Aveam 23-24 ani când am văzut un film care m-a impresionat în mod deosebit. Filmul se numea “Cântecul Norvegiei” (1970) iar subiectul său era viața compozitorului norvegian Edvard Grieg. Peisaje nemaivăzute, cu vârfuri ascuțite de munți, păduri care nu se mai sfârșeau, fuioare de ceață atârnate la gâtul munților din fiorduri, pâraie care se aruncau frenetic pe văi și se rostogoleau în cascade tunătoare și o muzică cumva stranie și tulburătoare. Nu mai văzusem ceva atât de frumos, niciodată!
A trecut un timp și, într-o zi în care visam la locuri necunoscute pe care, credeam atunci, nu le voi vedea niciodată, o întrebare și-a croit drum în mintea mea. Dacă, prin absurd aș fi putut alege doar trei țări din lume în care să călătoresc, care ar fi acelea? Citisem multe cărți de călătorie deja, așa că am putut să-mi fac o idee despre ce mi-aș dori cel mai mult! Răspunsul s-a format foarte clar: Canada, Japonia și Norvegia. Acestea erau țările mele de vis, în care îmi doream cu ardoare să pot ajunge cândva, deși știam că nu este posibil.
Pentru cei născuți după 1989: călătoria individuală, pe cont propriu, care avea să devină în timp forma mea preferată de a cunoaște lumea, nici nu intra în discuție în acea vreme! România era un fel de închisoare din care nu puteai ieși! Oficiul Național de Turism (ONT) și filialele sale județene (OJT) organizau excursii colective doar în câteva țări socialiste din Europa. In consecință, puteam doar să visez și, desigur, să citesc, despre țările pe care le-am ales.
Anii au trecut. Am bătut țara în lung și în lat, mi-am mutat cortul prin multe zone montane din țară și, abia prin anii ’80 am început să ies în excursii organizate în URSS apoi, prin sistemul de “servicii plătite”, pe cont propriu, în Cehoslovacia (Praga), Ungaria (Budapesta) și fosta Germanie Democrată (Berlin, Dresda, Leipzig, Meissen, Erfurt).
După 1989, vremurile s-au schimbat, au apărut numeroase agenții de turism, oferta de excursii a început să crească și să se diversifice în fiecare an. Atunci aveam însă probleme materiale, copii mici și o mamă bolnavă pe care o îngrijeam, motive serioase care m-au împiedicat o vreme să călătoresc.
Și au trecut iar niște ani. August 2005 a fost Canada, unde l-am vizitat pe fiul nostru, la Victoria, pe insula Vancouverului. Incepeam să-mi trăiesc visul, chiar dacă nu atât de detaliat cât aș fi dorit…
Aprilie 2012 am fost singură, pe cont propriu, într-o călătorie de 12 zile în Japonia, la Kyoto și Osaka, pe care mi-am organizat-o singură. Biletul de avion, dus-întors, cu Turkish Airlines, a costat 715 euro și cazarea la o pensiune în Kyoto și trei nopți la hotel în Osaka, a fost 428 de dolari. Când mă uit acum la prețurile excursiilor în Japonia, realizez că și dacă aș vrea să retrăiesc experiența, n-aș putea…
De pe lista mea scurtă rămăsese doar Norvegia. Nu se aliniau planetele…Erau cele mai scumpe excursii organizate în Europa, iar a merge pe cont propriu era și mai dificil! Și așa au mai trecut 12 ani.
Și a fost iulie 2024. Și a fost, în sfârșit, Norvegia! Au trecut 43 de ani de la întrebarea mea și lista scurtă de vise care a rezultat, iar eu aveam 77 de ani. Restul e vis trăit, o poveste minunată. Never say never!
Norway, at last!
When I was still very young, I put myself a question: which will be three countries in the whole world, I would visit, if it would be possible? Romania was a big jail that time, from where nobody could escape.
The short list of dreams came out: Canada, Japan, Norway!
Many years passed. The year 1989 changed the life in Romania. And, eventually, I started to live my dreams. Not easily. 2005 was Canada, a visit to our son, established there, on the Vancouver Island. I was able to organize my own travel to Japan, only in 2012. There were 12 wonderful days, spent mostly in Kyoto and only 3 days in Osaka.
And again, time passed. It was July 2024 when I went with a group, in an organized trip in Norway!
There were 43 years since I put myself that question, and I was now 77! Never say never!
