St. Johann im Pongau

O vacanță de vară petrecută în Salzkammergut, Austria, mi-a oferit prilejul să vizitez multe locuri din zonă. Cei care ați fost în Austria și iubiți munții, știți că este o țară minunată așa că nu mai are rost să spun mereu “una dintre cele mai frumoase regiuni”, nu?

Datorită bogăției sale în sare și nu numai, aici a fost fieful familiei imperiale, muritorii de rând neapucând să ajungă vreodată.

Dacă mergeți pe acolo, veți avea ocazia să constatați că fiecare localitate – sat, de fapt, judecând după numărul de locuitori, dar adevărată stațiune de odihnă și/sau schi dacă te iei după aspect și dotări – merită să faci un popas. Așa am crezut și noi, veniți aici în excursie, din Valea Gastein, unde am locuit.

St. Johann im Pongau este un mic orășel cu cca. 10000 locuitori, așezat la o altitudine de 653 m. Atracția sa vine din zona schiabilă din jur, care îl face îmbietor iarna și apropierea de Cheile Liechtenstein care îi oferă o destinație certă vara, alături de multe altele.

0901 0899Salzkammergut, Austria – St. Johann im Pongau

Peisajul este unul fermecător dar nu mai puțin fermecătoare sunt casele pline de flori, fie că este vorba de cele tradiționale sau de cele moderne. Pe strada principală dar și pe cele laterale domnește ordinea și o curățenie desăvârșită.

0903 0872 0894 0904 0886 0910 0893 0876 0874 0892 0878Și mai este ceva ce poate să atragă turiști la St. Johann im Pongau: faimoasa sa biserică cu două turnuri, reconstruită în 1855-1873, în urma unui incendiu și care, datorită caracterului său masiv, impunător, este supranumită “catedrala din Pongau”.

0880 0885 “catedrala din Pongau”

Nu departe de ieșirea din localitate începe alt ținut de basm, Grossarltall, adică Valea Grossarl. Judecați și singuri dacă vi-ar plăcea să petreceți o vacanță acolo!

0927 0909 0928 0924 0923 0921 0922 St Johan Pongau 1St. Johann im Pongau

The little town St. Johann im Pongau lies at 653 m altitude, in the region of Salzkammergut, Austria. It is a charming location, famous in winter for the sky slopes and during the summer for the wonderful gorge Liechtenstein. A stone church with two towers, named “cathedral of the Pongau” due to its majestic aspect also atracts tourists.


Comments

St. Johann im Pongau — 2 Comments

  1. Intr-adevar, este un loc de poveste. Si noi am petrecut o vacanta acolo, in satul de peste lac, la St. Wolfgang. Si natura, si ce-au construit oamenii, totul este minunat si ingrijit la milimetru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code