Plimbare prin centrul Timisoarei

Yesterday, because the weather was still fine, I strolled through the old part of the town, the baroque one. Timisoara was called “Little Vienna” not only because it belonged much time to the Austrian Empire, but also because the buildings are very similar with those one may see in Vienna. There are also manuy Jugendstil/ Art Nouveau buildings in town, which I will show other time. This was a 3 hours walk along the river Bega, which flows through the town, around the Cathedral and in 3 principal squares of Timisoara: Victory Square, between the Opera and the Cathedral – site of many baroque palaces, Freedom Square – with a building dating back to the Ottoman epoch, and Unity Square, a baroque architectonic center. The last buildings are modern ones, near the place where I live, and not so far from that charming last square. I hope you enjoy!

Fiindca toamna asta ne-a mai facut cadou cateva zile frumoase, ieri, pe la amiaza, mi-am luat aparatul de fotografiat si am plecat la plimbare prin oras. Turul meu s-a limitat la zona centrala a orasului, unde m-am intalnit cu parcuri si cu cheiul Begai.

Vremea fiind chiar calda, in parcuri era destul de multa lume, mai ales elevi, care terminasera cursurile si pensionari. Ce faceau? Unii jucau sah sau carti, in timp ce altii chibitau pe margini, altii se plimbau, pur si simplu, antrenandu-se pentru vara viitoare (rucsac, bidon cu apa, toiag). Niste fete stateau la soare, altele vorbeau pe malul apei, in timp ce baietii trageau la rame. Cel mai tare mi s-a parut insa baiatul care se antrena singur, la sarituri cu datul peste cap.

 Am facut cateva poze in Parcul Alpinet, loc de promenada, intre Podul Traian si Podul Mitropolit A. Saguna

 Am trecut apoi in parcul de pe cealalta parte a apei, pentru a cauta cateva unghiuri potrivite pentru fotografii ale Catedralei Metropolitane. Construita intre anii 1936-1940, biserica poarta hramul Trei Ierarhi si exemplifica stilul de constructie bizantin-moldovenesc. Sfintirea sa a avut loc la 6 octombrie 1946, in prezenta Regelui Mihai I al Romaniei. Cladirea are o lungime de 63 m si latime de 32 m si este dotata cu 11 turle. Turnul principal are peste 83 m inaltime, purtand in varf o cruce de 7 m inaltime. Compozitorul banatean Sabin Dragoi este cel care a armonizat cele 7 clopote, a caror bataie se aude in tot orasul. In 1956 au fost aduse aici moastele Sf. Iosif cel Nou de Partos, fost mitropolit al Banatului in secolul al XVII-lea. Din 1968, o frumoasa colectie de arta religioasa veche din Banat poate fi vizitata la subsolul Catedralei.

Ajunsa in centru, imi prezint omagiile poetului neamului, care are aici un bust dezvelit in 1934. Poetul a vizitat orasul in doua randuri: 1867 si 1868, insotind ca sufler trupa de teatru Mihail Pascaly.

Nu departe se afla Primaria municipiului Timisoara, cladire inceputa de arhitectul Laszlo Szekely, caruia Timisoara ii datoreaza atat de multe dintre cladirile sale emblematice, si finalizata  intre 1924-1925, ca sediu al Scolii Superioare de Comert. Construita este in stil neoromanesc,

In Piata Victoriei, care delimiteaza spatiul dintre Catedrala si Opera,  pe Corso, se insira palatele baroce ale orasului. Ar necesita o renovare fiindca nu cred sa li se fi oferit vreuna dinainte de revolutie si e pacat.

 Palatul Szecheny
 Palatul Merbl (dreapta imaginii)
 detaliu Palatul Dauerbach
 Palatul Lofller (dreapta imaginii,1912)
 Camera de Comert si Industrie, 1933, ard. L.Szekely
 Palatul Weiss, arh. Merbl
Palatul Lloyd (arh. Baumhorn, fost sediu al Bursei Agricole, al Societatii Lloyd si, din 1948, al Rectoratrului Politehnicii

In mijlocul pietei, o copie a statuii Lupa Capitolina din Roma, dar al Cetatii Eterne pentru Timisoara, este
deja o emblema a orasului. Asemenea copii se mai afla in Bucuresti si Cluj-Napoca.

Tot aici se afla si Monumentul Regelui Ferdinand I, inaugurat cu ocazia sarbatoririi a 80 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Autor este sculptorul banatean Peter Jecza.

Pe partea cealalta a Corso-ului se afla asa numitul Surogat, unde printre palate, sunt si constructii mai noi. In scuarul cu banci din mijloc si la numeroasele terase, oamenii se bucura inca de soarele toamnei.

Desigur, nu pot parasi zona fara o privire spre balconul Operei, devenit simbol al inceputului Revolutiei. Prima atestare a teatrului in Timisoara este din 1753, dar in alta locatie (pe locul actualului Liceu Lenau. Acolo au dirijat Liszt si Johann Strauss-fiul si a dat spectacole trupa lui Pascaly). Actuala cladire s-a ridicat intre 1872-1875, dupa planurile arhitectilor vienezi Hellmer si Fellner, autori si ai planurilor Teatrului “V. Alecsandri”din Iasi, a Teatrului din Cluj-Napoca si a celui din Oradea, a Operei din Praga, a Teatrului National din Zagreb si a multor altor constructii importante din fostul Imperiu Austriac. Dupa doua mari incendii, teatrul a fost refacut de catre arhitectul Duiliu Marcu, care a pastrat fatadele laterale neoclasice, modificand doar fatada.

Intru pe strada pietonala, care se vede in dreapta fotografiei si ma indrept spre Piata Libertatii. Spre celalalt capat al strazii s-a construit o mica fantana in forma de cub, care are gravate pe toate cele 5 suprafete vizibile numele tuturor celor cazuti la Revolutie, in Timisoara.

Patrund in Piata Libertatii, in mijlocul careia se afla Monumentul Sf. Maria si a Sf. Nepomuk, construit la 1756 de sculprotul Blim Wasserburger. In anul 1853 a fost mutat in fata Portii Transilvania a cetatii, cam pe locul unde se afla astazi Hotelul Continental. Eu acolo mi-l amintesc, ca de altfel si Poarta cu pricina, la a carei demolare am lucrat cu mandrie, in calitate de pioniera, separand caramida care se mai putea folosi, de rest! In 1963 monumentul a fost mutat inapoi, pe locul initial. In spatele sau se vede cladirea Vechii Primarii a orasului, construita de Pietro del Bonzo in 1735, pe locul unei foste bai turcesti, se spune. De altfel, o inscriptie pastrata pe cladire se pare ca atesta acest lucru. Pe frontispiciul cladirii se afla emblema Timisoarei: o poarta deschisa, intre doua turnuri cu palisade. Ornamentele baroce ale cladirii au fost inlocuite, in 1935, cu elemente renascentiste.

In sfarsit, pe o strada laterala, ma apropiu de Piata Unirii, un frumos centru arhitectonic al orasului, cu un numar mare de cladiri valoroase din punct de vedere istoric si arhitectural. Cel mai valoros monument baroc al Timisoarei se afla aici: Domul sau Catedrala romano-catolica, construita de Fischer von Erlach, intre 1736-1754. Elementele din interior sunt gotice si baroc, cu elemente rococo.

In centrul pietei, Monumentul Sfintei Treimi, alta opera baroc, a fost ridicat in 1740 in memoria victimelor epidemiei de ciuma din 1738. Cine a vizitat Viena, stie ca in centrul acesteia, in zona numita Am Graben, se afla un monument similar. Si monumentul nostru a fost sculptat la Viena si apoi transportat la Timisoara.

In fundal, se observa Palatul Baroc, construit in 1733. Succesiv, aici a fost Casa Comitatului, Sediul Voivodinei si apoi al Prefecturii. In anii socialismului, aici si-a avut sediul Facultatea de Medicina veterinara si Rectoratul Institutului Agronomic. Dupa revolutie, a fost nevoie de ani indelungati de renovare a sa, inainte ca sectia de arta a Muzeului Banatului sa se mute aici.

Pe alta latura a pietei se ridica Palatul Diocezei sarbesti (1745-1747), Biserica sarbeasca (1744-1748) si Casa Comunitatii Ortodoxe Sarbe, existenta in 1828,

Daca privim acum spre ultima latura a pietei, observam un sir de case vechi, care ii dau un farmec de burg medieval. De data aceasta, explicatiile vi le da Primaria, prin placutele fxate pe fiecare casa. Eu mai pot adauga ca acesta este locul in care este adus oricine viziteaza prima data Timisoara, pentru ca el demonstreaza, vizual si prin atmosfera, de ce Timisoara este “Mica Viena”. Vara, locul este plin de terasele cafenelor, plasate in fata acestora. Acum, au ramas doar cateva.

Ma indepartez putin de frumoasa piata, in drumul meu spre casa. Ma indrept spre zona mall-ului, unde mai sunt cateva cladiri noi, arhitectural opuse celor vazute pana acum.

Soarele asfinteste printre blocuri, iar eu am ajuns acasa. Timisoara are inca multe zone frumoase sau interesante de descoperit dar le las pentru alta data, cand, ca si astazi, vremea frumoasa sau dorul de hoinareala – fie si numai prin oras – ma vor scoate din nou din casa, cu aparatul de fotografiat in mana.

Artă stradală urbană

Astăzi vreau să vă arăt câteva exemple de artă vizuala stradală din orasul meu: grafitti și stencils. Cred că toată lumea este familiarizată cu acest gen de artă destul de controversat.

In Timișoara, Primaria a pus la dispoziția artiștilor câteva locuri, cum ar fi o subtraversare și pereții unei clădiri foarte mari, căreia – de la Revoluție încoace – nu i s-a găsit încă destinație și zace părăsită, deși este amplasată într-un loc destul de central al orașului. Și ei s-au desfășurat.  Iată ce a ieșit (am mai găsit unele și în alte locuri):

Cum apreciati voi acest fenomen?

Urban Street Art

Starting today I write a short resume at the beginning, in order to make myself understood by those who do not know Romanian. The automatic translator is not good enough, so I decided to do this.
It’s obviously that today my subject is wall art, mainly grafitti and stencils. I found them in my home town, Timisoara.

Visul canadian ep.6 – De la Victoria la Tofino (2) / Canadian Dream ep.6 From Victoria to Tofino (2)

Further, we went through Port Alberni, where, in 1964 a 3 m heigh tsunami wave reached in only 10 minutes the location which is at 60 km from the ocean! The location is implied in mining and wood exploitation, and it is called “The World Capital of the Somon”. Many fishers and tourist come here to see the great migration. Over half a million somons! 

Slowly, the road became deserted. The zone looked wilder. Suddently, near the road, a black bear cub, of aprox. 100 kg (not so small!)! I was so shoked that till I told my son to turn over, the bear disappeared. It’s a pity because he would have made a great photo! These are chances you get in Canada…

Soon, we approached Ucluelet. It has only 1500 inhabitants and it is situated 288 kn NV from Victoria. The native name means “the safety port”. We stopped and walked a little on the Wild Pacific Trail. We are in a national park. The forests are impressive, and there are bears and cougars in this region. Warnings are everywhere. I felt a little timorous. To avoid the animals, many tourists are hanging little bells on their feet, to advertise their presence there. Broken Islands, a lot of tiny uninhabited islands, are very picturesque seen from here.

Between Ucluelet and Tofino, two superb beaches, Wickaninnish Beach si Long Beach, attract like a magnet the surfers. The currents are very strong here and the water has constantly 6-7 degrees.

Soon will be dark, so we hurry to reach Tofino. Also a small location (1400 inhabitnts) the name comes from Admiral Vicente Tofino de San Miguel from the Spanish Navy Academy, who visited this place on 1792,


Trecem si de Port Alberni, o localitate mai mare, cu peste 18000 locuitori. In 1964 a fost devastata de un tsunami, care a produs un val de peste 3 m, ce a parcurs in numai 10 minute cei 60 de km de la ocean pana in oras! Va dati seama ce forta distrugatoare poarta cu el un asemenea val? Din fericire, nu au fost pierderi de vieti omenesti. In ultimii ani localitatea, cunoscuta doar pentru minerit si exploatarea lemnului, si-a castigat un binemeritat titlu de “Capitala mondiala a somonului”, ceea ce atrage aici numerosi pescari dar si turisti care vor sa vada momentul inceperii migratiei somonilor, cand peste jumatate de milion de exemplare isi asteapta randul pentru a urca pe rau! Trebuie sa fie o priveliste coplesitoare! Autoritatile au montat camere de luat vederi pentru ca fenomenul sa poata fi urmarit mai usor.

Pe drum ne depasesc multi bikeri, mersul cu motocicleta fiind aici foarte raspandit.

Incet, incet, soseaua si asa nu prea aglomerata, devine aproape pustie. La un moment dat, zaresc la marginea padurii un pui de urs!  Negru, sa tot fi avut cca. 100 kg, deci nu chiar mic de tot. Am fost atat de socata, incat pana am scos aparatul de fotografiat, depasisem demult zona. Ne-am intors unde s-a putut dar, bineinteles, ursuletul disparuse. Mi-a parut rau ca nu am reusit sa imortalizez intalnirea dar nu continuam sa ma minunez: “Cum, chiar pe marginea soselei?” Sigur ca stiam ca sunt in salbatica Canada, pe o insula, cu paduri in care ursul este la el acasa dar chiar asa…

Ne apropiem de Ucluelet. Denumirile acestea ciudate provin din limba nativilor. Acesta, de exemplu, inseamna “oamenii din portul sigur”. Localitatea e foarte mica, abia trece de 1500 locuitori. Se afla la 288 km NV de Victoria, 100 km de Port Alberni si numai 40 km de Tofino. Din masina, admir cateva case ca in filme.

intrarea în Ucluelet

Ne indreptam spre partea dinspre ocean a localitatii, sa vedem unde se desfasoara Wild Pacific Trail. Prin natura asta salbatica, omul a amenajat “poteci”, de fapt adevarate alei de parc, foarte bine marcate si intretinute. Drumetia este una dintre pasiunile canadienilor si multi bat aceste paduri, nu lipsite insa de pericole. Ursii, lupii si cougarii (un fel de pisici salbatice foarte mari, niste pume) ii fac pe drumeti sa fie cu ochii in patru. Este interzis sa te abati de la drumul marcat si turistii respecta cu strictete aceasta regula. Cred ca si eu as respecta-o daca as vedea mereu, unde te astepti mai putin, afise care avertizeaza asupra existentei in zona a animalelor salbatic!. Scrie acolo si cam pana cand trebuie avuta grija. Ma gandesc ca estimeaza aceste date dupa obiceiurile cunoscute ale acestor animale. Pentru a evita intalniri neplacute, turistii isi leaga de picioare clopotei, avertizand astfel asupra prezentei lor acolo. Nu stiu cat de eficienta este metoda pentru ca in ziare sau la televizor se vorbeste despre turisti atacati, inclusiv in corturile lor. In aceste conditii, drumetia devine sport extrem!

De la micul far, un drum amenajat duce pe tarm, deschizand privelisti minunate spre asa numita Broken Island, de fapt o multitudine de insule mici, majoritatea nelocuite. Numele ne sugereaza ca ar fi fost candva una singura, care “s-a spart” in numeroase bucati. Povestea e frumoasa, daca e poveste. Daca nu, trebuie sa se fi petrecut tare demult.

Broken Islands

Intre Ucluelet si Tofino vizitam doua dintre cele mai minunate plaje: Wickaninnish Beach si Long Beach. Ambele sunt mari si in lungime si in latime. Daca ma gandesc, de exemplu, la celebra Katsiki Beach de pe insula Lefkada, din Grecia si plajele acestea, cred ca nici raportul dintre o batista si o fata de masa nu este suficient de graitor! Le vizitam, una dupa alta, spre apusul soarelui, pe un cer semi-innorat. In Canada vorbim despre flux/reflux asa ca aici, apa fiind in reflux, deci retragandu-se, lasa in urma, pe nisip, o pelicula fina de apa care luceste asa de tare incat, de departe, ai impresia ca e, de fapt, ocean. Dar nu e. Apa lasa in urma o gramada de mici vietati marine, asa ca o multime de pasari se inghesuie la un pranz copios. Plajele , mai ales Long Beach, atrag surferii ca un magnet. Apa are aici constant 6-7 grade, asa ca nu prea conteaza daca e vara sau iarna. Costumele termorezistente ii protejeaza. Apele nu sunt insa de aventurat pentru oricine! Alta tablita avertizeaza asupra puternicilor curenti subacvatici care, daca nu le cunosti locul si modul de actiune, te pot trage in larg. Un camping frumos, cu casute interesante se afla intre cele doua plaje, Ocean Village.

Curand se intuneca, asa ca ne grabim sa ajungem la Tofino. Si aceasta este o localitate mica (1400 loc.) Numele i-a fost dat dupa cel al hidrografului Vicente Tofino de San Miguel, amiral al Academiei Navale Spaniole, in 1792.

A doua zi mergem sa vizitam portul. O negura persista deasupra culmilor impadurite din golf. Vedem docul unde pescarii isi leaga barcile si isi pastreaza custile pentru crabi. Tot acolo ii si vand. De ce ar veni oamenii la Tofino? Pentru a face surf sau a se plimba cu caiacul, pentru pescuit, pentru plimbatul pe plaja in cautare de scoici sau ciudatenii aruncate de ocean la mal (“beachcombing”, adica “pieptanatul plajei” se numeste aceasta indeletnicire) dar si pentru a vedea balenele sau a urmari furtunile deosebit de puternice aici, in timpul iernii. Multe agentii de turism se ocupa exact de acest lucru. Canadienii iubesc natura si de aceea principalele lor modalitati de petrecere a timpului liber sunt legate de natura. Se spune ca primavara, cca. 20000 de balene trec prin preajma insulei, migrand spre alta locatie. Sunt balene gri, balene cu cocoasa, balene ucigase (orca).

Tofino

Galeriile din oras, in special ale artistilor nativi americani si multele cafenele si restaurante (specializate in special pe peste si fructe de mare), ofera momente de relaxare apreciate de turisti.

Dupa amiaza pornim si noi inapoi, pe acelasi drum, trecand din nou in revista lacuri si paduri cum numai aici poti vedea.

Visul canadian ep. 5 – Din Victoria la Tofino (1) / Canadian Dream ep.5 From Victoria to Tofino (1)

On July I started to tell you about my travel to Canada, B.C., more exactly to Victoria, the state capital. This post will be about a weekend trip from Victoria to Tofino, passing through Nanaimo and Port Alberni.

Qualicum Beach has only 8000 inhabitants, mostly retirees, artisans, and gardeners. “The garden village”is the nickname of the place. Swimming, horse riding, golf, kayaking or fishing are the principal time passings here. Little Qualicum Falls, at the end of Lake Cameron, offers 6 km for walking. The park is well managed: tracks, bridges, steps, viewpoints, protection bars – everything for the tourists’ safety.

The nature in Canada is overwhelming! You will not see here exquisite museums or old historical sites, only this nature!

A short stop in Coombs amuses us with the goats on the roofs, a peculiarity well used in marketing the location.Then, Cathedral Grove, a unique forest in Canada,with red cedars and Douglas firs of over 350 years.

In luna iulie incepusem sa va povestesc despre calatoria mea in British Columbia, Canada, mai exact in capitala Victoria si Vancouver. Azi as vrea sa reiterez o excursie de weekend, pe care am facut-o din Victoria la Tofino, trecand prin Nanaimo si Port Alberni. Probabil aceste nume nu va spun nimic dar cei din acea parte a lumii stiu ca vorbim despre un drum pitoresc, paralel cu Oceanul Pacific, pe coasta de vest a insulei Vancouver, catre nordul sau, pana la Port Campbell. Noi nu am mers atat de departe, oprindu-ne la Tofino, o mica statiune cunoscuta de iubitorii de balene si de surfing, in special.

Dar sa incepem cu inceputul. Am plecat din Victoria dimineata, urmand sa facem 4-5 ore cu masina pana la destinatia noastra. De fapt, am ajuns mai spre seara datorita deselor opriri facute pe traseu, pentru a vedea ce este mai interesant.

In zona orasului Parksville exista mai multe obiective de interes turistic. Mergem asadar mai intai la Qualicum Beach, o localitate cu cca. 8000 de locuitori, in majoritate gradinari, artizani si pensionari. Locul linistit, climatul bland si frumoasa plaja de la ocean sunt tot atatea motive pentru care s-au stabilit aici. Localitatii i se mai spune si “Satul-gradina”, nume castigat de mai multe ori intr-o populara intrecere pe tema “Comunitati inflorite”. La doar doua ore de capitala Victoria si tot atatea deTofino, turistii care aleg sa petreaca un timp aici pot face plaja, juca golf, calari sau pescui, se pot plimba cu caiacul pe ocean sau pe jos prin parcurile naturale sau pot vizita studiourile unor artisti sau petrece ore agreabile in cafenele si restaurante.

 in zare se vede continentul, peste Stramtoarea Georgia de 250 km lungime

Nu departe se afla Little Qualicum Falls, la terminarea Lacului Cameron, din care se formeaza acest rau. Parcul, deschis intre 30 aprilie si 30 septembrie, ofera peste 6 km de poteci bine ingrijite. Cele 440 ha cat masoara el dar in special in zonele din preajma raului, mai frecventate de turisti, sunt dotate cu poduri, trepte, balustrade de protectie si puncte de belvedere. Natura canadiana este coplesitoare in maretia ei. In Canada nu o sa vedeti locuri istorice vechi, muzee nemaipomenite, iesite din comun, ci doar aceasta natura fara de pereche si, in orasele mari, ceva arhitectura moderna dar si aceea as zice ca este depasita prin alte parti ale lumii (Asia, de exemplu). Cascadele formate de rau pe aceasta portiune ne arata adevarata forta a apei. Vuieste si se arunca in salturi grabite, ingramadind la poalele stancilor bustenii cazuti sau smulsi la viituri.

Iesim la soseaua principala doar pentru a ne abate inca o data din drum, pentru a vedea mica localitate Coombs. De ce este cunoscut Coombs? Oamenii s-au asezat pe aceste locuri abia la 1910, tot de atunci existand si un fel de magazin universal, varianta cowboy-canadiana, care exista si astazi. Acolo, un emigrant norvegian si-a construit casa, inspirandu-se din arhitectura Lillehammerului sau natal. Ea are un acoperis cu iarba (o idee ecologica utilizata de mult timp, se vede). Povestea locala spune ca Larry, beat fiind o data si iarba de pe acoperis fiind prea inalta, a spus ca ar fi bine sa aduca cateva capre care sa o “tunda”. Un localnic i-a preluat ideea si chiar le-a adus, spre amuzamentul concetatenilor sai. De atunci, in fiecare primavara, o familie de capre ia locul in primire, iar turistii vin sa le vada si sa se fotografieze cu ele, stimuland economia locala…

 o ferma unde se cresc lame (nu de ras!)
 doar o capra era acasa/pe casa
in magazinul vechi de 100 de ani se vand abajururi orientale

Dincolo de Coombs, chiar langa sosea, oprim sa vizitam Cathedral Grove, o padure veche, unica pe Insula Vancouver. Se spune ca ceea ce vedem astazi sunt copacii care au supravietuit unui mare incendiu care a avut loc cu 350 de ani in urma. Padurea de pin-Douglas si cedri rosii este valoroasa si pentru ca arata cum erau padurile locului la venirea primilor europeni. Cel mai mare copac are 800 de ani, o inaltime de 75 m si o circumferinta de 9 m. Se spune ca copacii protejati in Europa, ar avea “doar” 500 de ani vechime. In 2001 si 2004 s-a dorit construirea unei mari parcari in zona, ceea ce ar fi dus la taierea unor numeroase exemplare. Cedrul rosu are o importanta deosebita in cultura indienilor nativi. Cercuri de activisti au organizat mari proteste resusind sa salveze padurea, macar pentru un timp, de la pieire. Cat va mai dura insa, in lumea aceasta, care sacrifica totul in numele unui progras uneori indoielnic?!
Cathedral Grove

Fira di Santa Lucia, Barcelona

 Pietele de Craciun ne readuc mereu, fie si numai trecator, bucuria copilariei. Acolo redevenim copiii din fata unei vitrine cu dulciuri frumos colorate.

Anul trecut, la Barcelona, dupa ce m-am intalnit pe strazi cu atmosfera sarbatoreasca data de iluminatul specific, vitrinele de rigoare si exuberanta oamenilor in asteptarea sarbatorii si dupa ce am vazut scena Nasterii Mantuitorului din Poble Espagnol si Placa de Sant Jaume, m-am dus si eu sa vad o piata de Craciun in Placa de la Seu, ocazie cu care am vizitat si Catedrala.

Aceasta piata de Craciun se numeste Fira di Santa Lucia si se deosebeste de pietele de gen pe care le cunoastem din orasele germanice prin faptul ca nu vom gasi aici nici vin fiert, nici obisnuitii carnati. Ceea ce este aici traditional, este busteanul Caga Tio, un bustean mai mare sau mai mic, pe care copiii il arunca in foc, cantandu-i un cantecel prin care ii cer daruri. In piata gasesti tot felul de busteni, de la jumatate de metru sau chiar mai mari, pana la unii mici, pe care ii poti cumpara ca suveniruri originale.

In afara de ornamente pentru pom si beteala, tot aici se vand si brazi si crengute de vasc. In sectorul numit Artesana, poti cumpara mici statuete, majoritatea cu teme religioase, facute de mesterii artizani.

 Daca iti este prea frig, poti intra in barul Estruch, din piata, pentru a te incalzi cu o cafea sau o ciolcolata calda.

 Personal, nu prea sunt de acord cu inceperea decorarii de Craciun inca din octombrie-noiembrie, fiindca asta face sa scada din farmecul asteptarii chiar daca, poate, mareste vanzarile, iar micutii – principalii sai beneficiari –  se plictisesc deja de braduti impodobiti si Mosi Craciuni pana cand trebuie sa vina cel “adevarat”. Totusi, vi-am aratat aceasta piata pentru ca, daca va hotarati sa “fugiti” cateva zile de Craciun la Barcelona, sa nu o ocoliti.

Catedrala La Seu

Catedrala Barcelonei, numita de localnici La Seu, numele ei complet fiind Catedrala de la Santa Creu i Santa Eulalia, este un obiectiv care trebuie neaparat vizitat. O catedrala gotica impunatoare, care poate sta fara indoiala (in opinia mea) alaturi de Notre Dame din Paris. Nu confundati catedrala cu Sagrada Familia lui Gaudi! La Catedrala La Seu, aflata in Barri Gotic, foarte aproape de Rambla, ajungeti cu metroul: statia Catalunya pentru liniile 1 si 3 sau statia Urquinaona pentru liniile 2 si 4.

Fatada catedralei este in renovare de mai multi ani (fenomen frustrant pentru fotografi dar cu care m-am intalnit in numeroase orase vizitate de-a lungul anilor). Daca stai cu fata la ea, in partea dreapta se pot vedea inca parti din zidul roman original. Sa fie acesta inceputul istoriei acestei cladiri monumentale? Nici vorba. Pe acest loc s-a aflat initial o biserica paleo-crestina, pe care romanii au construit o basilica in 343. Aceasta, la randul sau a fost distrusa de maurii condusi de Al-Mansur, in 985, dupa care s-a construit o moschee maura. Catedrala romana construita intre 1046-1058 a fost si ea inlocuita, incepand cu secolul al XIII-lea de ceea ce vedem astazi. Treptat, s-au adaugat parti noi sau s-au facut modificari. Fatada gotica a fost terminata abia in 1889, fiind realizata dupa planuri originale din 1408. Intreaga catedrala este construita pe Muntele Tabor, cu o altitudine de 12 m!

 parti din zidul roman vechi

 Fie si numai pentru aceasta bogata istorie si tot ar merita sa vizitam acest obiectiv. Dar este mult mai mult. In interiorul coplesitor de mare vedem utilizate tot felul de materiale: piatra, lemn, aur si pietre pretioase, vitralii. Un numar de 28 de capele laterale impodobesc catedrala. In centru, locul corului este impresionant prin sculptura minutioasa in lemn a scaunelor. Tot in catedrala se afla si cripta cu mormantul Sf. Eulalia, o fecioara ucisa de romani in Barcelona.

In contul biletului de intrare se poate urca cu liftul in turn. De aici se deschid magnifice privelisti spre Tibidado, Sagrada Familia, Turnul Akbar sau spre mare.

 La iesire puteti inconjura, pe stradute inguste, cladirea catedralei. Detaliile sunt interesante si sigur gasiti multe obiective de fotografiat.

Sper ca fotografiile au fost suficient de convigatoare pentru ca la viitoarea voastra vizita la Barcelona sa nu ocoliti catedrala. Din pacate, un grup mic de romani aflati la usa in fata noastra s-au intors, comentand ca e prea scump 5 euro de persoana “sa vada o biserica”. Eu am vizitat-o anul trecut, in decembrie. In jurul sau era o mica piata de Craciun despre care va povestesc maine.

La Boqueria

Imi plac pietele si le caut oriunde ma duc. De data asta va iau putin cu mine, intr-o seara de decembrie, cand piata nu mai este atat de aglomerata, sa ne plimbam prin La Boqueria, vestita piata din Barcelona. In piata Mercat de Sant Josep de la Boqueria, cum suna numele sau oficial, iti fac cu ochiul din cele peste 800 de tarabe ale sale fructe, legume, carne, oua si branzeturi de toate felurile. Ajungi usor aici pentru ca piata se afla in inima Ramblei, langa statia de metrou Liceu. Atentie! In zona circula hoti de buzunare, asa cum se intampla in locurile aglomerate peste tot in lume. Au vrut sa dea lovitura si cu noi – culmea! niste de-ai nostri! – dar nu le-a mers. Poate suntem mai vigilenti ca alte natii…

 O piata nu poate fi povestita. Ea trebuie vazuta, mirosita, pipaita, gustata si, da, chiar auzita – si ma refer aici la targuiala dintre vanzatori si clienti, la felul in care primii isi striga marfa. O piata e un amestec ametitor de culori, mirosuri, forme si texturi. E un subiect de poveste. E o tema de fotografiat. E o mica lume.

 Dupa ce am vizitat piata, putem sa ne plimbam pe Rambla.

Calcada portuguesa

Stiti ce este calcada portuguesa? Sau mozaicul portughez? Nimic altceva decat acele pavaje interesante pe care le puteti vedea daca mergeti la Lisabona. Se pare ca primul asemenea pavaj a fost realizat in 1842. Ele au tot felul de forme, culorile predominante fiind negru si alb, uneori si maroniu sau roscat. Impodobesc sau chiar inveselesc orasul. Sau se acomodeaza obiectivului langa care sunt, ca si in cazul celor de langa Oceanariu. Astazi va arat colectia mea:

O zi în Stockholm

Cand ai la dispozitie doar o singura zi ca sa vizitezi Stockholmul, intins pe 14 insule, te afli in fata unei decizii grele. Ce sa  alegi? Eu am ales Gamla Stan sau Orasul Vechi, situat pe insula Helgeandsholmen, care a inceput sa fie construit in secolul al XIII-lea. Se spune ca este unul dintre centrele medievale orasenesti cele mai bine conservate in Uniunea Europeana.Ce am vazut? Datorita hotelului in care am innoptat, primul lucru pe care l-am vazut a fost o piata animata, un adevarat loc de intalnire, numita Sergels Torg. Ceea ce o deosebeste de o piata obisnuita, este faptul ca aici se afla o fantana cu o coloana de sticla de 37 m inaltime si un Centru Cultural cu sali de expozitie, cafenele si restaurante. Porumbeii fac deliciul copiilor care alearga dupa ei, sa-i prinda. E o priveliste calda, care da pietei un aer de familie. Din pacate, vremea nu a fost prea buna cu mine in acea unica zi petrecuta la Stockholm, asa ca pozele nu au stralucirea data de soare.

Sergels Torg

Mai departe, am trecut pe langa cladirea Parlamentului (Riksdagshuset), care mi-a atras atentia prin arhitectura sa. A fost construita intre 1895-1904, de catre arhitectul Aron Johansson, influentat de stilul neo-baroc german.

Riksdagshuset

M-am indreptat spre Palatul Regal, care in ciuda numelui pe care il poarta, nu mai este resedinta monarhilor Suediei. Aici au loc doar ceremonii oficiale sau sunt primiti in audienta demnitarii straini. Palatul, construit intre 1697-1754, este unul dintre cele mai mari din lume, avand peste 600 de camere.

Pana acolo insa trec pe stradute mici, inguste, pietruite, cu multe pravalioare, un adevarat rai turistic. Pe una dintre ele, vad o clipa si silueta Bisericii Sf. Gertruda (Tyska Kyrkan), aflata in apropierea pietei principale.

La palat, am surpriza sa vad multa lume adunata si intreb si eu pe cineva de ce sta acolo. In toate tarile nordice, dupa cum unii dintre voi stiti, te poti descurca foarte usor cu engleza, deoarece programa lor scolara ii obliga sa invete aceasta limba. In consecinta, fiecare se descurca mai usor sau mai greu, dar poate da niste indicatii pe strada, ceea ce pentru un turist este grozav! Raspunsul m-a bucurat pentru ca nu stiam ca pot asista la asa ceva: asteptau schimbarea garzii! Bineinteles, am ramas. Curand s-au auzit sunete de trompeta si primii calareti au intrat in piata. Culoarea predominanta este cea albastra, precum cea din stagul national, albastru – galben. Asist la mica ceremonie dupa care plec din nou la plimbare.

Palatul Regal
începe schimbarea gărzii

Trec si pe langa Opera Regala, fondata in 1773 de catre regele Gustaf al III-lea. Ea se afla in piata Gustav Adolf Torg. Forma actuala a cladirii dateaza din 1898.

Opera Regală din Stockholm

Piata Stortorget este piata veche centrala a Stockholmului, foarte asemanatoare cu pietele vechi din cultura germanica. Casele sale medievale, frumos colorate, sunt intotdeauna un interesant subiect fotografic.

Piata Stortorget

Ceva mai incolo, zaresc pe celalalt mal al insulei pe care ma aflu, Primaria orasului (Stadshuset). Turnul sau, de 106 m inaltime, se vede de la distanta. In cladire se afla si o sala de bal utilizata frecvent pentru banchetul anual al Nobelului.

Stadshuset

Orele au trecut foarte repede si asta e tot ce am putut vedea la o prima vizita, foarte scurta, in capitala Suediei. Sper insa sa pot reveni candva.

A Single Day in Stockholm
When you have only a single day in Stockholm, it is difficult to choose what to visit. I choosed The Old City or Gamla Stan. The Parliament, some squares, the Royal Palace and the Royal Opera, the Townhall was what I have seen in the capital city of Sweden.

Lacul Garda

Lacul Garda, cu cei 370 km patrati ai sai, este cel mai mare lac din Italia. El are o lungime de 55 km si o latime de 17 km, asa ca poate fi inconjurat cu usurinta intr-o singura zi.

Trento, orasul pe care vi l-am prezentat in postarea de ieri, este, alaturi de Verona si Brescia, locul de unde  se poate ajunge cu un autobuz direct la Riva del Garda, cel mai important oras de pe malul de nord al lacului. Autobuzul cu nr.205 ne duce din Trento, intr-o ora si 15 minute, pana la Riva. Un drum costa 3.20 euro.

Personal, am vizitat intr-o zi doar partea de nord a lacului, realizand un circuit pe traseul Riva del Garda – Malcesine – Limone – Riva del Garda. Din Riva se merge la Malcesine cu autobuzul nr.62 sau 64. Soseaua urmeaza fidel conturul lacului, oferind minunate privelisti.

Malcesine este situat pe malul nord-estic al lacului, la poalele Muntelui Baldo (2218 m alt.) Numele sau vine de la “mala silex”, adica piatra cu o forma nepotrivita. Localitatea numara cca. 3600 locuitori dar populatia creste considerabil in timpul sezonului turistic. Turismul s-a dezvoltat aici mai ales in sec. al XIX-lea, printre celebritatile care au vizitat Malcesine numarandu-se Thomas Mann, Frederick Nietzsche, D.H. Lawrence. Toate localitatile de pe malurile Lacului Garda traiesc, in principal, din turism. Majoritatea turistilor straini sunt germani si austrieci.

Doua sunt principalele obiective turistice la Malcesine: ascensiunea cu telecabina pe Muntele Baldo si vizitarea Castelului Scaligero.

Un drum cu telecabina, care urca pana la Tratto Spino, la altitudinea de 1778 m, costa 15 euro (dus-intors) si dureaza cam 15 minute. Muntele Baldo este supranumit “gradina botanica a Europei” asa ca o plimbare acolo pare interesanta. In timpul iernii, doritorii au aici la dispozitie 11 km de partii de schi, cu o diferenta de nivel de 400 m. Personal, nu mi-am propus o ascensiune pe Baldo, asa ca m-am dus sa vizitez castelul.

Initial, a existat aici o fortareata construita de lombarzi. Intre 1277-1387, cetatea a apartinut familiei della Scala, de unde isi ia numele. Numerosi au fost stapanii ei: pana in 1403 a apartinut familiei Visconti, apoi Republicii Venetia (pana in 1797),  urmata de armata lui Napoleon care a detinut-o un timp, in cele din urma ajungand sub stapanirea austriecilor, intre 1798-1866. Se pot vizita aici expozitii dedicate florei si faunei Muntelui Baldo sau micul muzeu dedicat lui Goethe, care vizita aceasta statiune. La 13 septembrie 1786, conform unei inscriptii din castel, el a fost arestat acolo, ca “spion”. Goethe a fost primul turist din Malcesine! Terasele castelului iti prezinta imagini deosebite ale lacului sau ale localitatii cuibarite la poalele muntilor.

Din centrul vechi al oraselului, cu stradute mici si intortocheate, si case pline de flori, am ajuns in portul vechi, de unde am luat un ferry spre Limone Sul Garda.

Limone este cunoscuta in primul rand pentru cultura de lamai si maslini, care reprezenta, alaturi de pescuit, principala ocupatie a locuitorilor sai (cca. 1300). Exista aici doar o fasie ingusta de pamant, intre stanca si mare. Desi aflata la doar 10 km de Riva, la Limone nu s-a putut ajunge cu masina pana in anul 1932, cand a fost inaugurat frumosul drum Gardesana Occidentale. Varful care domina localitatea se numeste Mughera. Numeroase hoteluri, restaurante si cafenele “tivesc” malul ingust. Majoritatea turistilor pot fi vazuti aici, urmarind cu interes sosirea si plecarea ambarcatiunilor.

 Oraselul a devenit faimos in anul 1979 cand, in sangele unor localnici nascuti in Limone, s-a descoperit asa-numita apolipoproteina A-1 Milano, eficienta in lupta impotriva aterosclerozei si a infarctului. Evident, aceasta componenta sanguina este sprijinita de clima specifica locului si de sanatoasa dieta mediteraneeana.

Dupa o pizza si o plimbare pe stradutele care se catara in panta in jurul bisericii, am plecat cu un alt ferry spre Riva del Garda.

Riva este asezata la poalele Muntelui Rocchetta (1575 m alt.) si numara cam 16000 locuitori fiind, asa cum am scris deja, cel mai important oras de pe aceasta parte a lacului. In apropierea sa, spre est, Torbole atrage turistii care sunt pasionati de surfing, iar la nord, Arco, pe cei care practica rockclimbing-ul. Pana in 1918, orasul a facut parte din Austria.

Dupa ce ferry-ul ajunge in port, primul lucru care te atrage sunt casele multicolore care il inconjoara si Torre Aponale, un turn inalt de 34 m, construit in anul 1220. Cine doreste, poate urca cele 165 trepte care urca in varful sau. Daca ridici ochii deasupra portului, observi, printre copaci, fortificatia numita Bastione sau, mai bine zis, ceea ce a ramas din ea. Construita in 1508, fortareata a fost distrusa de armatele franceze in sec. al XVIII-lea. Ruinele sale adapostesc astazi un mic muzeu si un restaurant. Se poate ajunge acolo intr-o plimbare de jumatate de ora, prin padure.

In portul orasului mai multe gelaterii isi ofera produsele delicioase, asa ca am poposit mai mult acolo.

 port la Riva del Garda
 Torre Aponale

 marina intre Riva del Garda si Torbole
 Biserica Buneivestiri, sec. XVIII

 Biserica Inviolata, 1611
 pe deal se vede  Bastione

In jurul lacului exista numeroase alte localitati, in fiecare dintre ele meritand sa poposesti cate putin, fiindca ai ce vedea. De aceea, cei care popositi in Verona, Brescia si Milano pentru cateva zile, includeti in programul vostru si o excursie la Lacul Garda!