Detalii italiene

In zilele în care mă aflu într-un oraș străin ( nu neapărat în străinătate), îmi place să hoinăresc pe străzi, cu ochii după detalii deosebite, care atrag atenția sau îmbogățesc impresia primară asupra unei clădiri, așa cum s-a întâmplat și în acea zi, în Monopoli.

Pe lângă faptul că este amuzant să urmărești asemenea detalii, unele dintre ele te pot și inspira la aranjarea propriei case. Majoritatea se referă la geamuri, uși și porți.

o zi, în Monopoli
Continue reading

Basilica San Nicola din Bari

Astăzi este Sf. Nicolae așa că e firesc să facem o vizită bisericii cu același nume din Bari, care adăpostește moaște ale sfântului.

Nicolae s-a născut pe teritoriul de astăzi al Turciei, la Patara iar, după moartea sa, a fost înmormântat la Myra, în secolul al patrulea, era noastră. Myra era un loc înfloritor datorită, mai ales, numărului mare de pelerini care veneau să se închine la moaște. In timpul stăpânirii selciugilor, creștinismul a intrat într-un con de umbră și pelerinii s-au împuținat, bogăția locului scăzând.

Basilica San Nicola, Bari
Continue reading

Nardo, “Perla din Salento”

Dacă stai câteva zile în Gallipoli, e păcat să nu vizitezi și Nardo (cu accent pe “o“), măcar câteva ore. Poți merge cu trenul de Lecce, pe care îl schimbi la Nardo Centrale pentru a merge câteva minute până la Nardo Cita. Pentru două persoane, dus-întors, trenul costă 5.60 euro.

Având 39000 de locuitori și o viață culturală foarte activă, cu palate și biserici cu o arhitectură extraordinară, Nardo poate concura ușor cu Gallipoli sau Lecce. Și totuși, turiștii se aventurează mai puțin până acolo, nu înțeleg de ce.

Fondat de către mesapi (despre care se crede că proveneau din Iliria), în anul 460 înainte de Christos, orașul are o istorie îndelungată, care se împletește cu legendele. Inceputul său este un orășel fortificat de coastă, numit Uluzzu. In secolul al 3-lea, a fost inclus în Imperiul Roman, sub numele latin de Neretum. Etimologia numele este de origine iliră, “nar” însemnând “apă“. Legenda leagă fondarea locului de cel unde un taur, lovind cu copita sa în pământ, ar fi dat naștere unei fântâni.

Timp de secole, aici a fost un important centru bizantin dar în anul 1497 ținutul a intrat în stăpânirea familiei de Acquaviva și a devenit ducat. Un mare pasionat de arte, Ducele Bellisario Acquaviva a dezvoltat cultura și arta, iar efortul său a fost preluat și continuat de mai multe ordine monastice, care au lăsat în urmă bogatele biserici și mănăstiri, care alcătuiesc un mare patrimoniu baroc.

Capela Ossana (1603) – pe aici se pătrunde
în centrul istoric, la Nardo
legendara fântână
Continue reading

Din Evul Mediu, la Gallipoli, patru biserici privesc spre mare

Dacă te afli în Gallipoli pentru 2-3 zile, îți recomand să aloci o după amiază pentru a vizita bisericile medievale aflate chiar pe strada care ocolește vârful peninsulei, una în apropierea celeilalte, cu fața spre mare. Atunci, soarele care apune, le conferă culoarea mierii și o lumină blândă.

De notat că intrarea este liberă, trebuie doar să vă interesați de program.

Chiesa del Santissimo Crocifisso și Chiesa del San Domenico al Rosario
Chiesa di Santa Maria degli Angeli
Continue reading

Ce-mi place să mănânc când mă aflu în Puglia

Puglia nu este doar zona cu cea mai mare producție de ulei de măsline din Italia (40%), ci și un adevărat rai pentru vegetarieni. Din pământul său însorit cresc tot felul de legume, gustoase și sănătoase: tomate, vinete, ardei, broccoli, anghinare, bob, fasole  verde, ceapă, fenicul.

Marea, care înconjoară regiunea din trei părți, își oferă cu generozitate darurile. Ca și carne, este preferată vita și mielul. O brânză ricotta special, îndulcită, este preferată și folosită mult la prăjituri. Ea este secondată în preferințe de burrata di Andria, o brânză proaspătă, care trebuie consumată în 24 de ore de la producere.

Dintre pastele nelipsite din bucătăria italiană, de departe orecchiette sunt cele mai populare. Adesea, ele sunt făcute manual de către femei, așa cum le putem vedea, de exemplu, pe străzile din Bari, în Orașul Vechi.

Tot în Puglia, se poate mânca (și cumpăra) un sortiment de cereală veche, nemaifolosită prin alte părți, farro. Are un gust delicat de nucă, și seamănă cu orezul, pe care îl poate înlocui cu succes în diferite feluri de mâncare, fiind foarte sănătos.

In general, bucătăria puglieză se inspiră din cea câmpenească, de la țară.

Continue reading

Orașul istoric din Gallipoli

Gallipoli Vecchia, orașul vechi a fost construit pe o mică insulă calcaroasă, legată de orașul modern, Borgo, printr-un pod de piatră construit în secolul 17 (1601-1608).

Centrul vechi este înconjurat de ape și un drum pietruit, larg, numit La Riviera, îl înconjoară.

Gallipoli, Orașul Vechi și plaja La Purita
Castelul angevin
Continue reading

Ne ”mutăm” de la Leuca la Gallipoli

Cu autobuzul, de la Leuca la Gallipoli, ajungi într-o oră și jumătate. Tot timpul, vei avea în stânga marea și în dreapta livezile de măslini. Din când în când, defilează pe lângă tine casele unor localități mici, neimpresionante.

Marea și cerul sunt două nuanțe de albastru, despărțite sau unite, cum vrei s-o iei, de linia orizontului și tivite de verdele unei vegetații sărace sau de pământul ars de soarele sudului.

Țărmul e zdrențuit, presărat cu golfulețe.

Orașul Gallipoli, care numără astăzi peste 30000 de locuitori, se află în Marea Ionică, în partea de vest a Peninsulei Salento. Numele său provine de la grecescul Kallipolis, adică ”oraș frumos”.

Continue reading

Faimoasele vile din Leuca

Perioada 1800-1900 a fost aceea în care burghezia din Salento a descoperit plăcerea vacanțelor și astfel a apărut ”orașul vilelor”, construite în cele mai diverse stiluri arhitectonice. A avea o vilă era, și atunci ca și acum, un simbol de statut.

Inceputul adevăratei viligiaturi în Leuca a fost anul 1874, când inginerul Ruggeri a construit vila cu același nume, la malul mării.

Cea mai veche vilă însă este Vila Romasi, construită în secolul 18. Celelalte au urmat în a doua jumătate a secolului 19. La sfârșitul său existau deja în Leuca peste 50 de asemenea vile.

Primele 16 vile au fost construite în stil toscan, de către meșteri precum Vincenzo Torsello, Eliseo Stasi sau Michele Rizzo. Ele erau simple, fără decorațiuni deosebite.

Incepând cu 1874 vilele au început să se transforme, fiind construite de către ingineri care au adoptat stiluri diverse. In Leuca au lucrat mai ales inginerii Ruggeri, Arditi și Rossi.Ei au adoptat nu mai puțin de 10 stiluri de construcție: ionic, gotic, francez, toscan, pompeian, Risorgimento, arab, maur, chinez, Liberty.

O vilă tipică de acest fel trebuia să cuprindă o mică capelă privată, cu imaginea Madonnei, un bazin pentru colectarea apei sau chiar un puț în grădina luxuriantă cu pini și palmieri, completați de arbuști mediteraneeni, aflată în spatele vilei. De asemenea, vila avea un grajd pentru cai și un adăpost pentru trăsură. Nu trebuia să îi lipsească nici bagnarola, unde se îmbăiau membrii familiei, feriți de ochii lumii. In timp, unele elemente au fost transformate sau au dispărut complet. In vremea celui de-al doilea război Mondial, multe elemente decorative, metalice, au fost folosite la fabricarea armelor.

Singurul moment când vilele pot fi vizitate la interior este în luna mai, când se desfășoară evenimentul ”Ville in fiesta”.

Continue reading

De Finibus Terrae, Leuca

De la capătul bulevardului Cristofor Columb, strecurându-te printre niște vile și coborând niște trepte, ajungi într-o frumoasă zonă a portului turistic din Santa Maria di Leuca. Aici, o cale din scândură, mărginită de o balustradă de funie, te scoate aproape de Piazza Marinai d Italia, la baza scărilor monumentale care urcă până la platoul pe care se află farul și Basilica Santa Maria di Leuca, a finibus terrae.

Continue reading

Santa Maria di Leuca, unde Marea Adriatică întâlnește Marea Ionică

Santa Maria di Leuca sau, simplu, Leuca, este o stațiune maritimă foarte populară în Salento. Ea atrage prin atmosfera sa deosebită, dată de îmbinarea dintre albul orbitor al vilelor și culoarea mereu schimbătoare a mării dar și prin vilele sale eclectice, farul – al doilea ca importanță în Italia – și Basilica construită pe locul unui templu păgân închinat Minervei.

Conform legendei, acesta este locul unde s-a oprit prima dată eroul Eneas dar și punctul din care Sf. Petru a început propăvăduirea creștinismului în Italia. Pentru romani, aici era sfârșitul drumului, ”finisterrae”, capătul pământului.

Se spune că trei papi: Iulius I, Constantin și Benedict XVI, au vizitat aceste locuri.

Denumirea de Leuca provine, probabil, din grecescul leukos, adică ”alb”, prin care navigatorii greci, care treceau deseori prin aceste ape, l-ar fi dat stâncilor abrupte care se prăvălesc în mare la Capo Santa Maria di Leuca, deasupra căruia veghează farul.

Santa Maria di Leuca
vedere spre far
Punta Ristola
Continue reading