Freyung este numele unei piețe nu prea mari, de formă triunghiulară, aflată în centrul Vienei vechi. Aici se organizează an de an reușite târguri de Crăciun și de Paște.
In jurul pieței se află câteva palate: Palatul Ferstel, Palatul Porcia, Palatul Kinsky. Clădirea Kunstforum este de asemenea interesantă. In mijlocul pieței atrage atenția Fântâna Austria.
Dacă ai vrea să faci un documentar despre epoci și stiluri arhitecturale, Viena ar fi un oraș foarte potrivit. In centrul său vechi (Innere Stadt), palatele baroce abundă. Stau unul lângă altul, ca niște doamne din înalta societate într-un salon de ceai. Multe sunt azi sedii ale unor instituții oficiale.
Aria centrală despre care vă voi povesti se află în Freyung, o piață importantă, precum și în zona delimitată de Herrengasse și Augustinerstrasse, în jurul Hofburgului.
Cu acest articol începem plimbarea din Michaeler Platz și trecem prin poarta cu același nume în partea veche a Hofburgului, numită Alte Burg sau Aripa Elevețiană. Apoi, continuăm în următorul articol.
Știu că mulți dintre concetățenii mei au vizitat Viena și că, probabil, sunt arhicunoscute locurile foarte mediatizate ale acestei capitale imperiale.
Totuși, în Viena există multe locuri mai puțin cunoscute, care ar putea prezenta interes pentru anumite segmente de turiști. Unul dintre acestea este și Muzeul Ernst Fuchs, pe care l-am vizitat acum două luni și vreau să vi-l prezint astăzi.
Vorbim despre un muzeu mic, aducând mai degrabă a casă memorială, care are și meritul de a se afla într-una dintre construcțiile Jugendstil/Art Nouveau, proiectată de Otto Wagner, emblematică pentru Viena (1886-1888). Fuchs a cumpărat vila în 1972, când era deja condamnată la demolare și a remodelat-o.
Săptămâna petrecută în luna iunie a acestui an la Viena mi-a lăsat, ca întotdeauna, multe impresii și amintiri. Incerc să împărtășesc cu voi câteva din momentele petrecute acolo și, nu în ultimul rând amintirile culinare, care fac parte și ele dintr-o călătorie.
Când vizitezi o metropolă și ai văzut deja cam tot ceea ce vede un turist acolo, îți permiți și momente de relaxare și visare și unde pot avea ele loc cel mai bine? Intr-un parc, ați ghicit!
Viena are numeroase parcuri și grădini, mari și mici, multe cunoscute doar localnicilor.
Pentru plimbarea de astăzi am ales două, ambele din secolul al 19-lea și poziționate foarte central, cu acces de la metrou sau tramvai, pe lângă celebra Ringstrasse (bulevard circular ce înconjoară centrul Vienei).
Este vorba despre Volksgarten și Stadtpark.
Am fost de nenumărate ori la Viena și am văzut cam tot ceea ce se numește “obiectiv turistic”, mai ales cele foarte mediatizate și frecventate în mod curent de către turiști.
De aceea încerc acum să descopăr locuri mai noi, interesante, de care nu am auzit încă. Dacă plimbarea prin zonele consacrate sau prin parcurile frumos îngrijite, savurarea unei cești de cafea într-o veche cafenea sau o nouă vizită într-un muzeu arhicunoscut sunt îndeletniciri plăcute, parcă aș vrea, totuși, să văd și ceva nou pentru mine! Sigur că asta presupune o căutare mai atentă, cercetarea unor surse mai puțin frecventate și discuții cu prietenii și cunoștințele de acolo, la curent cu ce se întâmplă în orașul lor.
Așa se face că în iunie, când am stat o săptămână în Viena, m-am dus să văd zona riverană cuprinsă între cartierele Dobling (zonă posh a orașului) și Simmering, numită Donaukanal. Acesta nu este fluviul propriu-zis, ci un braț al Dunării, care, între 1870-1875, era numită “Mica Dunăre”.
Aici, pereții din beton ai cheiului au fost puși la dispoziția artiștilor stradali, pentru a-i înfrumuseța.
Dacă în vara anului 2017 am avut surpriza să am un stârc cenușiu în “curtea mea”, anul acesta am trăit un alt moment emoționant.
In vara asta umedă și capricioasă am avut parte deseori de câte o mică furtună care aduna nori negri deasupra cabanei, întrerupea curentul pe timp nelimitat (practica asta, pe care o știu din alte vremuri continuă în zona rurală, din păcate) și lăsa în urmă cerul spălat, râzând iar în soare.
Tot așa s-a întâmplat și zilele trecute. Ploaia abia se oprise când, apropiindu-mă de fereastra bucătăriei, am văzut la poala dealului cinci ciute mari, roșcate, care se strângeau una în alta, în timp ce urechile li se roteau ca niște radare pentru a surprinde orice zgomot nedorit.
Au pornit apoi spre un molid singuratec din pășune, îndreptându-se hotărâte spre apa Arieșului…
Ocupând 56 ha, construcțiile de la Prah/Preah Khan indică locul în care, în a doua jumătate a secolului al 12-lea, exista un templu dar și o universitate, proiectate conform modelului deja consacrat pentru construcțiile dispuse de regele Jayavarman VII. Conform stelei descoperite în incintă în 1939, știm că aici a fost locul în care regele a repurtat o victorie strălucitoare asupra dușmanilor Cham (populație de pe teritoriul Vietnamului de astăzi) și a fondat orașul Nagara-Jayasn, adică “orașul soartei regale victorioase” sau “orașul sabiei sacre”, Prah Khan în limba cambogiană.
In apropierea templului de apă Neak Pean, despre care am scris deja, se află un templu mic și liniștit care, prin stilul său de construcție Bayon și prin atmosfera sa, îl fac să pară un frate mai mic al templului Ta Prohm. El are avantajul de a avea mai puțini vizitatori și a părea mai “aerisit” decât acesta.
Ta Som , aflat la NE de Angkor Thom, are ca fondator pe același rege Jayavarman VII. A fost construit spre sfârșitul secolului al 12-lea și dedicat memoriei tatălui său, care a stăpânit peste Imperiul Khmer vreme de 10 ani.
Templul a urmat aceeași soartă ca și a celorlalte, căzând în uitare și fiind acaparat încet-încet, de junglă. Henri Marchal l-a curățat de vegetația sufocantă în 1930.
In ultima zi a vizitei noastre la Angkor Wat, ne-am oprit și la două temple-munte, construite de către același rege Jayavarman VII și așezate foarte aproape unul de celălalt : Mebon și Pre Rup.
Reamintesc că un templu-munte simboliza anticul munte Mehru al mitologiei hinduse, cu cele cinci vârfuri ale sale, reprezentate prin cinci turnuri. Dintre acestea, cel mai înalt avea o formă piramidală. Templele erau înconjurate de apă.
Cele două temple la care mă voi referi acum sunt construite, unul, chiar în mijlocul a ceea ce a fost Bazinul/Rezervorul de Est (de unde și numele de East Mebon), celălalt, la câteva sute de metri depărtare. Uriașul rezervor a fost construit cu un secol înaintea templului, de către regele Yasovarman I, pentru a alimenta cu apă noul său oraș, Yasodharapura. In fiecare colț al său exista câte o bornă cu poeme în limba sanscrită, care declarau că apele se află sub protecția lui Ganga, zeitatea hindusă a apelor.
Aceste rezervoare de apă erau foarte întinse (Bazinul de Est, 2×7.5km) și erau alimentate de râul Roulos. Ele îndeplineau un dublu rol: de a regla cursul râului și de a iriga câmpia înconjurătoare.
