O plimbare neprogramată prin Orașul Vechi (Altstadt) Lahr

In drum spre Gengenbach am oprit să ne plimbăm puțin prin Lahr. Nu știam mai nimic despre acest oraș dar nici nu aveam nevoie pentru cele 1-2 ore cât urma să dureze până să ne dezmorțim puțin. Abia după ce am revenit “acasă” am căutat pe net ceva informații dar n-am găsit prea multe.

Ceea ce am reușit să aflu este că Lahr  s-a dezvoltat în jurul turnului unei cetăți, pe la începutul secolului al 13-lea. Cetatea aparținea familiei nobiliare Geroldseck, iar turnul se numea Turnul Berzei.

Acum, Lahr este un oraș cu peste 40000 de locuitori, aflat în vestul landului Baden-Württemberg, la 60 km de Strasbourg.

Turnul Berzei, Lahr

Lahr

Am parcat la întâmplare în parcarea goală a unui magazin mai mare, închis dumineca și am pornit în direcția pe care o bănuiam a duce spre centrul vechi, conform unei hărți nu prea detaliate, luată de pe net.

Chiar acolo am avut surpriza a două clădiri construite în stil Art Nouveaux.

Centrul vechi și-a făcut simțită prezența prin casele în stil Fachwerk, și cele medievale, din piatră, vechea Primărie (construită la sfârșitul secolului al 15-lea și începutul secolului al 16-lea), acum muzeu și obișnuita fântână din fața sa. Am ajuns apoi în fața noii Primării, construită în 1808, de către arh. Friedrich Weinbrenner, aflată într-un parc frumos, străjuit de copaci bătrâni.

Pe cerul Lahrului s-a aflat în tot acest timp un dirijabil care făcea reclamă celui mai mare parc de distracții din Europa, aflat lângă Rust, la granița dintre Germania, Franța și Elveția.

Am rămas cu imaginea unui oraș liniștit și foarte curat, care are grijă de moștenirea sa istorică și culturală, putând fi un exemplu demn de urmat.

Primăria Veche (sec.15-16)

Primăria Nouă (1808)

An Unprogrammed Walk through Old Town Lahr

We only had a pause here, on our way to Gengenbach. Lahr offered me the image of a very nice and clean town, which preserves its historical and cultural heritage.

The town is situated on the West of Baden–Württemberg, at only 60 km from Strasbourg.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code