Perla coroanei bisericilor fortificate săsești: Biertan

Pe lista patrimoniului UNESCO se află șapte biserici săsești fortificate: Prejmer, Saschiz, Viscri, Câlnic, Dârghiu, Valea Viilor și Biertan. Biertan este “perla coroanei” și abia când am vizitat-o și i-am simțit atmosfera, am înțeles de ce. Trebuie însă subliniat faptul că nu doar biserica este protejată de UNESCO, ci întregul sit rural, cu case valoroase din sec. al XVIII-lea.biserica, văzută de la intrarea în sat

DSCN8232DSCN8256Biserica săsească fortificată Biertan

Casele sunt renovate în mare parte. In mijlocul satului, un parc cu trandafiri serveste drept loc de adunare. Acolo, aproape, se află inima sa, biserica-cetate din Biertan. Ca și în alte locuri pe care le-am vizitat și aici sunt semne de șantier, de reparații, renovări.

DSCN8241 DSCN8240 DSCN8246 DSCN8250 DSCN8251Biserica pe care o vedem azi în Biertan a fost construită începând cu secolul al XV-lea și terminată în 1516. Intre 1572-1867 ea a fost reședință episcopală. Este înconjurată de trei ziduri de apărare, prevăzute cu șapte bastioane sau turnuri. Unele turnuri au și rol de poartă, altele au servit la apărare și depozitare, unul poartă un ceas și se și numește Turnul cu Ceas. O scară acoperită, cu 73 de trepte duce către curtea interioară.

 DSCN8266 DSCN8268 DSCN8270 DSCN8258 DSCN8271 DSCN8280 DSCN8273 DSCN8267 DSCN8274 DSCN8283

 

In interior, biserica are forma unei singure hale Stilu este gotic târziu, cu elemente din Renaștere., fiind ultima de acest gen construită în Transilvania.  Se disting ancadramente de uși lucrate în piatră și stranele cu intarsii.

DSCN8284 DSCN8299 DSCN8300 DSCN8308 DSCN8304 DSCN8291 DSCN8307Amvonul (1754) este frumos lucrat de un pietrar din Brașov. Orga și altarul atrag și ele atenția. Altarul poliptic, lucrat între 1483-1513, de către meșteri influențați de arta religioasă din Nurenberg și Viena, conduși de Johannes Reichmuth din Sighișoara, este cel mai mare de acest gen, din Transilvania. El este compus din 28 de tablouri. In România mai există trei astfel de altare, la Sebeș, Prejmer și Mediaș.

DSCN8285 DSCN8288 DSCN8286 DSCN8290 DSCN8294 DSCN8298 DSCN8297Satul Biertan, atestat documentar pentru prima dată în 1283, a ajuns astfel până în zilele noastre, dăruindu-ne nouă și lumii o minune a artei bisericești medievale și a măiestriei șăranilor sași și romîni, dovedită în construirea acestor biserici săsești medievale fortificate.

DSCN8262

The Jewel of the Crown for the Saxon Fortified Churches: Biertan

The medieval Saxon church in Biertan is under UNESCO protection, together with the whole village. What we see today was erected starting the XVth. century. The style is late Gothic with Renaissance elements. The church is surrounded by three defensive walls, endowed with seven towers. Some of them are also entrance gates. A covered stair leads to the interior yard. Inside the church there are a wonderful pulpit, and the biggest altar of its kind in Transylvania.


Comments

Perla coroanei bisericilor fortificate săsești: Biertan — 6 Comments

  1. Am fost o singura data la Biertan, cu vreo 9 ani in urma si mi-a placut foarte mult. Din pacate nu am mai reusit sa ajung de atunci (din pacate cetatea e inchisa iarna).

    • Mai poti merge oricand, Bogdan. Bisericile nu pleaca nicaieri, ci ne asteapta sa ne amintim de ele…Mulltumesc pentru vizita!

  2. Dupa cum ai aranjat postarile in ordinea crscatoare a valorii si frumusetii nu voi uita prea curand imaginile acestor biserici. Mi-au atras atentia si casele, care sunt si ele solide, gata parca sa faca fata unor invazii nedorite. Biserica este, intr-adevar, o bijuterie.

    • Intreg ansamblul e foarte frumos si merita sa il vizitezi dupa ce ai vazut alte cateva biserici. Atunci iti dai seama, prin comparatie, ca Biertanul este, intr-adevar, “cireasa de pe tort”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code