O piaţă istorică, o gară veche şi Moscheea Naţională în Kuala Lumpur

Dataran Merdeka sau Independence Square (Piaţa Independenţei), aflată la distanţă de mers pe jos de hotelul nostru, este alt punct de atracţie al capitalei malaeziene, din care acum – datorită unor lucrări de construcţie care se execută acolo – se poate vedea doar o parte. “Dataran” înseamnă piaţă, iar “merdeka“, independenţă. Locul acesta este chiar inima cartierului colonial al vechiului Kuala Lumpur.

DSCN7497 DSCN7489Dataran Merdeka, Kuala Lumpur

Ceea ce îţi fură ochii este, cu siguranţă, clădirea istorică a Sultanului Abdul Samad, sultanul Selangorului, cea mai mare în momentul în care a fost construită.  Arhitectul său este Arthur Charles Norman, care a optat pentru stilul maur şi a folosit ca material de construcţie, cărămida. Clădirea a fost terminată în 1896, iar în 1957 a devenit o clădire administrativă britanică. Apoi, a servit drept Inaltă Curte, Curte Federală şi Curte de Apel pentru Malaezia. Clădirea are un turn cu ceas, înalt de 40 m, considerat Big Ben-ul Malaeziei.

DSCN7492 DSCN7494 DSCN7495 DSCN7500 DSCN7501 DSCN7503

In mijlocul acestei pieţe, unde se afla un teren de cricket colonial, mărginit de Clubul Regal Selangor (construit în 1884), în 31 august 1957, la miezul nopţii, a fost coborât drapelul britanic şi în locul său a fost înălţat cel malaezian, marcând astfel independenţa ţării. Aici au loc evenimente importante, cum ar fi sărbătorirea Zilei Naţionale şi celebrarea Anului Nou. Clădirea clubului, în stil Tudor, aminteşte de stilul colonial.

DSCN7505Clubul Regal Selangor, KL

Nu departe de Dataran Merdeka se află Gara Veche (Kuala Lumpur Railway Station) a oraşului şi Administraţia Căilor Ferate. Ea a înlocuit, în 1910, o altă gară şi mai veche. Până la construirea lui KL Sentral, acesta a fost principala gară. Arhitectul său este englezul Arthur Benison Hubback, care a adoptat un stil de construcţie anglo-asiatic, cu pregnante elemente de arhitectură mughală. Astăzi gara deserveşte linii interne şi adăposteşte magazine de suveniruri, restaurante, agenţii de schimb valutar şi un centru de informaţii turistice.

DSCN7468 DSCN7474Gara Veche, KL

Administraţia Căilor Ferate este legată de gară printr-un pasaj subteran, aflându-se chiar vis-a-vis. Şi această clădire, înconjurată de un parc frumos, pare mai degrabă palatul unui padişah decât o clădire administrativă.

DSCN7469 DSCN7471 DSCN7464 DSCN7461Administraţia Căilor Ferate, KL

In imediata apropiere se află Moscheea Naţională a Malaeziei, o construcţie unică pentru arta islamică tradiţională. Din păcate am putut-o admira doar din exterior, ea deschizându-se pentru turişti abia la două ore faţă de cea la care am fost noi acolo.

Clădirea are forma unei umbrele parţial deschise, deasupra căreia se înalţă un minaret subţire, înalt de 73 m. In interiorul holului de rugăciune încap 5000 de oameni. Grădina de 5 ha care o înconjoară îi asigură faima de a fi una dintre cele mai frumoase moschei din Asia de Sud Est. Ce păcat că n-am putut intra!

Pe partea opusă moscheii se află sediul televiziunii naţionale.

DSCN7440 DSCN7441 DSCN7447 DSCN7448 DSCN7450 DSCN7457 DSCN7459 DSCN7462 DSCN7454 Televiziunea nationalaMoscheea Națională, KL

 

A Historical Square, An Old Railway Station And the National Mosque in KL

Some important spots of the Malaysian capital city were not far from the hotel. I described them in the same article because they are “neighbours”. Dataran Merdeka is the heart of the old colonial KL. The independence flag was rised here at August, 31, 1957. The square is surrounded by beautiful buildings. The historical building of the Sultan of Selangor, Abdul Samad, served as venues for different bodies of justice. The Royal Club of Selangor was built near a cricket field but now you can only get a glimpse of it because of the construction site on the area. Not far away, the buildings of the Old Railway Station and that of the Administration of the Railways in Malaysia, are beautiful remains of another era. The National Mosque is a splendid complex which, unfortunately, we cannot visit inside because it was prayer time. All these may be seen in less than half a day


Comments

O piaţă istorică, o gară veche şi Moscheea Naţională în Kuala Lumpur — 4 Comments

  1. Frumoase cladiri, cele vechi impresioneaza prin soliditate, iar cea noua, a Moscheei prin modernism. Partea asta a orasului este, sa inteleg, o parte a centrului administrativ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.