Dacă la Pallavicino ne-au uimit cameliile, la Isolla Bella magnoliile și la Taranto rhododendronii, aici, la Monastero, ne-au încântat numeroase specii de glicină (Wisteria).
Aceasta este o grădină mult mai mică, lungă și îngustă, întinsă chiar de-a lungul lacului. Este o grădină italienească, cu statui, fântâni, terase.
După câteva zile cu o vreme nu tocmai prietenoasă dar în are am reușit totuși să vedem locuri minunate, ne-am mutat de pe Lacul Maggiore, pe Lacul Como. Acest lucru nu se poate face, cu trenul, decât trecând din nou prin Milano.
Ne-am stabilit “cartierul general” la Varenna, de unde puteam ajunge ușor, pe lac, la Bellagio și Menaggio sau în alte părți, dacă am fi dorit. Am locuit la Hotelul Montecodeno, mic dar curat, cu tot ce ne trebuia și, mai ales, aproape de gară și de debarcader!
Singurul loc despre care nu vi-am povestit încă, din timpul petrecut la Lacul Maggiore, este Grădina Botanică a Vilei Taranto sau Grădina Taranto, cum i se spune simplu.
Dacă ar fi fost deja luna mai, am fi putut merge cu barca direct de la Stresa la poarta grădinii! Dar nu era, așa că am mers cu un autobuz de la Stresa la Pallanza. Șoferul ne-a lăsat la o stație facultativă, aproape de intrarea în grădină.
Orta San Giulio în Piedmont este o mică localitate foarte potrivită pentru o plimbare deoarece accesul autovehiculelor este interzis. Inițial, ea se numea Lago di San Giulio, fiind cea mai importantă de pe țărmul Lacului Orta.
Aici se află un loc inclus în patrimoniul UNESCO, numit Sacro Monte. Noi nu am avut timp să urcăm până acolo, așa că îl credem pe cuvânt pe Nietzsche care considera acesta ca “unul dintre cele mai evocatoare locuri din lume”. Este un sanctuar format din 20 de capele, dedicate vieții și miracolelor Sf. Francis de Assisi. In 1980 zona a fost declarată Parc Național.
Plimbarea începe din Piața Motta (numită după martirul Mario Motta), chiar de la debarcader, trecând pe lângă broletto sau Palatul Comunității. Acesta face parte din peisajul medieval al orășelului. Broletto era locul puterii executive și legislative în acea perioadă istorică. Ne învârtim puțin pe lângă el, pentru fotografii.
Dacă ajungeam în Stresa în a doua jumătate a lunii aprilie, accesul la Lacul Orta ar fi fost mult mai ușor. Așa, am mers cu un autobuz până la Omegna și acolo am avut noroc să găsim un vaporaș (bottello), închiriat de un grup de nemți. Am plătit tariful pentru noi doi, dus-întors (17.80 euro) și ne-am încadrat în programul nemților. Autobuzul din Stresa la Omegna a costat 2.70 euro/drum/persoană.
Ce face interesantă această excursie? In primul rând plimbarea pe lac în sine, fiindcă oferă priveliști plăcute ale coastelor înverzite care se prăvălesc în lac și ale caselor cochete, înveselite de flori. Apoi, o vizită pe micuța insulă San Giulio, cu mănăstirea sa benedictină de maici, unde este îngropat sfântul creștin și, nu în ultimul rând, o plimbare prin fermecătorul orășel Orta San Giulio, aflat vis-à-vis de mica insulă. De fapt, asta este ce am făcut noi.
In zilele petrecute la Lacul Maggiore a plouat de multe ori, silindu-ne să ne strecurăm printre averse pentru a putea vedea ce ne-am propus. La fel s-a întâmplat și când am vrut să mergem la Parcul Pallavicino.
Prognoza era de ploaie, așa că am așteptat până după amiază să se oprească. Fuioare de ceață învăluiau munții de pe malul lacului. Deși am fi dorit să vedem parcul într-o altă lumină, am hotărât să mergem totuși, mai ales că era foarte aproape de hotelul nostru (la marginea Stresei, cam la 1 km de centru).
Biletul de intrare în parc costă 11 euro.
Pentru că vroiam să vedem cât mai multe în zilele cât am stat la Stresa, ne-am hotărât, după excursia pe Lacul Orta, să urcăm și pe Mottarone în aceeași zi, deoarece autobuzul trecea chiar în apropierea terminalului de telecabină.
Am scris deja că ar fi fost mai bine dacă veneam în zonă cu două săptămâni mai târziu și acest lucru chiar era valabil pentru ascensiunea noastră: în drumul ei spre vârf, telecabina făcea o oprire intermediară la Grădina Botanică Alpină (Giardino Botanico), care adăpostește peste 1000 de specii diferite, caracteristice zonei alpine și sub-alpine. Grădina poate fi vizitată între aprilie-octombrie și un bilet de intrare costă 4 euro. Dar nu și în ziua când am fost noi! Eram singurii călători la telecabină și ni s-a spus că nu s-a deschis încă Grădina Botanica.
Telecabina (funivia) pleacă de la Lido Carciano, la marginea Stresei, vis-à-vis de Isola Bella.
Isola Bella, cu palatul său baroc și grădina italienească, este cea mai frumoasă dintre cele trei insule. Bogăția și bunul gust din palat sunt uimitoare. Cel puțin mie mi-a plăcut foarte mult acest palat, poate mai mult decât altele mai mediatizate și cunoscute. Dar veți vedea în continuare. Până atunci, câteva repere pentru palat.
Dominația familiei asupra Lacului Maggiore a început cu ducele Giovanni Borromeo de Milano care, la moartea sa, a lăsat moștenire nepotului preferat – Vitaliano Vitaliani – o proprietate imensă la Verbano. Acesta a luat apoi numele familiei unchiului. Totuși, insulele boromeice nu făceau parte din această proprietate.
Lancillotto Borromeo (1471-1513) a cumpărat Isola Madre (numită în acea vreme Isola di San Vittorio) și parcele de pe Insula Bella (numită Isola Inferiore sau Isella. El dorea să-și construiască aici o reședință, dorință pe care n-a putut să și-o împlinească.
Abia peste un secol, alt Borromeo, Giulio Cesare s-a gândit la același lucru și a dat fratelui său, Carlo III, sarcina construirii unui palat și a unei grădini. Tot el a încredințat arhitectului Angelo Crivelli elaborarea planurilor. De asemenea, a dat proprietății numele de Isola Bella după soția sa, Isabella d’Adda.
Construcția palatului a început în 1630. Până la completarea totală a lucrărilor a fost nevoie de 40 de ani! Impreună, palatul și grădina, au fost astfel concepute încât să aibă forma unei corăbii imaginare, care plutește pe lac.
Biletul de intrare costă 16 euro.
Se spune că Isola dei Pescatori sau Isola Superiore este cea mai pitorească de pe Lacul Maggiore. Intr-acolo ne-am îndreptat și noi, după ce am vizitat Isola Madre.
Viața pe insulă s-a păstrat simplă și tradițională. Străduțele înguste, pe care nu rareori vezi plase de pescuit, ascund câteva restaurante unde oamenii vin să mănânce pește, latura gastronomică a insulei fiind cea mai cunoscută.
Isola Madre este cea mai mare dintre cele trei și, totodată, una dintre cele mai impresionante și bine păstrate reședințe din întreaga Italie.
Cum ajungi și cum intri
Pentru a ajunge acolo am cumpărat un bilet pentru ferry, de 15 euro, care dă dreptul de a vizita toate cele trei insule în aceeași zi. Biletul de intrare pentru vizita grădinii și a reședinței pornește de la 13.50 euro, existând mai multe variante. Orarul și costul biletului pot fi verificate pe internet.
Am pornit deci devreme, pentru a avea suficient timp să ne bucurăm de toate cele trei insule.
Atenție la biletul de ferry! El trebuie păstrat și prezentat la fiecare urcare. Tot el îți indică firma cu care te deplasezi și care se respectă cu strictețe.
Istoric
Inițial, era acoperită cu livezi de măslini dar, începând cu secolul 16, noii săi stăpâni au început să aducă aici plante citrice și viță de vie. Apoi, din secolul 19, livada s-a dezvoltat într-o grădină botanică în stil englezesc.
La început, insula purta numele de Isola di San Vittorio, datorită micii capele dedicate acestui sfânt.
Primele lucrări, dedicate transformării insulei într-o reședință privată, se datorează contelui Lancillotto Borromeo, la începutul secolului al 16-lea (1501), când a obținut proprietatea asupra ei. El a murit însă după 12 ani, fără a vedea materializate prea multe dintre planurile sale. Lucrările au fost continuate de urmașii săi, în special de către Renato Borromeo care, în 1585, l-a adus pe arhitectul Pellegrino Ribaldi, să dea viață reședinței, în forma păstrată și astăzi. In 1978 s-a adus aici mobilier din alte reședințe ale familiei.
