Peripeții “mecanice” în Croația 2022

N-am mai fost în Croația din 2010, așa că o scurtă vacanță acolo, la începutul lunii iunie anul acesta, părea o idee bună!

Am mai fost de câteva ori până acum dar mai ales în Dalmația, cu o trecere rapidă, de câteva zile, prin Istria, unde îmi propusesem să revin, fiindcă erau atâtea locuri frumoase și interesante de văzut. Și cum Istria vine la pachet cu zona specială a Golfului Kvarner, cu a sa Rivieră Opatija, acolo m-am gândit să petrecem o săptămână.

Zis și făcut! Am împărțit drumul, din Timișoara până acolo, în două, cu dormit o noapte la Varazdin (unde mai poposisem de 2-3 ori dar nu în același loc) și…am plecat.

Golful Kvarner, Croația – în zare, Rijeka
undeva, pe Riviera Opatija

Ați auzit zicala aia cu “socoteala de acasă care nu se potrivește cu cea din târg”? Ei bine, asta ni s-a întâmplat și nouă!

Nici nu ieșisem bine din țară, ne apropiam de Kecskemet, în Ungaria și ambreiajul nostru a început să dea semne că nu se simte prea bine…Nu am vrut să riscăm, așa că am coborât de pe autostradă și ne-am oprit la o stație de benzină, cu un mic SPAR alături (minimarket, mai ales alimentar), unde am căutat un vorbitor de limba engleză. De la el am aflat că sunt Rusaliile la catolici și totul este închis! Dacă doream, putea vorbi cu un prieten care are o firmă de tractare și care va putea duce mașina la un service (urmând ca de abia a doua zi să se ocupe cineva de ea) și pe noi la o csarda, un fel de motel, unde să înnoptăm. N-aveam încotro, așa că am acceptat. Tractarea: 100 euro. Eram abia la 210km de casă.

Csalanosi Csarda era compusă dintr-un restaurant, un bistro 24/24, și câteva camere care se închiriau la 50 euro/noapte. Intreaga locație era foarte curată și bine îngrijită. A trebuit să rămânem două nopți acolo până a fost schimbat ambreiajul.

locurile de cazare

In timpul acesta am pierdut cazarea de la Varazdin dar au fost amabili și nu ne-au penalizat (am sunat să anunț ca nu putem veni, imediat ce am știut că rămânem în Ungaria).

Când am primit mașina (nu vă mai spun costul reparației ca să nu vă speriați…), am plecat direct la cazarea principală, Apartments Gea, la Moscenicka Draga, în Croația. Am dat și acolo de o gazdă înțelegătoare, care pentru a nu pierde o zi, a zis că ne prelungește șederea cu una, dacă dorim. Și am dorit.

Problemele noastre cu mașina încă nu se terminaseră, așa că am pierdut destul timp la două ateliere de reparații auto, unde ni s-a spus că în starea în care este, nu vom putea ajunge acasă. Am început chiar să mă documentez cum vom tracta mașina din Croația acasă (!!!) și cum ne vom întoarce noi, cu bagaje și un câine! S-a cam ales praful de lista mea de obiective de vizitat…

In cele din urmă însă, problema s-a rezolvat oarecum, în sensul că ne puteam întoarce în țară cu mașina dar acesta a fost ultimul ei drum, în afară de oraș. Nu mai îndrăznesc să ies cu ea din Timișoara.

Pentru că vroiam totuși să văd măcar ceva dacă ajunsesem acolo, am apelat la serviciile unui taxi local pentru a merge la Lovran și la Opatija, despre care voi scrie curând.

Cazarea din Croația

Apartments Gea se află chiar la începutul localității Moscenicka Draga, cum vii dinspre Opatija.

Am stat la parter, așa cum solicitasem, într-un apartament cu o sufragerie mare, dormitor, bucătărie dotată cu tot ce trebuie, baie și o mică terasă – doar a noastră – unde puteam face plajă, mânca sau pur și simplu relaxa.

In spatele vilei, grădina construită pe terase și în fața ei, o mulțime de leandri înfloriți. Vis-à-vis se vedeau insulele Krk și Cres.

Apartments Gea, Moscenicka Draga
sufrageria, cu TV și loc de servit masa; husele sunt puse acolo doar pentru a le proteja de câinele nostru 🙂
terasa aferentă apartamentului nostru
…și priveliștea de pe ea

Câteva cuvinte despre Kvarner și Riviera Opatija

Golful Kvarner se află între Dalmația și Istria. El adăpostește câteva insule (Krk, Cres, Rab, Pag, Losinj) mult căutate de turiști, precum și cunoscuta Rivieră a Opatijei, care se întinde de la Volosko la Moscenicka Draga pe o distanță de 40km.

Aceasta din urmă a devenit cunoscută și căutată datorită climei excelente (2200 ore de soare pe an), încă din secolul al 19-lea, când nobilimea și bogații Imperiului Habsburgic veneau aici să se bucure de ea.

Rijeka, al treilea oraș ca mărime al Croației, se află și el în Golful Kvarner. Anul acesta, neavând mașina la dispoziție, nu am mai ajuns acolo, după cum plănuisem. L-am vizitat însă în 2008, excursie despre care n-am relatat încă nimic pe blog. O voi face cândva, între excursii curente.

Parcul Național Risnjak și Parcul Național Paklenica, puțin vizitate de străini, pot fi alte elemente de atracție din golf.

from Moscenicka Draga
Kvarner Bay
passing by Rijeka
passing through Opatija

“Mechanical” Adventures  In Croatia, 2022

The Kvarner Bay is the link between Dalmatian Coast and the Istrian Peninsula, and represents an interesting zone to spend some days. Many islands (Krk, Cres, Pag, Rab, Losinj), the 3rd.town in Croatia as size, Rijeka, and – of course – the famous Opatija Riviera recommend this region as a holiday target.

I have been more times in Croatia, mainly in Dalmatia but only once (2008) we spent some days in Istria. So, it was time to go again!

Unfortunately, I had big problems with my car, starting from Hungary, at only 210km from home. When we arrived at Apartments Gea, in Moscenicka Draga, our elected accommodation for this tour, the problems continued, so my list of visits and objectives has disappeared into thin air, big time!

I only visited Lovran and Opatija, besides of our general “camp” in Moscenicka Draga.


Comments

Peripeții “mecanice” în Croația 2022 — 3 Comments

  1. Amazing view! Is that an Adriatic sea? It’s so beautiful.

    And this villa seems comfortable.

    The car trouble was unfortunate, was that a battery trouble or something?

    • Yes, it is the Adriatic Sea there, Kumiko.
      In principle, the clutch broke but it is another problem too. We have to change the catalyzer and the original one is very expensive, aprox. 1600 euro + the labour in the mechanical shop.

      The accommodation was very good, nothing to complain.

      • I see. Thank you for your explanation. Adriatic sea is very beautiful,I’m happy to see it.Catalyzer,I see. I hope your car will be all right soon.

Leave a Reply to Kumiko Cancel reply

Your email address will not be published.

*

code