Daca dispui de 2-3 ore in Antalya si nu stii cum sa le umpli, mergi in Kaleici sau orasul vechi. Antalya asa cum o vedem azi, a inceput sa se dezvolte cam din anii ’70. Pana la al doilea razboi mondial, Kaleici era Antalya!
Intrarea in orasul vechi se poate face prin Kalekapisi (Poarta Castelului) sau Hadriyanus Kapisi (Poarta lui Hadrian).
Cand stai cu fata la Kalekapisi, ai in spate vechiul bazar, care incepe de la statuia lui Attalus II. Rege din Pergam, el este fondatorul orasului Attaleia, devenit Antalya. Dupa moartea ultimului rege din Pergam, orasul intra sub stapanire romana. Zona pietonala, gasim aici si un mic scuar, cu statui de bronz reprezentand jocurile copilariei.
De aici, poti cobora direct spre port si marina sau o poti lua pe stradutele intortocheate, pline de mici magazine, pensiuni si terase.
Ratacind in jos, spre mare, poti vedea vechiul port roman, transformat acum in port pentru iahturi private sau micile gulet, care plimba turistii in largul Golfului Antalya. Langa port, este o plaja frumos amenajata. In zare se vad, intre nori, muntii dinspre Kemer.
Se mai gaseste cate o casa otomana nerenovata dar ea adauga un plus de farmec. Ca si uneltele unui lustragiu sau o adevarata expozitie de mirodenii si prafuri de ceai.
Un monument interesant in Kaleici este Minaretul Taiat sau Kesik Minare si Korkut Camii. Initial, aici a existat un templu roman din secolul 2 e.n. Apoi, prin anii 600 era o biserica inchinata Fecioarei Maria, pe care turcii selgiucizi au transformat-o mai tarziu in moschee, cand au luat Antalya de la romani. Invaziile arabe au distrus-o in anii 700 dar a fost apoi reparata si extinsa, cu cca 200 ani mai tarziu. Moscheea a functionat pana in anul 1846, cand a fost distrusa de un mare incendiu. Turnul taiat se vede de departe, iar ruinele constructiilor bisericii se pot vedea, prin gard. Nu am vazut un program de vizitare.
Dupa ce ai hoinarit in voie, te poti intoarce in oras prin Poarta lui Hadrian. Kaleisi fiind inconjurata de ziduri de aparare impotriva raidurilor pirateresti sau a diversilor invadatori, au trebuit construite si porti. Cea pe care vi-o prezint acum a fost construita in anul 130 e.n., pentru a sarbatori vizita imparatului roman in oras. Ea are, de aceea, forma unui arc de triumf. Probabil a fost decorata cu statui ale imparatului si ale familiei sale, asa cum se obisnuia in epoca. Daca privesti poarta dinspre strada principala, turnul din stanga este roman, iar cel din dreapta a fost recladit in timpul sultanului Alaeddin Kykubat I, in secolul al 13-lea. Ceea ce este interesant, este faptul ca – fiind inglobata in zidurile cetatii – poarta a fost redescoperita abia in anul 1956!
Te poti intoarce spre Kalekapisi pe bulevardul modern, cu palmieri, pentru a arunca o ultima privire, de sus, inimii orasului.
Se presupune ca grecii au venit in aceste locuri dupa razboiul troian. In perioada elenista s-a construit Poarta Grecilor (sec. 2 i.e.n.), care a fost impodobita cu statui ale fondatorilor si ale zeilor, puse in niste nise special construite. Poarta era protejata de doua turnuri rotunde. Unul dintre ele se renoveaza chiar acum. Alexandru cel Mare insusi ar fi poposit aici, in preajma Portii Grecilor, unde a fost intampinat cu onoruri si i s-au daruit cai, data fiind pasiunea sa cunoscuta pentru aceste nobile animale. In timpul stapanirii sale, Perge a prosperat. Bunastarea orasului a continuat si sub romani. In perioada imparatului Hadrian s-a construit, in spatele Portii Grecilor o curte de onoare si un arc de triumf. Din pacate, in perioada bizantina orasul a decazut, fiind apoi abandonat.
Foarte multe locuri din Asia Mica au legatura cu crestinismul, care si-a avut leaganul aici. Despre Perge se crede ca Sf. Pavel ar fi vizitat orasul in prima sa misiune misionara. Ce se mai vede azi aici? Agora, termele romane, strada principala cu colonade, Poarta Grecilor, teatrul si stadionul unde se desfasurau cursele de care trase de cai.
Nu departe de Perge ne asteapta o alta perla a antichitatii greco-romane, Teatrul din Aspendos, cuibarit la poalele Muntilor Taurus. Aceasta este cea mai bine conservata constructie de gen din Asia Minor. A fost construit, de catre arhitectul Zeno, in timpul imparatului Marcus Aurelius, ca un dar pentru oras. Capacitatea sa este de 15000 de oameni, utila si in zilele noastre pentru ca aici au loc in mod permanent diverse concerte. Scena teatrului avea doua etaje, sprijinite de 43 de coloane si nise cu statui si era acoperita cu marmora. In centrul coloanelor se afla Dyonisos, regele vinului dar si patronul teatrelor. Acustica este deosebita.
Desi teatrul este unul roman, Aspendos are o istorie mult mai veche. Hegemonia lyceana, apoi cea persana au facut loc stapanirii romane, in secolele 2-3 e.n., cand orasul a atins apogeul dezvoltarii sale. In secolul al XIII-lea selgiucizii au transformat teatrul in caravansarai, decorandu-l in stil propriu: motive rosii, in zig-zag, pe fond alb. Ele se mai pot distinge in unele locuri.
In sfarsit, iata-ne in zona celor doua temple: al Athenei si al lui Apollo. Orasul, cu cladiri minunate, ar fi fost construit din profiturile obtinute prin practicarea pirateriei si a vanzarii de sclavi. Cand Alexandru cel Mare si-a intins stapanirea peste aceste locuri, cultura greaca era deja in mare parte abandonata. Arabii au organizat multe raiduri asupra orasului in secolul 7, iar dupa doua secole acesta era ca si disparut. Abia in secolul al XIX-lea a mai cunoscut o perioada de inflorire, in timpul otomanilor, cand a fost revitalizat de catre musulmanii din Creta.
Templul Athenei, venerata ca protectoare a orasului dar si ca patroana a comertului pe mare, si cel al lui Apollo, dateaza din secolul 2 e.n. Pozitionarea lor chiar pe malul marii le confera o atractie in plus.
Inainte de a vizita Cappadocia, cu autocarul si cu piciorul, am urcat in vazduh, sa o vad de la inaltime! Citisem pe internet ca exista posibilitatea de a te plimba cu balonul dar aventura mi s-a parut mult prea scumpa si nu venisem deloc pregatita….Tentatia a fost insa prea mare! Mi-am spus ca este, probabil, unica mea sansa de a o incerca si pe asta si…zarurile au fost aruncate!
La ora 5, cand ne-a luat microbuzul de la hotelul din Urgup, undeva, la linia orizontului, aparea prima geana de lumina. Cand am ajuns pe terenul de unde urma lansarea, baloanele zaceau intr-o rana, ca niste animale uriase carora li se vedea doar conturul si primeau aerul cald care, in curand, avea sa le dea viata. Erau multe, risipite peste tot. Cand auzisem ca, cu o zi in urma, se ridicasera in aer peste 70 de baloane, nu mi-a venit sa cred. Acum insa vedeam ca asa este! Toti se inghesuiau sa fotografieze procesul. Vedeta spectacolului era un balon ridicat deja la verticala, care devenea rosu datorita flacarii care il hranea. Tot mai multe baloane se ridicasera deja la verticala datorita aerului
Cu ani in urma, pe cand ma aflam in Copenhaga pentru probleme de serviciu, am reusit sa si vizitez cate ceva, utilizand weekendurile. Nu aveam pe atunci aparat digital, asa ca am incercat sa recuperez parte din pozele facute, pentru a va arata cateva din obiectivele pe care le puteti vedea daca mergeti in capitala Danemarcei.
Cu peste 1 milion de locuitori, conform danishnet.com Copenhaga este al 3-lea oras din Europa in ceea ce priveste atragerea de sedii regionale si centre de distributie, dupa Londra si Paris.
Putina istorie
Sa ne plimbam!
Incepand din centru, cladirea Primariei ne atrage atentia prin turnul sau inalt de 106 m. Construita in stilul Renasterii italiene, cu elemente de arhitectura daneza, cladirea a fost inspirata de cea a Primariei italiene din Siena. A fost construita in perioada 1892-1905, la cateva minute de mers pe jos de Stroget, principala strada pietonala a capitalei si la mica distanta de Gara centrala si Parcul de Distractii Tivoli. Turnul primariei este deschis publicului, care poate urca 300 de trepte (nu exista lift) pentru a admira orasul de sus.
In fata Primariei se afla monumentul Suflatorii de lur (instrument muzical caracteristic tarilor scandinave), construit intre 1911-1914, ca un cadou al Fundatiei Carlsberg pentru oras, la sarbatorirea a 100 de ani de la nasterea berarului J. Jacobsen.
In imediata sa apropiere se afla Helligandskirken sau Biserica Sfantului Spirit, una din cele mai vechi din oras. Initial, aici se gasea o biserica gotica, construita in secolul al XIII-lea. A urmat o biserica medievala care a avut si rol de manastire, cu un spital propriu. Este, practic, singura cladire medievala din Copenhaga care a rezistat numeroaselor incendii care au mistuit, in timp, orasul.
Gradinile Tivoli, parc de distractii deschis din 1843, se afla in partea centrala a orasului. Initial, zona facea parte din fortificatiile orasului dar in anul 1841 regele Cristian al VIII-lea a transformat-o in parc de distractii. In prezent, parcul are 5 milioane de vizitatori anual. Din pacate, atunci cand am vizitat eu Copenhaga (aprilie) parcul era inca inchis pentru sezonul de iarna, asa ca nu va pot spune nimic din experienta proprie. Am aflat insa ca, intre timp, parcul poate fi vizitat pe intreaga durata a anului.
Frederik’s Kirke sau Biserica de marmora se afla in apropierea palatului regal actual. Arhitectul sau, Nicolai Eigtved, a construit cel mai mare dom din nordul Europei, sprijinit pe 12 coloane si avand o deschidere de 31 m. Sursa sa de inspiratie a fost Biserica Sf. Petru din Roma. Domul este decorat, in exterior, cu 18 statui ale unor personalitati din istoria ecleziastica. In jurul bisericii se afla 14 statui din bronz. Blocurile de marmora din care a fost construita biserica au fost aduse din Norvegia.
Imediat in apropiere, ajungem la Amalienborg Palace, palatul regal, care l-a avut ca arhitect pe acelasi Eigtved. Palatul si-a primit numele dupa sotia regelui Frederik al III-lea. Construit intre 1667-1673, a ars in 1689, ramanand doar gradina palatului, care a rezistat pana in 1748. Eigvet a construit aici o mare curte octogonala, in centrul careia a plasat statuia ecvestra a regelui. Curtea este inconjurata de patru resedinte identice, in stil rococo. Familia regala s-a mutat aici dupa ce Christiansborg Palace (acum Parlamentul) a ars in 1794. Se pot vizita cateva camere din palat dar nu sunt prea multe lucruri de vazut.
Mai interesant mi s-a parut Rosenborg Palace, construit la ordinul regelui Christian al IV-lea, intre 1608-1634, in stilul Renasterii olandeze. Initial, era vorba despre o resedinta de vara. Turnul, cu podul mobil, s-au construit ulterior. Numele de Rosenborg l-a primit in anul 1624. Palatul a fost deschis pentru public in anul 1838, iar in 1849, dupa abolirea absolutismului, a devenit proprietatea statului. Aici sunt expuse colectii de arme, costume regale si bijuteriile coroanei.
Zona portului, Nyhavn, pastreaza cladiri mai vechi si are o atmosfera romantica, placuta pentru plimbari mai lungi. Aici se gaseste o biserica interesanta, Frelsers Kirke, terminata in 1752. Arhitectul Thurah, s-a inspirat dupa o biserica a lui Boromini, din Roma. Turnul sau ciudat, inalt de 90 m, are 400 de trepte. Se spune ca Jules Verne a urcat aici de doua ori si a folosit descrierea treptelor in scrierile sale.
Nu putem incheia o plimbare in Copenhaga fara a spune cateva cuvinte despre emblema sa, Den Lille Havrue sau Mica sirena, statuia de bronz care atrage peste 1 milion de vizitatori pe an. Statia de metrou cea mai apropiata este Osterport. Statuia, 1.25 m inaltime (unii sunt dezamagiti cand o vad si marturisesc ca si eu am fost) se afla pe cel mai lung chei al orasului, Langelinie, langa Kastellet. Ca o curiozitate, in acest an Mica sirena a plecat la Shanghai pentru a impodobi standul expozitional al Danemarcei. Nu toti locuitorii capitalei au fost incantati de idee, se pare, parandu-li-se ceva neobisnuit ca aceasta statuie, atat de integrata in orasul lor, sa se mute, fie si temporar, in alta parte.
Poate va intereseaza sa aflati ca povestea lui Andersen, sursa de inspiratie a statuii, a fost publicata in 1837 si tradusa apoi in 150 de limbi. Carl Jacobsen, fiul fondatorului fabricii de bere Carlsberg, a cerut sculptorului Edvard Eriksen o statuie. Prima balerina a operei din Copenhaga, care interpreta rolul sirenei in baletul omonim, a fost de acord sa pozeze ca model dar nu nud. In aceasta situatie, sculptorul a folosit capul balerinei si corpul propriei sotii ca modele pentru Micuta sirena. Statuia a fost dezvelita la 23 august 1913. In timp, ea a fost vandalizata de mai multe ori. Drept urmare, Primaria a anuntat ca o va muta intr-un loc ferit, fara a preciza inca locatia.
Zicala “Clientul nostru, stapanul nostru”, aducatoare de venituri, ar trebui sa se aplice, in opinia mea, daca managerii stiu intr-adevar comunicare de marketing, in mod egal si celor care cumpara si celor care nu cumpara. De ce? Foarte simplu. Cel care cumpara, poate reveni sau nu pentru o alta achizitie. Cel care nu cumpara, ramane totusi un potential client. Poate cumpara altadata, poate povesteste altora despre marfa si magazinul tau, poate scrie chiar pe blog despre el si atunci audienta devine mai mare. “Word of mouth”, informatia transmisa de la o persoana la alta, este unul dintre cele mai pretioase instrumente de marketing, nu intotdeauna bine folosite. Si cand lucrul acesta nu se intampla sau ideea este ignorata, se poate intampla chiar mai rau.
Pentru a exemplifica, va povestesc cele ce urmeaza.
Nu e un secret pentru cei care au vizitat Grecia, Turcia, Malta, Tunisia, China si probabil si alte tari, ca programele excursiilor oferite de agentiile locale includ, aproape intotdeauna, vizite la ateliere sau mici fabricute locale, producatoare de bunuri (nu neaparat specifice, dar de obicei da) care i-ar putea tenta, eventual, pe turistii prelucrati dinainte cu “aveti x% reducere daca cumparati aici” (reducere inclusa, de fapt, in pret), “marfa e mai autentica decat ce gasiti in magazine”, etc.
Se conteaza pe disponibilitatea omului de a cheltui mai usor banii in concediu si chiar pe naivitatea unora de a crede tot ce li se spune. Desigur, produsele sunt frumoase, asa cum ati putut deja observa in mai multe articole postate (ex. China). Spuneam acolo ca, de obicei, privesc aceste lucruri ca pe o expozitie si ma bucur de valoarea estetica a bunurilor. Chiar cu “reducere”, ele sunt suficient de scumpe pentru a nu ma tenta. Apoi, personal, sunt la varsta la care am ce imi trebuie in casa si nu ma mai tenteaza in nici un fel “suvenirurile”. Sigur ca acest lucru nu vi se aplica intotdeauna si voua, celor care cititi, sau poate vreti sa faceti un cadou cuiva, asa ca va invit sa ne spuneti cum procedati voi in asemenea cazuri.
Dar sa va povestesc ce am patit in Cappadocia, la Konak Seramik, Berktas din Avanos unde am mers sa vedem tehnica si arta olaritului local. Vi-am povestit deja despre acest loc.
“N-ati vazut nimic care sa va intereseze?”
“Cum sa nu, chiar mai multe (zambet)”
“Si?”
“Sunt prea scumpe pentru noi, nu ne permitem.”
“Pai, eu sunt managerul. Va pot ajuta cu pretul.”
” Da, stiu dar “ajutorul” (citeste “reducerea”) ar trebui sa fie prea mare pentru ca afacerea sa ramana rentabila (zambet)”.
M-a intrebat imediat de unde suntem, desi ne mai intrebase o data pe toti, la inceputul vizitei. De obicei comerciantii procedeaza asa pentru a-si da seama cam cine va cumpara si cine nu sau despre ce fel de reducere de pret poate fi vorba. A tacut cateva secunde, a privit in alta parte, apoi ni s-a adresat din nou:
“Daca ati terminat aici, drept inainte si la stanga este iesirea.”
Ceva mai grosolan, mai lipsit de tact si mai anticomercial nici nu putea spune! Managerul unei firme aflate pe piata de opt generatii! Da fapt, ne dadea afara pentru ca nu am cumparat nimic.
Va invit sa va spuneti parerea! Cum ati fi procedat? Ati fost pusi in situatii asemanatoare? Ce ati facut?
Ne trezim mai greu in ultima zi a excursiei, dumineca, fiindca am incheiat seara precedenta cu o “seara culturala din Cappadocia”, ocazie cu care am sarbatorit-o, cu tort si Happy Birthday to You, pe sotia ghidului, Sati.
Personal, nu agreez acest gen de activitate pentru ca dansurile prezentate de obicei si-au pierdut mult din autentic, au fost cosmetizate, asezonate cu multa coreografie. La aceasta am participat, in primul rand, pentru dansul dervisilor rotitori, primul punct al programului. Voi scrie mai mult in postarea despre Mevlana, fiindca mi se pare ca acolo ii este locul. In autocar am fost atentionati ca atunci cand ei isi fac aparitia in sala, in intuneric, nu avem voie sa facem poze sau sa filmam. Dupa ce isi vor termina dansul, vor iesi si vor reintra, pe lumina de data asta, si vor executa cateva miscari pentru turisti, pentru poze.
Seara s-a incheiat apoteotic, cu desfasurarea drapelului Turciei, cu toti turistii in picioare si batand din palme si cu toti turcii cantand ceva ce era, probabil, imnul lor, judecand dupa desfasurarea drapelului.
Am plecat de la hotel la 7.15 fiindca mai aveam multa “treaba”. Mai intai ne-am dus la Ortahisar, adica “castelul de mijloc”, cu 25 de nivele, pentru a admira panorama de est a Goremeului. Aici a avut loc si intalnirea cu omul cu magarusul, venit exact la timp pentru a fi pozat si a castiga, astfel, cativa banuti.
In Zemi Valley, numita si Love Valley, oprim pentru a ne minuna de formele ciudate, altele, de contrastul culorilor si, bineinteles, pentru a face poze.
La Goreme, unde toata lumea vine sa viziteze muzeul in aer liber, ghidul nostru a ales pentru noi o biserica bizantina din secolul al VI-lea, sapata in stanca:
dupa care admiram, de sus, panorama satului Goreme:
In Goreme Valley avem parte de alte privelisti uimitoare. In parcare. o multime de comercianti ofera turistilor suveniruri sau un loc la umbra, unde sa savureze o bautura rece. Exista aici si un “copac al dorintelor” in care oamenii agata biletele cu dorintele lor, sperand ca acestea vor fi indeplinite de Allah.
Ultimul obiectiv al zilei este vizita la o fabrica de covoare, unde vedem o replica a celui mai vechi covor din lume, expus la Muzeul Ermitaj, Rusia (2500 ani vechime), precum si un covor care valoreaza, nici mai mult, nici mai putin de 800000 euro! Explicatia? El inglobeaza 3 ani de munca manuala! Culorile, desenele si calitatea materialelor folosite, impresioneaza.
O inscriptie pe un perete al atelierului pe care il vizitam ne atentioneaza ca, in acea fabrica, nu este exploatata munca copiilor minori. Sper din toata inima sa fie asa! Nu pot insa sa nu ma intreb de ce or fi simtit nevoia sa scrie asta asa, la vedere?! Sa nu uitam dorinta Turciei de a intra in Uniunea Europeana…
Cireasa de pe tort a acestei vizite a fost, din punctul meu de vedere, faptul ca la iesire, in curtea fabricii, am vazut o stiva de lazi de zestre vechi, cu desene viu colorate, din care va arat cateva:
A doua zi a excursiei debuteaza cu cea mai spectaculoasa experienta a mea: calatoria cu balonul deasupra Cappadociei. Fiindca despre asta vreau sa povestesc in alta postare, ma multumesc sa va spun aici ca, daca mergeti vreodata pe acolo, sa nu o ratati! Incepand din momentul in care ajungi pe terenul pe care nenumarate baloane sunt pregatite pentru zbor si pana la cel al aterizarii, totul vi se va parea un vis cu ochii deschisi.
La 8.30 eram deja in drum spre Devrent Valley, numita si Valley of Fairy Chimneys (Valea Cosurilor Zanelor) aflata in apropiere de Urgup. Formatiunile stancoase, de forme bizare, sunt foarte dese in aceasta vale. Ele poarta diverse denumiri cum ar fi “Camila” sau “Fecioara Maria”. Conul stancii este format dintr-o piatra de nuanta rozie, iar varful este acoperit de multe ori de o roca tare, mai inchisa la culoare.
acces la Biserica Sf. Simeon