Aflat în Patrimoniul Cultural UNESCO și Capitală Culturală Europeană în 2017, orașul Paphos – cu cei peste 30000 de locuitori ai săi – se află în partea de est a insulei Cipru, adică acolo unde am aterizat pentru excursia noastră. … Continue reading
Tag Archives: mare
Anul acesta am fost de Paște în Cipru. Ca niciodată, m-am hotărât cu o săptămână doar înainte de plecare. Hotărâtoare au fost plecarea cu avionul din Budapesta, deci mai aproape de Timișoara și faptul că primele zile erau un sejur, … Continue reading
Plaja Azzuro e cea care ne-a atras mai mult atenția, după ce ne-a fost recomandată de băiatul de la mini market. Nu era nici ea departe de noi, cel mult 10 minute de mers cu mașina. Deși avea o parte … Continue reading
Villa Levante, în sud-estul insulei Zakynthos, în zona numită Vassilikos, m-a atras mai ales printr-o fotografie văzută pe booking.com, unde îmi fac de obicei rezervările. Vroiam să stau și eu într-o cameră din care pot vedea marea așa, în orice … Continue reading
Intre Sami și Agia Efimia, pe partea dreaptă a drumului care urmărește fidel linia țărmului mării, te îmbie la scăldat o serie de golfuri, cu plaje mai mari sau mai mici. Cea care ne-a atras nouă atenția și apoi ne-a … Continue reading
Poros este portul din Kefalonia care face legătura cu Kylini și, pentru că doream să plecăm cu primul ferry de dimineață, m-am gândit că ar fi mai bine ca ultima noapte pe insulă să o petrecem în Poros, pentru a … Continue reading
Am precizat deja, la începutul relatării călătoriei în Kefalonia, că de data asta n-am intenționat vizitarea acelor locuri “must see” de pe insulă, ci doar relaxarea în acel loc minunat aruncat de Dumnezeu în mare. De aceea, “ne-am făcut veacul” … Continue reading
La 7km nord de Sami, pe coasta estică, se află Agia Efimia, un mic sat pescăresc, care a fost o dată un foarte activ centru de afaceri imobiliare al insulei. Cutremurul din 1953 l-a distrus complet, satul fiind reconstruit cu … Continue reading
Abia așteptăm să văd marea, de pe insulă, așa că ne-am grăbit să ajungem la plaja din Karavomilos. Acolo se află și campingul de la Sami, după cum aveam să constatăm. M-a cam dezamăgit primul contact cu această plajă: era … Continue reading
Cu câțiva ani în urmă făcusem rezervare pentru o cazare în Kefalonia, unde doream de multă vreme să ajung dar a intervenit un cutremur care a distrus parte din șosele și am anulat totul! In toamna pandemică 2021 a venit, … Continue reading