Arigato, Japonia! 7. Calea Filosofului / Arigato, Japan! 7. Philosopher’s Path

Philosopher’s Path or Tetsugaku no michi is an alley along a channel, adorned with hundreds of cherry trees. During their blooming the alley becomes a favourite place to walk. It has a length of 2 km and it was named after the Japanese philosopher Nishida Kitaro, who walked here daily on his way to the university.

The alley begins at Ginkaku-ji Temple and ends at Nanzen-ji Temple but there are others temples too along the way. I took Raku Bus no.100 from Heian Jingu to come very near the Ginkaku-ji Temple. My plan for the day was to visit Ginkaku-ji, Eikan-do and Nanzen-ji temples. But, because I left home very late and stayed longer at Heian Jingu, my plan was not fulfilled in the end. The fact that all the temples and the museums are closing between 16-17 doesn’t help much the tourists.

I leave you with my photos to see what you can find on a walk along the Philosopher’s Path.

Calea Filosofului sau Tetsugaku no michi este o alee pe malul unui canal, strajuita de sute de ciresi, care in timpul infloririi acestora devine unul dintre locurile favorite de plimbare in Kyoto. Ea are o lungime de 2 km si, de-a lungul sau se gasesc cateva temple. Numele aleii a fost dat dupa filosoful Nishida Kitaro, profesor la Universitatea din Kyoto care obisnuia sa treaca zilnic pe aici, in drum spre universitate. Aleea incepe la Ginkaku-ji (Pavilionul de Argint) si se termina la Nanzen-ji (pentru ca particula “ji” inseamna templu, nu voi mai adauga mereu acest cuvant).

Asadar, dupa ce am vizitat Heian Jingu, am luat autobuzul Raku nr. 100, pana la Ginkaku-ji. Cursa a costat 220 yen, ca orice distanta parcursa cu autobuzul in perimetrul central al orasului. Fac o paranteza pentru a spune celor care vor sa mearga la Kyoto ca autobuzele Raku, trei la numar: 100, 101 si 102, sunt foarte bune pentru turisti deoarece ating aproape toate templele principale si alte obiective turistice, avand mai putine statii decat autobuzele orasenesti. Toate pornesc de la Kyoto Station.

Planul meu era sa vizitez Ginkaku-ji, Eikan-do si Nanzen-ji. Problema e ca toate templele si muzeele (cu foarte mici exceptii) se inchide intre 16 si 17. Ce nu reusesti sa vezi in acel interval, lasi pe altadata! Din cauza treburilor gospodaresti de prima zi si a vremii nu tocmai favorabile, eu plecasem de acasa la ora 11 si am si zabovit cam mult la Heian Jingu…Asta avea sa ma coste…

Deocamdata insa vreau sa va prezint aleea. Afara era deja senin, doar cativa nori, atati cat le sta bine in fotografii…Oameni multi se plimba, de o parte si de alta a canalului. Aici sunt multe pravalioare cu suveniruri, mici restaurante dar si case de locuit, altare. Alaturi de ciresi infloresc si alti arbori sau arbusti, colorand locul. Va las sa va delectati in compania fotografiilor care va arata mai bine cam cum a fost pe acolo.

 Aleea Filosofului, capatul dinspre Ginkaku-ji
 unii mai sunt inca la hanami
maneki neko si afise electorale (maneki neko este un talisman foarte raspandit in Japonia; aduce noroc in afaceri si prosperitate)
 camelii

Arigato, Japonia! 6. Heian Jingu / Arigato. Japan 6. Heian Jingu

Because I stayed at only 10-15 minutes walk from Heian Jingu, I made it my first destination in Kyoto. Heian Jingu is an imperial shinto altar, so I have to write few words about shintoism and shinto altars.


Shinto comes from the Chinese “shin tao”, meaning “the way of kami”. Kami are the ancient deities or spirits, to whom the Japanese prayed long before the introduction of Buddhism in Japan (VI-th. century). Shintoism has no foundation data, nor a founder, being as old as the Japanese people, and sustaining the divine origin of the emperor. It is based on the old agricultural rituals and shamanism, and the principles of the Chinese Confucianism and Taoism (arrived in Japan on the 5-th century), with the two basic natural forces, yin and yang, being in harmony. When the political power begun to be centralised, Shintoism became a national cult. Practicing, means purification, prayers and offerings to the kami. Surely, this is a very loose explanation, just to point to some important ideas for those who do not know much about Shintoism. Those interested, could find a lot of information on internet.

Heian Jingu was constructed in 1895, when Kyoto celebrated the 1100-th. anniversary of its founding by the Emperor Kammu. It is a 2/3 replica of the old Imperial Palace, burned in 1127. In front of the altar, a huge tori (gate specific to shinto altars), the biggest in Japan, has a 24.2 m height. The characteristic colors of the altar are bright orange, white and green. The constructions are two main halls and the great hall of the throne, were the emperor issued his decrees. This part could be visited free of cost.


To see the splendin Shin’en garden, you have to pay 600 yen. The entrance is on the left of the great hall of the throne.

The garden is splendid in the spring, when the weeping cherry trees are blooming. Their intense pink colored petals determine a lot of “wow”s from the visitors. It is a garden built on 1912 by Ogawa Jihei, the pioneer of the modern Japanese garden.

Here, as in Chiang Mai, Thailand (if you remember), I was approached by two sutdents, who asked me if I am willing to let them accompany me in the courtyard and explain me about Heian Jingu. I did my lessons home, but I was really glad to speak with them. In the end a photo was produced as proof that the discussion took place:)

Pentru ca locuiam la doar 10-15 minute de mers pe jos, am ales sa vad prima data Heian Jingu, altar shinto imperial.

Inainte de a va arata insa altarul, trebuie sa va spun ca in Japonia principalele religii sunt budhismul si sintoismul. Sinto, care nu este propriu-zis o religie, are ca etimologie chinezescul shin tao, adica “calea kamiilor”, kami fiind diversele zeitati antice/spirite carora li se inchinau japonezii cu mult inainte de introducerea budhismului (secolul VI e.n.). Nu se cunoaste nici data, nici vreun intemeietor al sintoismului. El este tot atat de vechi ca si poporul japonez. Vechile ritualuri agricole si samanismul stau la baza sa. Peste acestea s-au asezat principii ale filosofiei confucianiste (sosita in Japonia in secolul V e.n.) si taoiste, cu principiile sale de yin si yang, cele doua forte de baza ale naturii, care trebuie sa fie in armonie. Odata cu centralizarea puterii politice, sintoismul s-a dezvoltat intr-un cult national, strans legat de originea divina a imparatului.

Intrucat practicarea sintoismului se traduce prin ofrande aduse kamiilor la un altar (alaturi de purificare si rugaciuni) , in secolul al X-lea existau deja in Japonia peste 3000 de altare. In timp, au aparut diverse grupari sintoiste dar, dupa cel de-al doilea razboi mondial, statutul de religie oficiala a disparut. Desigur, acestea sunt doar cateva idei, discutia despre sintoism putand fi foarte lunga si neavandu-si locul aici decat pentru a putea intelege mai bine de ce voi vorbi mereu despre temple budhiste si altare sintoiste.

Asadar, in anul 1895, sarbatorindu-se 1100 de ani de la fondarea capitalei Heian (Kyoto) de catre imparatul Kammu, a fost construit altarul Heian Jingu care reprezinta a replica in marime de 2/3 a vechiului Palat Imperial, distrus in 1227.

Deoarece orice altar sintoist are in fata o poarta, numita tori, gasim una si la Heian Jingu. Nu este insa una oarecare ci cel mai mare tori din Japonia, construit in 1929. El are o inaltime de 24.2 m, iar bara de sus masoara 33.9 m in lungime.

 tori de la Heian Jingu, aflat mult in fata cladirii principale

Caracteristice cladirii sunt culorile portocaliu aprins, alb si verde.

 poarta principala de intrare
 poarta vazuta din interiorul curtii

Shimenawa, franghia care deosebeste locurile sacre de celelalte si apare la toate altarele sintoiste

 fantana pentru purificare (prin spalarea cu apa se inlatura, simbolic, impuritatile din mintea practicantului

Sunt trei cladiri principale, dintre care una – marea sala de stat – este cea in care imparatul emitea decretele sale. In curtea altarului am fost abordata, ca si la Chiang Mai in Thailanda, daca va amintiti, e doi studenti care m-au intrebat daca accept sa ma insoteasca si sa-mi explice despre ce este vorba. Am acceptat, desi imi facusem deja lectiile, fiindca imi place sa stau de vorba cu tinerii. De fapt, a vorbit doar baiatul, explicandu-mi ca fata este in anul I si, deci, mai timida.

 marea sala de stat, vazuta de la poarta
 marea sala de stat
 impreuna cu cei doi studenti, in fata marii sali de stat
 cele doua sali principale, laterale

In curte se vand amulete purtatoare de noroc sau oamenii cumpara niste biletele, purtand dorintele lor, si le agata in pomi.

Toata aceasta zona se viziteaza gratuit, la nici un altar sinto neexistand taxa de intrare. Daca vrei insa sa vizitezi gradinile, pentru care Heian Jingu este vestit, trebuie sa platesti 600 yen.

Gradina Shin’en este cea care etaleaza acum splendoarea ciresilor plangatori, cu flori colorate roz intens. O multime de oameni ii fotografiaza sau doar ii admira. Aceasta gradina a fost construita in anul 1912 de catre pionierul gradinii japoneze moderne, Ogawa Jihei. Este vorba, de fapt, despre patru gradini, care inconjoara marea sala a tronului.

 Gradina Shin’en

In gradini se afla mici lacuri care oglindesc coroanele contorsionate ale pinilor japonezi. Un tori sau lanterne de piatra, precum si Garyu-kio, pietre pe care se paseste pe apa, poduri sau simple punti de piatra sunt tot atatea caracteristici ale gradinii japoneze.

Pe malul unui lac o mica ceainarie imi prilejuieste un popas, alaturi, de alti vizitatori. Este locul in care mananc si o inghetata de ceai verde.

Aleea serpuieste pe langa mici piriuri pana ajunge la alt lac, traversat de un pod din lemn, acoperit, de inspiratie chineza.

S-ar putea sta ore intregi aici dar e abia dimineata si eu mai am multe de vazut astazi…Parca a inceput sa se si insenineze putin!

Arigato, Japonia! 5. Prima intalnire cu sakura / Arigato, Japan! 5. My First Encounter with Sakura

My big surprise was to discover behind the house a channel bordered with blooming cherries. The weather was not nice in my first morning in Kyoto, after a rainy night. But above the hills, the clouds were moving to clear the sky.


I had a plan for the day but I was not in a hurry. I strolled along the alley, taking photos and absorbing the beauty around me. There have been other photographers too and I could read in their eyes their admiration for the wonderful flowers.

There are, in Japan, over 100 varieties, cultivated to adorn the gardens, the temples and the streets. Of course I am not a specialist but still I can tell you that one may differentiate the flowers after the number of the petals (usually 5-20 but there are also flowers with aprox. 100 petals), after the color (beside white and pink it seems there are yellow ones too but I have not seen them), after the blooming time or the form of the trees (I love the weeping ones).


With their keen esthetic sense and their love for nature, the Japanese established the tradition of hanami, which means to admire the cherry flowers. Early in the morning, to catch the best place, they put blue plastic sheets on the ground, underneath the cherries. Later on they come with family or friends on a picnic. A bulletin is published on the internet with the best flowering period in different places, so they can go and admire them.


Please consider what you see here only an appetizer, as the sakura followed me during all my stay in Japan…and the pines, the beautiful Japanese pines, which I love so much…

Surpriza cea mare a fost sa descopar in spatele casei, la cativa zeci de metri, un canal de-a lungul caruia serpuia o alee tivita cu ciresi albi si roz, aflati in diverse stadii de inflorire. In timp ce unii erau in plina floare, altii se scuturau la vantul usor care adia in prima mea dimineata la Kyoto.

Pe cer, deasupra dealurilor, se deplasau norii intr-o miscare care speram sa aduca soarele. Pana atunci insa, am hoinarit incet spre primul obiectiv pe care aveam sa il vad, Heian Jingu. Aveam un plan dar nu ma grabeam. Ma opream des ca sa fotografiez si sa absorb aceasta splendoare din jurul meu. Mai erau si alti fotografi pe alee, cum aveam sa vad mereu in aceasta excursie. Citeam in ochii tuturor admiratia pentru aceasta minune. Ma gandesc cum o fi sa locuiesti acolo si sa ii ai mereu in fata ta…

Exista in Japonia peste 100 de varietati de cires! Ei au fost cultivati de-a lungul secolelor pentru a impodobi gradini, temple si strazi. Desigur ca eu nu sunt specialista si nu am putut identifica florile, dar va pot spune ca ciresii se diferentiaza dupa numarul de petale al florilor (intre 5-20 dar exista unele cu circa 100 de petale), dupa culoarea lor (in afara de albe si roz se pare ca exista si flori galbene, dar eu nu am vazut), dupa momentul infloririi (mai timpurii sau mai tarzii), dupa forma pomului (cei “plangatori” sunt minunati).

Cu pronuntatul lor simt estetic si dragostea de natura, japonezii au impamantenit obiceiul de hanami, adica de admirare a florilor de cires. Dimineata, devreme, pentru a gasi cel mai potrivit loc, ei astern sub ciresii infloriti folii albastre din plastic pe care, mai tarziu, se aduna cu familia sau prietenii, la un picnic. Pe internet se publica anual un calendar al estimarii momentului optim de inflorire intr-o anumita zona, asa ca ei se pot deplasa acolo unde este cel mai frumos in perioada respectiva.

Considerati ce vedeti in aceasta postare doar un aperitiv pentru ca sakura m-a insotit mereu in aceasta calatorie…si pinii, minunatii pini japonezi pe care ii iubesc si pe care ii veti vedea in alte postari.

Arigato, Japonia! 4. Cazare la Kyoto / Arigato, Japan! Accomodation in Kyoto

May be the first thing which comes to mind when you say you have been in Japan, is that that surely you have paid a lot for this trip! It is not necessary like this. I agree the biggest amount goes for the flight ticket. If you buy it more in advance it is possible to find a good deal. Mine was 715 euros, return and all taxes included.

The second sum of money goes for accommodation. I booked mine on booking.com and it has been of 4000 yen/night, aprox. 37.5 euros/night. This is not bad for Japan, and when I speak about sakura period, when Kyoto is full of tourists is even better. For this money I had a small apartment: a kitchenette with all I needed, a dorm with air conditioned (I slept on tatami, in the traditionally way), a bath room with an unusual (in Europe) square tub, and a toilet where, when flushing, the reservoire has been refilled in a style of wash-hand basin.

The owner, an 82 years old teacher, was very nice and kind, starting with lending me his personal laptop or offering information, to searching for a taxi at 5.30 in the morning.

On the first morning, I went outside to familiarize myself with the neighbourhood and was glad to see a lot of traditional wooden houses, mingled with small blocks, having in front a lot of flowers. A number of buses have station at few hundred meters from the house, among them no. 206, which reaches almost all the important objectives in the Eastern part of the town.

Poate primul lucru la care se gandeste cineva cand aude ca ai fost in Japonia, este acela ca, sigur, te-a costat multi bani! Nu trebuie insa sa fie neaparat asa.

E adevarat ca cheltuiala cea mare este reprezentata de biletul de avion dar, daca il cumperi din timp, poti gasi un pret mai bun (al meu a costat 715 euro, dus-intors, cu toate taxele incluse; retineti ca zborurile pe aeroportul Kansai din Osaka sunt mai scumpe decat cele spre Tokyo).

A doua cheltuiala ca marime, ar fi cazarea. In Kyoto exista numeroase posibilitati de cazare: hoteluri cu numar diferit de stele si pret corespunzator, un pat intr-un dormitor al unui hostel cu alti 15-20 in camera, un ryokan (han traditional japonez) care poate fi mai scump sau mai ieftin sau, ceea ce am ales eu, un guesthouse sau o pensiune. Am facut rezervarea pe booking.com tinand cont de cost dar si de amplasare.

Guesthouse Chida Heights se afla in partea de est a orasului, in Higashiyama, cartierul Okazaki. Aflat pe o straduta mica, care uneste doua artere mai mari, are la 2 minute de mers un konbini, magazin cu de toate, deschis intre 10-21, care imi poate asigura micul dejun, cina si o eventuala gustare peste zi.

 konbini Leon

Ceea ce aveam, de fapt, era un mic apartament compus din bucatarie dotata cu plita electrica, frigider si alte aparate, o camera cu aer conditionat (unde am dormit pe tatami, conform traditiei japoneze), o baie cu o vana interesanta: patrata si mult mai inalta decat ale noastre si o toaleta de un model ciudat, unde cand tragi apa, rezervorul se reumple ca de la o chiuveta. Tot acest spatiu m-a costat 28000 yeni pentru 7 nopti, adica cca. 37.5 euro/noapte, ceea ce pentru Japonia nu e rau. Si daca mai spun ca eram in perioada sakurei, cand Kyoto este plin de turisti, e chiar bine!

 acolo, sus pe scari, se afla micul apartament

Proprietarul pensiunii, fost profesor, acum in varsta de 82 de ani, a fost deosebit de amabil, incepand cu informatiile oferite sau laptopul personal pus la dispozitie, pana la cautarea unui taxi dimineata, la 5.30. Bun vorbitor de limba engleza, stia cate ceva despre Romania, neconfundand-o cu alta tara cum mi s-a mai intamplat prin alte parti.

In prima dimineata, cand am iesit putin sa ma familiarizez cu imprejurimile, am fost incantata sa constat ca ma aflu intr-o zona cu blocuri mici, intre care erau intercalate case traditionale, din lemn, multe dintre ele restaurante, cofetarii sau magazine. O multime de flori in fata lor m-au atras imediat si mi-au amintit de faptul ca japonezii sunt creatorii unora dintre cele mai frumoase gradini ale lumii.

 un templu al unei secte budhiste, la coltul strazii
o usa care mi-a atras atentia
La cateva sute de metri de casa, mai multe linii de autobuz ma legau de restul orasului (intre acestea, autobuzul 206 care trece pe la mai toate obiectivele turistice din estul orasului).

Arigato, Japonia! 3. Gara din Kyoto / Arigato, Japan! 3. Kyoto Station

I found myself more times and at different hours in the Kyoto Station. This building like a space ship was erected on 1997, at the 1200 th. celebration of Kyoto town. The project belongs to Hiroshi Hara, who offered to this old town a futuristic station, the second in size after that from Nagoya.

The first station was built in Kyoto by decree of the Meiji Emperor on 1874. In 1914 it was replaced by a Rennaisance building which burned out completely on 1950.  In 1952 it was replaced by a new station.

This station serves the Tokaido Shinkansen and the trains of JR Company (Japan Rail), as well as those of private companies like Nara Lines or Kintetsu Lines.

A big mall, Porta, and a superstore, Isetan, many restaurants and coffee shops, different small shops can be found here. A set of escalators takes you practically from the street level and carries you up, at the 12th floor were a small garden is arranged and you have a panoramic view(if you do not take into account the not so clean protective glass panels).

Starting from here on, excepting few boulevards which concentrate the commercial life of the town, the rythm of Kyoto is completely different. The town spreads up on the green hills, were temples and sub-temples, unknown for the tourists who come here for one or two days and visit some of the much promoted temples only. I choosed to stay 6 days in Kyoto (to a Tokyo trip prejudice), and visit also some of the less known (at least for the Occidental tourists) temples/sub-temples.

In gara din Kyoto, care seamana cu o imensa nava spatiala, m-am aflat de mai multe ori si la ore diferite in zilele petrecute la Kyoto. Primul contact a fost, desigur, cand am sosit acolo cu Haruka Express, venind de la aeroport. Am recunoscut imagini vazute pe internet si am facut primele fotografii. Agitatie, lume multa, zeci de coridoare ducand in directii necunoscute mie.

 interiorul garii din Kyoto

Indreptandu-ma spre iesire, pentru a cauta statia de taxiuri, am dat cu ochii de Turnul Kyoto si apoi de un joc de ape, colorat si acompaniat de muzica, privit de oameni cu umbrele care nu se lasau deranjati de ploaie.

 Kyoto Tower

Gara, in aceasta forma, a fost inaugurata in 1997, la comemorarea a 1200 de ani ai orasului Kyoto. Ea se datoreaza arhitectului Hiroshi Hara, care a oferit celui mai putin modern dintre orasele japoneze, o gara a viitorului, a doua ca marime in Japonia, dupa cea din Nagoya.

De fapt, prima gara  a fost deschisa in 1877, la ordinul imparatului Meiji. Aceasta a fost inlocuita, in 1914, de o cladire in stil Renastere care a ars din temelii in 1950, fiind inlocuita doi ani mai tarziu.

Gara din Kyoto deserveste Shinkansenul Tokaido si trenurile companiei nationale JR (Japan Rail), dar si trenurile unor companii private precum Kintetsu, Nara Line, etc. Interiorul sau imens si subsolul adapostesc mallul Porta, numeroase restaurante si cafenele, mici magazine, supermagazinul Isetan s.a.

Un set de scari rulante te preiau de la nivelul strazii si te urca pana la etajul al 12-lea, unde este amenajata o mica gradina. Prin geamul nu tocmai curat, se pot privi imprejurimile.

ultimul etaj

Exteriorul garii din beton si sticla ofera aceeasi impresie turistului care soseste la Kyoto si nu se asteapta ca primele cladiri cu care va fi fata in fata sa fie o gara futurista si turnul orasului, atat de atipice pentru acest vechi oras imperial.

De aici incolo insa, exceptand cateva bulevarde cu blocuri mai inalte sau mai putin inalte, mai putin inspirate arhitectural (dupa parerea mea), unde se desfasoara viata comerciala a orasului, restul se risipeste intre dealuri domoale, impadurite, pe care dorm templele si sub-templele refugiate acolo din fata turistilor dezlantuiti. Caci cei care vin in Kyoto pentru o zi sau doua aleg cateva temple dintre cele carora li se face o super-promovare, iar cele mai mici si indepartate, unele dintre ele adevarate bijuterii, le raman necunoscute. In ceea ce ma priveste, am ales sa stau in Kyoto 6 zile (in detrimentul unei vizite la Tokyo) si sa caut si cateva din templele mai putin vizitate sau chiar deloc de catre turistii occidentali.

Arigato, Japonia! 2. La Kyoto prin…Istanbul / Arigato, Japan! To Kyoto via…Istanbul

I knew that April is the month when one can see Istanbul full of tulips due to the Tulip Festival. It is the 7th edition now, and I wanted to go to Emirgan Park, the place where all the events happen. It was too far, so I decided to see Gulhane Park, near the Topkapi Palace instead.


The tulip is the national flower of Turkey. The wild species has been brought here from the Mongolian meadows, and only in the XVIth century the Dutch imported the tulip in Europe. You can see the tulip on the touristic logo and, recently, on the fuselage of the Turkish Airline plains. It was even “a tulip era” in the history of the country between 1718-1730, when it appeared on ceramics, embroideries and in the gardens.

From the airport, I took M1 subway line to the Zeytinburnu station, where I changed on the T1 tramway. It was a long way, of 16 stations to the Gulhane station where the park is. Along the exterior walls of the palace and underneath of the Parade Pavilion (where the sultans and their guests looked at the military parades), I arrived in the park. A lot of tulips, in different colors, and a lot of people. You can buy chestnuts or maize and stroll on the alleys.

I took again the tram to Kabatas and then I changed to the Tunnel or the Funikuler and went to the Taksim Squer, which is the heart of the modern city, in the elegant Beyoglu. By metro, I went to Levent 4, the financial district, where my next objective was. I am speaking about the Sapphire Tower, the highest building in Turkey (236 m), inaugurated on March 2011.

There is an observation deck on the 54th. floor which offers a panoramic view which breaks your breath! To the Bosphorus and the Golden Horn, your sight wanders…The access costs 15 TL or 7.5 euros. You can drink a tea on the terrace and admire the view.

I ate in the mall (what you see is 18TL or 7.70 euros), and returned to the Taksim Square. There, in the middle, it is the Independence Monument sculpted by Canonica in 1928. I took the Havas bus(10 TL) to the airport. On the way, I saw the Valens aqueduct, functional to the XIXth century, which brought water to the city from the Belgrad Forest.

It was late and people were almost gone. My flight was scheduled at 0.50 a.m. Finnaly we took off. From 6000 m Istanbul was a sea of lights. Admirable view but my unprofessional camera couldn’t catch the splendor.


Dupa cum am spus deja, o escala de 11 ore pe aeroportul “Ataturk” din Istanbul mi-a dat ocazia de a vedea ceva nou in acest oras.

Stiam ca aprilie este luna Festivalului Lalelelor, aflat la a 7-a editie a sa, asa ca, normal, am vrut sa vad cum arata aceste indragite flori la ele acasa. Da, asa este! Laleaua este originara din stepele mongole, de unde a fost adusa specia salbatica si aclimatizata in Turcia, devenind totodata si floarea lor nationala. De aici a fost ea importata in Olanda, in secolul al XVI-lea, unde a cunoscut o dezvoltare deosebita a soiurilor si de unde s-a raspandit in toata Europa, astfel incat multa lume crede acum ca Olanda este tara sa de origine.

In Turcia, laleaua face parte din logo-ul sau turistic si se regaseste pe fuselajul avioanelor apartinand companiei Turkish Airline, ca un nou design. Numele sau botanic, Tulipa, provine de la “tulbend” sau “turban”, cu care se aseamana forma sa. Intre 1718-1730, sub domnia lui Ahmed al III-lea, Turcia s-a aflat in asa-numita “era a lalelei”, cand aceasta a devenit un stil. Ceramica pictata, broderiile si motivele de pe covoare purtau motivul florii, iar gradinile de lalele erau vizitate cu mare placere.

Initial, vroiam sa merg la Parcul Emirgan, unde au loc principalele manifestari din cadrul festivalului, dar era prea departe si nu as mai fi vazut altceva, asa ca m-am decis pentru Gulhane, micul parc de langa Palatul Topkapi.  De la aeroport am cumparat cateva jetoane pentru metrou (2 TL/jeton) si am plecat cu M1 pana la statia Zeytinburnu, unde m-am mutat in tramvaiul T1, directia Kabatas. Tramvaiul trece incet prin diverse cartiere, astfel incat, chiar daca iti ia ceva timp, poti vedea cate ceva din oras. Am coborat in a 16-a statie, numita chiar Gulhane Parc. Am mers de-a lungul zidului exterior al Palatului Topkapi, trecand pe sub Pavilionul Parazilor, de unde sultanul si oaspetii sai priveau – din spatele geamurilor aurite dar zabrelite – parazile militare.

 tramvaiul T1, langa statia Gulhane
 Pavilionul Parăzilor
de-a lungul zidului exterior al palatului Topkapi
Parcul Gulhane face legatura intre Palatul Topkapi si Muzeul de Arheologie. Odinioara, el era folosit doar de catre sultan si haremul sau. La capat, puteti admira Bosforul, band un pahar cu ceai la una din numeroasele ceainarii. Lalelele multicolore incantau vizitatorii care se intreceau in a poza intre ele sau a face poze. Multi oameni stateau intinsi pe iarba bucurandu-se de vremea insorita, lucru absolut normal in parcurile din Turcia, cata vreme nu sunt distruse plantele. Statuia lui Kemal Ataturk, omniprezenta, veghea si aici incantarea evidenta a celor care se plimbau prin parc.
 una din intrarile in parc
 statuia lui Ataturk vegheaza
 vanzatoarea de coronite de flori
La iesire, un vanzator de castane coapte si porumb fiert, si un grup de turcoaice gurese, imbracate traditional.
Am luat din nou tramvaiul, pana la Kabatas, unde l-am schimbat pe Tunnel sau Funikuler, cum i se spunea inainte, pentru a ajunge in Piata Taksim, inima orasului modern. M-am oprit putin sa privesc vanzoleala din Corn, cu ferry si minarete de moschei. In statia Taksim se pastreaza roata fostului funicular, caruia i-a luat locul un metrou modern.
Piata Taksim este imensa. N-am fost inca in aceasta parte a orasului. Taksim inseamna “centrul de distribuire a apei” si de aici era trimisa apa adusa din Padurea Belgrad in tot orasul, in secolul al XVIII-lea. In mijlocul sau se inalta un monument sculptat de italianul Canonica in 1928, numit Monumentul Independentei. El ii reprezinta pe Ataturk si pe ceilalti intemeietori ai Republicii Turcia. Tot aici exista si o piata de flori. Piata este si centrul animat al elegantului cartier Beyoglu.
 Piata Taksim
 Monumentul Independentei
Piata de Flori
Din Piata Taksim, la 5 statii distanta, in statia Levent 4 am gasit cel de-al doilea obiectiv propus pentru aceasta scurta escala, Turnul Safir.
 decoratii in statiile de metrou spre Levent 4
Cartierul Levent este un cartier financiar, cu sedii de banci si mari companii, cu nimic mai prejos de alte cartiere asemanatoare din orasele occidentale. Zece din cele 65 de etaje ale turnului se afla in subteran. In zona inca se construieste si este dificil de fotografiat turnul in intregime. L-am vazut insa din avion dar nu am putut sa il fotografiez deoarece nu aveam loc la geam, spre parerea mea de rau fiindca Istanbulul vazut de sus este extraordinar.
 Turnul Safir, 236 m
 mallul din turn
Inaugurat in martie 2011, Turnul Safir este cea mai inalta cladire din Turcia (236 m) si ofera o vedere panoramica asupra capitalei. In interiorul turnului, ocupat de un mall, observatorul se afla la etajul 54. Accesul costa 15 TL, cam 7.5 euro. Privelistea care te intimpina sus iti taie literalmente rasuflarea, mai ales daca ai noroc de o zi insorita cum a fost a mea!
La coborare, am mancat in mall la o autoservire un fel de ghiveci cu morcovi, vinete, rosii, mazare, fasole, cartofi si carne de vita, nelipsitul orez si o salata verde si am baut un Schwepps de mandarine, totul la pretul de 18 Tl, cam 7.70 euro.
Autobuzul Havas m-a dus apoi la aeroport (costul biletului: 10 TL). Soarele apunea si se instala intunericul. Traficul intens a facut ca durata drumului sa fie de cca. o ora. Am mers o bucata de timp si paralel cu marea si am apucat sa vad si o parte din apeductul Valens, construit in sec. IV i.e.n. pentru a transporta apa din Padurea Belgrad. Din cei 1000 de m ai sai, au ramas doar 625. Apeductul a fost functional pana in secolul al XIX-lea.
 apeductul Valens
in drum spre aeroport
Incet, incet, aeroportul ramanea tot mai pustiu. Zborul meu era la 0.50. De sus, de la 6000 m, Istanbulul era o mare de lumini pe care bietul meu aparat nu o mai putea percepe decat cu greu. Eram in drum spre Japonia!
 aeroportul Ataturk
Istanbulul se pierde sub noi, in intuneric

Arigato, Japonia! 1. Generalitati / Arigato, Japan! 1. Generalities

When I was in my prime youth and I barely dare to dream about traveling (in a communist Romania this was not possible), I thought for the first time that, IF it would be possible to choose only two countries to visit, these would be Canada and Japan. It seems that in life the key is to have patience…On 2005 I visited Vancouver, B.C. and a part of the Vancouver Island and time it came Japan’s turn.

Two were the seasons when I desired to see Japan: when the cherries are blooming (sakura time) or during late autumn, when the leaves are changing colors. Because now it was sakura time, I will tell and show you in a new serial story what I have seen in Japan.


I bought my ticket and made my reservations on November, last year. I flew Turkish Airline from Budapest to Kansai International Airport, Osaka, with an 11 hours stop in Istanbul. I took the opportunity to visit the city for some hours, and I will show you what I saw. Then, after a 11 hours flight, I arrived in Japan. Still, a short express riding to Kyoto, where I was based for 6 days. Other 2 and a half have been spent in Osaka. From Kyoto, I went to Nara and Uji. Visiting temples and gardens was my first aim in Kyoto, while in Osaka I saw the modern Japan and I visited some museums.


All the Japanese people I met have been admirable. They tried to help, even if they did not understand you. If they didn’t know, they asked others or consulted their smart phones. Very polite and kind they were genuine, a result of centuries of culture and education. I enjoyed to be there! 


More than this, I met one of the blogers I follow and who follows my blog, Kumiko from Yoshino. We spent together two lovely days, one in Nara (her husband attended too) and one in Kyoto. I thank her again for the time she allocated me and the guidance she offered. 

Arigato gozaimas, Kumiko, arigato gozaimas, Japan!

In prima tinerete – pe cand puteam doar visa ca voi calatori vreodata – m-am gandit prima data ca daca, totusi, as putea alege doar doua tari din lume pe care sa le vizitez, acelea ar fi Canada si Japonia. Se pare ca in viata totul e sa ai rabdare, fiindca lucrurile se implinesc la vremea lor…In 2005 am reusit sa vizitez Vancouver si Insula Vancouver, in British Columbia, iar acum a venit randul Japoniei.

Doua sunt anotimpurile in care mi-am dorit sa vad Japonia: primavara, cand infloresc ciresii sau toamna tarziu, cand se schimba coloritul frunzelor. Pentru ca prima varianta tocmai “s-a comis”, va voi povesti pe parcursul mai multor postari cum a fost in Japonia, pe unde am fost si ce am vazut.

Cu un bilet de avion pentru compania Turkish Airlines (cumparat din septembrie 2011) si rezervari facute pe booking.com tot cam pe atunci (sa nu uitam ca in perioada hanami parca toata Japonia se muta in Kyoto!), iata-ma acum, la sfarsit de aprilie, pornind la drum.

Plecarea a fost de pe aeroportul “Franz Liszt” din Budapesta, mai aproape de mine decat Otopeniul. Un microbuz m-a dus pana acolo (150 lei sau 35 euro) si, dupa doua ore de zbor aterizam la…Istanbul! Vrand-nevrand ( dar desigur, vrand) am vizitat pret de cateva ore orasul, fiindca aveam o escala de 11 ore acolo! Va voi arata cam ce am vazut intr-o alta postare, va spun doar ca am fost – ca si altadata – incantata!

 in aprilie, la Istanbul, e festivalul lalelelor
 in Cornul de Aur
 Levent, cartierul financiar al Istanbulului
Intoarsa la aeroport, am asteptat cuminte decolarea spre Kansai International Airport, Osaka. Dupa 11 ore de zbor am pus piciorul pe taramul visat. Eram in Japonia! Mai trebuia sa ajung la Kyoto si aventura putea incepe…Inainte insa trebuia sa trec prin formalitatile obisnuite. Dintre toti calatorii sositi, eu am parut cea mai suspecta, asa ca mi-am petrecut cca. 40 de minute uitandu-ma cum mi se scotea absolut totul din bagaj, cum mi se ravaseau paginile cu documentatia scoasa de pe internet si raspunzand la o serie de intrebari, repetate in forme diferite…Oamenii isi faceau doar datoria si erau foarte politicosi, dar mie imi aduceau aminte de alte timpuri…Poate nu stiti, dar romanii pot calatori fara viza in Japonia in acest an, pentru o perioada de proba, pana in 31 decembrie 2012. Perioada de sedere nu poate fi mai lunga de 90 de zile, iar scopul trebuie sa fie turistic, vizita la rude sau prieteni sau participari la manifestari stiintifice. Spuneam “perioada de proba” pentru ca daca nu se ivesc evenimente nedorite in acest interval de timp, vom fi exceptati de la viza in continuare. Stiind acest lucru, m-am abtinut de la comentarii, fara rost oricum. Ce mai conta dupa 28 de ore de la plecarea de acasa, aproape fara somn?!
Am schimbat bani la aeroport ( 1$ = 77.99 yeni) fiindca in alta parte e mai dificil si cursul oricum nu variaza prea mult si apoi am cautat locul in care imi pot cumpara One Day Kansai Pass, care costa 2000 de yeni si poate fi folosit pentru Haruka Express pentru a junge la Kyoto (altfel, biletul cumparat direct ar costa cu 900 yeni mai mult). Dupa ce leul Kaga mi-a urat “Bun sosit!” in Japonia, am plecat.
in aceasta zona se poate cumpara pass-ul respectiv. Indicatoare sunt suficiente pe aeroport, inclusiv scrise in engleza
un asemenea cap, sculptat din lemn, a fost trimis fondatorului clanului Kaga, la sosirea la castelul Kanazawa, cu urari de pace si stabilitate; decoreaza intrarile caselor, aparand de spiritele rele si este prezent la manifestarile majore precum nunti, botezuri, evenimente comemorative
Sosirea la Kyoto, pe intuneric si ploaie siroaie nu a fost deloc “triumfala”. M-am chinuit sa gasesc statia de taxi in gara imensa si apoi, sa il determin pe sofer sa il sune pe proprietarul pensiunii si sa nu ma lase undeva, pe o strada pustie, noaptea, intr-o tara a carei limba nu o vorbeam. Pensiunea era aproape dar fara ghidaj nu o nimeream, asa ca nu m-am lasat convinsa ca adresa e cea corecta pana nu a aparut cel cautat, o persoana de 82 de ani (!), care a fost mai mult decat amabila pe tot parcursul celor 6 zile cat am stat in Kyoto.
In dimineata urmatoare a inceput, cu adevarat, calatoria mea. Desi Kyoto are si o parte moderna, pe mine m-au interesat acolo mai ales templele si vestitele gradini japoneze, lasand pentru Osaka zgarie-norii si muzeele.
 Kinkaku-ji (Pavilionul de aur)
 Kodai-ji
Ni-jo, castelul din Kyoto
 strazi moderne in Kyoto
Intreaga mea sedere acolo a fost insotita de valuri de flori de cires albe si toate nuantele de roz, simple sau duble, minunatele sakura, a caror admirare este o indeletnicire de veacuri in Japonia.
 Heian Jingu
 Heian-Jingu
 Kyomizu-dera
Calea Filosofului
Calea Filosofului
 Tenryu-ji
 Nison-in
Daikaku-ji
Oamenii sunt minunati. Linistiti, amabili, cu zambetul pe buze, fac tot ce pot sa te ajute, chiar daca nu te inteleg: intreaba pe altii daca nu stiu, isi consulta smart phone-ul sau pur si simplu te insotesc o bucata de drum! Daca va amintiti, acelasi lucru m-a impresionat si in Coreea de Sud. Aceasta amabilitate care nu e de fatada, ci vine din secole de cultura si educatie. Nu se imping in mijloacele de transport, isi cer scuze cand te ating (sumimasen). Multi poarta o masca pe figura pentru a se apara de dusmanii vietii moderne. Tinerii se imbraca foarte modern (mai ales la Osaka este vizibil asta), intr-un stil propriu, cunoscut deja gratie filmelor sau benzilor de desene animate, foarte diferit de stilul european. La temple am vazut si japoneze imbracate in kimono, dar tinerele de pe strada sunt, in majoritate, chinezoaice care viziteaza Japonia si se amuza sa se imbrace asa (se pot inchiria costume in acest scop). In zonele turistice se pot vedea ricse frumos ingrijite si trase de tineri puternici si sanatosi, nu ca cei stiuti din antologicul “The Rickshaw Man” (1958), care l-a avut ca protagonist pe neuitatul Toshiro Mifune …
Parcul Maruyama, Kyoto
Cred ca e cazul sa ma opresc, altfel postarea risca sa devina kilometrica…Sper ca vi-am starnit suficient curiozitatea ca sa urmariti acest serial. Nu pot insa sa inchei inainte de a va spune ca, cu aceasta ocazie, m-am intalnit cu Kumiko, o blogherita din Yoshino (la mine in blogroll, My Diary), care mi-a oferit multe informatii si a petrecut cu mine doua zile frumoase, una la Nara (la care a participat si sotul ei) si una in Kyoto.
Arigato gozaimas, Kumiko, arigato gozaimas Japan!

Ne revedem dupa 25 aprilie

Vacanta de primavara bate iar la usa si soimul isi ia zborul! Ne revedem dupa 25 aprilie, cu o tolba plina de povesti.

Paste fericit!

Break Till After April, 25
It will be the Easter vacation and I’ll be somewhere in this wide, wild world…See you again, after April 25.

I wish those who celebrate it now, a Happy Easter!

Circuit in Turcia 14. Moscheea Selimiye din Edirne / Roundtrip in Turkey 14. Selimiye Mosque in Edirne

Edirne was the first town I entered in Turkey. We visited there only the Selimiye Mosque, which offered a wonderful sample of Ottoman architecture.

It is said that the sultan Selim II saw Mohammed in a dream and decided to build a mosque on that place. Mimar Sinan, the greatest architect of the XVIth century was 80 yrs.old by the time he was asked by the sultan to do it. Selimiye is a UNESCO site since 2011.

The Selimiye Mosque is a big complex holding also a madrasa (religious Islamic school), tombs, and baths. Murat III added also a bazaar with 124 shops. The income of the shops financed the mosque.

Inside the mosque a huge cupola sustained by 8 “elephant legs” columns looks like an immense space. The main cupola and those from sides, as well as the walls above the windows are splendidly adorned with patterns drawn in fine lines and using good color mixtures.

The minbar (the place where the imam delivers the sermon) is situated to the right of the mihrab (part of the mosque indicating the direction to Mecca). This one is made from a white marble monolith and has 25 stairs.

Beautiful both outside and inside, this mosque represents Sinan’s masterpiece.
It is said that the sultan asked that the minbar should be placated with gold. Sinan told him that because the gold is much asked those days, some will come and steel the gold, harming the construction. Instead, he promised he will make something more valuable. And he kept his word.

Orasul Edirne a fost primul in care am intrat in Turcia. N-am vizitat nimic, cu exceptia Moscheii Selimiye care era in program si care mi-a oferit prima mostra de arhitectura islamica otomana pe care o vedeam.

 lalele, flori simbol ale Turciei
vechi case otomane din lemn, in apropierea moscheii

Edirne este fostul Adrianopole, numit dupa imparatul roman care l-a fondat, apoi capitala a imperiului otoman dupa Bursa si inainte de Istanbul. In oras sunt mai multe moschei, mai vechi decat Selimiye (1575) dar aceasta din urma este o capodopera, capodopera celui mai mare arhitect otoman din secolul al XVI-lea si unul dintre cei mai mari ai lumii, arhitectul Mimar Sinan. In 2011 ea a fost inclusa in patrimoniul UNESCO.

Legenda spune ca sultanul Selim II l-a vazut intr-un vis pe Mohammed si a decis sa construiasca o moschee in acel loc. Sinan avea 80 de ani cand sultanul i-a cerut sa o construiasca.

Moschea Selimiye  reprezinta de fapt un complex cu o madrasa (scoala religioasa islamica), bai, morminte. In jurul lor a fost construit, de catre Murat III, si un bazar cu 124 de magazine, al caror venit ajuta moscheea. Cele patru minarete incadreaza gratios constructia, indicand – prin numar – si gradul imperial al moscheii. Constructia a durat din 1568 pana in 1575.

 Moscheea Selimiye (1568-1575)

Moscheea are mai multe porti si 384 de ferestre. Deasupra intrarii principale, intr-un cartus, este indicat anul inceperii si cel al terminarii constructiei. In curtea principala, atrage atentia o fantana din marmora alba, fara acoperis. Aici credinciosii savarsesc spalarea rituala inainte de a intra in moschee.

 fantana pentru spalarea rituala
In interior, impresioneaza spatiul mare creat de cupola care are o inaltime de 43.25 m, un diametru de 31.25 m si cantareste 2000 t. Ea se sprijina pe 8 coloane numite “picioare de elefant”, datorita formei lor, unite intre ele prin arcuri cu o deschidere de cate 6 m. Decoratia delicata a acesteia, cat si a cupolelor laterale si a incadraturii geamurilor este realizata parca in penita. Linii subtiri, delicate, culori armonios imbinate si totul fara a da impresia de incarcat.
 cupola centrala

Una dintre piesele cele mai frumoase este minbarul (loc de unde imamul isi rosteste predica), sculptat dintr-un monolit de marmora si avand 25 de trepte. Minbarul se afla la dreapta mihrabului, locul care indica directia Meccai spre care se inchina credinciosii. Initial, sultanul ii ceruse lui Sinan un minbar invelit in aur dar acesta i-a raspuns ca, intrucat este mare cerere de aur, vor veni unii cu ciocanul si vor strica minbarul…A promis insa ca va face ceva mult mai valoros si s-a tinut de cuvant.

 minbar
mihrab

Circuit in Turcia 13. Pauza la Kuthaya / Roundtrip in Turkey 13. Break at Kuthaya

The long road to Istanbul needs some breaks, so we had one to Kuthaya too. I would like to believe that choosing the places for the breaks means to take into consideration the tourist’s curiosity (even if it is not always the case).

Today Kuthaya  was firstly the Greek Kotyaion, then the Roman Cotyaeum, till 1080 when it was conquered by the Seljuk Turks. An interesting detail, which is both history and legend, is the fact that not far from Kuthaya is the place were Alexander the Great cut the famous “Gordian Knot”.

The interest of Turks in ceramics is old. They used to adorn their palaces and mosques with ceramic tiles. Iznik (former Nicea) was the most famous center. On 1514 Sultan Selim I brought to Kuthaya specialists in ceramics, to revitalize the industry. The peak in the development of this material was during the reign of Ottomans, the XVI-th century, when Evliya Celebi, a well known Turkish traveler and writer, born in Kuthaya, wrote that there were over 300 manufacturers here.

Drumul lung de la Marmaris la Istanbul nu poate fi facut fara mai multe pauze. Imi place sa cred ca locurile dedicate pentru asa ceva sunt si ele alese dupa anumite criterii, printre care imbogatirea turistului cu cunoastinte noi ar trebui sa primeze. Nu intotdeauna se intampla asa, din pacate sau nu toti turistii profita de ele.  Asa s-a intamplat si la Kuthaya, unde cei din autocar s-au inghesuit la un restaurant cu autoservire.

 in oras, o poarta care indica prezenta fabricii de ceramica
 locul de popas
detaliu

Interesul pentru ceramica, utilizata la decorarea palatelor si moscheilor, este vechi in Turcia. Alaturi de vestitul Iznik (fosta Nicea), ale carui placi de ceramica impodobesc Moscheea Albastra, Kuthaya este un mare centru al ceramicii turcesti.

Parte a Frigiei, localitatea a fost intai grecescul Kotyaion, apoi romanul Cotyaeum, pana in 1080 cand a fost cucerita de catre turcii selgiucizi. Ceramica devine importanta pentru oras in timpul Imperiului Otoman, ajungand la apogeul dezvoltarii in secolul al XVI-lea. Evliya Celebi, cunoscut calator si scriitor turc, care a calatorit si in tara noastra, fiu al orasului Kuthaya, aprecia ca in timpul vietii sale existau cca. 300 ateliere de ceramica. Marele avant a fost dat de catre sultanul Selim I, care a adus aici ceramisti din Iznik si alte parti, transformand Kuthaya intr-un furnizor de ceramica pentru palate si moschei. Alt “amanunt” interesant, ce tine de-o potriva de istorie si legenda, este acela ca aici, in apropiere de Kuthaya, Alexandru cel Mare a taiat celebrul “nod gordian”, in anul 333 i.e.n.

In apropiere, era un mic magazin care comercializa ceramica de Kuthaya si ne-am dus sa-l vedem.