Când zilele încep ușor-ușor să se încălzească, toți copacii sunt deja înverziți și lalelele multicolore și narcisele îmbracă straturile din fața caselor și din parcuri, dorul de ducă începe să tragă de mine, amintindu-mi că lumea largă mă așteaptă. Nici … Continue reading
Category Archives: Ungaria/Hungary
Pentru că nu conduc mai mult de 400-450km într-o zi de vacanță, am ajuns să văd în treacăt mai multe orășele, din diverse țări, unde am poposit peste noapte, în drum spre unul dintre obiectivele mele. Astfel am ajuns anul … Continue reading
Chiar în spatele Monumentului Eroilor se află un alt punct de atracție, mult vizitat. Este vorba despre Castelul Vajdahunyad, apărut tot în 1896, cu ocazia expoziției Milleniumului. Silueta ni se pare foarte cunoscută! Da, într-adevăr, construcția a avut ca model … Continue reading
Piata Eroilor a fost unul dintre primele locuri pe care le-am văzut încă de la prima mea excursie la Budapesta. De atunci am revenit de mai multe ori fiindcă locul are mai multe atracții, precum Muzeul de Artă, Galeriile de … Continue reading
Kesckemet se afla la doar 86 km de Budapesta si ca sa ajungi acolo trebuie sa parcurgi vreo 12 km in afara autostrazii M5. Am trecut mereu grabita prin acest loc, simtind apropierea de casa, dar acum am decis sa … Continue reading
Cu un autobus am ajuns repede in Piata Kossuth, langa cladirea Parlamentului, un alt colt frumos al Budapestei. Nu era prea multa lume aici dar, majoritatea, erau iesiti ca si noi la soarele d eprimavara si adastau pe banci sau … Continue reading
In weekend am fost sa-mi conduc fiica la aeroportul din Budapesta, de unde Wizz-ul zboara si spre Stockholm (aviz amatorilor) si mi-am permis cateva ore de plimbare in oras. In centru, pe strada Nagymezo ce intersecteaza cunoscutul bulevard Andrassy – … Continue reading
La intoarcerea de la Seul, am avut la dispozitie o jumatate de zi in Budapesta, asa ca m-am dus sa vad Szentendre, un mic orasel din apropiere, devenit un loc al boemei artistice a capitalei si al turistilor, mai ales … Continue reading
Unii ii spun Gaudi maghiar, altii il numesc Gaudi estului european. Oricum l-ar numi, Odon Lechner este creatorul stilului maghiar Art Nouveau, numit si secession maghiar. Operele sale pot fi admirate nu doar la Budapesta, ci si la Szeged si … Continue reading
Am continuat “vanatoarea” de edificii Art Nouveau si astfel am gasit Casa Bedo sau Casa stilului secession ungar, de pe strada Arany Janos. Pacat ca era inchisa si nu am putut sa o vizitez! A fost construita in 1903 si … Continue reading