Strălucitor, așa cum îi este numele (“bahia” înseamnă “strălucire”), Palatul Bahia, deși nu prea vechi, ne-a apărut ca desprins din poveștile celor 1001 de nopți. El este un exemplu prețios de arhitectură alauită.
Aflat în sudul medinei, palatul a fost ridicat în anii 1866-1867 pentru Si Moussa, un fost sclav care s-a ridicat până la rangul de mare vizir în vremea lui Moulay Hassan. Când acesta din urmă a murit, în 1894, fiul său, Bou Ahmed, a ținut ascunsă vestea morții sultanului până când a putut să-l înscăuneze sultan pe fratele său mai mic, Moulay Abd el Aziz, păstrându-și pentru sine poziția de mare vizir și regent.
Deși după moartea sa servitorii au vandalizat palatul, acesta a fost restaurat și a servit drept sediu guvernatorului francez, în timpul protectoratului.
Palatul Bahia, Marrakesh
După ce intrăm, ne deplasăm prin cele două grădini interioare, riadul mic înconjurat de trei saloane și riadul mare, pavat cu marmoră de Carrara și nu știm la ce să ne oprim mai întâi. Portocali, bananieri și alți arbori și arbuști oferă o umbră plăcută. Holurile decorate cu plăci de faianță zellij, stucatura bogată, vitraliile cu ochiuri de sticlă colorată, tavanele din lemn de cedru (zouak) splendid pictate, toate ne rețin atenția. Dormitoare, zone de recepție, 150 de camere care se desfășoară pe un singur nivel, pe o suprafață de 8 ha, din care noi vedem doar o mică parte. Restul este locuit de familia regală, când se află în oraș. Sunt mulți vizitatori și trebuie să pândești momentul când poți face o fotografie în care să nu apară un cap nedorit…
Palatul poate fi vizitat zilnic. Biletul de intrare costă 1 euro (10 dirhami).
The Bahia Palace
The Bahia Palace is a splendid construction erected in the 19th. century for Si Moussa, a former slave, who gained for himself the position of grand vizier. The palace is to be found in the Southern part of the medina. In spite of the fact that its 150 rooms occupy an 8ha surface, the visitor gets to see only the small and the large riads, which are enclosed gardens in the palace, and some of the rooms on the same level.
The palace impresses the visitors with the art of construction: wonderful cedar wood painted ceilings, fine zellij, rich stucco, coloured glass, painted doors, all of them contribute to the name of the palace, “bahia” meaning “brilliance”. It is a fine example of alaouite architecture.
The place can be visited daily and the entrance ticket costs 1 euro (10 dirhams).
Ce splendori! Nu doar palatul este minunat și pozele tale sunt minunate. Câtă minuțiozitate în decorațiuni!După poze se pare că ați vizitat doar câteva camere. Vi s-a prezentat și funcționalitatea lor?
Da, așa e, doar atât se vizitează. Ghidul nostru a insistat mai ales pe acustica lor deosebită și ne-a și cântat, cu fața la perete, să ne convingă!