Orașul Vechi din Waiblingen, o surpriză plăcută

La cca. 10 km de Stuttgart, am vizitat Orașul Vechi din Waiblingen și am avut o mică surpriză!

Inainte însă de a vă povesti despre ea, să vă arăt puțin din acest orășel plăcut, aflat pe Traseul Stilului Fachwerk, din landul Baden Wurttemberg El are doar cu puțin peste 50000 de locuitori dar, aflându-se pe acest traseu, nu duce niciodată lipsă de turiști, chiar dacă majoritatea lor autohtoni. Pentru mine ar fi putut rămâne anonim, fiindcă nimic nu mi-l recomanda în mod special. Totuși, am avut ocazia aici să mai învăț ceva…

Eu am ajuns acolo, în octombrie, cu S2 de la Gara Centrală din Stuttgart. S3 vă face același serviciu.

De la gara din Waiblingen până în Orașul Vechi, puteți merge cu autobuzul, coborând la Poșta Mare sau pe jos, cale de 3 stații de autobuz. Eu am ales autobuzul la dus fiindcă vremea nu era prea primitoare, norii provocându-mi chiar temerea unei eventuale ploi. La întoarcere însă ieșise deja un soare prietenos care mi-a înveselit ziua, așa că am mers pe jos.

în Orașul Vechi

Așezarea a fost menționată documentar pentru prima dată în 885, în timpul lui Charles cel Gras dar a dobândit drept de oraș în 1250. Contele Ulrich I de Württemberg este considerat fondatorul din 1250, tot de atunci datând și stema care reprezintă armele familiei Württemberg. In timpul Războiului de 30 de ani orașul a fost complet distrus, în 1634. Locuitorii săi au fost uciși sau deportați. Reconstrucția a venit abia după război. Partea veche care există astăzi, a fost ridicată între 1640-1700.

Stema orașului

Iubesc aceste străzi vechi, prezente în multe orășele germane din Bavaria și Baden Wurttemberg (dar nu numai)! Stilul acesta caracteristic de construcție, Fachwerk, le dă un aspect de orașe de turtă dulce, din povești și imaginația ta poate broda orice!

Când ajungi într-un asemenea loc (care, de obicei, nici nu acoperă o suprafață prea mare), cel mai bine este să o iei pe străzi la întâmplare, cotind într-o parte sau alta, îndreptându-te spre un detaliu de construcție pe care îl zărești de la distanță, sau spre niște ferestre pline de flori. Subiecte de fotografiat sunt peste tot!

Fântâna hotelului (construită 1634, forma actuală 1752)

Procedând astfel vei da, cu siguranță, peste colțuri inedite de oraș, pline de liniște și reverie.

fragment din vechiul zid al orașului
Turnul Beinstein, parte a zidului orașului (sec. 13)

Apoi, în Piața centrală a orașului, faci cunoștință cu Vechea Primărie, cu Librăria Taube, în fața căreia se află una dintre cele 35 de fântâni ale orașului, Justiția (1687), care este cea mai veche.

Primăria a fost menționată deja în 1476 dar forma actuală și-a dobândit-o între 1725-1730. Ea a funcționat ca atare până în 1875, apoi a adăpostit, pe rând, o școală de băieți și apoi una profesională. Intre 1975-1980 clădirea a fost complet renovată, acolo fiind acum un restaurant.

La un capăt al pieței se vede un grup statuar (sculptor: Karl Henning Seemann), numit “Porumbarii“. De unde provine această denumire? In zonă au existat mereu foarte mulți porumbei, care constituiau o masă festivă binevenită pentru țăranii săraci. Ei îi creșteau în adăposturi numite porumbare. La un moment dat însă, pentru că produceau mari pagube culturilor agricole, s-a decis restrângerea drastică a numărului lor. Grupul statuar înfățișează un “stăpân” gras, ce ține în mână niște porumbei, pe care îi refuză țăranului slab și necăjit.

In acest loc se desfășoară târguri săptămânale, miercuri și sâmbăta, între 7-13, iar în decembrie, tot aici, se organizează Piața de Crăciun.

Piața principală a orașului
Porumbarii (1988)
fostul Tribunal județean (1690)
Fântâna Justiția (1687)
Vechea Primărie, 1725-1730

Ajungând la un moment dat la Informații Turistice, m-am dotat cu câteva pliante și o hartă a acestei părți a orașului și, după ce am stat câteva minute pe o bancă din apropiere, am început…vânătoarea! Despre ce este vorba, vedeți în articolul următor…

The Old Town In Waiblingen, A Pleasant Surprise

Not so far from Stuttgart (aprox.10 km, by S2/S3 from the Central Station) I visited the Old Town in Waiblingen. This is a location on the German Framework Houses Road, with a little over 50000 inhabitants.

It is a small “town in town”, full of medieval charm. If it happens to spend some days in Stuttgart, go for it! It is said it is the most charming Framework Houses town in whole Germany. I can’t say if this is true but you can have some peaceful and delightful hours there. And if you are a photographer too, you will feel like in Heaven!


Comments

Orașul Vechi din Waiblingen, o surpriză plăcută — 2 Comments

Leave a Reply to Adriana Cancel reply

Your email address will not be published.

*

code