Motto: Domiciliul meu temporar: Pământul (Valeriu Butulescu, poet, dramaturg şi om politic român)
Am fost până acum în 42 de ţări (nu am scris aici despre toate…inca). În unele am ajuns datorită proiectelor în care am fost implicată, în altele m-am dus de bunăvoie. În unele am fost o singură dată, în altele am revenit. E mult? E puţin? Depinde cu cine mă compar. Dacă mă gândesc la vârsta mea, este, probabil, puţin. Dacă mă gândesc la vremurile în care am trăit, cred că e mult. Dacă mă gândesc la majoritatea compatrioţilor mei şi mai ales la cei din grupa mea, este foarte mult!
Bine înfiptă în mijlocul Mării Adriatice, nu este prea departe de Italia şi de aceea turiştii italieni sunt cei mai numeroşi pe insulă, spun localnicii. Dar asta se întâmplă vara.
Luna asta am ajuns la una dintre destinaţiile de pe lista mea de călătorii, insula Thassos. Poate veţi spune ca e deja o destinaţie banală fiindcă a fost descoperită “demult” de românii iubitori ai Greciei, dar pentru mine asta nu prea contează. Ştiu să găsesc oriunde câte un colţişor mai sălbatic sau, cel puţin, mai puţin frecventat.I se spune “insula de smarald” datorită pădurilor sale, care, în multe locuri coboară până la mare.