Câteva ore în Taormina

Acum doi ani, aflandu-ne pentru o saptamana in Malta si stiind ca de acolo se fac excursii de o zi in Sicilia, ne-am gandit ca fiind atat de aproape de ea, n-ar strica sa mergem. Excursia, cumparata la o agentie din Malta, am facut-o cu catamaranul de mare viteza “Maria Dolores”, care, cu exceptia capitanului, avea un echipaj in intregime romanesc! Traversarea a durat 100 de minute.
La Pozzalo ne-am urcam într-unul din cele 4 autocare care ii asteptau pe turistii veniti din Malta. Repartizarea ne-a fost anuntata de pe vas, in functie de limba pentru care am optat (engleza). Ghida noastra a fost Barbara si sofer – cum altfel in Sicilia? – Pepe Corleone!Dupa ce am luat micul dejun aproape de plaja din Pozzalo, am plecat spre Taormina, primul nostru obiectiv, unde urma sa stam doua ore şi jumatate. Stiu, stiu – Numai atat? o sa va intrebati. Da, si noua ne-a parut rau, mai ales dupa ce am vazut ce am vazut. Una e sa vezi acasa, pe internet si alta sa fii acolo si sa simti atmosfera locului! Dar asta este dezavantajul excursiilor “impachetate”, adica in grup! (nu am nimic impotriva lor; pentru multi este o solutie ideala, comoda, dar noi vrem sa fim independenti, sa facem si sa vedem ce vrem noi, nu ce scrie in program; uneori insa alegerea este intre a merge “impachetat” sau a nu merge deloc si atunci…) Daca eram de capul nostru, stateam cat vroiam dar…plateam! Caci Taormina este un oras scump. Hotelurile si restaurantele practica preturi teribil de mari, mai ales pentru buzunare romanesti dar asta nu inseamna ca nu poti manca la o osteria-pizzeria ceva mai ieftin, sau sa profiti de oferta micilor magazine de langă Gradina Publica, care iti fac sandwich-uri cu marfa expusa: branza si sunca, la 1-2 euro. Se pare ca in lunile martie, aprilie si mai, in extrasezon, preturile sunt mai mici.

Wikipedia ne spune ca Taormina a fost colonie greceasca din anul 400 i.e.n. In al doilea razboi punic, a fost cucerita de romani, in 212 e.n. Acum, ea este cea mai importanta statiune din Sicilia si constituie obiectiv turistic inca din sec. al XIX-lea.

Aflata la 200 m altitudine, se catara pe pantele muntelui Tauro, deasupra golfului Spisone, care adaposteste asa-numita “mare a Taorminei”. De fapt, este vorba despre Marea Ionica. Un funicular ne-ar putea duce pana la plaja, daca am avea timp.

in nori se vede vf. Etna

Ajunsi la Taormina, autocarul ramane intr-una dintre cele doua parcari mari, situate aproximativ “sub”

centrul orasului.
De acolo, un autobuz te transporta gratis, “sus”, adica chiar in centru. De aici, am fost liberi sa facem ce dorim, fiecare.
aici te lasa autobuzul gratuit

Fata de timpul scurt pe care il avem la dispozitie, planul “de bataie” nu e greu de facut. Hotaram sa vedem Teatrul grec, Gradina Publica si sa ne plimbam pe Corso Umbertto. Ca de obicei, mi-am facut lectia acasa, pe internet si cu ghidurile aferente.

Mergem mai intai la Teatrul Grec. Constructia initiala, a grecilor, data din sec. al III-lea i.e.n. Varianta care se vede astazi este de fapt o reconstructie (in ruine acum) a teatrului de catre romani , executata in sec. al II-lea e.n. El are un diametru de 109 m, ceea ce il face al doilea ca marime din Sicilia.

in drum spre teatru, aer mediteranean

Ne intoarcem pe o straduta cu multe magazine de suveniruri, spre Corso Umbertto. Vitrinele sunt pline de ceramica locala si, fiind mare amatoare, nu am putut sa nu fotografiez.

Acel omulet cu trei picioare este Trinakria, simbolul Siciliei. In sec. VII-VIII i.e.n. grecii au descoperit o noua insula, care avea trei promontorii si de aceea au numit-o Trinakria, adica “taramul cu trei picioare”. Simbolul reprezinta acest taram dar mai are si Capul Medusei, personaj mitologic grecesc, cu serpi in loc de par si 3 spice de grau, aluzie la faptul ca, in timpul romanilor, Sicilia era “granarul Italiei”.

Parcurgem o parte din Corso Umberto, uitandu-ne in graba la magazinele de anticariat, care si-au scos comorile in strada.

Apoi o luam pe o straduta laterala, pe langa niste trattorii, spre Gradina Publica sau Gradina Trevelyan. Se numeste asa dupa o englezoaica, Florence Trevelyan-Cacciola, care avea aici o gradina privata.
Gradina este un loc placut de relaxare si de refugiu, cu plante exotice, pavilioane de caramida, un bar si o terasa, care ofera o frumoasa priveliste, atat spre Etna cat si spre mare.
Inapoi pe Corso, il strabatem pe toata lungimea sa, pana ajungem la o terasa care ofera si ea o priveliste spre alt colt de mare. Aici se afla si Biserica San Pancrazio, dedicata patronului Taorminei. Piata e plina de oameni, de pictori si cantareti, de vanzatori de suveniruri.
San Pancrazio

Repede inapoi, pe corso-ul aglomerat, spre autobuz si autocar. Cu coada ochiului vad, in dreapta si in stanga, stradute atragatoare…Dar timpul ne preseaza. Mai avem timp sa mancam cate o felie de pizza si sa bem, impreuna, o bere – 7 euro. Plecam spre Etna!

curioasele!

ati mai vazut asa lamai?

In afara de varianta asta, la Taormina mai puteti ajunge:
  • zburand pana la Catania si de acolo cu autobuzul sau o masina inchiriata;
  • cu ferry, prin Messina; de acolo, pe A18, 30 de minute de condus;
  • cu trenul, Taormina aflandu-se intre Catania si Messina; linia este deservita si de Roma.

 

Some Hours in Taormina

While in Malta, I took a trip by catamaran, to Sicily. Among others objectives, we also visited Taormina, an enchanting little town.

 

Excursie la Skiathos

Prima insulă grecească pe care am pus piciorul a fost Skiathos, într-o excursie de o zi, de la Paralia Katerini. Am mers cu autocarul pană către peninsula Volos, în portul Ahillio, unde ne-am îmbarcat pe Elisabeth III şi, conduşi de un căpitan vesel şi glumeţ, am pornit spre insula Skiathos, una din cele 3 insule locuite ale grupului Sporade şi cea mai mică, de pe coasta de est a Greciei, în Marea Egee.
Portul este mic, cu flori şi taverne, ca peste tot.
Navigăm mai mult între insule şi partea continentală. Pe punte, lumea face plajă. Kostas, căpitanul nostru vorbăreţ face glume la un microfon, amestecand engleza cu greaca şi promite un coniac Metaxa celor care îl pot imita. Sunt jocuri obişnuite pe vapor, pentru a întreţine turiştii. Circulă apoi cu o sticlă imensă de Metaxa, cu un mic robinet, de la care caştigătorul îşi ia direct “porţia”.
După aproximativ 3 ore ne apropiem de insulă şi intrăm în port. Skiathos Town este în acelaşi timp şi capitala insulei. În secolul al XIX-lea era un important centru pentru construcţii de nave, utilizand lemnul oferit de numeroasele păduri de pin de pe insulă.
Foarte aproape de port, pe o mică peninsulă rotunjită se află Kastro, fosta fortăreaţă construită la 1538 pentru a proteja insula de otomani şi de raidurile piraţilor. De aici se deschide şi o frumoasă privelişte spre larg, susţinută şi de vegetaţia interesantă.
In cele cateva ore pe care le avem la dispozitie ne plimbăm pe străduţele mici din spatele portului, surprinzand cateva obiective bune de fotografiat. Ca peste tot, e plin de mici prăvălioare de suveniruri şi de taverne. Insula Skiathos este unul dintre locurile în care vara pot fi întalnite vedete de cinema sau din muzică. Skiathos Town este un orăşel cosmopolit, unde mulţi străini au ales să se mute chiar definitiv. Cu o viaţă de noapte tumultoasă, este supranumit Mykonosul Sporadelor.
După ce mancăm şi noi la o tavernă, ne îmbarcăm pentru a merge 14 km, să ne bălăcim la plaja Koukounaries, considerată – spun grecii – numărul 7 în lume în topul celor mai frumoase plaje. Fiindcă e prea aglomerată pe gustul nostru, ne alegem pentru baie un colţ retras.
După ora de baie, chiar plecăm. Incet, Elisabeta noastră se îndepărtează de ţărm, urmărită de câte un pescăruş.
Căpitanul Kostas desfăşoară steagul piraţilor şi pe punte se încinge sirtaki. Ziua noastră pe insula Skiathos s-a terminat.
A Trip to Skiathos Island
Skiathos was the first Greek island I have visited. I liked the little town of Skiathos, the capital of the island. This was a one day trip.

Croazieră la Muntele Athos

Acum 5 ani, prima mea întalnire cu Grecia s-a petrecut – unde altundeva – decat la Paralia Katerini! Nu vă grăbiţi să zambiţi (pe sub mustată, dacă aveţi), considerand că locaţia este aproape romanească, datorită numărului mare de compatrioţi care îşi petrec zile de vacanţă acolo! Am ales această locaţie pentru că oferta agenţiei de turism era bună şi pentru că am privit-o nu ca pe un loc în care să zăcem la soare sau să ne bălăcim, ci ca un punct de plecare pentru a vedea obiective care, de acolo, sunt mai la îndemană.

Cazarea am avut-o la un hotel mic şi cochet, chiar pe plajă, Hotel Zephyros. Chiar lângă el era o agenţie de turism de unde ne-am cumpărat toate excursiile. Lucra acolo o tanără din Republica Moldova, foarte amabilă, care a şi observat, mirată: “Dar dumneavoastră nu faceţi deloc plajă? Că în fiecare zi plecaţi!” Probabil avea mai rar asemenea turişti. Când i-am explicat cum stă treaba, a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca, în chiar ultima zi a sejurului, să ne găsească un grup de slovaci la care să ne alipească, pentru că – de două ori! – grupul de romani nu s-a format! Aş fi fost tare dezamăgită dacă n-am fi putut merge. Care era destinaţia atât de evitată? Croaziera la Muntele Athos!

Văzusem un documentar la TV, nu cu multă vreme înainte, am căutat imediat pe internet şi am rămas cu gura căscată cand am văzut ce frumos e! Acum, probabil că unii consideră că nu este suficient să vezi mănăstirile doar de la bordul vasului de croazieră. De ce le poţi vedea doar aşa? Este nevoie de o aprobare specială pentru a le vizita şi acest lucru este valabil doar pentru bărbaţi. Femeile – deh, mai “spurcate” – nu sunt primite acolo pentru a nu încetini ascensiunea călugărilor spre iluminare. Atunci, ce altă alternativă mai bună ar fi decat să vezi totuşi cate ceva (şi doar există zoom, nu?) şi să poţi aprecia liniştea, izolarea şi măreţia locului?

Ne-am îmbarcat în portul Ormos Panaghia. Vi-am spus că era prima călătorie în Grecia şi nu mă mai săturam de culorile şi limpezimea mării. Eram pe vasul de croazieră peste 300 de turişti, de toate naţionalităţile, un adevărat Turn Babel.


Peninsula care adăposteşte mănăstirile (intrate în patrimoniul UNESCO), are 50 km lungime şi între 8-10 km lăţime. Suprafaţa ei este de 350 km pătraţi, iar cel mai înalt varf al muntoasei peninsule măsoară 2033 m. Mănăstirile sunt dispuse pe ambele părţi ale peninsulei dar noi am navigat doar de-a lungul coastei de vest. Nu toate mănăstirile sunt vizibile de pe apă.

Prima dată, varful Muntelui Athos s-a văzut în depărtare, filtrat de aburii dimineţii. Apoi, ne-am apropiat şi am văzut de aproape pereţii abrupţi, prăvălindu-se în mare. Mai erau şi alte tipuri de vase în zonă, toate cu aceeaşi ţintă: mănăstirile, văzute măcar de la cel mult jumătate de km distanţă, pentru că atat au voie să se apropie. Guvernul grec are grijă ca tot ceea ce priveşte Muntele Athos, să fie respectat cu stricteţe!

Ghizii şi ghidele ne “recitau” explicaţiile în 6 limbi, de pe puntea de comandă. Dacă, prea atent să prinzi unghiul potrivit pentru o fotografie, scăpai ceva, puteai prinde, eventual, în altă limbă. Fotografi erau destui pe punte, aşa că era dificil să pozezi fără a prinde în obiectiv un cap, un cot sau mai ştiu eu ce. Şi mănăstirile au început să se perinde rand pe rand prin faţa ochilor noştri, însoţite de “incantaţiile” melodioase în italiană sau mai harşaite, mai aspre, în poloneză, de exemplu.

Agios Pavlos sau Mănăstirea Sf. Pavel, unde sunt şi caţiva călugări romani, apare prima dată în documente în anul 972. După căderea Bizanţului, ea a fost susţinută financiar de capetele încoronate ale Europei de Sud-Est.

Urmează apoi Mănăstirea Ossiou Gregoriou sau Venerabilul Grigorie:
Portul Daphni este principalul port al peninsulei, care deserveşte toate mănăstirile.

Mănăstirea Simonas Patras, fondată în sec. al XIII-lea, de către Sf. Simion, face o impresie puternică prin aşezarea sa, la 330 m deasupra nivelului mării, pe un singur bloc compact de piatră şi prin cele 7 etaje ale sale. Nu am fost la Potala dar mi-a amintit de ea, aşa cum o ştiu din filme documentare. Simonas Patras are şi un port propriu.

Xiropotamou este o mănăstire din secolul al X-lea care, ca şi altele, adăposteşte numeroase manuscrise şi cărţi. Există şi aici un port. Mănăstirea se află mai departe de ţărm.

Cea mai mare mănăstire din întreg complexul este Ag. Panteleimonos, fondată în secolul al XI-lea de Biserica din Kiev, ceea ce se observă imediat din elementele de arhitectură bisericească rusă.

Dovhiariou sau Dochiariu, construită între 1030-1032, este dedicată Sf. Arhangheli Mihai şi Gavrilă. Capela sa catolică a fost construită cu sprijinul financiar al domnitorului Ion Lăpuşneanu.

Ne apropiem de Ouranoupolis, unde facem un popas de 2 ore. Parcă simt şi acum sub tălpi nisipul său fierbinte. Hoinărim puţin prin micuţa aşezare. E plin de flori peste tot, iar terasele trandăvesc la soare, în căldura amiezii, în aşteptare de clienţi. Mergem şi noi să ne îmbarcăm pentru a ne întoarce la Paralia Katerini.

A Cruise to Mt. Athos (Greece)

The only way to see some of the churches on the saint mountain of Athos is to take a cruise along the shore of the peninsula. It was an interesting experience.

Ohrid – Ierusalimul Balcanilor (2)

Toate bisericile ortodoxe din Ohrid, pe care le vom vizita, au o construcţie asemănătoare, materialul folosit fiind cărămida roşie. Se plăteşte o taxă de intrare cam de 100 denari/persoană, mai mare pentru străini şi fotografiatul nu este permis. Tacit, se mai închid ochii.

Ne începem ziua vizitând Biserica Sf.Bogorodica Perivlepta (Sf. Clement), care se află la câteva sute de metri de locul nostru de cazare. Anul construcţiei este 1295, fiind una dintre cele mai vechi biserici din Ohrid , cu fresce dintre cele mai frumoase. Ca şi în cazul altor biserici, în timpul stăpânirii otomane şi aceasta a fost transformată în moschee. Se ştie că aici a fost centrul Arhiepiscopiei de Ohrid, care adăpostea şi o bibliotecă vastă cu valoroase manuscrise pe papirus, din sec. XI-XII. Pe la mijlocul sec. al XIX-lea aceasta a ars complet.

Frescele, aparţinând perioadei bizantine numită Renaşterea Paleologilor, sunt valoroase nu doar pentru macedonieni, ci pentru tot S-E Europei.

Ne continuăm drumul spre piaţa centrală a oraşului vechi, unde se află Catedrala Sf. Sofia. Unii afirmă că a fost construită în timpul primului imperiu bulgar. Se presupune că avea rol de catedrală chiar şi în sec. al X-lea, sub domnia ţarului Samuil. Cercetătorii afirmă că această biserică reprezintă punctul maxim atins de cultura macedoneană în sec. al XIV-lea. Turcii au “spălat” frescele, părţi din iconostas au fost folosite pentru a construi o scară interioară şi construcţiei i s-a adăugat un minaret. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în istorica catedrală Sf. Sofia din Istanbul.

Intensele lucrări de restaurare, din deceniul al 6-lea al secolului trecut, au redat o parte din măreţia bisericii şi strălucirea frescelor, biserica aflându-se sub patronajul Patriarhiei din Constantinopol, care a dorit să conserve aceste valoroase dovezi de artă bizantină.

În apropierea catedralei se află câteva clădiri vechi, în stil macedonean tradițional, frumos renovate şi terase îmbietoare, unele cu privelişte spre lac.

Următoarea biserică, construită pe un pinten de deal, Sf. Ivan Kaneo (Sf. Ioan Teologul-Kaneo), oferă o privelişte minunată asupra lacului. Nu se ştie exact data construcţiei dar un document sugerează că aceasta ar putea fi anul 1447.


Sub mănăstire se află o mică plajă, cu o terasă. Aici acostează bărcile-taxi care te pot duce până încentrul oraşului.

Noi ne continuăm însă drumul, urcând puţin printr-o pădure de pini şi chiparoşi până la Plaosnik, unde un mare şantier arheologic scoate la iveală noi şi noi comori. O clădire sacră creştină exista aici din sec. al V-lea. Mai târziu, mănăstirea Sf. Clement, numită Sf. Pantelimon, a fost locul unde fiinţase un mare spital pentru tratarea celor suferinzi. Excavaţiile au scos la lumină ruinele mai multor clădiri şi continuă să o facă. Mormântul Sf. Clement se află lângă vechea bisericuţă. Din păcate, accesul nu este permis decât într-o zonă restrânsă, fiind vorba despre un şantier în lucru. Biserica nouă, reconstruită aici, în acelaşi stil, este de dată recentă dar respectă cu mare stricteţe regulile arhitecturii bizantine. Biserica a fost sfinţită în 2002 şi redă toată splendoarea vechii şcoli slavone care a fiinţat aici. Intrarea este gratuită.

Ceea ce este interesant de văzut în acest loc este mozaicul descoperit în 1999, care reprezintă părţi din podeaua baptiseriului vechii bazilici, având ca motiv principal crucile încârligate, svastica. Mosaicul datează din sec. VI-IX. Wikipedia ne explică că svastica, devenită tabu în cultura vestică datorită utilizării ei ca simbol al nazismului, era utilizată din timpuri străvechi. Cuvântul sanscrit swastika însemna un semn făcut pe cineva sau ceva, pentru a aduce noroc. In India modernă este încă folosită ca element decorativ. De asemenea este preluată de hinduism, budism şi jainism.

De la Plaosnik, pe străzi cu case frumoase, pline de flori, ne îndreptăm spre Fortăreaţa lui Samuil, în care nu putem însă intra, fiind luni. Intrarea costă 30 denari. Coborâm spre Vila Kale şi ne pregătim pentru plecarea de a doua zi, spre Lefkada.

Ohrid, the Jerusalem of the Balcans (2)

The article describes some of the churches I have visited in Ohrid.

Ohrid – Ierusalimul Balcanilor (1)

Ohrid, “Ierusalimul Balcanilor”(se spune că are câte o biserică pentru fiecare zi a anului) sau “oraşul luminii” cum era numit anticul Lychnidos, a intrat pe lista mea scurtă de obiective acum 3-4 ani, pe când mă documentam pe internet cu privire la ce ar fi interesant de văzut în ţările din apropierea României. De ajuns, am ajuns doar anul trecut la Ohrid.

Numele de Ohrid a început să fie folosit abia din anul 879. În sec. al XI-lea, aici se afla reşedinţa ţarului Samuil. Oraşul a trecut, în istoria sa, prin cucerirea de către bizantini şi apoi de către Imperiul Otoman, în sec. al XIV-lea. Cultura fiecărui stăpânitor şi-a pus amprenta asupra locului, lăsând o anume moştenire culturală.

În drum spre insula Lefkada, am planificat o oprire de 3 zile în Ohrid. După ce am intrat în Macedonia (denumire oficială F.Y.R.O.M.) pe la Tabanovce, ne-am îndreptat spre Skopje şi, de acolo, am urmat drumul M3/E65 prin Tetovo, Gostivar şi Kicevo, până la Ohrid. De la Skopje până acolo sunt 172 km. Pe acest traseu sunt două puncte unde se plăteşte taxă de drum de 30 şi respectiv 20 de denari, adică cam de 2 ori câte 50 eurocenţi. Drumul este bun, în mare parte prin munţi şi defilee, ceea ce oferă privelişti frumoase şi nu e nici foarte aglomerat.

Pentru Ohrid am rezervat o cameră prin booking.com, în oraşul vechi, la Vila Kale. vezi aici http://vilakale.com/EN-pocetok.htm

Ajunşi în cameră, vedem de la fereastră teatrul antic, singurul teatru helenistic – din partea aceasta a Macedoniei – şi fortăreaţa lui Samuil. O cascadă de acoperişuri de ţiglă roşie, pe case albe, îmbracă dealul pe care se află centrul vechi. Undeva, în stânga, vedem şi o parte din lac. Vila Kale este o afacere de familie bine gestionată. Întreaga familie vorbeşte limba engleză. Se pare că nu suntem primii români care poposesc aici. Gazdele noastre fac tot ce pot ca să ne simţim bine.

După ce ne odihnim puţin. coborâm pe străduţe înguste, printre case vechi, în centrul oraşului, îngrămădit lângă lac. Străzile sunt animate deşi la multele terase nu este încă prea multă lume, fiind abia după amiază. Vedem repede această parte a oraşului, care cuprinde parcuri, moschei, bazarul, magazine (inclusiv de suveniruri). Observăm că unele acceptă la plată cardurile, recunoscute după siglele lor afişate pe uşi. Există şi puncte de schimb valutar, aşa că nu trebuie să ne facem griji.

Pentru prânz dar şi pentru cină, alegem în prima zi un restaurant situat pe o pantă, chiar vis-a-vis de vila în care ne-am cazat, Restaurantul “Gladiator”. Îl recomand cu toată căldura, dacă treceţi prin Ohrid. Nu doar mâncarea bună şi personalul foarte amabil dar şi ambianţa specială, de restaurant-bibliotecă, în care, ni se spune, se întâlneşte periodic un cerc de oameni interesaţi de holistică, astrologie, naturism, te poate atrage în acel loc cu atmosferă, aranjat ca o casă în care îţi primeşti prietenii. Este un concept foarte atrăgător, pe care nu l-am mai întâlnit până acum nicăieri. De altfel, de pe micul balcon cu 3 mese, se poate admira lacul, până departe, munţii, iar jos se află teatrul antic. Turlele bisericilor se văd şi ele printre case. Recomand ciupercile la grill! Două beri Skopsko şi două porţii de ciuperci la grill ne costă, cu bacşiş, 10 euro., iar 2 grătare cu garnitură, o porţie de ciuperci, o bere şi o apă minerală, 20 de euro. Gazda vorbeşte puţin limba engleză, pe fundal se aude muzică macedoneană, mâncarea e bună, priveliştea minunată – ce ne-am mai putea dori?

Şi, fiindcă vorba lui Scarlett O’Hara, “mâine e o nouă zi”, vom vizita bisericile Ohridului.

Ohrid, the Jerusalem of the Balcans (1)

Ohrid, known as Lychnidos in the antique world, has the nickname of “City of the Light”. It is said it has 365 churches, one for the each day of the year.

Muzeul Naţional Bardo

Mărturisesc că atunci când am auzit că programul de vizită a Tunisului cuprinde şi un popas la Muzeul Naţional Bardo, nu am fost prea încântată. Aş fi preferat să petrec timpul respectiv hoinărind prin oraş. Când am părăsit însă muzeul, părerea mea era schimbată şi aveam o cu totul altă stare de spirit. Muzeul, care fiinţează din anul 1888, adăposteşte cea mai mare colecţie de mozaicuri din lume. E păcat să treci prin Tunis fără să îl vezi!

Colecţiile sunt împărţite în perioadele: preistorică, punică, romană şi creştină. Accentul vizitei noastre a fost pe perioada romană dar am putut vedea şi suficiente mostre de artă islamică în însăşi construcţia care adăposteşte muzeul. Colecţia în sine (vase, ţesături, bijuterii) se află în Palatul Hussein, pe care nu l-am vizitat din lipsă de timp.

Construcţia iniţială, Palatul Hafsizilor, data din sec. al XIII-lea. Hafsizii reprezentau o dinastie care a condus Tunisia timp de cca. 350 de ani.

Palatul Bardo, ca reşedinţă a beyului şi exemplu de artă arhitectonică arabă, datează din sec. XVII-XVIII. Plafoanele bogat împodobite, stucaturile de pe pereţi, curţile interioare, ceramica frumos colorată ne transferă, parcă, în lumea de basm a Şeherezadei. Personal, m-a dus cu gândul la Allhambra din Granada.

Câteva săli adăpostesc artefacte, măşti, statuete din perioada punică. Apoi intrăm în sălile care expun pe pereţi şi pe pardoseală minunatele mozaicuri romane, descoperite în vilele din El-Jem, Sousse, Carthago, Djerba, Dougga, Kerkouane, Kairouan. Temele sunt foarte variateŞ scene de vînătoare, animale, păsări, peşti, Neptun cu cele patru anotimpuri (Sousse), o vilă romană, poetul Vergiliu, autorul Eneidei – singurul său portret cunoscut (El-Jem), Neptun răpit de piraţi, Ullysse şi sirenele sunt doar câteva dintre sutele de mozaicuri expuse.

Ca orice muzeu şi acesta este închis în zilele de luni, în celălalte zile fiind deschis între 9-17. Nu rataţi vizitarea sa, fără de care popasul în Tunis nu ar fi întreg.

The National Bardo Museum in Tunis

What we saw in this museum represents the most rich collection of mosaics in the world.

The Bardo Palace (17th.-18th.centuries) is an example of Arabic architecture.

Mănăstirea Sveti Naum

O excursie frumoasă, de o zi, se poate face din Ohrid, mergând cca. 30 km pe malul lacului Ohrid, până spre graniţa albaneză, pentru a vizita Mănăstirea Sveti Naum.

La ieşirea din Ohrid, trecem prin mici localităţi, cum ar fi Lagadin, cu multe hoteluri mari, de tip comunist aş spune, adică acele paralelipipede care se văd şi la noi la Mamaia sau în alte staţiuni mai vechi. Alături de ele însă au apărut o seamă de pensiuni private, care oferă condiţii foarte bune. Nu sunt plaje de nisip, oamenii mulţumindu-se cu pietricelele de pe mal şi cu priveliştea minunată oferită de lac şi de munţii din jur.
Oprim puţin la Gradişte, un camping mare cu căsuţe private, construite în diverse stiluri. Apa lacului limpede, verde-albăstruie e ca o anticipare a mării greceşti spre care urmează să mergem peste două zile.

Altă recomandare, făcută de gazdele noastre amabile, este Trpejca. Satul, cu cca. 300 locuitori, este agăţat pe un mal mai abrupt. Se spune că, în dreptul său, lacul Ohrid are cea mai mare adâncime: 289 m! Numărul mare de maşini pe care îl zărim ne face să lăsăm maşina la şosea şi să coborâm pe jos, spre lac. Flori frumoase ne zâmbesc din curţile caselor. Indicatoare confecţionate manual ne îndrumă spre o terasă sau alta. Coborâm pe plajă şi mâncăm la terasa Saint Tropez. Un prânz ne costă 12 euro pentru două persoane. În sat se pot închiria camere cu 20-25 euro pe zi. Este o destinaţie frumoasă de vacanţă, mai ales pentru cei mai puţin pretenţioşi şi care doresc un concediu
mai ieftin.
La cca. 1 km de graniţa cu Albania, drumul se bifurcă. O luăm spre dreapta, spre mănăstire. Parcăm maşina şi ne îndreptăm spre un loc plin de terase şi standuri cu suveniruri. Ne oprim la confluenţa râului Crn Drim cu lacul Ohrid şi, urmând sfatul gazdelor, ne urcăm într-o barcă care face, timp de jumătate de oră, un tur d e-a lungul râului. Plătim 2 euro de persoană. Barca înaintează uşor, plutind pe o apă fascinantă: e foarte limpede şi pe fundul ei se văd pete mari de nisip alb, alge verzi şi, în anume locuri, izvoare subterane. Ni se spune că sunt 30 de izvoare subterane şi 12 de coastă, de care ne apropiem cu barca. E un fenomen interesant, pe care nu l-am mai văzut. Locul în care izvorăşte apa e ca un mic con vulcanic, deasupra căruia bolboroseşte apa ieşită din izvor. Poza nu e prea reuşită, dar poate vă faceţi o idee. Temperatura se păstrează constantă, 10 -12 grade, chiar şi iarna. La orizont se înalţă masivul pe care l-am văzut deja la Trpeica. Pădurea masivă se oglindeşte în lac. Aproape din senin se adună nori grei. Ajungem la capătul traseului, unde vedem pe mal o mică bisericuţă, construită în acelaşi stil, din cărămidă roşie, ca şi bisericile din Ohrid. Ne întoarcem spre terasa de unde am plecat.
Pe malul lacului se făcea plajă când am sosit dar acum oamenii se grăbeau să plece de teama ploii.
Ne grăbim şi noi spre mănăstire, ca să pot face fotografii din exterior până nu începe ploaia.
Prima biserică a fost fondată aici de Sfântul Naum în secolul al IX-lea. Actuala mănăstire, de origine greco-bizantină, păstrează fresce din secolele XVI-XVII. În prima încăpere se vede o frescă care îi reprezintă pe Sfinţii Chiril şi Metodiu, alături de elevii lor, Sf. Naum şi S. Klement. Icoanele de aici sunt considerate a fi cea mai reuşită pictură religioasă din Balcani.
De pe terasa largă admirăm lacul în fugă fiindcă norii sunt tot mai ameninţători. O rază de soare, filtrată printre norii negri, creează o lumină aparte pe lac.
Parcul care înconjoară mănăstirea e plin de păuni. Păcat că nu mai avem timp să ne plimbăm, nici să mâncăm la una din multele terase.
Valurile lacului se zbat agitate şi mor pe mal. Toate şezlongurile de pe plajă au fost adunate în grabă, lumea a fugit, căutând adăpost. Ploaia se dezlănţuie torenţial, înainte de a ajunge la maşină. E atât de puternică, încât ştergătoarele de parbiriz nu-şi pot face treaba! Rămânem pe loc 15-20 de minute, înainte de a putea pleca spre Ohrid.
Chiar dacă ploaia ne-a stricat puţin planul, a fost o excursie frumoasă. Apă, munţi, meditaţie religioasă…pace în suflet.
Sveti Naum Monastery
30 km from Ohrid, on the shore of Ohrid lake, not far from the Albanian border, we found the Sveti Naum Monastery. What we see today was constructed during 17th.-18th. centuries but the first church here was erected in the 9th. century by Saint Naum.
The frescoes and icons in the monastery are considered to be the most beautiful in the Balcans.

Visul canadian. ep.1 – La pas prin Victoria, B.C.

Victoria, supranumită “oraşul grădinilor”, este o destinaţie turistică importantă din British Columbia, atrăgând 3 milioane şi jumătate de turişti, anual. Capitala provinciei canadiene British Columbia este un oraş cu ceva peste 78000 de locuitori (peste 330000 împreună cu localităţile înconjurătoare, aşa-numita Greater Victoria), aflat în sudul insulei Vancouver. Pentru a ajunge în Victoria, aveţi la dispoziţie aeroportul internaţional care deserveşte zboruri directe pentru Toronto, Seattle şi San Francisco, precum şi terminalul de ferry, aflat la 29 km de oraş, care leagă insula Vancouver de oraşul Vancouver prin numeroase curse zilnice.

Zona, locuită la început doar de către indienii Salish, este explorată de spanioli abia în anul 1790, cu un deceniu şi jumătate mai târziu decât partea de nord-vest a Americii de Nord. Istoria oraşului începe în anul 1841, când se hotărăşte construirea unui fort de apărare, decizie pusă în practică de Hudson’s Bay Company doi ani mai târziu. Aşa apare Fort Victoria, a cărui populaţie creşte mai întâi până la 300, pentru ca apoi, brusc, în 1858, să sară la 5000 doar în câteva zile, datorită afluxului de oameni sosiţi aici odată cu descoperirea aurului în valea râului Fraser. Un monument din oraş, aşezat la Finlayson Point, aminteşte despre primii băştinaşi şi sosirea omului alb.

Clima blândă a locului, peisajele minunate oferite de strâmtoarea Juan de Fuca şi vârful Olympic din munţii statului american Washington, aflat dincolo de ea, ritmul de viaţă plăcut, diferit de al metropolei Vancouver (aflată pe partea continentală a provinciei) şi chiar faptul că aici se poate practica golful în tot timpul anului, au atras în Victoria un mare număr de pensionari, care se retrag aici după munca de o viaţă. Nu trebuie însă să vă lăsaţi induşi în eroare, crezând că Victoria este un oraş care doarme! Departe de aşa ceva, Victoria este un oraş frumos, plin de viaţă, căruia oceanul care îl înconjoară în trei părţi şi dragostea pentru flori a locuitorilor săi îi conferă un aer de staţiune de odihnă.
Ca în orice alt oraş şi aici există câteva obiective, pe care turistul documentat se străduieşte să le descopere. Centrul oraşului care se numeşte peste tot, în Canada ca şi în S.U.A., Downtown, se află în jurul aşa-numitului port interior. Aici puteţi vedea clădirea Parlamentului Provincial din Victoria, Hotelul Fairmont Empress (1908) – cel mai cunoscut, adevărată emblemă a oraşului, vizitat de celebrităţi precum regele George al VI-lea, Regina Elisabeta, Prinţul de Wales, Rudyard Kipling (autorul binecunoscutei “Cărţi a junglei”) sau Shirley Temple. Un totem, specific indienilor canadieni, veghează promenada de-a lungul portului interior.

În aceeaşi zonă se mai pot vedea Muzeul provinciei British Columbia, Parcul Thunderbird – împodobit cu totemuri -, Muzeul Maritim (aflat într-o clădire din 1889, care a adăpostit Curtea Provicincială de Justiţie) cu exponate legate de istoria maritimă a Canadei, Galeria de Artă cu colecţii interesante de artă japoneză (în mica sa curte, amenajată ca o grădină japoneză, se află un altar shintoist original) dar şi tablourile pictoriţei canadiene Emily Carr (care face parte din aceeaşi “familie” de artişti cu Frida Kahlo şi Georgia O’Keeffe).

Centrul oraşului adăposteşte clădiri bine păstrate din secolul al XIX-lea dar şi altele, mai moderne, fără însă a şoca prin spectaculos. Zgârie-nori nu există în capitală. Totul respiră normalitate, accesibilitate, calm. Nu lipseşte nici Chinatown, al doilea ca mărime, după cel din San Francisco.


Market Square, amenajat într-un perimetru de la sfârşitul anilor 1800, adăposteşte 35 de obictive precum magazine, restaurante, cluburi şi este locul de desfăşurare a unor concerte, festivaluri sau
alte evenimente.
Nu departe de centru se poate vizita reşedinţa celui mai bogat şi renumit om din B.C., industriaşul Robert Dunsmuir, Craigdarroch Castle. Este vorba despre o construcţie în stilul unui castel (mie nu mi s-a părut deloc atrăgătoare), care atrage anual cca. 150000 de vizitatori.
Parcul Beacon Hill, care se întinde pe o suprafaţă de 75 ha de-a lungul strâmtorii Juan de Fuca, este un cunoscut loc de plimbare şi agrement, cu multe flori, lacuri cu peşti, raţe, gâşte canadiene şi lebede, o mică grădină zoologică. Aici se află şi cel mai înalt totem din lume – 38.8 m – înălţat în 1956. Alt parc atrăgător este Parcul Guvernatorului, cu colecţii diferite de flori şi privelişti frumoase ce se deschid spre ocean, printre stejarii Garry, un copac specific insulei, care creşte doar aici. După cum îi arată numele, aici se află şi reşedinţa guvernatorului, de aceea vizitele în parc se pot face numai în anumite intervale de timp, afişate la poartă.
Transportul public urban mi s-a părut scump, 2 dolari canadieni un drum. Dar centrul poate fi străbătut cu uşurinţă cu piciorul. Şi nu doar centrul. Sunt nenumărate locuri de plimbare, inclusiv la malul oceanului, care pot oferi vizitatorului momente de relaxare şi reverie.
Hm, mai că-mi vine să-i înţeleg pe canadienii care se mută aici la pensie…

O dată terminată vizita în centrul oraşului şi la obiectivele amintite, am preferat să ne plimbăm prin splendidul cartier Oak Bay, partea cea mai veche a oraşului, unde s-au aşezat primii colonişti englezi şi unde azi poţi admira vile şi viluţe, construite în cele mai variate stiluri, dar toate de bun gust şi înconjurate de flori (fără gard!). Minunate sunt vilele aflate chiar pe malul oceanului, unele cu plajă privată. Vă las în tovărăşia fotografiilor, să le admiraţi în voie. Cât despre mine, ultima fotografie aş explica-o printr-o “numărătoare de copii”, de care sigur vă amintiţi, puţin modificată: “În oceanul Pacific, / am ajuns un peşte mic.”

Canadian Dream ep.1 Walking in Victoria, B.C.
Victoria, nicknamed “the gardens’city” attracts yearly 3.5 millions of tourists, even if it has only 78000 inhabitants (Greater Victoria – 330000). An airport connects the capital city of B.C. with Toronto, Seattle and San Francisco, and a ferry terminal with Vancouver. Oh, I forgot to say Victoria is the capital of British Columbia and it lies on the Vancouver Island.

The area was inhabited by the Salish Indians. The Spaniards explored the region only in 1790, and the history of the town begun on 1843, when a defence fort was built. Victoria Fort, with only 300 people at the beginning, grew to 5000 only in few days, on 1858, because of the people who came here due to the discovery of gold in the Fraser Valley.

In the Downtown, around the touristic port, you may see the imposing building of the Provincial Parliament and the Fairmont Express Hotel, a real landmark. The hotel has been visited in time by King George VI, Queen Elisabeth, Prince of Wales, writer Rudyard Kipling or child-actress Shirley Temple.

In the same area of the center you may visit the Museum of B.C.Province, Thunderbird Park (beautiful totems), Maritime Musem (a building from 1889), The Art Gallery (good collection of Canadian artist Emily Carr of the same artists’ family as Frida Kahlo and Georgia O’Keeffe), Craigdarroch Castle, The Market Square or the little Chinatown.

Felix Romuliana

Dacă în drumurile de vară spre Grecia treceţi prin Serbia şi vreţi să mai vedeţi şi altceva decât autostrada, la cca. 100 km nord de Nis, într-o zonă situată între Timocul Alb şi Timocul Negru, se află un sit arheologic intrat în patrimoniul UNESCO din 2007, o reşedinţă imperială romană, numită Felix Romuliana.Construcţia sa a început în anul 298, după ce împăratul roman Gaius Galerius Valerius Maximilianus (293-311), ginerele împăratului Diocleţian (care a construit palatul cu acelaşi nume din Split, Croaţia) a repurtat o mare victorie asupra perşilor.

Felix Romuliana este unul dintre cele mai importante situri romane târzii din Europa, care făcea parte din Dacia ripensis, conform organizării împăratului Aurelian.

Descoperirile arheologice au pus în evidenţă faptul că nu era vorba despre o simplă fortăreaţă cu rol militar ci de o adevărată reşedinţă imperială a lui Galerius, ridicată pe locul unde s-a născut şi unde a fost şi înmormântat. Astfel, în incinta sitului se află ruinele palatului, a unor băi termale, a unui templu închinat lui Jupiter, patronul împăratului şi a unei basilici creştine. Numele aşezării derivă de la numele mamei lui Galerius, Romula, ea însăşi mare preoteasă. Întreaga suprafaţă, de 6.5 ha, a fost înconjurată de şanţ de apărare şi 20 de turnuri, după cum arată macheta de la punctul de informare. Se lucrează şi acum la scoaterea la iveală a ruinelor. Din lipsa banilor, s-a descoperit relativ puţin până acum. Zidurile de apărare sunt ruinate în mare parte şi acoperite de bălării.

La mijlocul secolului al V-lea, aşezarea a fost jefuită de huni, iar în secolul al VI-lea a fost distrusă de avari. O dată cu aşezarea slavilor în zonă, la începutul secolului al VII-lea, ea a fost abandonată.

Dacă doriţi să mai zăboviţi în zonă, la câţiva kilometri se află staţiunea cu ape termale de la Gamzigrad. Apa din cele cinci izvoare de apă termală, cu temperaturi între 32-42 grade Celsius, a fost folosită şi de către romani, pentru băile lor.

Mergând de la Nis spre Zajecar, după ieşirea de pe autostradă drumul intră repede într-o zonă de dealuri înalte şi este plin de serpentine, cu privelişti frumoase. Şoseaua, intens circulată, este bună. La Gamzigrad se mai poate ajunge din România şi pe ruta Turnu-Severin- Kladovo – Negotin – Nis.

Situl este deschis publicului de la 1 mai la 1 noiembrie, zilnic, între orele 8-20. Intrarea costă 150 dinari/persoană. Nu se poate plăti cu euro. Dacă merită sau nu o vizită, judecaţi singuri.

Macheta aşezării Felix Romuliana

Poarta de vest

 Basilica creştină
Templul lui Jupiter

Palatul lui Galerius

Felix Romuliana

Felix Romuliana is an archeological site in Serbia, 100 km North of Nis. It was a Roman imperial residence, erected in 298 after the Roman emperor Gaius Galerius Valerius Maximilianus (293-311) had a great victory in his battle with the Persians. This is one of the most important late Roman site, in Europe.

The name was given after the Romula, mother of the Emperor Galerius and highest priestess. The residence was encircled by 20 defensive towers. The Huns and Avars looted the fortress during the V-VI centuries. When the Slavs settled down in the area during the VIIth. Century, the residence was abandoned.

The site is opened daily, between 8-20 and the ticket costs 150 dinars.

O dată în viaţă, China. ep.5 – Jad, perle şi cloissone

Jadul, perlele şi cloissone-ul, pe lângă valoarea lor artistică, estetică şi financiară, fac parte din cultura chineză. Cu siguranţă, mulţi dintre cititori au fost, nu o dată, agasaţi de vizitele obligatorii pe la diverşi artisani şi producători, în timpul tururilor în Turcia, Tunisia, Grecia, etc. La fel am fost şi eu. In China însă nu mi-a părut deloc rău că au existat şi asemenea obiective în program, pentru că ele mi-au prilejuit vizionarea unor adevărate expoziţii de obiecte sau bijuterii, la care nu aş fi avut acces în altă parte sau pe care nu mi-aş fi făcut timp să le văd, în mod expres.

Cloissone-ul are în China o tradiţie de peste 500 de ani. I se mai spune şi “Albastru de Jingtai” deoarece în modelele sale predomină culoarea albastră. El s-a impus mai ales în timpul domniei lui Jingtai (1450-1456), din dinastia Ming.

Unii susţin că a fost introdus în China secolului al XV-lea prin intermediul mongolilor influenţaţi, la rândul lor, de cultura islamică. Alţii acreditează ideea că misionarii ar fi introdus acest stil de prelucrare în China chiar din secolul al XIII-lea, în timpul dinastiei Yuan.

Iniţial, obiectele de tip cloissone erau produse doar pentru temple şi palate, considerându-se că, prin modelele minunate şi culorile strălucitoare, ar fi mai potrivite cu cei importanţi şi bogaţi.

Perlele şi frumuseţea lor au fost cunoscute în China cu peste 4000 de ani în urmă. Tot aici s-au introdus prima dată şi perlele de cultură, în anul 1082. Culturile s-au dezvoltat mai ales în sudul ţării, unde temperatura şi salinitatea apei permit obţinerea unor perle de excepţie. In prezent, 96% din producţia de perle a Chinei se exportă, inclusiv în Japonia.

Din bogata expoziţie de bijuterii din perle şi pietre preţioase/semipreţioase, am ales câteva pentru a vi le prezenta:

Jadul, numit în China şi “esenţa cerului şi a pământului”, face parte din cultura chineză străveche. Un proverb spune: “Aurul are valoare, jadul este inestimabil.” El reprezintă frumuseâea, puritatea, graţia, nobleţea, perfecţiunea, puterea şi nemurirea. A purta jad înseamnă, pentru chinezi, a fi protejat de spiritul răului, de ghinioane şi primejdii.

Compoziţia chimică diferită, conferă jadului o multitudine de culori: verde în diverse nuanţe, roşu, violet, maro, galben în diverse nuanţe, negru, alb şi chiar albastru.

Preţurile obiectelor de jad autentice este ridicat, aşa că ne-am mulţumit doar cu admirarea expoziţiei.

Dacă cele văzute vi-au plăcut, nu vă supăraţi atunci când, în China fiind, ghidul unei excursii vă va anunţa şi opririle obligatorii la fabrici/expoziţii de jad, perle şi cloissone. Nimeni nu vă va trage de mânecă să cumparaţi ceva. Puteţi doar admira în voie. Consideraţi-le obiective legate de artă.

Continue reading