Rhodos, cuibul cavalerilor ioaniti

E adevarat ca la Bodrum exista un castel al cavalerilor ioaniti (aici) dar asta nu inseamna ca ne-am dat inapoi cand a venit vorba despre o excursie de la Marmaris la Rhodos Town, cu catamaranul. Atentie, insa! Marmaris e punct de frontiera asa ca, la intoarcerea din Rhodos, va trebui sa platiti din nou taxa de viza, intrucat reintrati in Turcia!

Photo132

Rhodos Town

Iata-ne asadar parasind Marmaris si Turcia la bordul catamaranului Marmaris Expres pentru a parcurge cei cca. 40 km care ne despart de Grecia! Drumul e frumos, iar vasul se tine destul de aproape de coasta muntoasa.

Photo28catamaranul care face curse Marmaris-Rhodos

HPIM0124.JPGnavigand pe langa coasta Turciei

Photo18Curand ne apropiem de Rhodos.

Photo20se vede Rhodos Town

Photo27Pentru a rezuma a istorie lunga, as spune doar ca insula Rhodos a fost locuita inca din neolitic si apoi au trecut doar sau s-au stabilit aici ahei, cretani, dorieni. Vremurile i-au fortat pe locuitorii orasului Rhodos sa intre in diverse aliante militare fie cu Halicarnas, Cnide (ambele aflate azi in Turcia) si Kos, fie cu persii (alaturi de care au fost infranti in batalia de la Salamina) sau Liga ateniana. Au fost sub stapanirea romanilor si a imperiului bizantin, orasul a fost ocupat de sarazini (sec. 7) si distrus de arabii condusi de Harun al Rashid (sec.9).

Un moment important din istorie il reprezinta vanzarea sa, de catre genovezi, in 1306, catre cavalerii Ordinului Ioanit, cel mai puternic ordin crestin, numit si Ordinul Cavalerilor Ospitalieri sau Ordinul Sf. Ioan de la Ierusalim. Acestia au fondat un stat ecleziastic, al carui guvernator era Marele Maestru al ordinului. Limbile oficiale ale statului erau latina si franceza. Dupa 213 ani, cavalerii au fost infranti de catre sultanul otoman Suleyman in 1522 (cei care se uita la serialul turcesc cu mare succes la public isi amintesc, poate) si Rhodos a devenit parte a imperiului otoman pentru aproape 400 de ani.

In 1912 insula intra sub stapanirea italiana si abia dupa alti 36 de ani (1948) revine Greciei. Cercul s-a inchis!

Am facut aceasta scurta incursiune pentru a intelege cate culturi si-au pus amprenta asupra insulei si a oamenilor sai. Cu siguranta, vizitarea insulei in intregime este un obiectiv demn de luat in seama, mai ales ca de aici se pot vizita si alte insule din grupul Dodecanezelor.

Ne intoarcem insa la acea anume zi din 2007, cand am vizitat doar orasul-capitala, Rhodos. Asa cum se intampla intr-o plimbare de doar cateva ore, nu poti cuprinde totul si, mai ales cand esti in grup, ghidul este cel care selecteaza pentru tine ce trebuie sa vezi (motiv pentru care imi place sa-mi organizez singura calatoriile, cu unele exceptii cum a fost si aceasta; eu le numesc ‘vizite de informare’ pentru ca vad mai de aproape cam ce-mi poate oferi un loc si apoi decid daca vreau sa ma intorc singura acolo sau nu). De aceea am vazut cate putin din orasul vechi, orasul nou, zona portului, castelul ( pe din afara doar) si Strada Cavalerilor.

Orasul este inconjurat de ziduri puternice, construite de ioaniti pentru aparare. Intrarea in oras se facea prin sapte porti.

Photo102 Photo34 Photo85 Photo128

Un zid imparte aceasta zona in doua parti: Castello sau Kollakio, unde era sediul ioanitilor si cel administrativ si Hora, partea comerciala, impartita intre greci, evrei si occidentali.

La inceput, trecem prin Hora, unde o gramada de pravalioare isi disputa clientii, etalandu-si marfurile. Castellania, locul de intalnire a negustorilor, este cea mai importanta cladire din aceasta parte a Orasului Vechi. Tot aici, in timpul stapanirii otomane s-au construit moschei, in afara de transformarea bisericilor grecesti in lacasuri de cult turcesti.

Photo125Castellania

Photo41 Photo39 Photo38 Photo44 Photo88 Photo52 Photo56 Photo59

Cea mai frumoasa parte din Castello este considerata Strada Cavalerilor, o strada pavata, foarte bine conservata, care leaga Spitalul Cavalerilor (azi, Muzeu Arheologic) de Palatul Marelui Maestru. De o parte si de alta a sa sunt cladirile cavalerilor din diverse tari, unde acestia locuiau cand veneau la Rhodos. Atrage atentia prin frumusetea sa cladirea care apartinea cavalerilor francezi.

Photo68Strada Cavalerilor

Photo65 Photo69adapostul cavalerilor francezi

Photo74 Photo63Palatul Marelui Maestru

Un trenulet (5 euro/persoana + o sticla ½ l apa minerala, inclusa) ne-a dus apoi pana sus, pe dealul Aghios Stephanos sau Muntele Smith, sa vedem ce a mai ramas din Acropole si din teatru ( sec. 3 inainte de Cristos) si sa aruncam o privire asupra orasului nou. De acolo am admirat marea si am zarit hotelurile care se insira de-a lungul plajelor.

Photo101 Photo105teatru (reconstruit)

Photo106Acropole, ruinele Templului lui Apollo

Photo111 Photo116

Jos, spre portul Mandraki, o cladire frumoasa in stil neo-colonial italian adaposteste Prefectura insulelor Dodecaneze si in apropiere vedem Biserica Bunavestire.

Photo118Prefectura, detaliu

Photo100 Photo96Biserica Bunavestire

Photo98clopotnita

Ce a mai ramas din morile de vant din piatra, bizantine, se profileaza pe silueta Fortului Sf. Nicolae, unde zarim si un far.

Photo91Fortul Sf. Nicolae si morile de vant

Ultima dar nu cea mai putin importanta este imaginea celor doi cerbi din bronz, emblema caracteristica a insulei Rhodos. Aici se spune ca ar fi locul in care ar fi stat una din cele 7 minuni ale lumii antice, Colosul din Rhodos. Aceasta era o statuie de 31 m inaltime, care veghea intrarea in port, stand cu cate un picior pe fiecare mal. Doisprezece ani i-au trebuit sculptorului Chares din Lindos sa modeleze aceasta statuie uriasa! Din pacate, un cutremur puternic a distrus-o, in 227 inainte de Cristos. Ceea ce mi s-a parut interesant este faptul ca banii pentru colos au fost obtinuti din vanzarea, de catre locuitorii orasului, a echipamentului de asediu abandonat de armata macedoniana in retragere, dupa un asediu nereusit de un an (305-304)! Un simbol al puterii militare si comerciale a Rhodosului a fost acest Colos dar, in acelasi timp si al pacii triumfatoare, as adauga.

Photo97in portul Mandraki

Photo99emblema Rhodosului

Am parasit Rhodosul cu impresia clara ca trebuie sa revin in acest loc. N-am explorat nici pe departe orasul si apoi mai sunt atatea locuri minunate pe coastele insulei! Cand se va materializa insa acest lucru, doar timpul o stie.

Photo131

Rhodes, the Nest of St. John’s Knights

From Marmaris, we took a trip by sea to Rhodes Town ( be careful here, you practically leave and re-enter Turkish territory, so upon return you will have to pay for your visa again).

Rhodes has a rich history since Neolithic times and has been either allied or ruled by great people – Persians, Athenians, Romans, Byzantians, Saracens, Arabs. In the 14th century, Genoa sells it to the Order of St. John, whose members founded a religious state here, with French and Latin as official languages.

The island is well worth a visit and a day trip in a group can hardly encompass all there it is to see.

The Old Town is split between Castello / Kollakio, where the members of the order lived and the Hora, the commercial part of the town – with its meeting place of merchants, the Castellania. In Castello, the most famous street is Knight Street, linking the Knights’ Hospital (today a museum) and the Grand Master’s Palace. The street is flanked by the buildings that used to house knights from various countries who came to Rhodes.

For 5 Euros, you get a train ride (and a bottle of water) to the top of Mount Smith, where you can admire vestiges of the Acropoles and the theater, a view of the new one and of course the seaside.

The two bronze stags at the port entrance mark the place where the feet of the famed statue of the Colossus of Rhodes stood, one of the seven world wonders.


Comments

Rhodos, cuibul cavalerilor ioaniti — 12 Comments

  1. Orasul vechi e superb si mai ales, ca e locuit. Treceam pe strada Cavalerilor si auzeam voci si zgomote casnice din spatele ferestrelor … iar seara iluzia e deplina 🙂 Iti urez, sa te intorci in Rodos !

    • Multumesc, Dani! Deocamdata am lucruri noi de descoperit pe alte tarmuri grcesti:) Rhodos mi-a placut insa tare mult, pacat ca a fost in fuga.

  2. Here you can not easily get bored Adriana 🙂
    What a beautiful place and what a beautiful photo shoot. Castles, markets, ports, trinkets, water and images. Too many to mention but gewedlig to see!

  3. Superbă strada Cavalerilor, chiar că este păcat să nu descoperi pe îndelete un astfel de loc. Dar pe de altă parte sunt atâtea şi atâtea de văzut. Cum să te împărţi şi să reuşeşti să vezi şi cât mai mult şi să ai timp să stai şi să explorezi fiecare loc aşa cum îţi doreşti. Grele alegeri! 🙂

    • Ai dreptate, Mira, e o problema de optiune. Eu una, prefer sa vad chiar si putin decat sa nu vad deloc. Oricum, ramane “food for the mind”, nu-i asa?

      Poimaine o iau din loc, iar de maine incepe o serie dGJNe postari despre Malta, pana ma intorc.

Leave a Reply to Dani Cancel reply

Your email address will not be published.

*

code