According to the internet, the Ostrog Monastery is the greatest pilgrimage place for the Orthodox Christians. The monastery was built in the XVIIth century by Vasilii Bishop, whose relicts are enshrined in the little bell tower of the monastery. Running of the Turks and wanting to protect their religion, the monks retreated to the bare cliff and they had nothing else to do than build their church into the rock.


A stair with walls adorned with mosaics, depicting different saints, led to the little balcony of the tower. The landscape seen from up there is beautiful.

On our way back, we stopped to the first complex of churches, and I visited a little one, where nobody was in. Despite of this lack of interest, I admired the saints, the founders, and a little group of Montenegrin peasants, painted on a blue background, which reminded me on the color the old houses in Maramures county (Romania) are painted.

La Manastirea Ostrog se poate ajunge de pe soseaua Podgorica-Niksic, fie de la Podgorica (cca. 50 km), fie de la Niksic (cca.15 km). Soseaua este foarte buna si peisajele frumoase, masina fiind undeva, sus, deasupra vaii adanci ocupata de Campia Bjelopavlic, strabatuta de linistitul rau Zeta. Dupa ce parasim insa soseaua pentru a ne angaja pe drumul spre manastire, povestea se schimba. Un drum ingust, la inceput destul de bine asfaltat dar nemarcat inca si mai apoi cu denivelari, pietris marunt si alte asemenea “placeri”, la care se adauga faptul ca mai sus nu exista nici un fel de parapet, care sa te fereasca macar psihologic de valea foarte adanca din dreapta!  Un gen de drum pe care n-as mai vrea sa merg! Acum cativa ani, cand am plecat in insula Lefkada din Grecia, multi scriau pe forumuri ce infricosator e drumul ingust pe care abia-abia se pot strecura doua masini, daca se intalnesc…Cred ca autorii nu fusesera niciodata la Ostrog…

Stiam ca se poate urca cu masina pana la manastire dar, cand mai aveam doar cativa km, doi cerberi coborasera deja o bariera si ne-au indrumat, fara multa vorba, spre o parcare inca neterminata, mult mai jos decat manastirea. La ora la care nici nu mai puteam gandi bine din cauza caldurii, am lasat masina in plin soare, in parcare, si ne-am angajat in urcus mai abrupt pe o carare de padure, spre manastire. Si asta in timp ce, pe sosea masinile urcau fluierand spre manastire?! Chiar n-am inteles care a fost faza cu bariera aia si n-am fost doar noi, ci vreo 2-3 masini inca!

In sfarsit, am ajuns sus! Inainte de orice altceva a trebuit sa ne tragem mai intai sufletul, sa bem din apa rece de la fantana de langa manastire si abia apoi sa ne incepem explorarea. Multa lume sta intinsa la umbra, pe sub copacii de pe terasa din fata manastirii. Altii, se inghesuie in micul magazin, sa cumpere icoane.

Conform informatiilor gasite pe internet, aceasta manastire reprezinta cel mai mare centru spiritual din Muntenegru, fiind – in acelasi timp – si cel mai vizitat loc de pelerinaj ortodox din Balcani. Ea a fost fondata in secolul al XVII-lea de catre Mitropolitul Vasilii, proclamat sfant si facator de miracole. Relicvele sale sunt expuse acolo, in mica clopotnita a manastirii.

Ce impresioneaza aici este faptul ca acei calugari care s-au retras din calea turcilor, pentru a-si apara credinta, nu au mai avut pana la urma unde sa se ascunda decat chiar in munte, asa ca mica bisericuta, din care se mai vad doar bolti innegrite de fumul lumanarilor, a fost sapata in stanca. Daca privesti profilul ei, ea depaseste doar cu putin suprafata aproape neteda a peretelui de stanca prabusit din  Muntele Ostrog (2000 m alt.).

La coborare am oprit la primul complex si am vizitat o mica biserica parca nebagata in seama de nimeni, fiindca era pustie. Inauntru insa sfintii, ctitorii si chiar un grup de tarani muntenegreni stateau la sfat pe un fundal “albastru ca ceriu”, cum sunt casele noastre batranesti din Maramures.

La coborare, undeva la o bifurcatie, o tabla indicatoare veche, a carei semnificatie a fost ajustata de cineva, mi-a amintit ca Podgorica, capitala statului Muntenegru, a fost pana nu demult, Titograd. In Balcani, lucrurile se schimba repede. Si istoria.