Arigato, Japonia! 17. Stradute vechi in Kyoto / Arigato, Japan! 17. Old Streets in Kyoto

Leaving Kiyomizu-dera, I took a right turn on two old streets very nice renovated. Thier name is Sannen-zaka and Ninen-zaka. There are a lot of Japanese souvenirs shops and, of course, they are full of tourists. It was a real treat for the photographer in me, as I shot a lot of details. I leave you to see what I got.

Coborand de la Kiyomizu-dera, am luat-o la dreapta, intrand intr-o zona de stradute vechi din Kyoto, cu case traditionale frumos restaurate. Zona este plina de mici magazine de suveniruri si, bineinteles, plina de turisti. Strazile se numesc Sannen-zaka si Ninen-zaka. A fost o incantare pentru fotograful amator din mine, sa surprinda diverse detalii pe aceste stradute. Va las sa le vedeti.

talisman pentru noroc
sakura pictata pe o piatra

Arigato, Japonia! 16. Kyomizu-dera, Kyoto / Arigato, Japan! 16. Kyomizu-dera, Kyoto

Back to Kyoto, I started early in the morning and went to visit Kiyomizu-dera, one of the “must see” temple on the list of every tourist in Nara. Depending on the time they have, they visit Kiyomizu-dera, Kinkaku-ji, Ginkaku-ji and Ryoan-ji, which they considered to be “cream de la creme”. This is the reason they are always very crowded. Not neglecting their real beauty or historical and architectural importance I visited them too but I can say that there were other temples, smaller, more secluded and with far less visitors, which stayed at my heart. Anyhow, this is other subject, so I went early in the morning there as this is the only temple which opens the grounds at 6 o’clock.

Climbing the little street full of traditional shops, and two little shrines, I arrived at Romon, the main gate. There were already people there, so I visited first a secluded shrine (with no explanation) and a little cemetery belonging to the monks.


The buildings of the temple have been burnt in a big fire and what we see today is a reconstruction done in 1633, at the order of shogun Tokugawa Iemitsu. Visitors can see, beside Romon, the Sanjunoto pagoda (the highest 3 stories pagoda in Japan), Shoro – the belfry, built in 1596, Kairo – a corridor adorned with nice chandeliers, leading to the Main Hall – Hondo and to the famous terrace.


The terrace, which is the main point of attraction as it offers large views over the city, is built on 139 wood pillars, and the roof is covered by cypress shingles. Descending under the terrace, I found the Otawa spring, associated with health and longevity. The legend says that if you pray while drinking the water, your reams will come true. A notice nearby said that the temple does not comment on this belief…


Following the path I arrived again in front of the temple. A little pond there is covered with the petals of the cherry flowers. Their season is almost to the end.

A doua mea zi in Kyoto a inceput devreme, fiindca Kiyomizu-dera este singurul templu care poate fi vizitat incepand de la ora 6. Intrat si el in patrimoniul UNESCO, face parte din lista de vizitare a oricarui turist care trece grabit prin Kyoto (o zi-doua), alaturi de Ryoan-ji, Kinkaku-ji si Ginkaky-ji. Din acest motiv ele sunt mereu foarte aglomerate. Constienta de frumusetea lor reala precum si de importanta si valoarea lor istorica si arhitectonica, n-as putea spune, totusi, ca s-au numarat printre preferatele mele. Alte temple, mult mai mici uneori, mai izolate si cu extrem de putini vizitatori, mi-au ramas la suflet.

Am urcat mai intai pe straduta tivita cu magazine traditionale, la ora la care copiii plecau la scoala.

Pe drum, am trecut si pe langa doua altare.

Cand am ajuns la intrarea templului erau deja destul de multi vizitatori. M-am abatut mai intai la un mic altar situat lateral, unde nu era nimeni si nu am vazut nici o explicatie in limba engleza, apoi am gasit un cimitir apartinand, probabil, slujitorilor templului.

Templul budhist Kiyomizu-dera sau Templul Apei Limpezi a fost construit de catre marele preot Enchin in anul 778. Ceea ce vedem noi astazi este o reconstructie din anul 1633, ordonata de Tokugawa Iemitsu.
Intrarea se face prin poarta Romon, pazita de Nio, gardienii celesti. De pe treptele portii se deschide o frumoasa priveliste spre oras.

poarta Romon 
In curtea templului un cires minunat este centrul interesului vizitatorilor, care stau la rand sa se pozeze sub crengile sale incarcate de flori.
In afara de Romon, se mai pot vedea: pagoda cu trei etaje, Sanjunoto, clopotnita – Shoro, Kairo, un coridor acoperit care duce la Sala principala – Hondo si vestita terasa de unde primavara vizitatorii admira ciresii infloriti de pe munte si toamna, spectacolul frunzelor colorate.

Mai intai, purificarea:

Trec pe langa Shoro (clopotnita construita in 1596) si ma opresc putin sa vad pagoda Sanjunoto. Cerul acoperit nu era tocmai bun pentru fotografii…Aceasta este cea mai inalta pagoda cu 3 etaje din Japonia. Ca si majoritatea cladirilor templului, a fost mistuita de flacari intr-un mare incendiu si apoi reconstruita in 1633. Ultima data a fost vopsita in 1987.

Shoro
Sanjunoto
Dupa ce cumpar biletul de intrare, platind 300 yen, intru in Kairo, coridorul acoperit care duce pe terasa. Cateva lampi interesante atrag aici atentia.

Iesind pe terasa, poti admira in voie pantele muntelui punctate de ciresii infloriti sau panorama orasului.
Terasa se sprijina pe 139 stalpi de lemn, iar acoperisul este acoperit cu sindrila din lemn de chiparos.

Dupa ce m-am saturat de admirat, urmand indicatoarele, am coborat la picioarele terasei unde o gramada de oameni erau adunati la Izvorul Otowa. Drumul prin padure dureaza cateva minute si este foarte placut. Din vremuri stravechi se crede ca apele izvorului implinesc dorintele oamenilor. Oricum, ele sunt asociate cu sanatatea si viata indelungata. Trebuie sa bei in timp ce te rogi si gata, dorinta se va implini! Templul Kiyomizu-dera nu are nici un comentariu in aceasta privinta, dupa cum avertizeaza o tablita bilingva. Oamenii stau insa rabdatori la rand…

Strabatand aleea pana la capat, ajung din nou in fata templului unde, pe un mic iaz, plutesc petalele scuturate ale florilor de cires.

Arigato, Japonia! 15. Ce am mancat in Japonia / Arigato, Japan 15. What I Ate in Japan

I have stated many times on this blog that I don’t eat either fish nor seafood, so please do not expect that I will tell you about sushi or sashimi, which is what normal people generally eat (very satisfied) when they visit Japan.

I was wondering if I would not starve there but, lucky me, I like noodles and rice. So I imagined myself eating ramen or rice every day, fulfilling my plan for this year in this respect! Secondly, I thought about costs, knowing that Japan is not a cheap country to visit. But once again I convinced myself that this is a myth which becomes reality only if you want it…Japan has something to eat for every pocket. If this is not well garnished, you may try to live on ramen, a dense soup with many noodles, with vegetables or pieces of meat or even an egg. It will cost you 400-500 yen.

Don’t be concerned that you will not be able to rea the menu. Like in many countries in South-East Asia, they have the so-called “plastic food” in the windows, that is plastic models of the dishes. So you will know what to order.


I solved the problem of the breakfast and dinner by paying visits to the konbini, the Japanese corner stores like Lawson, Family Mart or Seven Eleven. Bread, eggs, ham, sausages and fruits worked satisfactory for me, as I had a kitchen well equipped. In Osaka, I had my breakfast in a coffee shop near the hotel (named  3rd. Planet) and this was 960 yen (ham and egg, salad, toasts, butter, honey and jam, coffee/tea and juices).


For lunch I preferred the places were teishoku was served. This is a kid of set table. For a price varying between 800-1400 yen, you receive a tray with a little bowl of miso soup, a main course, some tsukemons, which are Japanese pickles, a bowl with rice (simple or with vegetables), and  a green tea. The good news is that free water is offered compulsory, so you do not need to have a drink if you do not want to. A small glass of wine is 350 yen, a beer – 550 yen, an orange juice – 380 yen, and a tea or coffee – 180 yen. Of course, it depends on the place you are having your lunch.


I had very good meals in Osaka, in Namba Parks at the To the Herbs, or a little restaurant near the Shinsaibashi Shopping Arcade. I ate a wonderful tofu soup with coriander in Arashiyama, a tasteful cheeesecake made with green tea near Kyomizu-dera in Kyoto, and I also tried a green tea ice cream in Heian Jingu and a sakura ice cream in Uji.

Probabil va asteptati sa va povestesc despre sushi, sashimi, tempura si alte asemenea….Nici vorba de asa ceva! Eu sunt cam mofturoasa la mancare si nici nu mananc peste/fructe de mare, am afirmat asta de mai multe ori pe blog. De aceea, ma intrebam daca nu cumva voi muri de foame in Japonia?! Norocul meu e ca imi plac orezul si taiteii, asa ca ma si vedeam mancand zilnic o supa cu soba sau udon (taitei tipic japonezi), adica ramen si un bol de orez, facandu-mi norma la aceste alimente pe un an intreg 🙂 In al doilea rand, imi puneam si problema costurilor, stiind ca merg intr-o tara care numai ieftina nu e. M-am convins, a nu stiu cata oara ca si acesta e un mit care devine realitate numai daca vrei tu…Ca peste tot in lume si in Japonia poti manca dupa buzunar. Daca cam bate vantul prin el, te multumesti la pranz cu un ramen, care e cam 400-500 yen. Sa nu credeti ca e o simpla supa, nu! Supa asta e “deasa” cum spunem noi, adica are multi taitei dar pot fi si bucatele de carne sau un ou si legume. E destul de consistenta, iar portia este mare.

Ajunsa in Japonia totul mi s-a parut o gluma buna fiindca chiar si o persoana mofturoasa ca mine nu va muri de foame, cu siguranta. In Kyoto stateam la o pensiune, fara nici o masa asigurata asa ca micul dejun si cina au provenit de la konbini, sinonimul magazinelor de cartier, asa-numitele noastre “buticuri” (a nu se confunda cu boutique-ul occidental). Sistemul este foarte bine dezvoltat in Japonia: Family Mart, Lawson, 7/11, etc. Magazinele, din care multe sunt non-stop, au o mare varietate de marfuri si desi preturile sunt usor mai mari ca la supermarket prezinta avantajul de a fi mereu mai aproape. Cu paine, oua, iaurt, crenvursti, sunca si fructe am rezolvat doua dintre mese. Desigur, se poate diversifica daca doresti.

Pentru pranz, daca va ganditi ca nu veti putea citi meniuruile, nici o problema! Ca si in alte tari din SE Asiei,  prezentarea in vitrine a modelelor din plastic ale mancarurilor, rezolva problema. Daca nu va intelegeti, luati chelnerul de mana si duceti-l in fata vitrinei! Eu am gasit mereu pe cineva care sa ma inteleaga cat de cat (veti vedea in cele ce urmeaza).

mancarea “de plastic”

Restaurantele din Japonia sunt, unele, foarte specializate: unele au doar peste si fructe de mare, altele doar ramen, in unele se mananca traditional, adica stand pe podea sau pe niste platforme putin inaltate, in altele sunt mese sau niste tejghele lungi sau ovale, la care se sta ca la bar. Eu le-am cautat pe cele care servesc teishoku, similar cu ceea ce s-ar numi la noi meniu fix. In esenta, primesti o tava pe care se afla un bol mai mic cu supa miso, o farfurie cu felul principal de mancare, un bol/cutie cu orez simplu sau cu legume, 1-3 farfuriute micute cu tsukemon, muraturile lor care pot fi foarte diverse si intens colorate si un bol cu ceai verde. Toate acestea la preturi intre 800-1400 yen.Desigur, iti poti alege si doar un singur fel de mancare. Bauturile sunt destul de scumpe, mai ales daca le consumi zilnic. Un pahar mic de vin te costa 350 yen, o bere – 550 yen, un suc de portocale – 380 yen, un ceai sau o cafea – 180 yen. Desigur exista diferente functie de locul in care mananci.

Pe langa toate acestea, vestile bune sunt urmatoarele:

  • la masa ti se serveste automat si apa si nimeni nu insista sa te intrebe ce bei;
  • in Japonia institutia bacsisului nu exista, nici la restaurante, nici la taxiuri, nicaieri;
  • plata (numai cash, la restaurantele la care am mancat eu) se face la plecare, la caserie, pe baza unui bon primit de la ospatar.

Si acum, documentat cu poze, cate ceva din ce am mancat eu:

 orez cu pui, omleta si sos tomat, 900 yen
inghetata de ciocolata, pe un fel de budinca, 500 yen
750 yen
micul restaurant din Nara – se putea sta, la alegere, jos sau la masa
teishoku, 1000 yen; in cele doua boluri cu capac: supa miso si orezul
restaurant in Arashiyama, Kyoto
teishoku pe baza de tofu, 1500 yen

In bolul cel mare se afla supa de tofu cu ciuperci japoneze (firele acelea albe) si coriandru, foarte buna dupa ce am fost invatata cum sa o mananc. Proprietarii, o pereche in varsta, nu vorbeau decat japoneza. Doamna statea in apropierea mea ca sa-mi ofere ceea ce doream, daca era cazul. Japonezii nu sareaza mancarea, utilizand in schimb sosul de soia. Unde ma aflam, nici pe mese nu se afla sare. Stiam asta dar nu-mi inchipuiam ca va trebui sa fac baie bucatilor de tofu din supa, in castronelul cu sos de soia! Prin semne am incercat sa semnalez ca lipseste ceva. “Sefa” s-a apropiat, incercand sa inteleaga. E greu sa explici ca lipseste sarea, nu? Mimam presaratul ei, spuneam – inutil de altfel – “salt” si ma vedeam condamnata fara speranta sa consum supa asa sau sa renunt. Practic, nu avea nici un gust. Dar doamna s-a prins! Mi-a indicat acel “instrument” pe care il vedeti in farfurie si care seamana cu o spumiera, dar este foarte mic si mi-a “explicat” prin semne ca trebuie sa scot cu el o bucata de tofu si sa o pun in sosul de soia. Dupa ce am tavalit-o bine, am pus-o in lingura de portelan, am adaugat supa si coriandru si, minune! Totul s-a transformat imediat in ceva tare bun…Tofu acela nu semana nici pe departe cu ce am incercat la noi. Avea o textura matasoasa si coriandrul ii conferea o aroma speciala.

La Osaka, micul dejun l-am servit la 3rd. Planet, un mic bar/coffee shop de langa hotel si a costat 960 yen. Acesta consta din costita fripta cu oua ochiuri sau jumari, salata verde, paine prajita (cantitate fixa) si unt, gem, miere, cafea, ceai si suc, la discretie.
3 rd. Planet, Osaka
mic dejun
In Namba Parks, am mancat la un restaurant de pizza si paste cea mai buna Carbonara si o inghetata de capsuni grozava!
restaurantul pentru pizza si paste, Namba Park, Osaka
Carbonara, 1100 yen
inghetata de capsuni, 480 yen
Dupa ce am vizitat Osaka Castle am gasit in curtea castelului un mic restaurant simplu, nepretentios, unde am mancat ce altceva decat… inca un alt teishoku.
restaurant in curte la Castelul Osaka
teishoku, 900 yen
Cea mai mare surpriza a venit la Osaka, intr-un restaurant la care am mancat un pranz si o cina, in aceeasi zi. Motivul revenirii mele acolo nu a fost doar atmosfera placuta, mancarea buna si engleza proprietarului ci si faptul ca acesta, calatorit in Europa prin Anglia si Portugalia, a fost unul dintre putinii care a localizat corect Romania si m-a intrebat imediat de Gica Hagi si Raducioiu!! La orice m-as fi asteptat in Japonia, numai la asta nu! Dupa un scurt dialog intre noi, da, si-a amintit si de Mutu.
aici e restaurantul cu pricina, in Shinsaibashi
vecina mea de masa, o thailandeza din Bangkok, studenta in Osaka
teishoku + cafea, 1460 yen
cina, 1180 yen
japonezul din Osaka, care stie de Hagi si Raducioiu
In fine, nu pot sa nu mentionez minunatele prajituri din Japonia! Desi la Daimaru, un super-magazin, exista un parter culinar – aidoma celui de la Harrods as zice – sectorul de prajituri ar ispiti pe oricine, fotografiatul este interzis, am fotografiat cateva pe strada, in vitrina unei cofetarii din Kyoto, ca sa vedeti despre ce vorbesc.
 cheesecake cu ceai verde, 400 yen si fresh de portocale, 350 yen
Si dulciurile la cutie arata bine si pot constitui mici cadouri de adus acasa. Foarte multe dintre ele sunt umplute cu pasta dulce de fasole alba sau rosie sau au ca ingredient principal ceaiul verde.
Nu va mai spun decat ca puteti manca aici inghetata de ceai verde sau de sakura. Sayonara!
mancand inghetata de sakura, la Uji

Arigato, Japonia! 14. Yakushi-ji, Nara / Arigato, Japan! 14. Yakushi-ji, Nara


If my decision to visit Horyu-ji was influenced by the personality of its founder – Prince Shotoku – , I decided to see Yakushi-ji because this was the most Eastern point on the Silk Road, and I am passionate about the history of this amazing road.

Yakushi-ji is part of the Seven Temples of Nara, true academic centres in which Buddhism was studied. They flourished especially during the period before moving the capital from Nara to Kyoto. These were also centres were Budha’s statues were made.

Emperor Temmu built this temple to thank Gods for the recovering of his wife from an illness. So, the main figure of the temple is Yakushi Nyorai, the God of Medicine. His statue, flanked by two Bodhisattvas can be seen in the Kondo, the main hall. Even if at the beginning the statues have been covered with gold leaves, now they are black from the great fire in 1528, which destroyed most of the buildings in the temple. The statue is cast in bronze and has 2.55 m height.

Yakushi Nyorai is sitting on a medicine chest, instead of the traditional lotus flower. There are a lot of borrowed elements sculptured on the chest like grape-vine (Greece), lotus flower (Persia), barbarians standing on the knees (India), the saint animals: the dragon, the phoenix, the tiger, the turtle (China). They not only indicate people who benefited on the Silk Road but also that this was an important communication channel, which conveyed not only merchandises but also beliefs and ideas.

Sai-to, the West Pagoda, burned in the 1528 fire and was reconstructed in 1981. Much to my disappointment, To-to, the East Pagoda, was in reconstruction now, being covered entirely.

Daca la Horyu-ji m-a atras fondatorul ei, la Yakushi-ji m-a atras pasiunea mea pentru Drumul Matasii. Templu este cel mai estic punct pe acest drum, asa ca mi-am zic ca, fie si numai pentru asta, merita sa merg acolo.

Yakushi-ji face parte dintre “Cele 7 temple ale Narei” (Nanto Shichi Daiji), centre academice in care se studia budhismul. Acestea sunt:

  • Todai-ji
  • Horyu-ji
  • Yakushi-ji
  • Kofuku-ji
  • Saidai-ji
  • Gango-ji
  • Daian-ji

Templele au cunoscut cea mai infloritoare perioada a lor inainte de mutarea capitalei de la Nara la Kyoto. Aici se aflau, de asemenea si ateliere in care se fabricau statuile lui Budha.

Am asteptat la poarta deschiderea templului si am vazut grupuri de elevi care formau o orchestra – dupa cum am vazut mai tarziu -, veniti sa cante cu ocazia unui eveniment.

 intrarea principala

Templul a fost construit, in secolul al VII-lea, de catre imparatul Temmu ca multumire pentru refacerea sotiei sale in urma unei boli. Constructia initiala, ridicata in 698 in apropiere de Asuka, a fost mutata la Nara in 718. Din nefericire, incendiile si-au spus si aici cuvantul, iar azi se mai pot vedea Sala principala  (Kondo), Sala de est (Toindo) si cele doua pagode, de est si de vest. Si acestea sunt insa reconstruite in diverse perioade, singura parte originala ramanand Pagoda de Est (To-to). Spre dezamagirea mea, ea se afla insa in renovare, fiind complet acoperita, chiar cand am fost acolo.

Cele doua pagode sunt asezate simetric, de o parte si de alta a Salii principale. Pagoda de Vest (Sai-to) a ars la marele incendiu din 1528 si a fost reconstruita in 1981.

Sai-to, Pagoda deVest

Sala principala adaposteste triada Yakushi. Yakushi Nyorai, zeul medicinei – vindecatorul bolilor mentale si trupesti, este flancat de cate un Bodhisattva, cel al Lunii si cel al Soarelui. Yakushi Nyorai mai este rugat si pentru  longevitate. Statuia este din bronz si masoara 2.55 m inaltime. Initial, aceste statui au fost acoperite cu foita de aur dar focul le-a conferit culoarea neagra actuala. Statuia de aici a lui Yakushi Nyorai se deosebeste de altele, in care este infatisat purtand in mana o cutie cu medicamente, aici fiind asezat pe o lada cu medicamente. Reprezentarea este interesanta in masura in care, incluzand elemente din diverse culturi (vita de vie – Grecia; lotus – Persia; barbarii ingenunchiati – India, animalele sfinte: dragonul, tigrul, phoenixul si testoasa – China), indica si rolul pe care Drumul Matasii l-a avut in schimbul de credinte si idei.

 sala principala, Kondo
detalii
geta, sandale traditionale pe platforma de lemn, purtate cu kimono si yukata
coridorul acoperit, care inconjoara curtea templului

Arigato, Japonia! 13. Horyu-ji, Nara / Arigato, Japan! 13. Horyu-ji, Nara

 Horyu-ji or the Temple of the Flourishing Law is the first Japanese construction which entered under UNESCO protection since 1993. This is the oldest wooden Japanese construction. The temple had the oldest pagoda in the world (710) and the Middle Gate has the oldest Nio (celestial guardians) in Japan. 

I choose to visit this temple because it was constructed in 607 by Prince Shotoku, an interesting figure in the Japanese history. He helped spreading the Buddhist teachings in Japan by constructing 46 temples. A cult was born around him, considering him a reincarnation of a Bodhisattva of compassion. 

The gate we entered the temple is Nandai-mon but this is only a reconstruction done in 1438. The original gate is Chu-mon, erected in 607. Here you may see the Nio: Ungyoh, The Lord of the Darkness and Agyoh, The Lord of the Light.

The purification fountain (Chozuya) propose us an Earth Dragon (he is evolving from the soil, his tail is still inside), important for water purification. The dragon resembles the Chinese ones. The Asuka style of the 6-7 centuries is, in fact, a mixture of Chinese and Korean elements.

Kondo (The Main Hall) and the five stories pagoda, Gojunoto are the first constructions we saw in the first courtyard. A nice, old lantern is to be seen here too, as at Todai-ji. The sorin on the peak of the pagoda is wonderful. During the second world war this pagoda has been disassembled in order to protect it against the air raids, and it was reconstructed using the same materials.

The walk on the temple’s grounds suggested simplicity and harmony with the nature, so characteristic to the Japanese aesthetics.

Horyu-ji sau Templul Legii Infloritoare este prima constructie din Japonia care a intrat sub patronaj UNESCO, in 1993. In acelasi timp, este cea mai veche constructie din lemn, din Japonia, din care s-au pastrat parti intacte pana in zilele noastre, iar Gojunoto este cea mai veche pagoda din lume (710). Am ales sa vizitez acest templu pentru ca el a fost construit in anul 607 de catre Printul Shotoku, un personaj interesant in istoria Japoniei. El a construit inca 46 de temple, facilitand astfel raspandirea Budhismului in tara sa. In jurul Printului Shotoku a luat nastere un adevarat cult, care vedea in el o reincarnare a lui Kannon, o zeitate a compasiunii. Datorita acestui cult, Horyu-ji a strabatut secolele pana la noi.

Pe drumul spre templu, trecem mai intai pe langa resedinte ale calugarilor.

 sediul central al calugarilor

Nandai-mon, prima poarta pe sub care trecem este o reconstructie din 1438, cea cu adevarat originala fiind Poarta Mijlocie, Chu-mon, ridicata in 607. Aceasta este o constructie caracteristica perioadei Asuka, secolele 7-8. Se sprijina pe 5 stalpi in loc de doi, ca la portile din perioadele urmatoare. Prin partea stanga circulau credinciosii, iar prin dreapta plecau cei morti spre paradis.

privind din Nandai-mon spre Chu-mon
Chu-mon
 detaliu
Chu-mon adaposteste si cei mai vechi Nio din Japonia (gardieni ceresti). Este vorba despre Ungyoh, Gardianul Intunericului, care simbolizeaza forta latenta si Agyoh, Gardianul Luminii, care simbolizeaza violenta.
 Ungyoh, Gardianul Intunericului
Agyoh, Gardianul Luminii
Chozuya, fantana de purificare, ne pune fata in fata cu un Dragon al Pamantului (se vede cum iese dintr-o crapatura, coada lui fiind inca inauntru) care are un rol mare in purificarea apei. El seamana cu un dragon chinezesc.
Chozuya
parte a ritualului de purificare
Purificarea se face foarte simplu: se ia apa intr-un caus – dar din cea curgatoare, nu cea care stagneaza in bazin – si se toarna mai intai peste mana dreapta, apoi peste cea stanga. La urma, se ia din causul palmei o inghititura de apa cu care doar se clateste gura (nu se bea), apoi se scuipa jos, intr-un sant de scurgere. Asa, acum esti pregatit sa intri pe taramul sacru!
In curtea interioara in care pasim se afla Kondo, sala principala, care expune obiecte din secolul al 6-lea si pagoda cu 5 etaje (32 m inaltime), Gojunoto. La ambele se remarca un amestec de stiluri arhitecturale din estul si nordul Chinei, precum si din Coreea, in special din Baekje, spun specialistii. Acestea din urma se refera la svastica stilizata si la V-urile inversate de la balustrada balconului. Dintre elementele decorative, caracterictic este dragonul care urca sau care coboara.
Kondo si Gojunoto
Gojunoto
sorin-ul care impodobeste varful pagodei
dragonul care coboara
Gojunoto si sakura
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, pentru a proteja pagoda de raidurile aeriene, aceasta a fost dezasamblata si apoi reconstruita din aceleasi materiale.
Exista si aici o lanterna valoroasa, ca si la Todai-ji.
Plimbarea prin incinta acestui templu mare, cu multe alte cladiri, imi da ocazia sa surprind detalii care sugereaza grija pentru estetic si simplitate, fara a uita comuniunea cu natura ilustrata de orice templu japonez.

Arigato, Japonia! 12.Altarul shintoist Kasuga-taisha, Nara / Arigato, Japan! 12. The Shinto Shrine Katsuga-taisha, Nara

The Shinto shrine Kasuga-taisha, built in 768 by the powerful clan of Fujiwara, is well known in Nara. I read somewhere on internet that what Fushimi Inara is for the tori, Kasuga-taisha is for the toro.

What are toros? These are lanterns, made of stone or bronze, widespread in Japan more than in China or Korea. At the beginning they have been used in the Budhist temples to illuminate the alleys, hence the name of “light baskets”. During the Heian period they have been introduced in the Shintoist shrines, and to the end of the XVIth. Century they begun to be used to adorn the gardens. The toro can be hanging toro – tsuri-doro – or platform type – dai-doro.

The alley to the shrine is bordered by over 1000 stone lanterns. At the entrance, the purification fountain is watched over by a huge deer. As soon as you enter the shrine grounds, you see the hanging bronze lanterns. Offerings to the deities, they are lit twice a year on 3rd. February and 14-15 August. Kasuga-taisha is protected by UNESCO.

If you are lucky, you may see at the Shinto shrines newly wed couples, praying and taking photos. What better final for my post?

La cca. 20 de minute de plimbare de Todai-ji se afla altarul shintoist Kasuga-taisha. Inca de la primele fotografii  vazute pe internet, m-a impresionat multimea de lanterne de toate felurile si am considerat locul de un estetism deosebit. Undeva am citit ca ceea ce este altarul Fushimi Inari pentru torii, Kasuga-taisha este pentru lanterne si cred ca nu a gresit cine a spus asta. Peste 1000 de felinare din piatra marginesc aleea care urca spre altar, iar in interior te intampina o multime de felinare din bronz. De altfel, altarul face parte dintre Monumentele Istorice ale Narei Antice, de sub patronajul UNESCO.

Felinarele, toro, sunt mult mai mult prezente in Japonia decat in China sau Coreea. Ele pot si din piatra sau bronz. Initial s-au folosit doar in templele budhiste, pentru a ilumina aleile, de unde si denumirea de “cos de lumina”. Treptat, au inceput sa fie considerate o ofranda care se poate aduce zeilor. Abia in timpul perioadei Heian (794-118) au fost introduse si in altarele shintoiste, iar la sfarsitul secolului al XVI-lea, maestrii ceremoniei ceaiului au inceput sa impodobeasca cu ele gradinile, asezandu-le langa apa sau constructii. Astfel, ele au devenit unul dintre elementele importante ale gradinii clasice japoneze. Felinarele sunt de doua feluri: cele de tip platforma, dai-doro si cele care atarna, tsuri-doro.

Kasuga-taisha este altarul puternicului clan Fujiwara, foarte influent in Japonia in epocile Nara si Heian. A fost construit in anul 768. La intrare, remarc nelipsitul torii si fantana de purificare, strajuita aici de un cerb puternic. A te purifica inainte de a te adresa zeilor este un act obligatoriu (Misogi). Actiunea in sine de a te spala pe maini si pe gura se numeste Temizu, iar ceremonialul poarta numele de Harai.

De indata ce treci de poarta de intrare (gratuit, ca la toate altarele shinto), privirea iti este atrasa de multimea de felinare din bronz. Acestea sunt aprinse de doua ori pe an: la inceputul primaverii, in 3 februarie si in 14-15 augus

   chiar la intrarea la altar, un cires isi apleaca crengile peste felinare

Cum se intampla de multe ori la altarele shintoiste, poti avea noroc sa vezi niste miri veniti sa aduca ofranda zeilor si sa faca fotografii. Iata perechea pe care am vazut-o noi: mai intai am aruncat o privire cam indiscreta in locul in care se faceau fotografiile, vazand cum mirele asista la pregatirea faldurilor kimonoului miresei; apoi, cand au plecat de acolo, au trecut chiar pe langa noi si ne-au pozat fericiti, din mers. Ce final mai bun as putea avea pentru acesta postare?

Arigato, Japonia! 11. Todai-ji, Nara / Arigato, Japan! 11. Todai-ji, Nara

Todai-ji was built in 752 by the Emperor Shomu to defend the country against the epidemics but also to consolidate the imperial power. 

Nandaimon is the first gate you have to pass through in order to go to Todai-ji.  A lot of tourists, student’s groups, and believers. Tegai-mon, the second gate, and the Kagami Ike pond are on our way. After we bought the entrance ticket (1500 yen), we headed to Daibutsu-den, the huge construction were the Daibutsu is. This is one of the oldest wooden construction in the whole world, even if it represents only 2/3 of its actual size.

In front of it you may admire the bronze octogonal lantern, one of the biggest and oldest treasure of the temple (VIIIth. century). On the terrace, the wooden statue of Pindola, one of the 16 arahtas, who were Buddha’s disciples, attracts the visitors.

Daibutsu or Budha Vairocana is 30 m heights and it weights 250 tons. On both sides he has images of Nyoirin Kannons, representing compassion. Being represented as females in Japan, Kannons entered the country after the introduction of the Buddhism by means of the Chinese channel, during the VIth. century. Their origin is in India. 



Behind Budha’s image, you meet  two celestial gurdians, Koumokuten and Tamonten. The first one is the King of the West. He has piercing eyes, piercing Evil, and keeps in his hands a brush and a scroll with sutras, reminding on the power of Budha’s teachings. Tamonten, the King of the North hears, sees and knows everything. He wears an armor and usualy has in his hands weapons to kill the Evil.

Outside, there are still blooming cherry trees adorning the grounds. I admire the spire of a pagoda, which I see rising over the roofs. This spire, composed of elements full of Buddhist symbolism, is named “sorin”. Till 1868, when the Act of Separation Between Kamii and Buddha was adopted, sorin could be put both on Buddhist temples and Shinto shrines. It could reach 10 m height and it is made of bronze or stone. 


Todai-ji is under UNESCO protection.

Todai-ji a fost construit de catre imparatul Shomu, in anul 752, pentru a apara tara de epidemii dar si pentru consolidarea puterii imperiale. Pana la terminarea intregului complex au trecut 15 ani.

Drumul spre Todai-ji incepe cu o poarta imensa din secolul al XIII-lea, Nandaimon, pazita de
Nio, Regii Binevoitori, inalti de 8 m, datand din aceeasi perioada.

Nandaimon sau Marea poarta de sud
Nio

Dupa cum vedeti, lume multa: perechi, grupuri de excursionisti sau de elevi.

Urmatoarea poarta se numeste Tegai-mon si a fost construita in secolul al VIII-lea. Dupa ea, apare iazul Kagami Ike, strajuit de un torii pe malul celalalt.

 Tegai-mon
Kagami Ike
De aici, dupa ce iti cumperi biletul de intrare (1500 yen), nimic nu mai sta in calea ta spre Daibutsu-den, una dintre cele mai mari cladiri din lemn din lume. Cladirea actuala, o reconstructie din 1692, reprezinta doar 2/3 din marimea sa originala. Nimic in afara de ciresii plangatori, care incadreaza atat de bine cladirea spre care ne indreptam, incat oamenii stau la rand sa se fotografieze cu ei. Iarba de sub ei pare acoperita de o zapada roz diafan…
Inainte de a intra poti admira lanterna octogonala din bronz, asezata pe un postament inscriptionat cu un text budhist. Este una dintre cele mai vechi piese ale complexului, datand din secolul al VIII-lea! Parca iti vine greu sa-ti imaginezi ca ceva atat de frumos a fost creat pe la 700 si ceva…
Pe terasa inconjuratoare iti atrage atentia si Pindola Bharadvaja, unul dintre cei 16 arahtas, discipolii lui Budha, adica un fel de Apostoli. Se spune ca excela in stapanirea puterilor oculte, dupa cum ne informeaza tablita alaturata. Binzuru, cum i se mai spune, este considerat magic. Daca freci o parte a sa cu care tu ai probleme si apoi te atingi pe tine in acea parte, scapi de toate neplacerile. Poate din cauza nenumaratelor atingeri, lemnul da impresia de matase.
Pindola
La intrare dai imediat cu ochii de Daibutsu, adica Budha cel Urias, infatisat aici ca si Budha Vairocana. Are 30 m inaltime si cantareste 250 de tone, iar coafura sa este alcatuita din 966 bile de bronz. La picioarele sale, ofrande si flori de lotus. Acest “Budha Cosmic” mai este numit in Japonia si Dainichi Nyorai. Mai jos de statuie se afla o reproducere a inciziilor reprezentand diversi Bodisattva, de pe tronul din petale de lotus al lui Budha.
Budha Vairocana, Daibutsu din Nara
Alaturi de Budha se pot vedea si reprezentarile Nyoirin Kannon (cel putin asta scrie pe tablita explicativa, desi informatiile de pe net spun ca acest tip de Kannon trebuie sa aiba 6 brate!). Aceste imagini,  care reprezinta compasiunea, au aparut, se crede, in India secolelor 1 si 2 era noastra, de unde s-au raspandit in Asia. In Japonia ele apar abia dupa secolul al VI-lea, dupa introducerea Budhismului pe filiera chineza. De multe ori reprezentarile sunt feminine in Japonia.
Mai in spate, putem observa interiorul constructiei dar si pe doi dintre cei patru gardieni ceresti, Koumokuten si Tamonten. Primul, Regele Vestului, cu ochii larg deschisi care strapung Raul, tine in maini o pensula si un scroll cu sutre, simbolizand puterea invataturilor lui Budha. El calca in picioare spiritele rele. Tamonten, Regele Nordului, este cel care aude, vede si stie tot. De obicei este imbracat in armura si tine in maini arme sau obiecte cu care alunga influenta raului.
Koumokuten
  Tamonten
Dupa ce am iesit din Daibutsu-den, am putut admira in voie spirala – sorin unei constructii apropiate. Acest sorin se pune in varful fiecarei pagode si poate fi din bronz sau piatra. El nu este un element decorativ, asa cum am putea crede, ci este incarcat de simbolistica. Nu vreau sa mai incarc postarea cu aceste semnificatii, cine doreste le gaseste pe internet. Mai vreau doar sa adaug ca, pana in 1868, cand s-a produs – printr-un act – separarea dintre Kamii si Budha, un altar shintoist putea fi in acelasi timp si templu budhist si invers, de aceea gasim acest element si pe unele si pe altele.

Aruncand o ultima privire templului central, parasim gradina de la Todai-ji. Todai-ji face parte din patrimoniul UNESCO.

Arigato, Japonia! 10. Nara, vechea capitala imperiala / Arigato, Japan! 10. Nara the Old Imperial Capital

Nara has been the first permanent capital of Japan, before it was moved to Kyoto. When you are in Kyoto, seeing Nara seems mandatory, so many tourists head there. Most of them limit their trip to see the three temples near the Deer Park. But Nara is much more than this. I think that 2-3 days could be well spent there. As I didn’t had them, I choosed to see Todai-ji and Kasuga-taisha in the Deer Park and then I visited two other temples about which I will blog later.

The deer is considered to be Gods’ messenger, so over 1200 deers are running freely in the park, which was constructed already in 1880. It was a Sunday and the cherry trees have been in bloom, so a lot of people around!

In Nara I met Kumiko, also a travel blogger, whose blog I follow and I learn a lot. She came with her husband from Yoshino, another famous sherry trees spot in Japan, where they live. We spent together a nice day. It is good to meet in reality people you know only from internet.

Eight monuments from Nara, including temples, shrine, a palace and a forest formed the group of the National Monuments of Ancient Nara under the UNESCO protection.

Inaintea mutarii capitalei imperiale la Kyoto, aceasta a fiintat – timp de 74 de ani (710-784) – la Nara, fiind prima capitala permamenta a Japoniei. Cand te afli in Kyoto, aceasta devine parca o destinatie obligatorie, ca si cand incursiunea in Japonia imperiala nu ar fi completa fara ea. Citind pe forumuri si alte bloguri, am observat ca multi turisti aloca o zi sau doua pentru Kyoto si una pentru Nara, fie ca vin aici din Tokyo sau Osaka. De aceea, preferintele lor se indreapta spre cele mai mediatizate obiective, cele fara de care nu poti spune ca ai fost cu adevarat intr-o tara. Cred ca acest lucru este foarte relativ si tine, mai ales, de cei care calatoresc pentru a bifa, nu pentru a simti spiritul locului.

In ziua in care am vizitat-o, Nara era plina de turisti. Nu stiu daca e mereu asa sau era doar dumineca, sau ciresii erau infloriti si aici…

Eu m-am intalnit cu Kumiko si sotul sau, care locuiesc in apropiere, la Yoshino, un alt loc cunoscut in Japonia pentru privitul florilor de cires. De altfel, exista si o varietate care poarta acest nume. Kumiko are si ea un blog, pe care il urmaresc si astfel am conversat virtual pana acum. Calatoria mea ne-a dat prilejul sa ne intalnim si personal, petrecand impreuna doua zile agreabile.

impreuna cu Kumiko si sotul ei, la Nara

In general, turistul care vine la Nara prefera sa se axeze pe vizitarea faimosului Parc cu Caprioare si pe vizitarea Templelor Todai-ji, Kasuga-taisha si Kofuku-ji, aflate la marginea parcului. Eu am ales sa vad Todai-ji si altarul shintoist Kasuga-taisha, alocand restul timpului altor doua temple, mai indepartate de centrul Narei, din motive pe care le voi explica in postarile respective.

In 2010, in Nara s-au sarbatorit 1300 de ani de existenta. Mie mi se pare ca orasul e cam vitregit de catre turisti, pentru ca el reprezinta mult mai mult decat ceea ce vad ei intr-o zi. Din pacate, nici eu nu am facut exceptie d ela regula, sederea mea limitata in Japonia nepermitandu-mi sa vizitez mai multe locuri. Se pare ca Muzeul National de Istorie din Nara este unul foarte bun. Gradinile si Gradina Botanica nu si-au facut loc deloc in planul meu de o zi, dar ele merita vazute. In fine, inainte de mutarea capitalei de la Nara la Kyoto, cel “sapte temple ale Narei” (Nanto Shich Dai-ji), cunoscute si cautate, erau: Yakushi-ji, Horyu-ji, Todai-ji, Kofuku-ji, Saidai-ji, Gango-ji si Daian-ji. N-am reusit sa vizitez decat primele trei…

Parcul, numit Nara Koen, a fost construit in 1880 si dedicat caprioarelor care sunt considerate de catre shintoisti mesagere ale zeilor. De aceea, 1200 de caprioare se plimba liber prin parc, putand fi hranite cu niste biscuiti speciali, care se cumpara la intrarea in parc. Un panou avertizeaza turistii despre ce pot face ele…

Drumul spre Todai-ji e intesat de lume si incetinit de ofertele atragatoare ale micilor magazine.

 elevi, in uniforma de scoala
 dulciuri atragatoare

Todai-ji este vestit pentru Daibutsu, statuia uriasa a lui Budha pe care o adaposteste si cladirea in care se afla ea. Daibutsu este termenul folosit pentru statui mari ale lui Budha. Dupa cum ne spune wikipedia, cel mai vechi Daibutsu este cel de la Asuka-dera (anul 609, 2.75 m), iar cel mai cunocut este acesta, de la Todai-ji, din Nara (anul 752, 14.98 m).

Un numar de opt monumente din Nara, incluzand temple budhiste, un altar shintoist, un palat si o padure fac parte, toate, din tezaurul UNESCO numit Monumentele Nationale ale Narei Antice.

Arigato, Japonia! 9. Templul Eikan-do / Arigato, Japan! 9. Eikan-do Temple

At the beginning it was a villa which a noble donated to a priest. He turned it into a temple, which was called Zenrin-ji, meaning The Temple of the Zen Forest and it was dedicated to help the poors.
During the XIth. century a priest named Eikan became more and more known due to his dedication and kindness. The name of the temple changed into Eikan-do, meaning The Eikan’s Hall. In 1225 this temple belonged to the Jodo Seizan sect of Budhism, which cherishes the reciting of Budha’s Amida Nembutsu prayer. It is said that Eikan recited it 60000 times a day!

The temple is well known for the Budha Amida statue looking back and for the autumn colors of the leaves. Then the grounds are full with people. Unfortunately I can’t show you either of these characteristics: the staue is in the hondo, the main hall, were photographing is always prohibited in Japanese temples, and…it is spring! But there are some fantastic cherries here…

As there is not “the right” time, there are few visitors, so I can walk and admire at large. I stop a little to admire a small but exquisite garden, which I have only for me! It is quiet, sunny and – suddently – the chanting of the monks, coming from a hall, raised to the sky…It was a magic moment.

In front of the Karamon, the gate used by the imperial messengers, a little karesansui garden attracted my attention.

It’s time now to climb the wooden corridor, Garyu-ro, to the Taho-to Pagoda where you have the city at your feet! A nice panorama of Kyoto. Unfortunately the sun was in my face, so the photos are not great.


Leaving the temple, I stopped once again to the cherry-trees, as being my first day in Kyoto, I had not enough of them:)

La inceputurile sale, in perioada Heian (710-1185), un nobil din partea locului a donat unui preot o vila, pe care acesta a transformat-o intr-un templu, numit Zenrin-ji, adica Templul padurii Zen, apartinand sectei Shingon a budhismului ezoteric. In secolul al XI-lea, un preot al templului, Eikan, devine cunoscut datorita bunatatii sale si ajutorului constant oferit oamenilor saraci si napastuiti. Templului incepe sa i se spuna Eikan-do, adica Sala lui Eikan sau Vederea Salii Eternitatii. Acesta este acum un templu care apartine, din 1225, sectei Jodo Seizan, una dintre numeroasele secte ale budhismului, care are in centrul invataturii sale recitarea rugaciunii lui Budha Amida, Nembutsu. Se spune ca Eikan recita Nembutsu de 60000 de ori pe zi!

Templul Eikan-do este cunoscut in intreaga Japonie pentru doua lucruri: statuia lui Budha Amida, care priveste peste umar, spre spate si coloritul de toamna al frunzelor de aici, care determina un adevarat exod. Din pacate, nu va pot arata nici una, nici alta. Statuia se afla in hondo, sala principala, unde in nici un templu japonez nu este permis sa faci fotografii, iar anotimpul este evident, primavara…Asta nu inseamna insa ca nu ma intampina, de la intrare, niste ciresi fantastici.

 poarta principala de intrare
 templul este asezat pe pantele Muntelui Higashiyama

Prin curtea templului erau foarte putini oameni asa ca m-am putut bucura de incantatiile care rasunau dintr-una dintre cladiri. Era soare si liniste, iar privelistea era minunata. Talpile goale simteau caldura lemnului de pe micile terase ale cladirilor, o senzatie foarte placuta si odihnitoare.

 poduri acoperite din lemn, care unesc intre ele diverse cladiri
 calugari budhisti
 apa purificatoare

Ma asez sa privesc in liniste o mica gradina si sa ma odihnesc.

Observasem in curte, in fata cladirilor, niste felinare mari, din piatra si bronz, deosebit de estetice.

Karamon este poarta templului folosita de catre curierii imperiali. Ea este decorata cu un motiv floral si are in fata sa o mica gradina karesansui.

 Karamon

Dupa ce m-am odihnit pe terasa, am urcat prin Garyu-ro, un coridor de lemn care urmeaza fidel pantele muntelui, pana la Pagoda Taho-to. “Garyu” descrie foarte bine forma de dragon adormit a coridorului, aceasta fiind semnificatia cuvantului.

 Taho-to
 Garyu-ro

De sus, Kyoto ti se asterne la picioare. Din pacate eram la ora la care soarele era in fata asa ca fotografiile nu va spun mai nimic dar pot sa va asigur ca e frumos:)

La plecare, nu uit sa ma mai opresc o data la ciresii de care – fiind abia prima mea zi la Kyoto – nu ma mai satur…

Arigato, Japonia! 8. Ginkaku-ji sau Pavilionul de Argint / Arigato, Japan! 8. Ginkaku-ji or the Silver Pavilion

Ginkaku-ji is a Zen temple and it is part of the UNESCO treasury. You may visit it daily between 8.30-17, and the entrance ticket is 500 yen.

Making your way to the temple, you can see a lot of little traditional shops, on a narrow street. After you enter through Somon, the main gate, you will see a nice hedge made of stones, bamboo and camellias.

The building started in 1482 and was finished in 1490. Between 1550-1561 the temple burned several times and was affected by earthquakes.

Initially, it was named Jisho-ji and was part of a much bigger temple. In Japan, the size of a temple (which is a complex of buildings) shows the power of the shogun who ordered the construction. Here, “gin” means “silver” but the temple has never been adorned with silver leaves. It was only named like this to be a counter-part of the Kinkaku-ji, The Golden Pavilion. But, it is said, that the superior part of the pavilion, which was lacquered in black, has been glittering in the moon light like silver!

Two important buildings remained from the former temple: Kan’non-den and Togu-do. The first one is the famous Silver Pavilion, were the first level is a typical Japanese residence, and the second one is built after the model of Chinese temples. The windows are special, called “windows with flower head”. The shingles on the roof are made of Japanese cypress, and bamboo nails have been used.

Togu-do is the oldest construction of this type in Japan. It helds some rooms, one of them for the tea ceremonies. Actually, the shogun Ashikaga Yoshimasa buil this as a retreat fro himself but after a while donated it to a priest, who transformed the place into a temple.

The garden is more than 500 years old and suffered different modifications. It has some ponds (like Kinkyo-chi, near the Silver Pavilion, or Hakkaku-to – the island of the white heron), stone bridges, lanterns, a small bamboo grove, and Sengetsu-sen (the moon washing waterfall).

Kogetsudai is a trunk of cone, 1.8 m height, which immitates the Mt. Fuji, and Ginshadan is the “silver sea”, a Karesansui garden. This is a typical Japanese dry garden, very unusual for us. They were particularly admired during the Kamakura and Muromachi eras.

Templul Ginkaku-ji este un templu Zen si apartine patrimoniului UNESCO. El se poate vizita zilnic intre 8.30-17, iar intrarea costa 500 yen. La Ginkaku-ji poti ajunge, cum am spus, cu Raku Bus nr. 100 sau cu autobuzul nr. 5, de la Kyoto Station. Accesul, din Aleea Filosofului, se face urcand pe o straduta cu mici pravalioare, unde te opresti mereu sa privesti diverse nimicuri.

 straduta de acces spre templu

Imediat dupa ce treci de Somon, poarta principala de intrare, un gard viu de 50 m lungime, alcatuit din pietre, bambus si camelii, te intampina.

Constructia, la poalele Muntelui Higashiyama, a inceput in 1482. Pavilionul a fost terminat insa abia in 1490, dupa moartea lui Yoshimasa, shogunul care si-a petrecut intreaga viata pentru a-l construi (shogunul a fost un practicant al ikebanei si al ceremoniei ceaiului). Intre 1550-1561, templul a fost ars de cateva ori, in timpul razboaielor, si pradat. Ceea ce nu a reusit focul, a desavarsit cutremurul. 1615-1644 a fost perioada de refacere, iar intre 1735-1799 s-au construit Ginshadan si Kogetsudai.

De fapt, templul s-a numit initial Jisho-ji si este un subtemplu al altuia, mult mai mare. In Japonia, templele sunt in general grandioase, cu un numar foarte mare de cladiri, alcatuind sub-temple, care se pot vizita si separat. Cu cat numarul de cladiri era mai mare, cu atat mai puternic era shogunul sau imparatul din ordinul cui a fost construit. “Gin”, particula din numele actual, inseamna “argint”.

Construit initial drept un palat in care shogunul Ashikaga Yoshimasa sa se poata retrage, actualul templu are o constructie, Kan’non-den, cunoscuta sub numele de Pavilionul de Argint si consemnata drept comoara nationala. Intr-adevar, avem in fata o structura deosebita. Fatada sa se oglindeste in iazul Kinkyo-chi. Ferestrele de la etajul al doilea sunt tipice pentru budhismul zen si se numesc “ferestre cu cap de floare”. Sindrilele de pe acoperis sunt din chiparos japonez, batute cu cuie din bambus. In varf, pasarea Phoenix, din bronz, priveste spre est si vegheaza asupra gradinii. Pavilionul nu a fost niciodata batut in foite de argint dar a fost denumit astfel pentru a face pereche cu Kinkaku-ji, vestitul Pavilion de Aur. O alta explicatie ar fi faptul ca, lacul negru cu care a fost vopsita partea superioara a structurii dadea un luciu argintiu in lumina lunii. In interior, se afla Kanon, zeita budhista a indurarii dar accesul publicului nu este permis. Primul nivel este construit ca o locuinta japoneza traditionala, in timp ce al doilea a luat ca model templele chinezesti.

 Pavilionul de Argint si Kogetsudai
 un punct de unde se vede bine pavilionul, atrage fotografii
 detaliu
 ferestrele “cap de floare”
Pavilionul de Argint, oglindindu-se in iazul Kinkyo-chi

Alaturi de Pavilionul de Argint, o alta constructie pastrata este Togu-do, unde shogunul efectua diverse ceremonii si unde exista si o camera speciala pentru ceremonia ceaiului. Este cea mai veche constructie de acest tip, pastrata in Japonia.

Togu-do

Gradina templului, modificata de mai multe ori in cei peste 500 de ani de existenta, ofera prilej de delectare prin plantele sale, prin micile gradini de muschi atent ingrijite, si diversele unghiuri de prezentare a Pavilionului de Argint. Se crede ca ea se datoreaza maestrului Saomi. Cateva iazuri, precum Hakkaku-to (Insula starcului alb) si un mic firicel de apa care se pretinde cascada – Sengetsu-sen (Cascada care spala luna) – , poduri de piatra si mica padurice de bambus sunt puncte de atractie ale gradinii.

 gradini de muschi
 padurea de bambus
 Hakkaku-to (Insula starcului alb)
Sengetsu-sen (Cascada care spala luna)
turistii arunca banuti la cascada, sperand sa le aduca noroc

Kogetsudai, este un trunchi de con din nisip alb, cu inaltimea de 1.8 m, iar numele sau inseamna
“platforma de privit luna”. Este o imitatie deliberata a formei Muntelui Fuji. Ginshadan , nisip greblat in forma de valuri, este “marea din nisip de argint”. Acesta este, de fapt, o gradina Karesansui, cuvant ce desemneaza o gradina uscata ca albia secata a unui parau de munte. Acest tip de gradini a fost caracteristic erelor Kamakura si Muromachi. De fapt, cand spui “gradina japoneza” parca te gandesti, in primul rand, la acest gen de gradini atat de neobisnuite pentru noi, dar atat de potrivite spiritului japonez. Pentru a arata impecabil, gradina uscata trebuie ingrijita cu atentie, permanent.

 Kagetsudai
 Ginshadan

Templu Zen Ginkaku-ji este un exemplu potrivit pentru a ilustra cultura Higashiyama, cultura contemporana cu impact in toata Japonia, care include ikebana, ceremonia ceaiului, teatrul noh, poezia , arhitectura si designul gradinilor japoneze. Toate acestea, in contradictie cu cultura Kitayama, care se adresa doar nobilimii din Kyoto.