Thassos – insula de smarald şi marmură

Luna asta am ajuns la una dintre destinaţiile de pe lista mea de călătorii, insula Thassos. Poate veţi spune ca e deja o destinaţie banală fiindcă a fost descoperită “demult” de românii iubitori ai Greciei, dar pentru mine asta nu prea contează. Ştiu să găsesc oriunde câte un colţişor mai sălbatic sau, cel puţin, mai puţin frecventat.I se spune “insula de smarald” datorită pădurilor sale, care, în multe locuri coboară până la mare.

Dar ea este şi de marmură, fiindcă de aici se scoate cea mai albă marmură din lume, se spune. Nu ştiu dacă e aşa dar şi pietrişul din parcările de pe marginea şoselei şi unele diguri sunt…de marmură. Parca intreaga insulă este un imens bloc de marmură.

cariera de marmura

În antichitate, din portul care exista aproape de actuala plajă Aliki, se încărcau corăbii cu marmură, exploatată chiar la faţa locului, care plecau în lume. Azi, exploatarea este acoperită de apa mării. În unele locuri, vîntul şi ploaia au săpat bazine, adevărate piscine naturale.

Aliki

De la Keramoti, pescăruşii au însoţit ferry-ul, întrecându-se să “fure” o masă gratis, spre deliciul nostru, al călătorilor.


Turul insulei, făcut imediat a doua zi, mi-a relevat o situaţie inversă celei din Corfu sau Lefkada: peisajul mai spectaculos este pe coasta de est, muntoasă, nu pe cea de vest ca în insulele amintite. In consecinţă, aici a fost locul în care am căutat plajele mai mici şi mai retrase.

Să ajungi dimineaţa, devreme, în micul golf care adăposteşte plaja Agios Ioannis, e o încântare! Pe plaja neamenajată, pustiu. Intre măslini, doi motociclişti care înnoptaseră acolo, în cort, se pregăteau deja de plecare. Am avut câtva timp plaja doar pentru noi. Oglinda mării, neîncreţită de un val măcar, împrumutase verdele pinilor, care, coborâţi pe o coastă până deasupra apei, adăposteau între ei o barcă.

Agios Ioannis

Acolo unde se termina nisipul, începeau măslinii. Altfel decît cei pe care îi ştiam. Cu alt fel de trunchiuri. Am avut senzaţia că ei ar putea fi acei copaci adoraţi de pequeninos, eroii stranii din romanul lui Orson Scott Card, “Vorbitor în numele morţilor”.


Când au mai venit câţiva iubitori de solitudine, am fugit într-un alt golf, la Kekes Beach. Aici, lespezi mari şi netede te invită să te tolăneşti la soare şi scări metalice, prinse în stâncă, te ajută să cobori la apă. Daca chiar ţii morţiş, mergi dincolo de lespezi şi găseşti o plajă mică, mică, cu nisip.

Kekes Beach

Sub coasta pe care se lucrează încă la mănăstirea cu hramul Sf. Mihail, se ghemuieşte plaja cu acelaşi nume, căreia i se mai spune “The Field”. Aici poţi beneficia de şezlonguri şi umbrele, iar o tavernă te imbie cu mâncare şi băutură dar, la ora la care am ajuns noi acolo, mai spre seară, plaja se golise şi taverna închidea. Măslini bătrâni mărginesc drumul spre plajă şi în spate se ridică înalt, privit de jos, muntele pe care se încolăceşte şoseaua.

Satele de munte, precum Panaghia sau Theologos, agăţate de pante, mai păstrează încă, casele tradiţionale, cu acoperişul de ardezie. Panaghia este acum un sat turistic, cu destul de multe taverne şi magazine de suveniruri, iar în Theologos, lumea merge mai ales pentru mielul la proţap, vestit prin partea locului.

Theologos

In Limenas, oraşul-capitală a insulei, în portul vechi, tavernele se înşiră una dupa alta. Stând la o masă, poţi vedea, după apusul soarelui, printre ambarcaţiuni de agrement şi câte una mai scorojită şi mai muncită, de pescuit.


Cand se termină tavernele şi începe plaja, urcând pe o stradă în pantă ajungi la lungul şir de trepte care te duc la teatrul antic şi, de acolo, prin pădure, la Akropolis. N-a mai rămas din el mare lucru şi nici prea îngrijit nu e, dar poţi vedea oraşul de sus şi ferry-urile culcate cuminţi la docul lor, aşteptând o nouă zi.

vedere spre Limenas, de la Akropolis

Ultima zi am petrecut-o pe o plajă mai nouă a insulei, situată în golful Salonikios. Un nisip grosier, galben-roşcat. Sus, în pădure, măsuţe şi scaune, un hamac, iar jos pe plajă, între stânci, o şalupă gata de plecare. Muzică în surdină, foarte bună. Cea mai potrivită încheiere a sejurului.

Salonikios Beach

Şi dacă zilele noastre pe insulă au fost toate senine şi calde, la plecare, nori negri au coborât peste munţi spre mare şi pescăruşii ne-au urmărit în zadar căci nimeni nu a mai ieşit pe punte…Iar insula a rămas undeva acolo, între mare şi cer, aşteptînd să revenim cândva.

Thassos – the Emerald and Marble Island

This month I managed to visit one objective on my travel list: Thassos island. A lot of Romanians are spending their summer vacation there, as this is a beautiful island and not very expensive in comparison with others. It is also called “the emerald island” because of its forests descending into the sea. It is easy to reach the island by taking a ferry in Keramoti. In half an hour you are already there!

A tour of the island can be made in a day. The most spectacular views are in the Eastern side, which is mountainous. At least I liked that part most.The whitest marble in the world comes from Thassos, it is said. In antiquity, from the port from the actual Aliki beach alot of vessels went into the world full of marble. Giant blocks can be seen even today on the beach, in the former port.

There are many beautiful spots for sunbathing and swiming: Aghios Ioannis, Kekes, Salonikios were my favourites. 


Comments

Thassos – insula de smarald şi marmură — 3 Comments

  1. Foarte frumoase locurile alea…Nici aici nu e asa rau,mai ales vara.Doar ce ne-am intors din Victoria simbata trecuta si inca nu ne-a trecut nostalgia.Pentru mine si Diana e suficient de mare ca sa nu ne plictisim, si destul de mic ca sa nu pierdem ore in traficul cotidian,cum e cazul Vancouver-ului.Va doresc cit mai multe calatorii frumoase si fara peripetii neplacute(ca si tilhariile tiganilor romani din Italia)pe restul vietii.Si noua imi doresc sa ajungem in cit mai multe locuri.Cristi si Diana

Leave a Reply

Your email address will not be published.