Sinceră să fiu, grădinile astea m-au dezamăgit. Mi le imaginam altfel. Probabil sub influența unor versuri arabe, visam la trandafiri dar nu erau decât câțiva, cam pricăjiți. E drept că n-am stat foarte mult acolo, că mi-era tare cald și mai aveam mult de mers până la Yazd…
Totuși, Grădinile Fin din Kashan sunt considerate de unii printre cele mai frumoase grădini persane. “Eu încă sper, mă gândeam, că voi mai vedea și altele, mai frumoase”…
intrarea la Grădinile Fin, Kashan
După cum am scris deja, voi scrie scurte articole despre drumurile de legătură între orașe pentru a vă arăta peisajul iranian, având în vedere că este o țară mai puțin cunoscută românilor. Primul este cel care descrie drumul nostru spre Yazd, următorul popas din programul nostru.
Distanța dintre Teheran și Yazd este de 625 km și drumul ne-a purtat, printre munți, pe lângă deșerturile de sare și de nisip sau lut ale Iranului.
Peisajul este unul arid, fără păduri și chiar fără prea multă vegetație. Soarele arde necruțător și retina se umple de nuanțe de galben și bej, o caracteristică a peisajului iranian, care ne va însoți aproape pe toată durata excursiei.
In Iran, ne aflăm de fapt pe un podiș înalt așa că, fără să ne dăm seama, toate orașele în care vom poposi se află la peste 1000 m altitudine.
peisaj între Teheran și Kashan
Inainte de 1795, când Teheranul a devenit capitala regilor Qajar, pe aceste locuri nu se afla mai nimic dar numai după 50 de ani, populația a crescut la 90000 de locuitori și a continuat să crească în ritm susținut. Astfel, în 1920, ea era estimată la 210000 și numărul a crescut din nou, de patru ori, până în 1946. După un recensământ din 2011, populația Teheranului a ajuns la peste 12 milioane, adică a șasea parte din populația țării.
Peste jumătate din industrie se află în capitală, care găzduiește și cam 50 de colegii și universități. Putem spune fără teama de a greși că jumătate din activitățile economice dar și culturale se desfășoară aici.
Mulți spun că Teheranul e un oraș urât. Eu nu mă pot încă hotărî.
In timpul dinastiei Qajar, Golestanul, Palatul Florilor, a devenit reședința familiei regale. Mai târziu, aici a avut loc încoronarea celor doi Pahlavi. Palatul a fost construit și renovat pe parcursul a 400 de ani. In prezent, el se află pe lista UNESCO a monumentelor protejate.
La Golestan puteți vizita 12 muzee.
Palatul Golestan
Când am ajuns la Teheran, după patru ore și jumătate de zbor de la Istanbul, era întuneric și pe drumul de la Aeroportul Internațional Imam Khomeini, lung de cca. 30 km, până la hotelul la care am fost cazați n-am văzut și, mai ales, n-am reținut prea mare lucru.
avionul cu care am ajuns în capitala Iranului
In primul rând țin să declar aici părerea mea că Iranul este o țară frumoasă, spectaculoasă, care merită să fie vizitată atât pentru istoria sa de mii de ani, cultura și tradițiile sale, cât și pentru oamenii calzi și primitori, care se bucură să cunoască reprezentanții altor țări și popoare. Deși, fiind în grup, am avut mai rare ocazii de a interacționa cu locuitorii acestei țări, nu rare au fost ocaziile în care am fost abordați pentru a face împreună fotografii sau doar pentru a ni se ura un cald “welcome to Iran”, înlocuit, după caz, cu numele orașului în care ne aflam.
Cu o suprafață de peste un milion și jumătate de km pătrați, Iranul ocupă locul 18 în lume, ca întindere, fiind de trei ori mai mare decât Franța, de exemplu. Locuitorii săi, în număr de peste 79 milioane (2015) sunt majoritar persani de religie musulman șiită. Statul este unul islamic, cu o puternică componentă religioasă.
Iranul este asimilat cu ceea ce constituia inima Imperiului persan, purtând – multă vreme – denumirea de Persia. Istoria sa a început pe vremea ahemenizilor, în jurul anului 550 înainte de Christos. Arabi, turci, mongoli și mulți alții s-au perindat pe aceste meleaguri dar cea mai puternică și trainică în același timp influență, au exercitat-o arabii musulmani care au cucerit Persia în secolul al 7-lea.
Din istoria mai apropiată, trebuie menționată ajungerea la putere a liniei Qajar (1796) și apoi a liniei Pahlavi (1925). In timpul Qajarilor a început influența europeană asupra culturii și vieții țării, linia Pahlavi ducând mai departe această tendință de deschidere a Persiei către cultura occidentală. Revoluța islamică (1978-1979) a înlăturat ultima dinastie, înlocuind-o cu un stat islamic, a cărui denumire oficială este astăzi Republica Islamică Iran.
In 21 mai am plecat într-o excursie organizată în Iran, pe traseul: Teheran-Kashan-Yazd-Shiraz-Persepolis-Pasargad-Isfahan-Tabriz-Teheran. Promit pentru la toamnă multe povești!
I Went to Iran
On May, 21 I left for Iran, as part of an organized tour. The itinerary is: Teheran-Kashan-Yazd-Shiraz-Persepolis-Pasargad-Esfahan-Tabriz-Teheran. I promise many stories in autumn!
Chiar lângă biserica Hallgrímskirkja, am intrat puțin în grădina cu sculpturi a Muzeului Einars Jónsson. Acesta a fost primul sculptor modern al Islandei (1874-1954). Tot el a construit și clădirea care adăpostește muzeul (1916-1923), în care a și locuit până la moartea sa. Opera sa are ca inspirație folclorul islandez și diverse teme religioase. Chiar dacă muzeul este închis, puteți vedea câteva dintre operele artistului, în grădină.
Muzeul Einars Jónsson, Reyklavik
Regele Atlantisului (1919-1922)
Despre Reykjavik nu vă pot povesti prea mult pentru că l-am văzut printre picături, cum se spune dar asta a fost opțiunea mea. Au rămas multe locuri în care n-am fost, un exemplu fiind muzeele, din care orașul are destule, raportat la mărimea sa (120000 loc., 2015) și la populația Islandei în general (220823 loc., 2015).
Ceea ce am ținut însă să văd încă în prima zi, au fost cele două embleme ale sale și anume Hallgrímskirkja și Sólfar.
Sólfar, Reykjavik
Hallgrímskirkja, Reykjavik
Pentru ziua a treia, am ales una dintre cele mai populare excursii: Inelul de Aur (The Golden Circle). Există câteva variante ale acestei excursii dar eu am optat pentru cea care duce doar la cele trei mari obiective: Gullfoss, Geysir și þingvellir. Această variantă a costat 82 euro, iar excursia a durat 6 ore.
Deplasarea se face în întregime în cadrul Parcului Național þingvellir, înființat în anul 1930, într-o zonă aflată la est de Reykjavik, spre interiorul insulei și intrat în patrimoniul UNESCO.
zona gheizerelor
Gullfoss
