Jurnal norvegian. Ziua 7

Travel Blog >> Europa , Norvegia/Norway >> Jurnal norvegian. Ziua 7

Alesund era în programul nostru de vizitare, sub forma unei scurte opriri, dar cu o zi înainte ghidul nostru evitase cu măiestrie acest lucru, crezând probabil că vom uita. Eram un mic grup de nemulțumiți în autocar, fiindcă asemenea lucruri se mai petrecuseră în celelalte zile, așa că am insistat cu fermitate să intrăm în Alesund și să-l vedem măcar un pic. Până la urmă, s-a convenit asupra unei pauze de două ore.

Desigur că mi-ar fi plăcut să stăm o zi acolo, dat fiind interesul meu pentru Art Nouveau. Nu mi-ar fi displăcut nici să pot urca pe muntele Aksla și să văd întregul oraș, îmbrățișat de mare, de sus. Dar, până la urmă. m-am mulțumit și cu atât.

După cum se poate vedea din fotografii, vremea “ținea” cu noi, doar atât cât să nu plouă!

Alesund este al 9-lea oraș ca mărime din Norvegia, cu cca. 60000 de locuitori. Ca frumusețe însă, mulți nu ezită să-l plaseze pe primul loc. Așezat pe 7 insule înconjurate de fiorduri, orașul oferă numeroase obiective și posibilități de petrecere a timpului, așa că și o ședere de 3-4 zile nu ar rămâne aici fără folos.

Pe lângă vizitarea orașului în sine, croazierele pe fiorduri, vizitarea unor faruri precum Molja sau Alnes, urcatul pe Aksla sau la Fjellstua pentru a vedea împrejurimile, vizita la unul dintre cele mai mari acvarii din Norvegia, constituie doar câteva obiective cu a căror vizitare îți poți umple ziua. Una dintre insule, Runde, este un adevărat sanctuar pentru păsări, unde printre musafiri se numără întotdeauna și simpaticul puffin.

Alesund este însă cunoscut mai ales pentru arhitectura Art Nouveau a caselor sale. In 1904, un puternic incendiu a distrus cele 800 de case din lemn, lăsându-i pe cei 11000 de locuitori de atunci, fără adăpost. Pentru a preveni pe viitor asemenea nenorociri, s-a luat hotărârea construirii caselor din piatră. Peste 320 de clădiri, alcătuind în centrul orașului o zonă compactă, au fost construite atunci.

In fosta Farmacie Lebăda, construită între 1905-1907 de către arhitectul Hagbarth Martin Schytte-Berg, a fost amplasat Muzeul Art Nouveau al orașului, precum și Galeria de Artă KUBE. Păcat că timpul nu ajunge pentru o vizită!

M-am plimbat pe străzile învecinate, mereu cu ochii pe ceas, să nu întârziu la adunarea de la autocar. Casele frumos zugrăvite, fiecare în alt stil, mă îndeamnă să merg mai departe, după colțul ăla dar după celălalt, cum o fi? Nu-mi place să fiu constrânsă de timp, mai ales într-un loc în care doream de mult să ajung…

E bine că am reușit să ne facem cât de cât o idee despre ce am putea face în Alesund fiindcă, cine știe, unii dintre noi se vor întoarce cândva aici sau, de ce nu, unii cititori ai blogului s-ar putea inspira din ceea ce au văzut aici.

Norwegian Journal. Day 7

Alesund, one of the most beautiful town in Norway, was in our trip programme as a short stop. Two hours offered us some impressions which could later influence the decision to come again and stay longer. Who knows?

Spread on seven islands, the town which numbers over 60000 inhabitants, has one of the largest aquarium in the country, at least two lighthouses can be seen, cruises on the numerous fjords are waiting nature lovers, panoramic platforms near the town, are few of the objectives in Alesund.

But why is it famous in Norway?The compact center of houses built in Art Nouveau style is the principal attraction. An Art Nouveau Museum is also interesting there. This center was built after a big fire destroyed over 800 wooden houses, in 1904. A decision was taken then, to build resistant houses, made of stone and bricks and so such tragedy will not happen again!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Post

Fostul cartier al Palatului Imperial din Poznan, acum zonă studenţească

După amiaza Zilei Europei (9 mai) am petrecut-o în preajma fostului Palat Imperial, acum o…

Plimbare prin centrul Timisoarei

Yesterday, because the weather was still fine, I strolled through the old part of the…

Capitala Cretei, Heraklion

Cu o suprafață de 8450 kilometri pătrați, Creta este a cincea insula, ca mărime, a…