Una, două moschei în Malacca

Primul loc vizitat în Malacca a fost Moscheea Al-Azim, aflată într-o zonă rezidențială, la 3 km de centrul vechi al orașului, în apropierea unui spital.

DSCN6494Moscheea Al-Azim, Malacca

DSCN6497 DSCN6525

Faptul că Malacca a fost un important centru de diseminare a religiei Islamului în sud-estul Asiei este demonstrat de existența, în acest perimetru, a 57 de moschei de peste 100 de ani vechime. In timpul stăpânirii portugheze (1511) moscheile au fost distruse dar olandezii (Dutch East India Company, mai exact) le-au reconstruit în jurul anului 1700.

Credincioșii musulmani folosesc cuvântul masjid pentru a desemna lăcașul lor de rugăciune, moschee fiind termenul utilizat de ne-musulmani.

Ca peste tot în lume, există desigur și aici niște reguli care trebuie respectate când vizitezi o moschee. Abluțiunile, spălările rituale, nu sunt obligatorii pentru ne-musulmani. Femeile și bărbații folosesc intrări diferite în moschee și asta după ce și-au lăsat la intrare, încălțările. In unele locuri ajunge ca femeile să poarte îmbrăcăminte cu lungimea sub genunchi sau pantaloni, mâneci lungi și un șal pe cap dar, în majoritatea locurilor vei primi un “halat” cel puțin, care să te acopere până la tălpi.

DSCN6507In interior, femeile și bărbații ocupă locuri separate, iar unele moschei au o împrejmuire, lângă intrare, unde rămân turiștii. In timpul celor cinci rugăciuni obligatorii ale zilei, nu se poate intra în multe moschei deloc. Unele admit intrarea, dar rămâi undeva, lângă ușă, așezat pe podea și având grijă să nu cumva să-ți îndrepți tălpile spre mirhab, zona care indică direcția Meccăi.

Moscheea Al-Azim este una nouă, construită între 1989-1990 și are rang de moschee de stat. Ea poate primi peste 11000 de persoane. Totul este strălucitor de curat. Răcoarea din interior și lumina difuză, filtrată prin dantelăria ferestrelor sunt foarte binevenite după zăpușeala de afară. Minaretul, cu o înălțime de 54.8 m, simbolizează cele cinci porunci ale Islamului. Stilul arhitectural a împrumutat elemente din China și Java.

DSCN6515 DSCN6504 DSCN6521 DSCN6520 DSCN6501 DSCN6513 DSCN6503 DSCN6519Sala Mare de rugăciune, Moscheea Al-Azim, Malacca

DSCN6524 DSCN6495Moscheea Strâmtorii Malacca (Masjid Selat Melaka) se află pe pământurile recuperate (reclaimed lands) din apele mării, cu mari investiții și muncă asiduă, pentru a extinde teritoriul statului Melaka.

DSCN7000Moscheea Selat Melaka, Malacca

DSCN7014

Construită chiar pe malul mării și privind spre Strâmtoarea Malacca, moscheea pare că plutește când apele mării sunt la flux, de aceea i se spune chiar “moscheea plutitoare”. Suntem de fapt pe insula artificială Pulau Melaka, care are o suprafață de 40 ha. Aceste terenuri “man made” nu au apărut fără incidente, cei care luptă pentru protecția mediului protestând împotriva îngropării definitive a multor epave de vase portugheze (sec. 16), care se aflau scufundate acolo. Până la urmă însă, guvernul statului Melaka și-a asumat responsabilitatea construcției.

DSCN6993acolo, în zare, este Strâmtoarea Malacca

DSCN7003lângă moschee

DSCN7015văzute din mașină, blocuri construite pe terenurile artificiale, “man made”

N-am putut vizita în interior moscheea pentru că era ora rugăciunii, așa că a trebuit să mă mulțumesc doar cu niște imagini din exterior. Chiar și așa am putut admira arhitectura islamică modernă a construcției (2006), mai ales vitraliul de la intrare, împodobit cu motive florale. Minaretul (30 m) mi s-a părut și el interesant, atât pentru adaptarea elementelor decorative malaeziene, cât și pentru faptul că îndeplinește o dublă funcție, cea de far. Se spune că iluminația moscheii noaptea, o face și mai atrăgătoare. Este lesne de înțeles de ce a devenit, în scurt timp, și un obiectiv foarte fotografiat de cei care vizitează Malacca.

DSCN7005 DSCN7002 DSCN7008 DSCN7011 DSCN7012

One, Two Mosques in Malacca

Malaysia was an important centre for the dissemination of the Islam in South-Asia. Even if the Portuguese ruler destroyed all the religious buildings which were non-Christian (XVIth. century), the Dutch ruler (which was, in fact, the Dutch East India Company) reconstructed them around 1700. Today there are 57 mosques of over 100 years there.

The first mosque I visited was the Al-Azim Mosque, inaugurated  in 1990. This is a state mosque. The term used by Muslims is ‘masjid’, “mosque” being the non-Muslim term. You have to respect certain rules when you enter amosque, especially if you are a woman. They refer to the clothes you wear and to the place you enter or stay in the mosque. All the mosques provide you a long piece of cloth, which covers you completely. Questions are welcomed but, naturally, not offending ones!

The Selat Melaka Mosque, opened in 2006, represents the modern Islamic architecture. It is erected on an artificial island, Pulau Melaka, and looks toward the Strait of Malacca. It was prayers time, so I could not enter inside.


Comments

Una, două moschei în Malacca — 10 Comments

  1. Arata bine moscheile, se vede ca fac parte din alta generatie decat moscheile foarte vechi din Turcia, Siria, Iran. Bine, si linistea este incomparabil mai multa decat in Orientul Mijlociu.

    • Multumesc pentru vizita, Adriana! Asa e, sunt mult mai moderne aceste moschei, fiind de constructie destul de recenta.

  2. O singura data am intrat intr-o fosta moschee, care functiona ca biserica catolica, dar nu isi pierduse trasaturile orientale. Dar nici n-am vizitat inca o tara musulmana. Poate imi fac curaj pentru Istambul 🙂

    • Poti vedea o multime de moschei aici, pe blog:)

      Istanbulul este un oras care mie imi place foarte mult si in care as dori sa mai merg o data, pe vreo saptamana.

  3. Foarte frumoasa si interesanta arhitectura au aceste moschei, se vede ca poarta amprenta prezentului dar totodata isi pastreaza liniile traditionaliste. Am intrat si eu in moschei turcesti in Edirne si Istanbul si albaneze in Durres si Tirana; e o cu totul alta lume acolo, cu totul alte obiceiuri decat la noi. Mi se pare ca la musulmani se respecta mult mai mult credinta si obiceiurile pamantului, fata de la noi, de exemplu. Numai gestul ca te descalti la intrare, pt. mine spune deja multe, ca sa nu mai zic de restul: vestimentatie, liniste, etc. Totul arata un respect si credinta nespus de mari. Pozele sunt, ca intotdeauna, elocvente, la inaltime!

    • La moscheile din Malaezia, cele de dată mai recentă m-a impresionat monumentalitatea. Imi pare rău că n-am putut intra in cea mai mare moschee din Kuala Lumpur, despre care am scris deja. Ca la toate moscheile, interiorul este simplu, decorarea fiind făcută cu versete din Coran sau motive florale. Pentru mine, care nu cunosc acel alfabet, literele simple par ele însele o podoabă. Se respectă cu strictețe regulile, nu se face rabat pentru că ești turist. Mulțumesc pentru aprecieri, Ileana!

  4. Mi-a placut mult arhitectura moscheilor,dar m-a surprins “pustietatea”. In afara unui om de ordine, nu vezi nici un alt suflet. La Selat Melak ai fost in timpul rugaciunii, asa ca, credinciosii erau in moschee. Oricum, atmosfera este alta decat in moscheile din Istambul si Izmir, pe care le-am vizitat si care erau napadite de turisti.

    • Asa e cum spui, Rodica. Cele 5 rugaciuni ale zilei au ore fixe si atunci sunt credinciosi in moschei. Presupun ca nu multi turisti le viziteaza. Sunt altele, mai centrale,unde merg poate mai multi. Dar daca ma gandesc bine, nici acolo nu am vazut turisti, ci doar cativa credinciosi. Si da, moscheile astea sunt altfel.

  5. You look so nice with that religious cloth.
    I haven’t visited mosques yet,very beautiful architectures.
    Very beautiful place,the sky and the ocean are impressive.

    • Thank you, Kumiko! I will appear in other robes too, as it is compulsory to wear them when you visit a mosque in Malaysia. Living in the same continent it would be easier for you to visit and, may be in the future, you will.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code