Existența Muzeului Maihaugen în Lillehammer se datorește lui Anders Sandvig, dentistul orașului, care s-a stabilit aici în 1885. In curând, el a început să colecționeze tot felul de obiecte vechi, din dorința ca ele să rămână acolo, nu să fie duse în capitală, la un muzeu național. Clădirile și obiectele achiziționate au fost plasate mai întâi în grădina sa.
Muzeul a fost deschis în 1904, iar Sandvig a fost directorul său până în 1946.
In prezent, el adăpostește peste 200 de clădiri, datând din secolul al XIII-lea, până în zilele noastre.
Garmo Stave
Aproape de intrarea modernă (unde se află și un mic muzeu al Jocurilor Olimpice), vedem mai întâi biserica din lemn, tipic norvegiană, din secolul al XIII-lea, adusă la muzeu în anul 1921, din Garmo, Lom. Altarul și amvonul sunt încă cele originale, deși biserica a fost reconstruită de câteva ori.
amvon
Muzeul se întinde pe multe hectare, mai multe decât avem noi timp la dispoziție, să vizităm! Fiecare o ia în direcția dorită, urmând să se întâlnim în locul și la ora stabilite de ghid.
Din loc în loc, casele aduse din diverse locuri ale Norvegiei și aparținând unor perioade diferite (ca an de construcție), sunt deschise vizitatorilor, care se pot familiariza cu mobilierul, aranjamentul sau diverse obiecte ale câte unei epoci.
Inainte de a părăsi muzeul și a încheia o plimbare frumoasă printr-o pădure de mesteceni, aș vrea să vă mai spun ce am aflat despre acest obicei interesant de a acoperi casa, cu iarbă?!
Răspunsul este unul foarte simplu: acest procedeu, pe lângă faptul că dă casei posibilitatea de “a se pierde” în peisaj, îi asigură și o foarte bună izolație, care oferă răcoare vara și căldură iarna. Pentru a se obține aceste efecte, acoperișul este acoperit cu coajă de mesteacăn, deasupra căreia se pune turba și iarba.
Mulți norvegieni, care consideră acest obicei o moștenire culturală, folosesc tehnica și la casele lor de vacanță. Pentru că iarba trebuie îngrijită pentru a avea un aspect frumos, se cosește. Unii, mai haioși și care vor să atragă astfel și turiști, urcă câte o capră pe casă, care să pască iarba…Și acest lucru mi-a adus aminte de Coombs, Canada, unde chiar acest lucru constituia un element de atracție și devenise o emblemă a orășelului!
Coombs, Canada – august 2005
