Les Grands Magasins

The famous La Fayette Galeries in Paris, attracted me like a magnet because of the Art Nouveau Dome, constructed in 1912. An admirer of this style, I am looking for it everywhere I go. In Paris, it mingled with the enchanting Christmas atmosphere, created by the huge fir tree and the traditional decorations. Not far away is another famous store: Printemps. Isn’t it tempting a visit to Paris?

Celebrele Galerii La Fayette din Paris, care ocupa trei cladiri in spatele Operei Garnier, pe Bv. Haussmann, au fost inaugurate in 1893 si au devenit foarte repede visul oricarei femei iubitoare de moda si shopping, calitate pe care si-o mentin si astazi.

Pe mine m-au atras aici domul si scarile construite in 1912, in stil Art Nouveau precum si minunata atmosfera de Craciun, intretinuta de decorarea speciala a spatiului. Bradul urias, frumos impodobit, care se inalta semet spre superba cupola colorata, sustinea aceasta atmosfera. In timp ce in raioanele de la parter clientele se buluceau la posete sau pantofi, faceam o fotografie dupa alta, dorind sa iau cu mine, acasa, cat mai mult din ceea ce vedeam.

Nu am facut nici un secret din pasiunea mea pentru Art Nouveau, pe care il caut pretutindeni unde stiu ca il pot gasi. La La Fayette asteptarile mi-au fost pe deplin rasplatite. Poate eu sunt subiectiva dar daca am avut sau nu dreptate sa ma entuziasmez, va las sa apreciati singuri.

La Fayette nu este insa singurul magazin renumit din zona, a carui cladire este Art Nouveau. Doar putin mai incolo este la fel de cunoscutul Printemps, inaugurat in 1866.

Ce ziceti, va tenteaza sa dati o fuga la Paris?

Vysehrad

A less touristic part of Prague is Vysehrad. We walked there in a cold and bright March day. The ruins of the tower, were Lybuse’s Bath is, the church of St. Peter and Paul, the medieval Rotonda, the casemats and the beautiful park, all made our day. At the foot of the hill, we saw a real Art Nouveau exhibition, formed by the beautiful houses. There is also the Dancing House, built by ING, near a house which was co-owed by Havel, the former President.

O parte mai putin turistica a Pragai este Vysehrad. Cred ca aici ajung mai ales cei care stau mai multe zile in capitala ceha sau care au vizitat orasul de mai multe ori. De ajuns, se ajunge usor, fie luand  metroul linia rosie C, coborand la statia Vysehrad si urmand indicatorul “K Rotunda”, fie cu tramvaiul7,8 sau 24 pana la Albertov sau 3.7.17 pana la Vyton si urcand apoi pe strada Vratislavova spre biserica care se vede chiar deasupra. Pentru cei care vor sa se plimbe, pot veni pe jos, dinspre Podul Carol, cam 35-45 minute.

Noi am ales tramvaiul dar am coborat mai devreme, vazand frumusetea de case pe langa care treceam. O intreaga expozitie Jugendstil/ Art Nouveau. Eram pe malul Vltavei si, desi era cam innorat, privelistea merita toti banii! Am dat aici si peste Tancici dum sau Casa dansatoare, despre care puteti afla detalii aici: http://www.galinsky.com/buildings/dancinghouse/index.htm

Urcam  spre Biserica Sf. petru si Sf. Pavel. Aici, la Vysehrad este locul in care s-au asezat primele triburi slave. Insasi numele locului inseamna  “Castelul/cetatea de pe inaltimi”. Vratislav al II-lea a fost primul rege care a locuit aici, construindu-si resedinta in secolul al XI-lea. Frumoasele legende despre Libuse, “mama” cehilor, intemeietoarea dinastiei Premyslizilor, au loc de actiune aici. Ajunsi sus pe deal vedem frumoasa panorama a orasului. Acolo, in acele ruine ale unui vechi turn de aparare se spune ca ar fi fost baia Libusei. Ea se scalda acolo cu iubitii sai, pe care ii arunca apoi in Vltava. Charles al IV-lea a introdus regula ca fiecare rege al Bohemiei sa urce la Vysehrad cu o zi inaintea incoronarii. De asemenea, a dispus reconstruirea bisericii, deoarece in 1420, la rascoala husitilor, cand regele Zikmund a fost infrant la Vysehrad, toate cladirile de acolo au fost demolate.

 ruinele cu baia Libusei

Parcul de langa biserica se pare a fi fost locul castelului care a existat aici, din care nu au ramas insa urme. Exista acolo un grup de patru grupuri sculpturale, apartinand sculptorului J.V. Myslbek, care le-a creat intre 1889-1897 special pentru a fi expuse pe Podul Carol. Unul dintre ele ii reprezinta pe Libuse si sotul ei, Premysl.  In 1945 au fost aduse sus, pe Vysehrad.

 Libuse, cu sotul ei Premysl
Biserica Sf. Petru si Sf. Pavel a fost construita in secolul al XI-lea, din ordinul lui Vratislav al II-lea. In 1895 a fost reconstruita in stil neogotic.
 detalii fatada biserica
Parcul care inconjoara biserica se trezeste la viata. E inca primavara, devreme, abia martie dar ziua rece si insorita a scos la plimbare mai multi praghezi. Trecem pe langa Rotonda Sf. Martin, cea mai veche biserica intacta din Praga (secolul al XI-lea). Ea este inchisa aproape permanent, servind doar ca si capela pentru cimitirul alaturat.
S-au pastrat cateva porti de intrare in cetate, cum ar fi si Poarta Leopold, prin care trecem si noi, in drum spre metrou. Se vad urmele fortificatiilor din timpul lui Charles al IV-lea precum si ale citadelei baroc, construita de Ferdinand al III-lea, in secolul al XVII-lea..
 Curand ne apropiem de o zona cu constructii noi si ajungem la statia de metrou. De la antichitate la evul mediu si apoi in modernitate, a fost o plimbare mai deosebita azi si frumoasa.


Udine

With little time to visit when in Udine, I still managed to see the most important parts of the town like: Piazza della Liberta with two palaces (Loggia del Lionello – today the City Hall, and Porticato di San Giovanni), the Chiesa Santa Maria del Castello, up the hill and the Duomo (the Cathedral). On my opinion, Udine deserves at least a short stay of 2-3 days.
Note: for travels older than 5 years I have to scan clasical photos.

Udine se afla in nordul Italiei, intre Trieste (75 km) si Venetia (127 km). Desi mai mic decat Verona, de exemplu, Udine (peste 100000 loc.) poate fi luat in considerare pentru un popas de 2-3 zile. Aflat pe drumul roman Via Julia Augusta, locul nu pare totusi a fi fost ocupat de catre romani. S-a dezvoltat nestingherit pana in secolul al XIV-lea, cand a intrat in componenta Republicii Venetia. Dupa 4 secole, intra sub stapanire austriaca, pentru a se alipi apoi Italiei, in secolul al XIX-lea.

Centrul orasului, Piazza della Liberta, reprezinta un complex interesant, alcatuit din doua palate: Loggia del Lionello si Porticato di San Giovanni, asezate fata in fata.

Loggia este o cladire in stil gotic venetian, construita intre 1448-1456 de catre mesterul local Lionello.
Dupa un mare incendiu, este reconstruita in 1876, de catre arhitectul Andrea Scala. In prezent ea adaposteste primaria provinciala.

De partea cealalta, Porticato di San Giovanni (Coloanele Sf. Ioan) adaposteste un panteon in capela din mijlocul sau. Constructia, ridicata in 1553, a fost astfel proiectata incat sa cuprinda si Torre del Orologio, un turn cu ceas foarte asemanator cu cel din Piazza di San Marco din Venetia. Soarele albastru contrasteaza frumos cu albul peretilor. Sub el, leul venetian aminteste de apartenenta orasului Udine la republica venetiana. In varful turnului se afla Huomini delle ore. In fata capelei, in piata, este statuia lui Hercule.

In spatele coloanelor, pe o mica colina, se afla castelul venetian si Biserica Santa Maria del Castello, construita in secolul al XIII-lea. Turnul sau cu clopot domina orasul, a carui emblema a devenit. In varf se afla o statuie a Fecioarei Maria. Biserica  este prima din Udine si dateaza din vremea longobarzilor. Aspectul sau actual este insa din secolul al XV-lea. Coboram de pe colina prin Portico Lippomano, o frumoasa scara in stil gotic venetian, construita in 1487 la comanda lui Tommaso Lippomano, un locotent din armata venetiana, care a si finantat lucrarea.

Exista si in Udine o Piazza delle Erbe dar acesta este numele sau vechi. Astazi, ea se numeste oficial Piazza Matteotti dar localnicii o numesc mai degraba Piazza San Giacomo, dupa Chiesa di San Giacomo, care se gaseste aici. Biserica a fost construita in 1378 dar, ca si la alte monmente istorice, forma care ajunge la noi este una din 1525, data de Bernardino da Morcote.

O alta cladire importanta a orasului este Catedrala, aflata in Piazza Duomo. Duomo, cladirea originala, era o constructie in stil romanic, din care se mai pastreaza elemente care se imbina cu goticul, pe exteriorul cladirii. In interior predomina insa elementele baroce. Se crede ca anul de constructie al catedralei este 1225.

In orasul vechi, strazile sunt mici si inguste, casele au obloane de lemn care sa le apere de vantul puternic. Mai tarziu s-au construit palate pe ale caror fatade se vad inca fresce sau parti din ele, ca la Trento sau Bolzano.
Cateva fotografii va vor convinge, sper, de farmecul oraselului, care merita o vizita cat de scurta.

Verona

In a certain period, some years ago, I was involved in 3 European projects, which carried me mostly in Northern Italy. As I have a direct flight from Timisoara to Verona, every time I to work, I spent some hours there. It is not such a little town as I believed in the beginning, with its over 250000 inhabitants. It is a nice place to walk around, in the old town, and it certainly has a lot of touristic objectives. What I appreciated most was the  Palazzo del Comune, with the Dante Square and Mercato Vecchio and all the beautiful medieval buildings. I also enjoyed Piazza delle Erbe and Castelvecchio.
Note: For travels older than 5 years I have to scan the clasical photos.
Calatorind intr-o perioada mai mult in nordul Italiei, vrand-nevrand treceam mereu prin Verona, unde soseam de la Timisoara, cu avionul. Avand mereu la dispozitie cateva ore, am reusit sa vizitez cate ceva, fara a avea pretentia sa fi epuizat obiectivele sale turistice. Nu este un oras prea mic, cum credeam la inceput; are peste 250000 de locuitori.

Castelvecchio, astazi Muzeul municipal care cuprinde exponate de arta, bijuterii si arme, a fost construit in perioada 1354-1375, de catre Cangrande si Cansignorio si a apartinut familiei Della Scala. Turnul Mastio, despartea partea interioara a castelului, destinata scopurilor militare, de cea exterioara, locuinta a stapanitorilor. In apropiera sa s-a construit un frumos pod cu trei arcuri, peste Adige, pentru folosinta exclusiva a stapanilor castelului. Se spune ca numele i s-a dat abia mai tarziu, dupa ce familia Visconti ( o alta “forta” a locului) ar fi construit un alt castel.

 curtea interioara a castelului, cu turnul Mastio
 sarcofagul lui Cangrande
monumentul mortuar al lui Cansignorio
Nu departe de Castelvecchio se afla ruinele romane ale Arcului Gavi. Familia Gavi era una importanta si de aceea Consiliul a decis sa o onoreze prin construirea unui arc de triumf, pentru binele facut asezarii. Desigur, ei s-au simtit onorati si au finantat construirea arcului, pe la mijlocul secolului I e.n. Semnatura arhitectului, Vitruviu, este cea a teoreticianului arhitecturii din epoca Augustus.
Arco dei Gavi
Mergand mai departe, prin Piazza Bra, se ajunge in zona Amfiteatrului. La vremea sa, el a fost construit in afara limitei locuite dar acum se afla in centrul orasului. Acesta este cel mai mare amfiteatru roman din nordul Italiei si a fost ridicat tot in secolul I e.n. Mai precis, dupa cercetarea unor mozaicuri din incinta, s-a tras concluzia ca in anul 30 e.n. el exista deja.
 Piazza Bra
Amfiteatru

In imediata sa apropiere se afla Piazza delle Erbe, inconjurata de palate cu frumoase fresce. In centrul sau vedem statuia careia veronezii ii spun Madonna Verona. De fapt, statuia a fost folosita de Cansignario, in 1368  pentru a impodobi o fantana pe care o plasase in centrul pietei. Acum ea se afla pe un stalp dintr-o fosta baie romana. Piata este strajuita de turnul  dei Lamberti.

 Piazza delle Erbe, avand in mijloc Madonna Verona
 palate cu fresce, din jurul pietei
Torre dei Lamberti, care strajuieste piata
 Nu departe de acesta piata dam de cel mai cunoscut obiectiv turistic al Veronei, casa Julietei. Familia Capuletilor a locuit in Verona dar unde anume, nu se stie. Ceea ce vedem noi astazi a fost “aranjat” in 1920, pe via Capello 23, pentru turisti. Intrarea este una modesta, pe sub o poarta si pe langa niste pereti plini de semnaturile vizitatorilor. Personal, nu mi-a lasat o impresie prea buna.
balconul Juliettei
Tot din Piazza delle Erbe am vizitat si locul care mi s-a parut cel mai frumos la Verona, Piazza dei Signori sau Piazza Dante, dupa cum a fost numita dupa ridicarea statuii nemuritorului poet, in 1865. Ea, impreuna cu alte cateva bijuterii veroneze se afla in ceea ce se numeste Palazzo del Comune. In Piazza dei Signori se afla o cladire care marcheaza inceputul Renasterii la Verona, Loggia del Consiglio, ridicata in secolul al XV-lea. In partea sa de jos exista 8 arcuri, iar sus s-a utilizat maormora locala, alba, rosie si neagra. In unghi drept cu aceasta cladire se afla crenelatul Palazzo del Consiglio, a doua resedinta a puternicei familii Della Scala. Intre 1928-1930 s-a incercat o restaurare a sa, cat mai apropiata de forma originala din secolul al XIV-lea. Torre dei Comune sau Torre Lamberti cum ii spun veronezii, ajunge la noi din secolul al XV-lea. L-am zarit deja din Piazza delle Erbe. Tot in Palazzo del Comune, o mica curte interioara, numita Mercato vecchio adaposteste o constructie din secolul al XV-lea, Scala della Ragione, sustinuta de 4 arcuri diferite.
 Piazza dei Signori sau Piazza Dante, cu monumentul poetului
 Piazza dei Signori
 Loggia del Consiglio si Palazzo del Consiglio
Mercato Vecchio, Scala della Ragione
Timpul meu la Verona s-a scurs. E timpul sa ma grabesc spre gara, trecand mereu pe langa Porta Palio. Fatada sa exterioara are 3 arcuri, cea interioara 5. Monumentul a fost construit in secolul al XVI-lea de catre Sanmicheli. Nu este o greseala, poarta nu se afla in Suedia, dupa cum ar indica steagul, ci o delegatie oficiala suedeza se afla in vizita in oras.

Plimbare prin centrul Timisoarei

Yesterday, because the weather was still fine, I strolled through the old part of the town, the baroque one. Timisoara was called “Little Vienna” not only because it belonged much time to the Austrian Empire, but also because the buildings are very similar with those one may see in Vienna. There are also manuy Jugendstil/ Art Nouveau buildings in town, which I will show other time. This was a 3 hours walk along the river Bega, which flows through the town, around the Cathedral and in 3 principal squares of Timisoara: Victory Square, between the Opera and the Cathedral – site of many baroque palaces, Freedom Square – with a building dating back to the Ottoman epoch, and Unity Square, a baroque architectonic center. The last buildings are modern ones, near the place where I live, and not so far from that charming last square. I hope you enjoy!

Fiindca toamna asta ne-a mai facut cadou cateva zile frumoase, ieri, pe la amiaza, mi-am luat aparatul de fotografiat si am plecat la plimbare prin oras. Turul meu s-a limitat la zona centrala a orasului, unde m-am intalnit cu parcuri si cu cheiul Begai.

Vremea fiind chiar calda, in parcuri era destul de multa lume, mai ales elevi, care terminasera cursurile si pensionari. Ce faceau? Unii jucau sah sau carti, in timp ce altii chibitau pe margini, altii se plimbau, pur si simplu, antrenandu-se pentru vara viitoare (rucsac, bidon cu apa, toiag). Niste fete stateau la soare, altele vorbeau pe malul apei, in timp ce baietii trageau la rame. Cel mai tare mi s-a parut insa baiatul care se antrena singur, la sarituri cu datul peste cap.

 Am facut cateva poze in Parcul Alpinet, loc de promenada, intre Podul Traian si Podul Mitropolit A. Saguna

 Am trecut apoi in parcul de pe cealalta parte a apei, pentru a cauta cateva unghiuri potrivite pentru fotografii ale Catedralei Metropolitane. Construita intre anii 1936-1940, biserica poarta hramul Trei Ierarhi si exemplifica stilul de constructie bizantin-moldovenesc. Sfintirea sa a avut loc la 6 octombrie 1946, in prezenta Regelui Mihai I al Romaniei. Cladirea are o lungime de 63 m si latime de 32 m si este dotata cu 11 turle. Turnul principal are peste 83 m inaltime, purtand in varf o cruce de 7 m inaltime. Compozitorul banatean Sabin Dragoi este cel care a armonizat cele 7 clopote, a caror bataie se aude in tot orasul. In 1956 au fost aduse aici moastele Sf. Iosif cel Nou de Partos, fost mitropolit al Banatului in secolul al XVII-lea. Din 1968, o frumoasa colectie de arta religioasa veche din Banat poate fi vizitata la subsolul Catedralei.

Ajunsa in centru, imi prezint omagiile poetului neamului, care are aici un bust dezvelit in 1934. Poetul a vizitat orasul in doua randuri: 1867 si 1868, insotind ca sufler trupa de teatru Mihail Pascaly.

Nu departe se afla Primaria municipiului Timisoara, cladire inceputa de arhitectul Laszlo Szekely, caruia Timisoara ii datoreaza atat de multe dintre cladirile sale emblematice, si finalizata  intre 1924-1925, ca sediu al Scolii Superioare de Comert. Construita este in stil neoromanesc,

In Piata Victoriei, care delimiteaza spatiul dintre Catedrala si Opera,  pe Corso, se insira palatele baroce ale orasului. Ar necesita o renovare fiindca nu cred sa li se fi oferit vreuna dinainte de revolutie si e pacat.

 Palatul Szecheny
 Palatul Merbl (dreapta imaginii)
 detaliu Palatul Dauerbach
 Palatul Lofller (dreapta imaginii,1912)
 Camera de Comert si Industrie, 1933, ard. L.Szekely
 Palatul Weiss, arh. Merbl
Palatul Lloyd (arh. Baumhorn, fost sediu al Bursei Agricole, al Societatii Lloyd si, din 1948, al Rectoratrului Politehnicii

In mijlocul pietei, o copie a statuii Lupa Capitolina din Roma, dar al Cetatii Eterne pentru Timisoara, este
deja o emblema a orasului. Asemenea copii se mai afla in Bucuresti si Cluj-Napoca.

Tot aici se afla si Monumentul Regelui Ferdinand I, inaugurat cu ocazia sarbatoririi a 80 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Autor este sculptorul banatean Peter Jecza.

Pe partea cealalta a Corso-ului se afla asa numitul Surogat, unde printre palate, sunt si constructii mai noi. In scuarul cu banci din mijloc si la numeroasele terase, oamenii se bucura inca de soarele toamnei.

Desigur, nu pot parasi zona fara o privire spre balconul Operei, devenit simbol al inceputului Revolutiei. Prima atestare a teatrului in Timisoara este din 1753, dar in alta locatie (pe locul actualului Liceu Lenau. Acolo au dirijat Liszt si Johann Strauss-fiul si a dat spectacole trupa lui Pascaly). Actuala cladire s-a ridicat intre 1872-1875, dupa planurile arhitectilor vienezi Hellmer si Fellner, autori si ai planurilor Teatrului “V. Alecsandri”din Iasi, a Teatrului din Cluj-Napoca si a celui din Oradea, a Operei din Praga, a Teatrului National din Zagreb si a multor altor constructii importante din fostul Imperiu Austriac. Dupa doua mari incendii, teatrul a fost refacut de catre arhitectul Duiliu Marcu, care a pastrat fatadele laterale neoclasice, modificand doar fatada.

Intru pe strada pietonala, care se vede in dreapta fotografiei si ma indrept spre Piata Libertatii. Spre celalalt capat al strazii s-a construit o mica fantana in forma de cub, care are gravate pe toate cele 5 suprafete vizibile numele tuturor celor cazuti la Revolutie, in Timisoara.

Patrund in Piata Libertatii, in mijlocul careia se afla Monumentul Sf. Maria si a Sf. Nepomuk, construit la 1756 de sculprotul Blim Wasserburger. In anul 1853 a fost mutat in fata Portii Transilvania a cetatii, cam pe locul unde se afla astazi Hotelul Continental. Eu acolo mi-l amintesc, ca de altfel si Poarta cu pricina, la a carei demolare am lucrat cu mandrie, in calitate de pioniera, separand caramida care se mai putea folosi, de rest! In 1963 monumentul a fost mutat inapoi, pe locul initial. In spatele sau se vede cladirea Vechii Primarii a orasului, construita de Pietro del Bonzo in 1735, pe locul unei foste bai turcesti, se spune. De altfel, o inscriptie pastrata pe cladire se pare ca atesta acest lucru. Pe frontispiciul cladirii se afla emblema Timisoarei: o poarta deschisa, intre doua turnuri cu palisade. Ornamentele baroce ale cladirii au fost inlocuite, in 1935, cu elemente renascentiste.

In sfarsit, pe o strada laterala, ma apropiu de Piata Unirii, un frumos centru arhitectonic al orasului, cu un numar mare de cladiri valoroase din punct de vedere istoric si arhitectural. Cel mai valoros monument baroc al Timisoarei se afla aici: Domul sau Catedrala romano-catolica, construita de Fischer von Erlach, intre 1736-1754. Elementele din interior sunt gotice si baroc, cu elemente rococo.

In centrul pietei, Monumentul Sfintei Treimi, alta opera baroc, a fost ridicat in 1740 in memoria victimelor epidemiei de ciuma din 1738. Cine a vizitat Viena, stie ca in centrul acesteia, in zona numita Am Graben, se afla un monument similar. Si monumentul nostru a fost sculptat la Viena si apoi transportat la Timisoara.

In fundal, se observa Palatul Baroc, construit in 1733. Succesiv, aici a fost Casa Comitatului, Sediul Voivodinei si apoi al Prefecturii. In anii socialismului, aici si-a avut sediul Facultatea de Medicina veterinara si Rectoratul Institutului Agronomic. Dupa revolutie, a fost nevoie de ani indelungati de renovare a sa, inainte ca sectia de arta a Muzeului Banatului sa se mute aici.

Pe alta latura a pietei se ridica Palatul Diocezei sarbesti (1745-1747), Biserica sarbeasca (1744-1748) si Casa Comunitatii Ortodoxe Sarbe, existenta in 1828,

Daca privim acum spre ultima latura a pietei, observam un sir de case vechi, care ii dau un farmec de burg medieval. De data aceasta, explicatiile vi le da Primaria, prin placutele fxate pe fiecare casa. Eu mai pot adauga ca acesta este locul in care este adus oricine viziteaza prima data Timisoara, pentru ca el demonstreaza, vizual si prin atmosfera, de ce Timisoara este “Mica Viena”. Vara, locul este plin de terasele cafenelor, plasate in fata acestora. Acum, au ramas doar cateva.

Ma indepartez putin de frumoasa piata, in drumul meu spre casa. Ma indrept spre zona mall-ului, unde mai sunt cateva cladiri noi, arhitectural opuse celor vazute pana acum.

Soarele asfinteste printre blocuri, iar eu am ajuns acasa. Timisoara are inca multe zone frumoase sau interesante de descoperit dar le las pentru alta data, cand, ca si astazi, vremea frumoasa sau dorul de hoinareala – fie si numai prin oras – ma vor scoate din nou din casa, cu aparatul de fotografiat in mana.

Artă stradală urbană

Astăzi vreau să vă arăt câteva exemple de artă vizuala stradală din orasul meu: grafitti și stencils. Cred că toată lumea este familiarizată cu acest gen de artă destul de controversat.

In Timișoara, Primaria a pus la dispoziția artiștilor câteva locuri, cum ar fi o subtraversare și pereții unei clădiri foarte mari, căreia – de la Revoluție încoace – nu i s-a găsit încă destinație și zace părăsită, deși este amplasată într-un loc destul de central al orașului. Și ei s-au desfășurat.  Iată ce a ieșit (am mai găsit unele și în alte locuri):

Cum apreciati voi acest fenomen?

Urban Street Art

Starting today I write a short resume at the beginning, in order to make myself understood by those who do not know Romanian. The automatic translator is not good enough, so I decided to do this.
It’s obviously that today my subject is wall art, mainly grafitti and stencils. I found them in my home town, Timisoara.

Visul canadian ep.6 – De la Victoria la Tofino (2) / Canadian Dream ep.6 From Victoria to Tofino (2)

Further, we went through Port Alberni, where, in 1964 a 3 m heigh tsunami wave reached in only 10 minutes the location which is at 60 km from the ocean! The location is implied in mining and wood exploitation, and it is called “The World Capital of the Somon”. Many fishers and tourist come here to see the great migration. Over half a million somons! 

Slowly, the road became deserted. The zone looked wilder. Suddently, near the road, a black bear cub, of aprox. 100 kg (not so small!)! I was so shoked that till I told my son to turn over, the bear disappeared. It’s a pity because he would have made a great photo! These are chances you get in Canada…

Soon, we approached Ucluelet. It has only 1500 inhabitants and it is situated 288 kn NV from Victoria. The native name means “the safety port”. We stopped and walked a little on the Wild Pacific Trail. We are in a national park. The forests are impressive, and there are bears and cougars in this region. Warnings are everywhere. I felt a little timorous. To avoid the animals, many tourists are hanging little bells on their feet, to advertise their presence there. Broken Islands, a lot of tiny uninhabited islands, are very picturesque seen from here.

Between Ucluelet and Tofino, two superb beaches, Wickaninnish Beach si Long Beach, attract like a magnet the surfers. The currents are very strong here and the water has constantly 6-7 degrees.

Soon will be dark, so we hurry to reach Tofino. Also a small location (1400 inhabitnts) the name comes from Admiral Vicente Tofino de San Miguel from the Spanish Navy Academy, who visited this place on 1792,


Trecem si de Port Alberni, o localitate mai mare, cu peste 18000 locuitori. In 1964 a fost devastata de un tsunami, care a produs un val de peste 3 m, ce a parcurs in numai 10 minute cei 60 de km de la ocean pana in oras! Va dati seama ce forta distrugatoare poarta cu el un asemenea val? Din fericire, nu au fost pierderi de vieti omenesti. In ultimii ani localitatea, cunoscuta doar pentru minerit si exploatarea lemnului, si-a castigat un binemeritat titlu de “Capitala mondiala a somonului”, ceea ce atrage aici numerosi pescari dar si turisti care vor sa vada momentul inceperii migratiei somonilor, cand peste jumatate de milion de exemplare isi asteapta randul pentru a urca pe rau! Trebuie sa fie o priveliste coplesitoare! Autoritatile au montat camere de luat vederi pentru ca fenomenul sa poata fi urmarit mai usor.

Pe drum ne depasesc multi bikeri, mersul cu motocicleta fiind aici foarte raspandit.

Incet, incet, soseaua si asa nu prea aglomerata, devine aproape pustie. La un moment dat, zaresc la marginea padurii un pui de urs!  Negru, sa tot fi avut cca. 100 kg, deci nu chiar mic de tot. Am fost atat de socata, incat pana am scos aparatul de fotografiat, depasisem demult zona. Ne-am intors unde s-a putut dar, bineinteles, ursuletul disparuse. Mi-a parut rau ca nu am reusit sa imortalizez intalnirea dar nu continuam sa ma minunez: “Cum, chiar pe marginea soselei?” Sigur ca stiam ca sunt in salbatica Canada, pe o insula, cu paduri in care ursul este la el acasa dar chiar asa…

Ne apropiem de Ucluelet. Denumirile acestea ciudate provin din limba nativilor. Acesta, de exemplu, inseamna “oamenii din portul sigur”. Localitatea e foarte mica, abia trece de 1500 locuitori. Se afla la 288 km NV de Victoria, 100 km de Port Alberni si numai 40 km de Tofino. Din masina, admir cateva case ca in filme.

intrarea în Ucluelet

Ne indreptam spre partea dinspre ocean a localitatii, sa vedem unde se desfasoara Wild Pacific Trail. Prin natura asta salbatica, omul a amenajat “poteci”, de fapt adevarate alei de parc, foarte bine marcate si intretinute. Drumetia este una dintre pasiunile canadienilor si multi bat aceste paduri, nu lipsite insa de pericole. Ursii, lupii si cougarii (un fel de pisici salbatice foarte mari, niste pume) ii fac pe drumeti sa fie cu ochii in patru. Este interzis sa te abati de la drumul marcat si turistii respecta cu strictete aceasta regula. Cred ca si eu as respecta-o daca as vedea mereu, unde te astepti mai putin, afise care avertizeaza asupra existentei in zona a animalelor salbatic!. Scrie acolo si cam pana cand trebuie avuta grija. Ma gandesc ca estimeaza aceste date dupa obiceiurile cunoscute ale acestor animale. Pentru a evita intalniri neplacute, turistii isi leaga de picioare clopotei, avertizand astfel asupra prezentei lor acolo. Nu stiu cat de eficienta este metoda pentru ca in ziare sau la televizor se vorbeste despre turisti atacati, inclusiv in corturile lor. In aceste conditii, drumetia devine sport extrem!

De la micul far, un drum amenajat duce pe tarm, deschizand privelisti minunate spre asa numita Broken Island, de fapt o multitudine de insule mici, majoritatea nelocuite. Numele ne sugereaza ca ar fi fost candva una singura, care “s-a spart” in numeroase bucati. Povestea e frumoasa, daca e poveste. Daca nu, trebuie sa se fi petrecut tare demult.

Broken Islands

Intre Ucluelet si Tofino vizitam doua dintre cele mai minunate plaje: Wickaninnish Beach si Long Beach. Ambele sunt mari si in lungime si in latime. Daca ma gandesc, de exemplu, la celebra Katsiki Beach de pe insula Lefkada, din Grecia si plajele acestea, cred ca nici raportul dintre o batista si o fata de masa nu este suficient de graitor! Le vizitam, una dupa alta, spre apusul soarelui, pe un cer semi-innorat. In Canada vorbim despre flux/reflux asa ca aici, apa fiind in reflux, deci retragandu-se, lasa in urma, pe nisip, o pelicula fina de apa care luceste asa de tare incat, de departe, ai impresia ca e, de fapt, ocean. Dar nu e. Apa lasa in urma o gramada de mici vietati marine, asa ca o multime de pasari se inghesuie la un pranz copios. Plajele , mai ales Long Beach, atrag surferii ca un magnet. Apa are aici constant 6-7 grade, asa ca nu prea conteaza daca e vara sau iarna. Costumele termorezistente ii protejeaza. Apele nu sunt insa de aventurat pentru oricine! Alta tablita avertizeaza asupra puternicilor curenti subacvatici care, daca nu le cunosti locul si modul de actiune, te pot trage in larg. Un camping frumos, cu casute interesante se afla intre cele doua plaje, Ocean Village.

Curand se intuneca, asa ca ne grabim sa ajungem la Tofino. Si aceasta este o localitate mica (1400 loc.) Numele i-a fost dat dupa cel al hidrografului Vicente Tofino de San Miguel, amiral al Academiei Navale Spaniole, in 1792.

A doua zi mergem sa vizitam portul. O negura persista deasupra culmilor impadurite din golf. Vedem docul unde pescarii isi leaga barcile si isi pastreaza custile pentru crabi. Tot acolo ii si vand. De ce ar veni oamenii la Tofino? Pentru a face surf sau a se plimba cu caiacul, pentru pescuit, pentru plimbatul pe plaja in cautare de scoici sau ciudatenii aruncate de ocean la mal (“beachcombing”, adica “pieptanatul plajei” se numeste aceasta indeletnicire) dar si pentru a vedea balenele sau a urmari furtunile deosebit de puternice aici, in timpul iernii. Multe agentii de turism se ocupa exact de acest lucru. Canadienii iubesc natura si de aceea principalele lor modalitati de petrecere a timpului liber sunt legate de natura. Se spune ca primavara, cca. 20000 de balene trec prin preajma insulei, migrand spre alta locatie. Sunt balene gri, balene cu cocoasa, balene ucigase (orca).

Tofino

Galeriile din oras, in special ale artistilor nativi americani si multele cafenele si restaurante (specializate in special pe peste si fructe de mare), ofera momente de relaxare apreciate de turisti.

Dupa amiaza pornim si noi inapoi, pe acelasi drum, trecand din nou in revista lacuri si paduri cum numai aici poti vedea.

Visul canadian ep. 5 – Din Victoria la Tofino (1) / Canadian Dream ep.5 From Victoria to Tofino (1)

On July I started to tell you about my travel to Canada, B.C., more exactly to Victoria, the state capital. This post will be about a weekend trip from Victoria to Tofino, passing through Nanaimo and Port Alberni.

Qualicum Beach has only 8000 inhabitants, mostly retirees, artisans, and gardeners. “The garden village”is the nickname of the place. Swimming, horse riding, golf, kayaking or fishing are the principal time passings here. Little Qualicum Falls, at the end of Lake Cameron, offers 6 km for walking. The park is well managed: tracks, bridges, steps, viewpoints, protection bars – everything for the tourists’ safety.

The nature in Canada is overwhelming! You will not see here exquisite museums or old historical sites, only this nature!

A short stop in Coombs amuses us with the goats on the roofs, a peculiarity well used in marketing the location.Then, Cathedral Grove, a unique forest in Canada,with red cedars and Douglas firs of over 350 years.

In luna iulie incepusem sa va povestesc despre calatoria mea in British Columbia, Canada, mai exact in capitala Victoria si Vancouver. Azi as vrea sa reiterez o excursie de weekend, pe care am facut-o din Victoria la Tofino, trecand prin Nanaimo si Port Alberni. Probabil aceste nume nu va spun nimic dar cei din acea parte a lumii stiu ca vorbim despre un drum pitoresc, paralel cu Oceanul Pacific, pe coasta de vest a insulei Vancouver, catre nordul sau, pana la Port Campbell. Noi nu am mers atat de departe, oprindu-ne la Tofino, o mica statiune cunoscuta de iubitorii de balene si de surfing, in special.

Dar sa incepem cu inceputul. Am plecat din Victoria dimineata, urmand sa facem 4-5 ore cu masina pana la destinatia noastra. De fapt, am ajuns mai spre seara datorita deselor opriri facute pe traseu, pentru a vedea ce este mai interesant.

In zona orasului Parksville exista mai multe obiective de interes turistic. Mergem asadar mai intai la Qualicum Beach, o localitate cu cca. 8000 de locuitori, in majoritate gradinari, artizani si pensionari. Locul linistit, climatul bland si frumoasa plaja de la ocean sunt tot atatea motive pentru care s-au stabilit aici. Localitatii i se mai spune si “Satul-gradina”, nume castigat de mai multe ori intr-o populara intrecere pe tema “Comunitati inflorite”. La doar doua ore de capitala Victoria si tot atatea deTofino, turistii care aleg sa petreaca un timp aici pot face plaja, juca golf, calari sau pescui, se pot plimba cu caiacul pe ocean sau pe jos prin parcurile naturale sau pot vizita studiourile unor artisti sau petrece ore agreabile in cafenele si restaurante.

 in zare se vede continentul, peste Stramtoarea Georgia de 250 km lungime

Nu departe se afla Little Qualicum Falls, la terminarea Lacului Cameron, din care se formeaza acest rau. Parcul, deschis intre 30 aprilie si 30 septembrie, ofera peste 6 km de poteci bine ingrijite. Cele 440 ha cat masoara el dar in special in zonele din preajma raului, mai frecventate de turisti, sunt dotate cu poduri, trepte, balustrade de protectie si puncte de belvedere. Natura canadiana este coplesitoare in maretia ei. In Canada nu o sa vedeti locuri istorice vechi, muzee nemaipomenite, iesite din comun, ci doar aceasta natura fara de pereche si, in orasele mari, ceva arhitectura moderna dar si aceea as zice ca este depasita prin alte parti ale lumii (Asia, de exemplu). Cascadele formate de rau pe aceasta portiune ne arata adevarata forta a apei. Vuieste si se arunca in salturi grabite, ingramadind la poalele stancilor bustenii cazuti sau smulsi la viituri.

Iesim la soseaua principala doar pentru a ne abate inca o data din drum, pentru a vedea mica localitate Coombs. De ce este cunoscut Coombs? Oamenii s-au asezat pe aceste locuri abia la 1910, tot de atunci existand si un fel de magazin universal, varianta cowboy-canadiana, care exista si astazi. Acolo, un emigrant norvegian si-a construit casa, inspirandu-se din arhitectura Lillehammerului sau natal. Ea are un acoperis cu iarba (o idee ecologica utilizata de mult timp, se vede). Povestea locala spune ca Larry, beat fiind o data si iarba de pe acoperis fiind prea inalta, a spus ca ar fi bine sa aduca cateva capre care sa o “tunda”. Un localnic i-a preluat ideea si chiar le-a adus, spre amuzamentul concetatenilor sai. De atunci, in fiecare primavara, o familie de capre ia locul in primire, iar turistii vin sa le vada si sa se fotografieze cu ele, stimuland economia locala…

 o ferma unde se cresc lame (nu de ras!)
 doar o capra era acasa/pe casa
in magazinul vechi de 100 de ani se vand abajururi orientale

Dincolo de Coombs, chiar langa sosea, oprim sa vizitam Cathedral Grove, o padure veche, unica pe Insula Vancouver. Se spune ca ceea ce vedem astazi sunt copacii care au supravietuit unui mare incendiu care a avut loc cu 350 de ani in urma. Padurea de pin-Douglas si cedri rosii este valoroasa si pentru ca arata cum erau padurile locului la venirea primilor europeni. Cel mai mare copac are 800 de ani, o inaltime de 75 m si o circumferinta de 9 m. Se spune ca copacii protejati in Europa, ar avea “doar” 500 de ani vechime. In 2001 si 2004 s-a dorit construirea unei mari parcari in zona, ceea ce ar fi dus la taierea unor numeroase exemplare. Cedrul rosu are o importanta deosebita in cultura indienilor nativi. Cercuri de activisti au organizat mari proteste resusind sa salveze padurea, macar pentru un timp, de la pieire. Cat va mai dura insa, in lumea aceasta, care sacrifica totul in numele unui progras uneori indoielnic?!
Cathedral Grove

Fira di Santa Lucia, Barcelona

 Pietele de Craciun ne readuc mereu, fie si numai trecator, bucuria copilariei. Acolo redevenim copiii din fata unei vitrine cu dulciuri frumos colorate.

Anul trecut, la Barcelona, dupa ce m-am intalnit pe strazi cu atmosfera sarbatoreasca data de iluminatul specific, vitrinele de rigoare si exuberanta oamenilor in asteptarea sarbatorii si dupa ce am vazut scena Nasterii Mantuitorului din Poble Espagnol si Placa de Sant Jaume, m-am dus si eu sa vad o piata de Craciun in Placa de la Seu, ocazie cu care am vizitat si Catedrala.

Aceasta piata de Craciun se numeste Fira di Santa Lucia si se deosebeste de pietele de gen pe care le cunoastem din orasele germanice prin faptul ca nu vom gasi aici nici vin fiert, nici obisnuitii carnati. Ceea ce este aici traditional, este busteanul Caga Tio, un bustean mai mare sau mai mic, pe care copiii il arunca in foc, cantandu-i un cantecel prin care ii cer daruri. In piata gasesti tot felul de busteni, de la jumatate de metru sau chiar mai mari, pana la unii mici, pe care ii poti cumpara ca suveniruri originale.

In afara de ornamente pentru pom si beteala, tot aici se vand si brazi si crengute de vasc. In sectorul numit Artesana, poti cumpara mici statuete, majoritatea cu teme religioase, facute de mesterii artizani.

 Daca iti este prea frig, poti intra in barul Estruch, din piata, pentru a te incalzi cu o cafea sau o ciolcolata calda.

 Personal, nu prea sunt de acord cu inceperea decorarii de Craciun inca din octombrie-noiembrie, fiindca asta face sa scada din farmecul asteptarii chiar daca, poate, mareste vanzarile, iar micutii – principalii sai beneficiari –  se plictisesc deja de braduti impodobiti si Mosi Craciuni pana cand trebuie sa vina cel “adevarat”. Totusi, vi-am aratat aceasta piata pentru ca, daca va hotarati sa “fugiti” cateva zile de Craciun la Barcelona, sa nu o ocoliti.

Catedrala La Seu

Catedrala Barcelonei, numita de localnici La Seu, numele ei complet fiind Catedrala de la Santa Creu i Santa Eulalia, este un obiectiv care trebuie neaparat vizitat. O catedrala gotica impunatoare, care poate sta fara indoiala (in opinia mea) alaturi de Notre Dame din Paris. Nu confundati catedrala cu Sagrada Familia lui Gaudi! La Catedrala La Seu, aflata in Barri Gotic, foarte aproape de Rambla, ajungeti cu metroul: statia Catalunya pentru liniile 1 si 3 sau statia Urquinaona pentru liniile 2 si 4.

Fatada catedralei este in renovare de mai multi ani (fenomen frustrant pentru fotografi dar cu care m-am intalnit in numeroase orase vizitate de-a lungul anilor). Daca stai cu fata la ea, in partea dreapta se pot vedea inca parti din zidul roman original. Sa fie acesta inceputul istoriei acestei cladiri monumentale? Nici vorba. Pe acest loc s-a aflat initial o biserica paleo-crestina, pe care romanii au construit o basilica in 343. Aceasta, la randul sau a fost distrusa de maurii condusi de Al-Mansur, in 985, dupa care s-a construit o moschee maura. Catedrala romana construita intre 1046-1058 a fost si ea inlocuita, incepand cu secolul al XIII-lea de ceea ce vedem astazi. Treptat, s-au adaugat parti noi sau s-au facut modificari. Fatada gotica a fost terminata abia in 1889, fiind realizata dupa planuri originale din 1408. Intreaga catedrala este construita pe Muntele Tabor, cu o altitudine de 12 m!

 parti din zidul roman vechi

 Fie si numai pentru aceasta bogata istorie si tot ar merita sa vizitam acest obiectiv. Dar este mult mai mult. In interiorul coplesitor de mare vedem utilizate tot felul de materiale: piatra, lemn, aur si pietre pretioase, vitralii. Un numar de 28 de capele laterale impodobesc catedrala. In centru, locul corului este impresionant prin sculptura minutioasa in lemn a scaunelor. Tot in catedrala se afla si cripta cu mormantul Sf. Eulalia, o fecioara ucisa de romani in Barcelona.

In contul biletului de intrare se poate urca cu liftul in turn. De aici se deschid magnifice privelisti spre Tibidado, Sagrada Familia, Turnul Akbar sau spre mare.

 La iesire puteti inconjura, pe stradute inguste, cladirea catedralei. Detaliile sunt interesante si sigur gasiti multe obiective de fotografiat.

Sper ca fotografiile au fost suficient de convigatoare pentru ca la viitoarea voastra vizita la Barcelona sa nu ocoliti catedrala. Din pacate, un grup mic de romani aflati la usa in fata noastra s-au intors, comentand ca e prea scump 5 euro de persoana “sa vada o biserica”. Eu am vizitat-o anul trecut, in decembrie. In jurul sau era o mica piata de Craciun despre care va povestesc maine.