Incep cu o paranteză! Ce și cât anume vezi într-un oraș, când faci parte dintr-un grup organizat, depinde foarte mult de ghid. Și asta se va vedea imediat, la începutul excursiei.
De-a lungul timpului, în ceea ce mă privește, am apreciat-o foarte mult pe doamna Mihaela Vlad, ghida din excursia în Toscana (2022, Christian Tour), o adevărată enciclopedie, care n-a obosit să ne ofere informații pertinente în permanență, în autocar și în afara sa și pe domnul Viorel Radu, tour-leaderul avut în Maroc (2017, atunci la Paralela 45). Am avut și experiențe foarte neplăcute cu ghidul excursiei în Iran (2017, Karpaten), deși se pare că majoritatea turiștilor îl laudă! Mie mi-a stricat excursia, o excursie pe care ești sigur că o faci o dată în viață!
Mi-am făcut un obicei din a duce cu mine notele făcute în timpul documentării pentru excursie, pentru a avea la îndemână idei pe care le-aș putea folosi în cazul unei pauze mai lungi de masă sau a unui timp liber de câteva ore. Acest obicei mi-a prins bine, după cum ați putut citi în ultimele postări despre Norvegia, când am putut vizita individual Muzeul Munch și chiar și în această excursie și voi aminti acest lucru la timpul potrivit.
Revin la tema postării! Iată-ne, deci, ajunși la Gaziantep, un oraș cu 2.2 milioane de locuitori, al 5-lea ca mărime în Turcia. El este centrul producției de fistic din țară, iar mâncărurile delicioase pe care le poți gusta aici, i-au atras numele de “Orașul gastronomiei”, cu care îl menționează UNESCO încă din 2015.
In vechime numit Antioch, cunoscut mai apoi ca Antep, este unul dintre orașele lumii locuit continuu de cel mai îndelungat timp. S-au perindat pe aici numeroase popoare, lăsându-și amprenta, ca de altfel în toată această parte de Mesopotamie pe care o vom vizita. In 1516 orașul a căzut în stăpânirea Sultanului Selim și atunci a început istoria sa otomană.
Orașul are peste 200 de moschei, a căror arhitectură merge de la cea otomană la cea mamelucă. Un castel în centrul vechi, pe deal, bazare și mai multe muzee, la care se adaugă o grădină botanică și o universitate, sunt o zestre culturală consistentă, din care oricând se poate elabora un itinerar interesant.
Aflat la 100km de granița cu Siria de astăzi, Antepul se afla pe Drumul Mătăsii și pe Drumul Mirodeniilor, dezvoltându-se datorită comerțului.
După primul război mondial, la numele orașului s-a adăugat prefixul Gazi (veteran), devenind oficial Gaziantep.
Ceea ce constituie “perla Coroanei” sau “cireașa de pe tort” în această excursie, este Muzeul Zeugma, considerat cel mai mare și important muzeu de mozaicuri din lume.
In același timp, trebuie menționat și faptul că Gaziantep se află într-o zonă seismică periculoasă a Turciei, anul 2023 fiind marcat de un cutremur de 7.8 grade, care a afectat și regiunea înconjurătoare, pe o rază de mulți kilometri și ale cărui urmări le-am mai văzut în excursia care a avut loc după un an. Se construiește mult și repede în acea parte a Turciei, chiar mai repede decât s-a reușit evacuarea molozului sau a clădirilor ruinate și nelocuibile, încă nedistruse.
După această introducere cam lungă, să pornim la un tur pietonal al vechiului Gaziantep! Dacă de la fereastra hotelului am văzut doar construcții noi, iluminate seara în culori vii, pe măsură ce înaintăm în cartierele vechi, își fac locul case cu un singur nivel dar și clădiri publice, cum ar fi hanurile sau moscheile, foarte multe dintre ele fiind șantiere de renovare.
Multe magazine mici, cu produse alimentare, de unde nu lipsește fisticul. Marfa este expusă și pe trotuar și, în unele locuri, câte un meseriaș își demonstrează meșteșugul pentru trecători.
Trecem și printr-un bazar cu de toate dar cu puțini oameni! Poate ora nu este cea potrivită dar asemenea locuri m-au obișnuit cu o aglomerație serioasă. Existau mai multe bazare în Gaziantep, cel mai cunoscut fiind Bazarului lucrătorilor de cupru. In bazar se vând și acum pantofii iemeniți, din piele, care sunt răcoroși la purtare vara și călduroși iarna.
Cetatea, cu o istorie nu prea bine cunoscută, poate fi văzută de pe mai multe străzi. Pe vremea hitiților, înaintea romanilor, ar fi existat aici un fort. Mai târziu, bizantinii și otomanii l-ar fi transformat într-o structură mai apropiată de ceea ce vedem astăzi. Cutremurul a afectat puternic construcția care, oricum, nu mai avea prea multe de arătat nici înaintea sa.
Am zăbovit puțin și la baia publică, acum Muzeu al hamamului (baie în limba turcă). Nu se cunoaște anul construirii sale dar se știe că a fost ridicată la ordinul Pașei Lala Mustafa, probabil cândva, între anii 1563-1577. Pe pereți sunt multe panouri explicative, cele mai multe în limba turcă. Aflăm totuși că exista o succesiune de băi: rece, caldă și fierbinte și că erau reguli stricte de folosire a băii. Aceasta era și un loc de socializare important. Baia făcea întotdeauna parte dintr-un complex care cuprindea și o mică fabrică de săpun, un han și chiar o mică moschee.
Am aruncat o privire și la restaurantele și cafenelele din zonă, înainte de a ne opri la una dintre cele mai bune cofetării din oraș (așa ni s-a spus) pentru a ne delecta cu katmer, kunefe și alte bunătăți.
La sfârșitul plimbării am primit două ore libere pentru masă, când fiecare s-a dus unde a dorit. In restaurantul pe care l-am ales a fost plăcut, răcoare și mâncarea bună, atât cât am mâncat din ea. Se pare că localnicii mănâncă foarte picant, așa că e bine să vă comunicați preferințele atunci când comandați. Din păcate, engleza se vorbește foarte puțin, așa că am apelat doar la cele câteva cuvinte turcești pe care le știu. Va trebui să mai învăț și altele, dacă mă voi duce în altă parte decât la Istanbul!
Nu prea știam ce comand și, la final, m-am trezit cu niște chiftele foarte iuți (kofte), servite cu un sos alb care semăna cu tzatziki, un șașlâk de pui (pe care ei îl numesc altfel). Am mai primit o salată de varză roșie, ceva frunze pe care nu le cunosc și o lipie. Am comandat și un ayran, să văd cum e, fiindcă până atunci, deși mai fusesem în Turcia, nu l-am gustat niciodată. Pentru tot, am plătit 200 de lire, adică puțin peste 5 euro! Cursul oficial (2024) era de 36 lire pentru 1 euro, iar eu schimbasem 20 de euro (era duminecă și casele de schimb au fost închise!!) la un magazin, la cursul de 37.3 lire.
Nu prea știam ce comand și, la final, m-am trezit cu niște chiftele foarte iuți (kofte), servite cu un sos alb care semăna cu tzatziki și un șașlâk de pui (pe care ei îl numesc altfel). Am mai primit o salată de varză roșie, ceva frunze pe care nu le cunosc și o lipie. Am comandat și un ayran, să văd cum e, fiindcă până atunci, deși mai fusesem în Turcia, nu l-am gustat niciodată. Pentru tot, am plătit 200 de lire, adică puțin peste 5 euro! Cursul oficial (2024) era de 36 lire pentru 1 euro, iar eu schimbasem 20 de euro (era duminecă și casele de schimb au fost închise!!) la un magazin, la cursul de 37.3 lire.
După acest prânz “copios”, a urmat vizita la Muzeul Zeugma, unul dintre cele trei motive principale ale participării mele la această excursie.
Gaziantep, the Entrance Gate
We started our trip in Gaziantep, a city with 2.2 million inhabitants, situated at 100km from the Syrian border.
A walk through the old city, presented us the main points of interest: the little streets with a lot of shops, the castle perched on a hill but greatly destroyed by the big earthquake from 2023, a lot of restaurants and coffee shops, the Hamam Museum, in a genuine hamam, bazaars. Besides, there are over 200 mosques in town, a botanical garden and an university.
The main point of interest in Gaziantep, at least for me, is Zeugma Museum, which we vizited in the afternoon. I will have a special post about it next time.
