Dacă ajungi în Croația din vestul României, cea mai simplă cale de urmat până la Hvar, “capitala” insulei cu același nume, este să te îmbarci pe un ferry la Split. Ajuns la țărm, poți fie să rămâi acolo, fie să te îndrepți spre alt oraș de pe insulă: Stari Grad, Jelsa sau Vrboska.
Eu am ales să străbat toată insula, de la est la vest, spre locul de cazare, luînd un ferry de la Drvenik la Sucuraj. Cu o noapte în urmă am dormit la Ploce, o zonă care, în sine, ar merita explorată câteva zile, fără a mai aminti că oferă acces rapid spre insula Korcula, pe care, personal, am lăsat-o pentru altă vacanță.
Am ajuns la ferry cam în 20 de minute, parcurgând cei 25 de km de drum în serpentine, bine asfaltat și întreținut. Din Drvenik, traversarea este de doar 35 de minute pentru a ajunge la Sucuraj, pe insulă. După debarcare, cam 70 de km ne despărțeau de Stari Grad, localitatea pe care am ales-o ca să ne cazăm.
De ce acolo și nu în capitală? Da, ați ghicit! Pentru că este mult mai puțină aglomerație și deci liniște mai multă și pentru că orașul este situat cam în mijlocul celorlalte trei, oferind un acces rapid la oricare dintre ele.




Ajunși la Sucuraj, am poposit puțin în port. Zona a fost locuită încă din epoca bronzului, conform descoperirilor arheologice. Croații s-au așezat în aceste locuri abia în secolele 7-8, după iliri. Sucuraj a fost cunoscut ca un port al piraților.
Abia în vremurile moderne, mai exact în 1961, a fost terminat drumul care leagă coasta de orașul Hvar și localitatea a fost electrificată. Linia de ferry a fost inaugurată în 1963, iar în anii ’70 a început dezvoltarea turismului în zonă. Cei care doresc să se oprească aici, o pot face acum datorită pensiunilor existente.





Sunt 60 km de parcurs de aici până la Stari Grad sau 77 km până la Hvar. Șoseaua este destul de îngustă și, pe alocuri se însoțește cu un abrupt, ceea ce face să ei oarece emoții când întâlnești un mastodont venind din sens contrar…

Primul sat mai important este Bogomile, unde vedem prima lavandă și facem cunoștință cu produsele locale: miere, vin prosecco, lavandă, ulei de măsline.



După câteva opriri pentru fotografii, ajungem la Stari Grad și ne îndreptăm spre locul de cazare. Madrugada Apartments a fost pentru noi “acasă” timp de o săptămână. De pe terasa noastră vedeam a fîșie de mare din golful orașului.


Stari Grad (Orașul Vechi) datează din anul 384 dinainte de Hristos și a fost întemeiat de grecii antici. El are deci peste 2400 de ani! Ulterior, locurile au fost stăpânite de romani, apoi de slavi. Republica Venețiană a stăpânit aici în secolul al 13-lea și apoi au venit turcii. In secolul al 19-lea orașul a făcut parte din imperiul austro-ungar, pentru ca, un secol mai târziu, să intre în componența Yugoslaviei. In cele din urmă, a ajuns să fie un oraș al Republicii Croația.
In săptămâna de vacanță petrecută pe Insula Lavandei am vizitat toate orașele sale dar acesta mi-a plăcut cel mai mult.
Orașul Vechi din Stari Grad, cu străduțele sale înguste și case cu tipica arhitectură dalmată, este un loc fermecător. La fiecare cotitură te așteaptă o surpriză, fie că e un balcon sau scări pline de flori, o mică biserică, câteva mese ale unui restaurant furișate pe lângă zid, să facă loc trecătorilor, un mic magazin cu suveniruri. Vă las să judecați singuri, văzând câteva fotografii.


























O mulțime de restaurante și cafenele dar și o piață cu legume și fructe proaspete, alături de cunoscutele Studenac și Tommy (în caz că doriți să vă autogospodăriți), vă ajută să rezolvați problema mâncării.
Cheiul (Riva) din jurul golfului, unde marea pătrunde până în mijlocul orașului, este un frumos loc de plimbare.





Plaja Oslic din oraș dar și numeroase alte plaje din împrejurimi oferă plăcerea înotului și a lenevitului la soare.
Dacă ce ați văzut aici v-a convins, poate veți alege și voi acest loc pentru o vacanță de neuitat pe insula Hvar!
Discover Stari Grad!
We choose to stay in Stari Grad, a 2400 years old town on the Hvar Island. Madrugada Apartments was the place we stayed for a week, near the Old Town and the bay in Stari Grad.
This is a quiet place, with only 1885 inhabitants, where time goes by slowly on the little streets. A lot of caffes and restaurants, many souvenirs shops, a museum, churches, and a promenade around the golf attract here a lot of tourists.
It is very easy to visit Jelsa, Vrboska and Hvar Town from here. There are also a lot of lovely beaches where you can go.
All in all it is a good place for a nice vacation.