copy) DSCN8789 (Copy)Turnul Civic (Torrazzo) și fântâna cu bustul lui Vittorio Emanuel II

DSCN8790 (Copy)Din sistemul defensiv al castelului făceau parte și locuințe-turn ale nobililor locali, construite din piatră de calcar, locală. Dintre acestea, se mai văd Torre Socca (sec.13-14), Torricella și Torre degli Alghisi (sec.12-13). Familia Alghisi a venit de la Clusone (un alt loc pe care vreau să îl văd cândva) și s-a stabilit la Lovere în jurul anului 1300.

DSCN8704 (Copy)Torricella

DSCN8800 (Copy) DSCN8803 (Copy)Torre degli Alghisi

In apropiere de Torrazzo se află un alt monument important pentru Lovere, Biserica Sf. Gheorghe sau Chiesa San Giorgio, din secolul al 13-lea. Pe portalul adăugat în 1887 se vede un mic basorelief care îl înfățișează pe Sf. Gheorghe omorând balaurul.

Interiorul bisericii este baroc. Pictura valoroasă datează din secolele 16-18. Două dintre lucrările valoroase sunt cea a pictorului flamand Jean de Herdt (1657) și Cina cea de taină, aparținând lui Gian Paolo Lavagna. Frumoase lucrări în lemn sunt scaunele corului, statui de sfinți și cei doi îngeri de la altar (sec.12-13).

DSCN8712 (Copy)intrarea în Chiesa San Giorgio, Lovere

DSCN8770 (Copy) DSCN8743 (Copy) DSCN8744 (Copy) DSCN8732 (Copy)Jean de Herdt (1657)

DSCN8754 (Copy)Cina cea de taină, Gian Paolo Lavagna

DSCN8729 (Copy) DSCN8734 (Copy) DSCN8741 (Copy) DSCN8738 (Copy) DSCN8765 (Copy) DSCN8768 (Copy)Am continuat plimbarea, alegând străduțele care să mă ducă din mijlocul centrului vechi, spre șoseaua de pe marginea lacului.

DSCN8791 (Copy) DSCN8792 (Copy) DSCN8793 (Copy) DSCN8811 (Copy) DSCN8799 (Copy) DSCN8805 (Copy) DSCN8813 (Copy) DSCN8818 (Copy) DSCN8821 (Copy) DSCN8819 (Copy)Absolut din întâmplare, am ajuns chiar lângă Accademia Tadini. Palatul Tadini a fost construit între 1821-1826, în stil neo-clasic, de către contele Luigi Tadini, oiginar din Cremona. El și-a adus aici colecțiile de artă, a înființat o fundație și, în 1828, a deschis pentru public unul dintre cele mai bune muzee de artă din Italia. Predomină aici picturi lombarde și venețiene din secolele 14-18. Mi-aș fi dorit să pot vizita muzel dar era închis. Fundația sprijină și o școală de muzică.

DSCN8834 (Copy)Accademia Tadini

DSCN8831 (Copy) DSCN8835 (Copy)bustul contelui Luigi Tadini

De aici, de-a lungul lacului, m-am îndreptat spre centrul modern al orașului, Piața 13 Martiri. Este o zonă plină de restaurante, cafenele și terase. In mijloc, se află Fântâna Eliberării Italiei, din marmoră de Carrara. Pe malul apei, se ridică Monumentul dedicat celor 13 partizani executați aici de fasciști, la 22 decembrie 1943.

Apele liniștite ale lacului, în care se oglindește verdele înălțimilor împădurite din jur. E toamnă și soarele țese o lumină bândă. Lovere este un loc perfect unde să-ți petreci o zi de relaxare, în care să cunoști multă istorie și artă locală. E un loc în care poți reveni iar și iar.

DSCN8620 (Copy) DSCN8845 (Copy) DSCN8850 (Copy) DSCN8853 (Copy) DSCN8856 (Copy)fântâna Independența Italiei din Piața 13 Martiri

DSCN8612 (Copy)Monumentul celor 13 Martiri

DSCN8859 (Copy) DSCN8843 (Copy)Lacul Iseo la Lovere

A Day Trip To Lovere, Iseo Lake

Lovere is considered to be among the most beautiful towns in Italy. It lies in Lombardy, in the Northern part of the Lake Iseo, at 20 km of Sarnico. Because here the mountains are higher, the town is more beautiful than Sarnico.

If you want to know what to see in Lovere, just enter in the Tourist Information Point, in tthe centre. You will get a free map and detailed information.

Do not avoid a visit up hill, in the old town, to see the Civic Tower.. Please, enter in the Basilica di S. Maria în Valvendra, and do not miss Accademia Tadini.


Comments

Minunatul Lovere, Lacul Iseo — 7 Comments

  1. Totul este minunat la Lovere: peisajul, lacul, stradutele si, ca sa nu mai vorbim de, Basilica. Ai ales un oras frumos si interesant de visitat

  2. You again shows very beautiful and interesting places as Lovere, Lake Iseo 🙂 Fun to drive through the small mountain villages. The photos are again great to see. Exquisite details and items. Great to be there.
    Greetings, Helma

Leave a Reply to Traveling Hawk Cancel reply

Your email address will not be published.

*

code