Dacă pornești din Gura Humorului, faci 23 km până la Mănăstirea Moldovița și 52 km până la Mănăstirea Sucevița, ambele aflându-se pe același drum. Dacă ești harnic, poți face un circuit prin Rădăuți și vizitezi în drum și Muzeul de Ceramică Neagră de la Margina. In felul acesta ți-ai planificat o excursie de o zi întreagă, care va fi și frumoasă – fiindcă treci prin înverzitele obcine bucovinene – și instructivă.
în drum spre satul Vatra Moldoviței
pe sub bolta de intrare
Mănăstirea Moldovița
Imi face impresia că, deoarece este mai puțin mediatizată și mai puțin bine conservată decât celelalte mănăstiri pictate, Mănăstirea Arbore este mult mai puțin vizitată. Ea este mai veche decât Mănăstirea Humor, fiind ctitorită de către hatmanul Luca Arbore pe moșia sa, în anul 1502. Hramul bisericii este Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul.
Pictura a fost executată de către pictorul moldovean Dragoș Coman, iar culorile dominante, în special pe peretele exterior sunt verdele închis și albastrul de Voroneț.
Mănăstirea Arbore
Mă cheamă Elada cu apele ei încă calde, să-mi iau cum se cuvine rămas bun de la vară!
Am plecat pentru câteva zile în peninsula Pelion dar articolele despre plimbăreala din vară continuă, aici pe blog. Poveștile despre Pelion vin mai la iarnă, când afară ninge…
La întoarcere voi continua să deapăn firul despre Iran 🙂
Hellas calls me!
Hellas calls me with her warm waters, to take a proper farewell from the summer!
I went to the Pilio Peninsula for some days but my articles about the trip I made in July, in the country, continue here, on my blog. I will write about Pilio, in winter time, when snows outside…
When I will be back, I will continue my stories about Iran 🙂
La 5 km de Gura Humorului se află una dintre cele 8 mănăstiri pictate bucovinene, aflate din 1993 în Patrimoniu UNESCO (alături de Arbore, Moldovița, Pătrăuți, Probota, biserica Sf. Gheorghe de la mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, Sucevița, Voroneț).
Mănăstirea Humor a fost ctitorită de către Toader Bubuiog, pârcălab de Roman (echivalentul unui prefect) și mare logofăt al Moldovei (șeful Cancelariei domnești), în anul 1530. Ea are dublu hram, Adormirea Maicii Domnului (15 august) și Sf. Mucenic Gheorghe (23 aprilie).
La sfârșitul lunii iulie am revizitat (după mai bine de 40 de ani) 4 dintre ele: Humor, Arbore, Moldovița și Sucevița. Călăuză mi-a fost cartea “Monumente medievale din Bucovina“, scrisă de doi profesori universitari din Iași și București, Tereza Sinigalia și Oliviu Boldura.
La toate mănăstirile biletul de intrare costă 5 lei și taxa pentru fotografiat este de 10 lei.
Mănăstirea Humor (1530)
Turnul clopotniței, ridicat de domnitorul Vasile Lupu în 1641
dincolo de poartă, în grădina mănăstirii
Vara asta am avut un oaspete mai puțin obișnuit. Un stârc cenușiu cuibărește cred undeva, într-o grădină mai sălbatecă, vis-a-vis de cabana noastră. Mai întâi am văzut o pasăre mare zburând ca o nălucă la circa 3-4 m deasupra apei, fără să-mi dau seama ce este. Apoi am văzut-o lăsându-se în apa mică a Arieșului (după o vară destul de secetoasă) și am urmărit-o cu privirea. Am reușit să îi fac câteva fotografii, înainte de a fi alungată de lătrăturile furioase ale câinilor.
Este un stârc/bâtlan cenușiu E încă aici, îl văd destul de des. E ca un prieten care vine, îmi dă binețe, ciugulește câte ceva, ce reușește să prindă prin apă. Bănuiesc că sunt peștișori mici, mormoloci sau alte viețuitoare minuscule. Se plimbă încet pe picioroangele sale lungi, apoi își ia zborul tacticos.
In ultima vreme, pe net, au apărut multe materiale legate de o stațiune în devenire, în județul Bistrița-Năsăud. Este vorba despre Colibița, așezată pe malul unui lac de baraj, la 850-900m alt. Deoarece drumurile noastre de vacanță ne purtau prin apropiere, am decis să mergem și noi până acolo, să vedem despre ce este vorba.
Vremea, la început mai morocănoasă, a început treptat să ne zâmbească a soare, așa că am mers de la baraj până la coada lacului și apoi înapoi, spre Bistrița. Deoarece sunt două variante de drum pe care se poate ajunge la lac, am ales să mergem prin Prundu Bârgăului și Bistrița Bârgăului și ne-am întors prin Mureșenii Bârgăului (drumul acesta fiind în lucru dar foarte accesibil și mai puțin circulat decât celălalt).
lacul de baraj Colibița
Fisherman’s
Tradiția vopsirii ouălor de Paște este o tradiție creștină care, de-a lungul istoriei, s-a diversificat în diverse tehnici, în diferite zone geografice ale lumii.
In țara noastră sunt foarte cunoscute pentru frumusețea motivelor și culorilor, așa numitele “ouă încondeiate” din Bucovina. Pentru că ele sunt apreciate nu doar de români ci și de străinii care ne vizitează țara și pentru ca acest meșteșug să nu se piardă, în Bucovina s-au înființat mai multe muzee dedicate ouălor încondeiate. Dintre acestea, am ales să îl vizităm pe cel de la Vama.
In Valea Bistriței, ajunși în satul Chiril când începuseră să cadă primii stropi de ploaie, am dat de indicatorul spre Transrarău (DJ175A), noul drum care atrage turiștii spre Bucovina. El are o lungime totală de 26.5 km și leagă satul Chiril de satul Pojorâta. In 2014, drumul a fost refăcut și extins. Cei care au circulat pe el i-au conferit locul 3, după Transalpina și Transfăgărășan.
Despre Rimetea, jud. Alba am aflat de pe internet și aflându-se vara asta în drumul nostru, am oprit să îl vizităm.
Rimetea, jud. Alba
Am ales să pătrundem în centrul Transilvaniei pe aici, pe Valea Sălăuței pentru că am dorit să văd (până mai există) podul de lemn acoperit, din Hordoul lui Coșbuc, sat care îi poartă azi numele.
Vă amintiți de Clint Eastwood și Meryl Streep în filmul “Podurile din Madison County” (după romanul cu același nume al lui Robert James Waller)? La ei m-am gândit când am văzut acest “Pod al iubirii”, românesc, o mostră de arhitectură și tehnică populară.
lacul de la Colibița
podul de lemn acoperit din satul Coșbuc
în rosariul de la Grădina Botanică din Jibou