Luna lui Cireșar a sosit cu parfumuri și culori. De pe facebook am aflat despre organizarea unor evenimente legate de lavandă și trandafiri, nu departe de Timișoara. Iubitoare de flori, cum mă știți deja, nu puteam rata ocazia! Am împărțit sâmbăta trecută în două și m-am răsfățat din plin.
Piran este așezat în vârful unei mici peninsule și, pentru a ajunge acolo, părăsești șoseaua principală, coborând în pantă destul de pronunțată. Pentru a nu avea probleme de parcare în orașul medieval cu străzi înguste, am lăsat mașina la un mare garaj multi etajat, înainte de intrarea în oraș și am pornit-o pe jos.
In vechime, orașul și-a datorat prosperitatea exploatării sării marine, care era trimisă la Veneția. Populația italiană a predominat aici multă vreme, până în 1954, când Piran a devenit parte a Sloveniei. Atunci, ca și în părți din Croația, italienii au plecat și au fost înlocuiți cu sloveni, aduși din interiorul țării.
Insula Caprea (Insula Caprelor) a fost numele unei mici așezări romane care, în timp a devenit Koper, cel mai important port al Sloveniei.
Influențele venețiene sunt puternice în Orașul Vechi, iar populația de etnie italiană a predominat până în 1954. Mulți locuitori vorbesc aici limba italiană.
In a doua jumătate a secolului al 6-lea, numele așezării era Justinopolis, iar în secolele 10-13 Capo d’Istria, care a jucat un rol important în Republica Venețiană. Pe atunci, Koper era o insulă pe care s-a dezvoltat un oraș medieval puternic fortificat care, în secolele 15-16 care au urmat, a ocupat întreaga insulă. Importante bazine de extracție a sării marine au existat aici până înainte de Primul Război Mondial. Legăturile comerciale, legate cu orașele Trieste și Porec, au dus la dezvoltarea și propășirea considerabilă a orașului.
Inițial n-am avut în plan să vedem în Slovenia și litoralul dar, fiind cazați în centrul țării, mi-am dat seama, uitându-mă pe hartă, că nu este deloc imposibil un tur de orizont, făcut într-o zi, prin stațiunile de pe litoralul sloven. Ne făceam măcar o primă impresie, urmând să revenim cândva dacă vreun loc anume ne făcea cu ochiul.
Am trecut astfel, într-o singură zi, prin Koper, Izola și Piran.
Litoralul sloven are o lungime de doar 46.6 km și este extrem de aglomerat cu construcții. Sezonul turistic, din mai până în septembrie, este determinat de clima blândă, mediteraneeană, ilustrată și de viile întinse și livezile de măslini din zonă.
La 9 km de peștera Postojna vizităm un alt binecunoscut obiectiv turistic din Slovenia, Castelul Predjama.
El se face remarcat mai întâi prin poziționarea sa chiar la intrarea monumentală a unei peșteri. Cred că imaginea sa apare cel mai frecvent în fotografiile făcute de turiști în Slovenia.
De fapt, numele său se traduce chiar așa, castelul “din fața peșterii”.
Postojna, cu peștera sa, a făcut renumită Slovenia în toată lumea. Nenumărați turiști străini o vizitează an de an. Pe lista mea, ea se află de multă vreme, ca și Slovenia în general și iată că a ajuns la rând, anul trecut!
Impresia lăsată, pe lângă frumusețea indiscutabilă a peșterii, a fost cea de foarte bună organizare și, implicit, valorificare a unei asemenea comori.
La fața locului s-a dezvoltat un adevărat orășel ce cuprinde hoteluri, restaurante, magazine de suveniruri, un muzeu al carstului și o moară veche, amenajată ca minuscul muzeu etnografic.
Parcările imense, îngrijite și curate, unde plata se face la automate, fac ca oamenii să nu se bată pentru un loc, cum am văzut prin alte părți.
Dacă te duci cu câinele, există acolo 4 cuști, foarte curate, unde îți poți lăsa prietenul patruped în siguranță, cu un blid cu apă în față, până vizitezi peștera. Nu e condamnat să stea în mașină, pe căldura mare! Și, e și gratuit! Acesta este, poate, aspectul organizatoric care mi-a plăcut cel mai mult la Postojna.
Așezat pe râul Drava, în nord-estul Sloveniei, Maribor a devenit încă de la începutul Evului Mediu un centru economic și politic important.
Când a fost atacat de Imperiul Otoman, a servit ca fortăreață la granițele țării. Țara s-a aflat sub stăpânire habsburgică până la sfârșitul primului război mondial. O dată cu construirea căii ferate Viena-Trieste, în 1846, a început înflorirea sa economică.
Disputată de Austria și Yugoslavia, țara a fost înglobată în final în cea din urmă.
Atestat încă din secolul al 12-lea, abia în 1975 a fost fondată întâia universitate din Maribor, ceea ce i-a insuflat o viață nouă, datorită celor peste 20000 de tineri care studiază acum, aici.
După declararea independenței Sloveniei, în 1991 (prima care s-a desprins de fosta Yugoslavie), orașul a suferit un declin, urmând să se dezvolte mai apoi.
Numărând doar 114000 de locuitori, Maribor este al doilea oraș ca mărime al Sloveniei. In 2012 el a fost Capitală Culturală Europeană, iar în 2013, fiindcă în imediata sa apropiere se află cea mai mare stațiune de schi din Slovenia, a găzduit Universiada de Iarnă. Tot atunci, orașul a purtat și titlul de Capitală Europeană a Tineretului.
Acum un an, în mai 2018, am reușit să ajung și în Slovenia, țară la care mă gândeam de multă vreme, fiindu-mi deja cunoscute, teoretic, atracțiile turistice pe care le oferă cu dărnicie turiștilor.
Nu-ți trebuie multe zile dacă vrei să vezi principalele puncte de interes, fără a aprofunda prea mult. A fost, ca să zic așa, o excursie de recunoaștere, propunându-ne să revenim cândva.
Orașul meu natal, Timișoara, care nu degeaba este supranumit “Orașul Florilor“, găzduiește între 19-21 aprilie, a cincea ediție a evenimentului TIMFLORALIS.
Anul acesta tema sa este Fericire Florală / Floral Happiness, iar expoziția mult așteptată de timișoreni și nu numai (era plin de vecinii sârbi azi, în oraș) va cuceri trei cunoscute piețe ale orașului, toate aflate în perimetrul vechi, ceea ce pune în valoarea și zestrea noastră arhitectonică: Piața Victoriei (fosta Piață a Operei), Piața Libertății (sau Primăria Veche, cum o știu localnicii) și Piața Unirii.
In afară de prima zi la Siem Reap, când am ales noi unde să mâncăm, în celelalte zile ne-am lăsat pe mâna ghidului, acceptând locurile recomandate de el pentru a lua masa de prânz. In parc există suficient de multe locuri în care poți mânca, fără a fi nevoit să te întorci în sat pentru asta, pierzând astfel din timpul alocat vizitei.
Poate îmi veți spune că ei, ghizii, au înțelegeri cu restaurantele pentru a duce turiști acolo, încasând din treaba asta un mic comision. Știu asta dar chiar dacă este așa, absolut toate locurile în care am fost duse (și nu au fost decât trei) ne-au oferit o mâncare bună, umbră și răcoare în arșița zilei și un nivel de curățenie acceptabil. Nu avem a ne plânge de nimic.
Așadar, în prima noastră zi liberă, înainte de a începe vizitarea Parcului Arheologic Angkor Wat, am ales un loc de lângă piața veche din Siem Reap, numit Khmer Kitchen Restaurant.
