Am coborât din metrou la Trocadero, din curiozitate. Auzisem că acolo se deschidea o panoramă frumoasă spre Turnul Eiffel și, într-adevăr așa și e!
2
Se spune că patru sunt obiectivele obligatorii pe care ar trebui să la aibă în vedere orice călător la Paris: Turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, Luvru și, desigur, Montmartre. Nu îmi place să urmez neapărat listele de must see când merg undeva (am mai scris asta) dar, la Paris, chiar e greu să le eviți, ele constituind, cumva, esența orașului. Vizitele mele fiind însă scurte, Turnul Eiffel și Luvru au rămas pentru altă data, alte locuri atrăgându-mi mai degrabă atenția.
Palatul d’Orsay, construit pe malul Senei vis-a-vis de Luvru și Grădinile Tuilerie în 1810, a avut o viață scurtă, fiind incendiat în 1871, în timpul Comunei din Paris. Cum se apropia anul deschiderii Expoziției Universale 1900, era nevoie de o gară mare, unde să sosească vizitatorii. Cu construirea/amenajarea sa a fost însărcinat cunoscutul arhitect al vremii Victor Laloux, împreună cu doi colegi de-ai săi.
Acesta a construit o fațadă din piatră impresionantă, care să acopere structurile metalice existente și a modernizat designul interior. Gara d’Orsay și hotelul cu același nume s-au deschis în 1900
Până în 1939 a funcționat gara care trimetea, pe 16 linii, trenuri spre sud-vestul Franței. In timpul celui de-al doilea război mondial, de aici se trimeteau pachetele pentru prizonieri și apoi gara a devenit un centru de primire a prizonierilor.
De abia în 1977, Președintele Giscard d’Estaing a hotărât construirea unui muzeu în acest loc, hotărâre finalizată abia în 1986, în timpul Președintelui Mitterrand.
Acum, Muzeul d’Orsay este, alături de Muzeul Luvru, cel mai vizitat muzeu din Paris. Sunt expuse aici picturi și sculpturi din perioada impresionistă și post-impresionistă dar și lucrări de artă decorativă.
Muzeul d’Orsay, privit de pe Sena
Martore ale istoriei Parisului și Franței, Grădinile Tuileries se întind pe o suprafață de 25.5ha și sunt vizitate de 14 milioane de oameni, anual. Acest lucru se datorează, probabil și faptului ca ele reprezintă un culoar de legătură între Place de la Concorde și Luvru.
Numele lor provine de la fabricile și târgul de țigle care se găseau, în Evul Mediu, în acest loc (tuile, fr.= țiglă).
Nu-mi închipui că cineva a vizitat Parisul fără să vadă Catedrala Notre Dame! Dacă nu altceva, măcar amintirea Cocoșatului de la Notre Dame tot l-a dus acolo! Eu am vizitat-o de două ori, o dată toamna, în septembrie și apoi într-un ianuarie, când bradul de Crăciun era încă în fața ei.
Istoria sa îndelungată se împletește cu cea a Franței.
Aflată în inima Parisului, în Ile de la Cite, capodopera gotică Sainte- Chapelle atrage numeroși vizitatori. Ea fost construită între 1242-1248 pentru a adăposti relicve prețioase ale creștinătății, precum Coroana de spini și o parte din Sfânta Cruce. Ele erau arătate Parisului de către rege, în Vinerea Mare.
Aceste relicve au fost aduse de la Constantinopol, de către regele Louis IX ( care a devenit apoi Sf.Louis) și au făcut ca Parisul să devină a doua capitală creștină a lumii.
Cartierul Latin, aflat la sud de centrul-centrului Parisului, Ile de la Cite, poartă acest nume încă din Evul Mediu, când aici locuiau studenții de la Sorbonna, care foloseau latina ca limbă de studiu.
El se învecinează cu St.Michel, alcătuind, împreună o parte deosebit de animată a Parisului, aglomerată și parcă veselă, în același timp.
In ambele cartiere turistul găsește o mulțime de restaurante, bistrouri și cafenele dar, desigur și numeroase obiective turistice.
Nu citisem despre Biserica Sf. Severin și am trecut pe acolo întâmplător. Nu știam nici cine este acest sfânt și, de abia după ce am ajuns acasă, am aflat că era patronul călătorilor! (Sf. Severin de Noricum a fost cetățean roman, abate și misionar creștin în zona de mijloc a Dunării.)
De fapt, nu. Imi era foame și, lângă biserică, am zărit un restaurant al cărui nume mi-a plăcut și am intrat. După ce m-am împăcat cu dușmanul (cum obișnuia să spună un unchi de-al meu despre acțiunea de a mânca), m-am gândit să intru și în biserică, dacă tot eram acolo…
M-a lăsat fără grai! Cred că toți cei care au cutreierat acest blog și-au dat deja seama că mie îmi plac vitraliile. Și acolo, erau din plin! Și ce vitralii!
Absolut din întâmplare am nimerit, la Muzeul Cluny, o zi în care intrarea era liberă. Se întâmplă asta în prima duminecă a fiecărei luni.
Muzeul se află în Cartierul Latin și este adăpostit într-o clădire medievală, Hotel de Cluny, datând din secolul 15. Inițial, în 1330, abatele de Cluny (o bogată mănăstire benedictină) Pierre de Chalus, a construit o reședință pentru abații care veneau să viziteze Parisul. Aceasta a fost reconstruită în secolul 15 și transformată de către Jacques d Amboise în cea mai veche reședință privată care a supraviețuit în Paris, sub numele de Hotel de Cluny.
Muzeul Cluny sau Muzeul de Arte Medievale prezintă vizitatorilor una dintre cele mai complexe și bogate colecții de arte medievale, mergând de la Antichitate până la Renaștere. Punctul de pornire al acestei colecții a fost cea a lui Alexandre de Sommerard, locuitor al hotelului la începutul anilor 1800. Inainte de a muri, în 1842, acesta și-a donat statului întreaga colecție.
Muzeul Cluny a fost deschis în 1843.
