Strălucitoarea Catedrală Notre Dame de Paris

Nu-mi închipui că cineva a vizitat Parisul fără să vadă Catedrala Notre Dame! Dacă nu altceva, măcar amintirea Cocoșatului de la Notre Dame tot l-a dus acolo! Eu am vizitat-o de două ori, o dată toamna, în septembrie și apoi într-un ianuarie, când bradul de Crăciun era încă în fața ei.

Istoria sa îndelungată se împletește cu cea a Franței.

Notre Dame de Paris

Construirea celui mai faimos simbol al Parisului și a celei mai cunoscute catedrale a Evului Mediu a fost inițiativa episcopului Maurice de Sully, care a propus unirea celor două biserici mai mici existente, într-o singură clădire, mai mare. Piatra de temelie a fost pusă de Papa Alexandru III, în 1163.

Catedrala a fost salvată de la distrugere în timpul Revoluției franceze de către Napoleon, care s-a încoronat aici, în 1804.

spre altarul principal
lemn pictat, sec. 14, reprezentând scene din viața lui Christos

S-a scris mult despre Notre Dame și există nenumărate fotografii pe social media dar fiecare vede lucrurile dintr-un unghi propriu. Vreau, deci, să vă arăt catedrala așa cum am văzut-o eu.

Câteva detalii despre fațada de vest mai ales, cred că ar fi interesante.

Cele două turnuri gotice masive au fost construite între 1235-1270. Fațada are o lățime de 41m și înălțimea de 63 m.

Marea Galerie sau Galeria Himerelor, care leagă cele două turnuri, a fost adăugată de Eugene Violet-le-Duc, când a avut loc marea restaurare a catedralei. Pe lângă colonade, a adăugat și un grup de himere, care nu existau acolo în Evul Mediu.

Rozeta principală sau fereastra trandafir, datând din 1225, măsoară 9.6 m în diametru și este mascată de orgă în interior (din 1730). Pe ea sunt reprezentate scene din Zodiac. In fața sa se află Balconul Fecioarei, cu Sf. Maria ținând pruncul în brațe și fiind încadrată de doi îngeri.. Se păstrează sticla originală a rozetei.

Sub rozetă, Galeria regilor, un șir de 28 de statui reprezentând 28 de generații ale regilor Iudeei, a fost parțial distrusă în timpul revoluției franceze, când statuile au fost decapitate, crezându-se că sunt regi ai Franței. Am amintit acest lucru în articolul despre Muzeul Cluny, unde sunt dispuse aceste capete.

Catedrala are trei portaluri: în dreapta, portalul Sf.Ana, în stânga cel al Sf. Maria și cel mai mare, în mijloc, reprezentând Judecata de Apoi. O întreagă galerie de sfinți, îngeri, profeți și martiri a împietrit pe arcadele de deasupra portalurilor.

portalul central

O plimbare în jurul catedralei, începând de la statuia lui Charlemagne și a gărzilor sale, până în micul parc din spate, folosit și ca loc de shooting pentru fotografii de nuntă. Contraforți, arcade, gargui, precum și spira sau fleșa care a ars la incendiul din 2019, sunt tot atâtea detalii interesante de fotografiat.

Statuia lui Charlemagne este creată de frații Louis și Charles Rochet, în 1878. Ea îl reprezintă pe primul împărat al Europei de Vest, care a început să domnească în jurul anului 800.

The Shinning Notre Dame de Paris Cathedral

I believe that anybody visiting Paris cannot miss Notre Dame! This is the most famous symbol of Paris and a fine example of Gothic architecture. There is so extensive information on internet about the cathedral, that I considered more important to show you how I saw it! Just look at the photos! They were taken during two visits in Paris, years ago, one on September, the other on January, when the Christmas tree was still in front of it. Enjoy!


Comments

Strălucitoarea Catedrală Notre Dame de Paris — 4 Comments

  1. N-ai ce să comentezi despre catedrală, poți doar s-o admiri.
    Din păcate, eu n-am văzut interiorul, fiind închisă pentru renovări, deși am stat șase luni în Paris.
    Sunt frumoase pozele tale; mi-a plăcut mai ales cea care surprinde spatele catedralei, lumina aurie și cerul dramatic, probabil dinaintea unei furtuni.

  2. Notre Dame de Paris is shining in the dark night,it is very beautiful! Stained glasses are also wonderful!
    I remembered to have visited Notre Dame de Paris 8 years ago.It was stunning!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code