Cunoscut în întregul Iran și atrăgând anual numeroși vizitatori, Podul Khaju sau Pol-e-Khaju din Esfahan este apreciat ca fiind unul dintre cele mai frumoase din lume.

Esfahanul, transformat în capitală de către Șahul Abbas I din dinastia safavidă, (1587-1628), care l-a și remodelat și dezvoltat, se întinde pe ambele maluri ale râului Zayandeh sau Zayanderūd, cel mai mare din centrul Iranului. El izvorăște din Mții Zagros, de la o altitudine de 3974 m și are o lungime de peste 400 km. Locul său de vărsare, într-o deltă, se află în apropiere de Esfahan.

Apele sale au făcut din Esfahan o adevărată oază de verdeață în mijlocul Deșertului Kavir, în care se află orașul. In secolul al 17-lea, Șeicul Bahai a construit o rețea de canale prin care apa râului se distribuia în Esfahan și provincia Yazd. Acest lucru a făcut ca ea să se împuțineze și, în 1972, a fost necesară construirea unui baraj pentru utilizarea sa rațională. Barajul Chadegan, aflat la 88 km de Esfahan, a avut ca scop și prevenirea inundațiilor, precum și producerea de curent electric. Construirea barajului și dervesarea apelor a avut ca efect scăderea nivelului râului în Esfahan, în mulți ani albia fiind chiar secată. Noi am avut noroc să vedem totuși o imagine mai puțin dezolantă.

Pol-e-Khaju, Esfahan

ce a mai rămas din apele râului Zayandeh

In Esfahan se pot vedea cinci poduri istorice, safavide ca origine. In perioada 1959-1980 ele au fost completate de altele noi. Cel mai vechi este Podul Shahrestan, datând chiar din vremea sasanizilor. Îi urmează, ca vechime, un pod construit de către un armean bogat, Podul Marnan (1599). Comparabil, ca frumusețe, cu Podul Khaju, este Podul celor 33 de arce sau Sio-se-pol, numit și Podul Alahverdi, al cărui an de construcție este incert, fiind situat undeva, între 1596 și 1625 sau 1632.

Podul Khaju a fost construit în 1650 de către Abbas II, prin remodelarea și reconstrucția unuia mai vechi, datând din secolul al 15-lea și construit de către urmașii lui Tamerlan. Lui îi urmează, tot în secolul al 17-lea, Podul Choobi sau Joubi/Joui.

Khaju numără 23 de arce și are două etaje. Sus circulau căruțele trase de cai sau măgari și pietonii, iar jos era un spațiu de relaxare de unde se putea privi și asculta râul. Și azi oamenii vin aici și fac același lucru, podul fiind pentru ei un important spațiu de relaționare. Un bărbat cânta, când noi am fost acolo și ceilalți îl ascultau în liniște. Bolțile acelea din cărămidă aveau o acustică specială și atmosfera creată de muzică ne-a dăruit un moment deosebit al excursiei.

Partea de jos a podului este construită din piatră, iar cea de sus din materialul tradițional în Iran, cărămidă. Partea de sus a arcelor este frumos decorată cu motive tradiționale.

La mijlocul podului, un frumos pavilion octogonal, cu bolți ornamentate, este folosit ca și ceainărie și galerie de artă.

La cele două capete ale podului se află câte un leu din piatră, care trebuie să aibă o semnificație anume deoarece, în gura deschisă, țin un cap de om. Nu ni s-a povestit însă nimic în legătură cu acest lucru. Am încercat să aflu ceva pe internet și, pe un blog ( http://keepers.blogspot.ro/2011/06/bridges-of-esfahan.html)  am aflat că ar putea avea o legătură cu zurkhaneh, un fel de cluburi pentru bărbați, unde aceștia se atrâng pentru a face sport. Nu știu în ce măsură această presupunere este valabilă.

Podul Khaju are 132 m lungime și 12 m lățime. La bază sunt deschise 21 de ecluze, cu o lățime de 3 m. Cel mai propice moment al zilei pentru a vizita podul este seara, când este iluminat dar noi nu l-am putut vedea așa…Parcuri frumoase, cu flori și păsări, se întind de-a lungul râului, contribuind la senzația de relaxare.

 

On the Nicest Bridge in Esfahan

Khaju Bridge or Pol-e Khaju is known in whole Iran and it is considered to be one of the most beautiful bridge in the world.

There are five old bridges of Safavides architecture in Esfahan and Khaju is one of them. It was constructed in 1650 by Shach Abbas II on the place of an older one, constructed by the Tamerlan’s followers in the 15^th. century. The bridge has two levels and 23 arches, nicely ornamented with traditional Persian mottifs. On the middle there is an octogonal tower, beautifully ornated, used as art galley and teahouse. On the lower level, people come and sit on the stones, hearing the river. Sometime, one of them is singing, as it happened when we were there.

Zayandeh River springs from the Zagros Mt. and has more than 400 km.