Arhitectură în Belfast

In puținul timp liber avut la Belfast m-am învârtit prin zona sa centrală, care abundă în clădiri masive, unele chiar somptuoase, din cărămidă roșie. Sunt atâtea, încât mai că poți numi orașul, “orașul roșu”!

dscn9352-copy dscn0044-copy dscn0045-copy

Am hoinărit pur și simplu la întâmplare, cotind la stânga sau la dreapta, cu grija de a mă menține în perimetrul unde trebuia să ne întâlnim pentru întoarcerea la Dublin. Era un loc, lângă Primărie, unde veneau, opreau, încărcau turiștii și plecau rapid o mulțime de autocare. Printre ele am văzut și unul de la Christian Tour.

dscn9940-copyPrima clădire cu adevărat impunătoare, de care am dat cu ochii în Donegall Square West unde m-am despărțit de restul grupului, a fost Scottish Provident Building, construită pe fragmente, în stil neoclasic, în perioada 1897-1902. Concepută inițial ca și clădire pentru birouri, acum adăpostește restaurante, cluburi de noapte și cafenele. Deoarece aici își descarcă turiștii toate autocarele, ea nu poate fi trecută cu vederea.

dscn9076-copy

dscn9088-copyScottish Provident Building, Belfast

La atenție contribuie însă, în mare măsură, detaliile. Sus, deasupra celor șase etaje, se află o variantă din bronz a stemei Regatului Unit, cu un motto al Ordinului Ciulinului: “Nimeni nu mă provoacă cu scutirea de pedeapsă” (pe wikipedia și alte multe site-uri  puteți găsi detalii, dacă sunteți interesați; aici notez doar pe scurt – din aceleași surse – că acest ordin ar fi fost fondat în anul 809, când Regele Achaius s-a aliat cu Charlemagne. Este un ordin cavaleresc, poate cel mai vechi, asociat cu Scoția. Versiunea curentă a fost fondată pe baza sa, în 1687, de către Regele James al VII-lea al Scoției și al II-lea al Angliei și Irlandei. Patronul ordinului este Sf. Andrei și pe stema sa se găsește floarea de ciulin, floarea națională a Scoției. Conducătorul ordinului este Regina Angliei.)

dscn9941-copyDouă figuri de sfinx și patru delfini cu gurile deschise, din bronz, ne privesc de pe palierul imediat următor.

dscn9943-copyColoanele corintiene împart cu grație registrul fațadei clădirii, pe care există și câteva casete care prezintă, în basorelief, principalele industrii ale orașului: tipografia, fabricarea de frânghii, țesătoria și construcția de nave.

dscn9099-copy dscn9944-copy dscn9945-copy dscn9946-copyIn Donegall Sq., mai multe clădiri concurează la atenția celui care, ca și mine, este atras de arhitectură ca subiect de fotografie:

dscn9928-copyMarine Insurances Building, 1902

dscn9931-copy dscn9102-copyRichardson&Owden’s Warehouse, 1869, arh. W.H.Lynn

dscn9110-copyRobinson&Cleaves Department Store, 1874, arh.Young&McKenzie

dscn9111-copyAbătându-mă pe străzile laterale am descoperit clădiri importante pentru istoria orașului. Una dintre ele ar fi The Four Corners, inițial bursă de schimb, apoi fostă filială a Northern Bank și la urmă, hotel. In 1798 clădirea a aparținut Comandamentului militar. Aici a fost judecat și condamnat la moarte Henry Joy McCracken, fondatorul Belfast News Letter.

dscn9204-copy

The Four Corners

Clădirea aparținând Provincial Bank of Ireland, construită în 1867 de către arh. W.J.Barre este acum un magazin TESCO.

dscn9351-copyfosta Provincial Bank of Ireland

In Cornmarket, în Arthur Square, un monument de artă stradală, The Spirit of Belfast, aparținând lui Dan George și ridicat aici în 2009, a provocat ironia locuitorilor, care îi spun Inelele de ceapă (Onion Rings).

dscn9927-copyThe Spirit of Belfast

La Fountain Centre, nu departe, poți vedea The Alice Clock, singurul ceas automat din Irlanda, creat pentru Millenium 2000. Arhitecții Fitzpatrick și Mays, din Dublin, au aranjat aici 24 de clopoței care indică orele. Din oră în oră, ies și defilează personaje din Alice în țara minunilor iar o data la trei ore, apar personaje religioase. N-am fost acolo la ora fixă și nici n-am avut timp să aștept dar e drept că toate astea le-am aflat abia ajunsă acasă, de la bunul meu prieten Internetul!

Pe terasă, Fântâna copiilor, aparținând arhitectei locale Marjorie Fitzgibbon, a marcat deschiderea centrului, în 1978.

dscn9334-copy dscn9335-copyCei care veniți mai des pe aici știți că Art Nouveau/Art Deco este stilul meu arhitectural preferat. Oriunde mă duc, stau cu ochii în patru, doar-doar apare ceva! Și au apărut și la Belfast, chiar mai multe în micul spațiu vizitat.

Cea mai mare clădire Art Deco din oraș este cea ocupată acum de Magazinul Dunnes. Ea a fost ridicată în 1929 pentru Burtons&Woolworths.

dscn9359-copy-copyClădirea altui magazin, Sinclair s Department Store, închisă în 1972, a fost ridicată în 1926 de către arh. James Scott din Belfast. Ea este ornată cu casete cu inițiala “S” a magazinului.

dscn9197-copySinclair s Department Store

Pe Nelson Rd. se află, goală acum, construcția unui arhitect din Leeds, Harry Wilson, ridicată în 1931-1933.dscn9922-copy dscn9923-copyCastle Building a fost construită în 1905 în Castle Place, conform unui design aparținând lui Blackwood și Jury (acestuia din urmă îi aparțin frizele ornamentale din partea superioară a clădirii). În 1907 clădirea a fost extinsă.

dscn9356-copyCastle Building

dscn9350-copy dscn9349-copy-copy dscn9358-copyElemente Art Nouveau se văd și la alte clădiri, cum ar fi cea a fostului Magazin de Muzică Crymbles, din Wellington Place, victima unei bombe IRA în 1970. Construcția datează din 1903/1905 și a păstrat pe frontispiciu câteva detalii și un mozaic.

dscn9075-copy-copyfostul Magazin de Muzică Crymbles

Fountain Street este legată de Donegall Place de Queen’s Arcade, una dintre cele mai elegante și îndrăgite locuri de shopping din Belfast. In apropiere este Lyndon Court, un alt loc de shopping unde vă puteți lăsa banii, dacă îi aveți. Rețineți însă că, dacă veniți în vizită la Belfast din Dublin, ca și mine, trebuie să schimbați euro în lire sterline, fiindcă sunteți în Marea Britanie!

dscn9339-copy dscn9340-copy dscn9341-copydscn9332-copyIn Belfast există șapte alei istorice, care poartă numele de “entry” și care fac legătura între diverse străzi. Astăzi, acolo se găsesc mai ales cafenele, restaurante și puburi, datorită atmosferei deosebite pe care o fac zidurile apropiate ale clădirilor. Am trecut printr-una dintre ele, Joy’s Entry și m-am pomenit nu departe de Albert Memorial Clock, pe care îl văzusem din autocar, la turul de oraș.

dscn9921-copy dscn9920-copy dscn9917-copy dscn9918-copy

Iată-mă din nou în fața unei construcții victoriene, încheind aproape cercul plimbării mele solitare. Intre 1865-1869 s-a ridicat în Queen’s Square, la câțiva ani după moartea Prințului Albert, acest monument care îi este dedicat. Albert Memorial Clock, construit din gresie, are o înălțime de 43m și este una dintre imaginile Belfastului. Creatorul său este W. J. Barre, iar stilul este goticul german sau francez+italian, funcție de site-ul pe care îl cercetezi 🙂 In 1992 monumentul a fost afectat de o bombă IRA și apoi refăcut. El are o ușoară înclinație, fiind consideat “turnul din Pisa” al Belfastului.

dscn9912-copy dscn9913-copyIn apropierea monumentului, atrage atenția o clădire părăsită și neglijată, cu baza îmbrăcată în ceramică verde. După cum am aflat ulterior, este o clădire importantă pentru istoria orașului și de aceea municipalitatea a hotărât să o restaureze. Clădirea este cunoscută sub numele de Transport House și a fost construită în 1959 în stil internaționalist, arh. J. J. Brennan. Frizele din jurul clădirii, în maniera iconografiei constructiviste sovietice, ne amintesc că această clădire a fost sediul mișcării sindicale din Irlanda de Nord.

dscn9916-copy dscn9915-copyDouă ore libere în Belfast au trecut pe nesimțite, cu aparatul de fotografiat în mână și acum trebuia să mă grăbesc spre locul de întâlnire.

Architecture In Belfast

What to do with two hours free time in Belfast? I used them, of course, camera in hands and wandering around on the streets, in the core centre of the city, looking after the characteristic architecture of the place. The big surprise have been the buildings constructed in Art Nouveau/Art Deco style, which is my favourite. I came upon other interesting buildings too, important for the history of the city. Finally I had a number of photos which I identified on internet and got the necessary explanations, when I arrived home.


Comments

Arhitectură în Belfast — 6 Comments

  1. Indeed beautiful architecture lets you see here.
    Besides the magnificent gebuwen are there to see you a lot of nice items in the streets. Wonderful to see.
    Cordial greetings,

  2. Cladirile din Belfast sunt atat de variate pentu ca reflecta diferitele epoci din istoria tarii. Unele sunt mai frumoase, altele nu, dar pozele sunt toate frumoase.

  3. Scottish Provident Building,is this a hotel or something? Very huge building.
    Yeah,each building is so characteristic.It is so huge,like castle!
    It’s a wonderful place to visit.

Leave a Reply to Helma Cancel reply

Your email address will not be published.