Templul Budha de Jad, Shanghai

Yu Fo Si sau Templul Budha de Jad este unul dintre cele mai cunoscute temple din oraș, deși a fost construit abia în 1918. Faptul că aici se află două statui din jad ale lui Budha, l-au făcut foarte popular.

Un călugăr întors din Burma (actual Myanmar) în 1882, a adus cu el cinci statui ale lui Budha, pe care intenționa să le transporte pe insula sfântă Putuoshan. Cu permisiunea regelui din Burma, el a tăiat cinci blocuri mari de jad, în care a pus să i se sculpteze cinci figuri ale lui Budha Sakyamuni. Până la urmă, datorită greutății, a lăsat două dintre ele în Shanghai, unde li s-a construit imediat un templu, din donațiile generoase ale zen budiștilor. Acesta a ars însă în întregime, în 1918, fiind înlocuit de cel prezent.

Cea mai mare dintre statui, 195 cm, îl reprezintă pe Budha în momentul iluminării, iar cealaltă, 96 cm, un Budha culcat, intrând în Nirvana. Pentru ambele, materialul folosit este un minunat jad alb.

Puteți vizita templul folosindu-va de linia 7 de metrou, stația Changshou Rd., ieșirea 5. Intrarea costă 20 RMB. Se pot face fotografii, cu excepția personajului principal al templului, adică Budha de Jad!

Photo104Templul Budha de Jad, Shanghai

Sinceră să fiu, am așteptat mai mult, probabil datorită mediatizării excesive. Faptul că ajungi la templu trecând pe lângă case vechi care se demolează, că este înghesuit între construcții noi și că nu ai voie să fotografiezi Budha de Jad (ca și la Palatul din Bangkok, de exemplu), toate au contribuit, bănuiesc, la impresia nu grozavă pe care mi-a lăsat-o acest templu. Păcat, aș fi putut folosi timpul respectiv în altă parte.

Ca la toate templele budhiste, vizita începe la Pavilionul Regilor Cerești, care aici sunt reprezentați de statui aurite. Budha Maitreya, cu chipul său dolofan și zâmbitor, se află într-o vitrină în mijlocul sălii.

Photo107 Photo110 Photo113Urmează Marele Pavilion, în mijlocul căruia tronează un Budha Sakyamuni care meditează pe un lotus, flancat de alte două imagini/ipostaze ale sale, Budha Tămăduitorul și Budha Amitabha. Tot aici se află și cei 18 arhatsi, de data asta auriți și ei.

Photo124 Photo115 Photo122 Photo126 Photo165 Photo139 Photo154 Photo138 Photo157Budha de Jad, cel șezând, se află la al doilea etaj al templului. El este bogat împodobit cu aur și pietre prețioase și se află într-o încăpere plină de scripturi budhiste. Jadul alb pare iluminat din interior, e aproape translucid. Trebuie să mă credeți pe cuvânt, fiindcă acolo fotografiatul este interzis și doi călugări se și asigură să rămână așa…

Avem totuși prilejul să vedem de sus o frumoasă curte interioară, spre care și coborâm pentru al vedea pe Budha culcat (96 cm). Pe fața sa se vede un zâmbet de beatitudine în momentul morții, când intră în Nirvana.

O versiune ceva mai mare a sa se află expusă în interiorul magazinului templului și credincioșii i se închină acolo. Ii ține compania statuia zeiței Guanyin.

Photo178 Photo179 Photo182 Photo172 Photo191 Photo185 Photo187 Photo193 Photo189

Jade Budha Temple, Shanghai

Jade Budha Temple or Yu Fo Si is not an old temple, being constructed in 1918 but it is very advertised. A lot of tourists are going there (M 7, Changshou Station, exit 5) to see the Jade Budha. Actually there are two of them: one, 1.92 m tall, sitting in a room full of Buddhist scripts (photography is not permitted), and the other one, lying Budha, 96 cm tall, represented in the moment he enters Nirvana. Both are made of white jade and were brought in China from Burma (Myanmar) by a monk, in 1882.

There were five Buddha’s figures, which the monk intended to carry to the holly Putuoshan Island but he had to left two of them in Shanghai, because they were too heavy. The zen buddhist believers donated money to erect a temple for them but it burned down in 1918, and another one was built then.


Comments

Templul Budha de Jad, Shanghai — 2 Comments

  1. Statuia lui Budha culcat este foarte frumoasă, de o delicateță cum nu sunt cele aurite. Ce ai fotografiat este versiunea din magazin?

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code