La câțiva km de Vuk, dincolo de coama în dreptul căreia se văd Pietrele Trolilor, se află o plajă frumoasă, foarte cunoscută, Reynisfjara. Este tot o plajă cu nisip negru, care are, în plus o grotă din coloane de bazalt, Hálsenefshellir.

Pe internet, am văzut multe fotografii cu oameni plimbându-se pe nisipul negru dincolo de coloanele de bazalt sau chiar stând pe coloane dar în ziua în care am fost acolo acest lucru era imposibil din cauza valurilor furioase ale oceanului, care se spărgeau de marginea stâncilor.

pe plaja Reynisfjara

grota Hálsenefshellir

Trebuie spus că apele aici sunt foarte peiculoase și că mulți turiști neatenți și-au pierdut viața. Curenții subacvatici înhață victima și o trag în larg. Cazuri nefericite au fost și în acest an, deși sunt puse peste tot avertismente! Oamenii nu le bagă însă în seamă și se expun inutil. Unul dintre sfaturi este repetat: NU ÎNTOARCEȚI SPATELE SPRE VALURI! sau cum ne-a spus nouă ghidul de câteva ori: NU LE LĂSAȚI SĂ VĂ ÎNHAȚE!  Avertismentul trebuie luat cât se poate de în serios și totuși am văzut părinți, chiar din grupul meu, care și-au lăsat copiii de 7-8 ani singuri pe plajă, în timp ce ei își căutau locuri convenabile de pozat…

Deși era soare, vântul sufla cu putere. Incercam să-mi imaginez cum m-aș fi simțit dacă aș fi fost singură în acel moment…Reynisfjara este cu adevărat un loc care te copleșește. Mi-ar fi plăcut să stăm mai mult aici, valurile și mugetul lor erau cu adevărat impresionante dar aveam alocate doar 45 de minute! M-am desprins cu greu de acest loc în care forța naturii se manifestă sălbatec.

Dar pentru că, mai mereu când am mers în grup organizat, cineva trebuie să întârzie, așa s-a întâmplat și aici! Am stat toți cuminți, așezați pe locurile noastre din autocar, până când a venit ultima persoană, cu 20 de minute întârziere, pentru care nici nu și-a cerut măcar scuze!

In continuare, drumul nostru trece prin locuri deja mai înverzite, unde primăvara câștigă teren, pas cu pas. Zăpada s-a dus de pe coaste, se mai vede doar pe vârfuri mai îndepărtate (cam toate fotografiile cu peisaje din povestea islandeză sunt făcute din autocar, în mișcare). Ici-colo câte o fermă străjuiește singurătatea. Pe coastele golașe se agață câte o cascadă care, pentru noi, rămâne fără nume.

Ne abatem din drum spre satul Skógar, unde un învățător inimos a adunat, o viață întreagă, tot felul de obiecte folosite de om în gospodărie și la munca sa. Incet-încet, s-au adunat atât de multe, încât s-au transformat într-un Muzeu Etnografic, pe care acum îl vizitează turiștii care vor să știe cum au trăit oamenii pe aici. Ghidul muzeului ne spune că învățătorul trăiește și locuiește chiar aici, aproape. Are 94 de ani și își conduce încă singur mașina! Din când în când mai vine și la muzeu.

Printre feluritele obiecte expuse, ceea ce mi-a atras mie atenția au fost două șei de damă, artistic și minuțios lucrate, precum și un inel de ușă, acesta din urmă pentru legenda cu care venea la pachet. Se spune că inelul i-ar fi aparținut vikingului Þrasi, unul dintre primii locuitori din Skógar, din jurul anului 900. De aceea i se și spune “Inelul lui Þrasi”. Cu puțină vreme înainte de a muri, el ar fi ascuns un cufăr plin cu aur în apele cascadei Skógarfoss, de lângă sat. După moartea sa, oamenii au vrut să recupereze comoara, legând cufărul cu niște frînghii și încercând să-l tragă afară din apă. In acest timp însă un inel de care îl legaseră s-a rupt și comoara s-a scufundat pentru totdeauna. Inelul a fost fixat de ușa bisericii din sat și a rămas acolo până în 1890.

șei de damă, confecționate în 1756 (din 1880 nu s-au mai folosit asemenea șei)

Inelul lui Þrasi, anul 900

In curtea muzeului, câteva colibe acoperite cu pământ și iarbă stau mărturie a vechilor locuințe islandeze. In fundal, sub poala păduricii care se vede, sunt câteva locuințe contemporane. Căbănuța îmi face cu ochiul – n-aș zice nu, să o pot muta pe Valea Arieșului dar e parcă prea mare, așa că mai bine rămâne aici.

Am mers apoi să vedem și noi Cascada Skógarfoss (în islandeză, “foss” înseamnă cascadă). Aici, apa cade cu putere de la o înălțime de 62 de m, alcătuind o draperie lichidă și o perdea de stropi fini, care te împiedică să te apropii la mai mult de 50 m, dacă nu vrei să faci o baie…

Ghidul nostru a ales să o vedem după-amiază, destul de târziu. Soarele, atât cât mai e, e deja aproape de apus. La un moment dat, după multe fotografii făcute, își aruncă cu nepăsare o rază înspre cascadă și am impresia că am prins o mică tentativă de curcubeu, incomplet însă. E bine și așa, decât deloc.

In dreapta, o potecă de pământ urcă la un balcon de unde se poate vedea cascada de sus. Din nou, timpul nostru este prea scurt și efortul – pentru mine – prea mare, așa că renunț la aventura asta. Ghidul ne-a prevenit că, probabil, poteca este alunecoasă, așa că să fim cu băgare de seamă.

Aici, la cascadă, a fost singurul loc din toată excursia unde am putut vedea minunații căluți islandezi mai de aproape (grație zoom-ului), eu fiind afară și stând pe loc. La restul fotografiilor pe care le veți mai vedea, eram în autocar și ei destul de departe de șosea. Păcat! Tare mi-aș fi dorit să îi pot vedea de aproape. Am citi însă într-un material că fermierii au protestat împotriva opririi autocarelor cu turiști deoarece aceștia hrănesc caii cu tot fwelul de chestii ciudate, afectând modul lor de alimentație. De altfel, trebuie spus că șoselele sunt atât de înguste încât nici nu poți opri, fără a perturba circulația. Există însă nenumărate ferme de cai unde te poți duce să călărești, inclusiv printr-o agenție turistică. Unele dintre ele au și pensiuni, așa că poți petrece acolo câteva zile. De exemplu, o excursie de o zi care să cuprindă Cercul de Aur și câteva ore de călărie, costă cu puțin sub 200 euro.

Skógarfoss

Mult mai îngustă și prăvălindu-și apele de la “doar” 60 de m înălțime, Cascada Seljalandsfoss ne așteaptă în continuarea drumului. Oprim și aici 30 de minute, deși lumina nu mai este cea mai favorabilă pentru fotografii…

Seljalandsfoss

Aici s-a terminat, de fapt, prima mea excursie în Islanda. A mai urmat drumul către Reykjavik, casa mea pentru trei zile.

The First Day, South Shore Adventure – 2: I Continue with Waterfalls, a Furious Ocean, Basalt Columns, and an Ethnographic Museum

Not far from the beach of Vuk, other black beach, Reynisfjara, lures us with a basalt columns cave, the Stone Trolls and the furious waves of the ocean. It is a dangerous beach, due to the tracherous subaquatic currents. If the waters are unsettled like today, and you turn your back to the ocean it is possible to be pulled into the ocean! It happens every year with tourists who do not know about this, and who do not follow the instructions. Be very, very careful here!

On our way back we also visited a local ethnographic museum and we saw two waterfalls (“foss” in islandese): Skógarfoss (62 m) and Seljalandsfoss (60 m).