Vă mai amintiți, poate, că în prima mea zi la Roma, când am vizitat Centrale Montemartini, am cumpărat un bilet care îmi asigura intrarea și la Muzeele Capitoline (13.50 euro). Aflându-mă deci în Piazza Venezia, m-am îndreptat spre celebra scară Coordinata, care urcă în Piazza Campidoglio, cea proiectată de Michelangelo, în 1536.
Acolo, călare pe calul său, străjuiește împăratul Marcus Aurelius (în curând, voi vedea și originalul statuii, în Palazzo Conservatori, una dintre clădirile Muzeelor Capitoline). Aceasta este singura statuie ecvestră de bronz, din Antichitate, care s-a păstrat.
Palazzo dei Conservatori (sec. 16) și Palazzo Nuovo (sec.17), cu minunatele lor colecții de sculptură antică dar și alte comori artistice, își așteaptă vizitatorii în ceea ce reprezintă unul dintre cele mai vechi muzee din Roma și chiar din Europa. Palazzo dei Senatori (sec.12-13) este sediul Primăriei Romei.
La baza colecțiilor muzeale stă cea a Papei Sixtus al 4-lea care, în 1471, a donat orașului colecția sa de statui antice din bronz. De atunci, colecțiile s-au mărit continuu, muzeul a achiziționat și alte construcții (cum ar fi Palatul Caffarelli Clementino și Centrale Montemartini) pentru a le expune și muzeul de pe Capitoliu a devenit arhicunoscut și căutat de turiștii iubitori de artă din întreaga lume.
Apropierea sa de Forul Roman și de Colloseum, precum și de numeroase alte obiective turistice, face din Colina Capitolină un centru de interes care te poate ține ocupat câteva zile!
Muzeul este deschis zilnic, între 9.30-19.30 și un bilet de intrare costă 15 euro. Bagajele mari trebuie lăsate toate în vestiarul de la intrare, pentru care vă trebuie o monedă de 1 euro. O cafenea, care asigură și spectaculoase panorame romane, vă oferă cafea, băuturi răcoritoare și mici gustări care să vă susțină în cele câteva ore pe care le puteți petrece aici.
Incepem așadar vizita la Muzeele Capitoline în Palazzo dei Conservatori, aflat la dreapta statuii ecvestre. In curte, vedem imediat resturile statuii Colosul lui Constantin, aduse aici de Michelanagelo. Inițial, statuia s-a aflat în Forumul Roman, în Basilica lui Maxentius. Făcută din bronz în exterior și din cărămidă și lemn la interior, statuia a fost vandalizată la sfârșitul Antichității, pentru bronz. Constantin a fost primul împărat roman convertit la creștinism. El s-a născut în localitatea Nis (Serbia) de astăzi.
Etajul întâi, unde se află apartamentele magistraților, impresionează prin culoarea frescelor, tablourilor numeroase, tavanelor meșteșugite și prin obiectele de artă pe care le întâlnim aici.
Bronzuri din colecția lui Sixtus al 4-lea, precum Băiatul cu spin, încântă privirea, alături de alte exponate.
Sala lui Achile, Sala Vulturilor, sălile Castellani expun alte comori, precum ceramica de Corinth sau cea provenită din Sicilia și Etruria, sarcofagele din Etruria, table din marmoră care atestă acordarea cetățeniei Romei pentru Petrarca, Tizian, Michelangelo, Bernini, reconstituirea unui car pentru transportul celor înstăriți sau a calului de origine greacă (sec. 5 î.Ch.), descoperit în urma unor excavații făcute în Trastevere, în 1849.
In exedra de sticlă (platformă semicirculară, poate fi acoperită de un dom semicircular), construită de Carlo Aymonino, sunt expuse câteva dintre statuile valoroase ale muzeului. Mulți vizitatori fac aici un popas mai îndelungat.
E bine să aruncăm din când în când câte un ochi și pe fereastră, deoarece putem vedea frumoase panorame ale Romei (inclusiv de pe terasa cafenelei).
Intre primul și al doilea etaj, pe scara scara principală sunt expuse câteva panouri cu basoreliefuri, care au împodobit cândva un arc de triumf și care îl reprezintă pe Marc Aurelius (cucerirea germanilor, triumf).
E greu să vezi chiar totul în acest muzeu uriaș, așa că trebuie să fii selectiv dacă îi aloci doar 3-4 ore. Ca și în alte muzee mari ale lumii și aici trebuie să vii de câteva ori și atunci să te concentrezi pe o parte anume.
Ca să te duci în Palazzo Nuovo nu trebuie să ieși neapărat în piață și să o traversezi. Poți alege să mergi pe la subsol, prin fostul Tabularium (arhivele Romei) și să vezi urme ale Romei vechi, inclusiv ruinele unui templu. Există aici și o mică terasă, care oferă priveliști excelente ale Forului roman.
Palazzo Nuovo, care a fost proiectat în întregime de Michelangelo, este mult mai simetric decât Palazzo dei Conservatori. Am vizitat aici doar parterul, care prezintă colecții de sculptură organizate în săli precum Sala filosofilor, Sala împăraților, etc. Sunt expuse busturi mai ales de o rară expresivitate artistică. Ultima, de exemplu, prezintă 67 busturi care ne demonstrează evoluția artei potretistice sculpturale.
Acestea au fost cele mai importante exponate, pe care el-am reținut în vizita mea la muzeu. După cum am scris deja, există încă multe altele. Dacă Timpul va fi bun cu mine, poate voi avea ocazia să mă întorc. Orașul Etern poate fi vizitat oricând.
The Capitoline Museums
Capitoline Museums are one of the oldest in Rome, and even in Europe. Pope’s Sixtus IVth. Collections are the core of the museums, as he donated them to the city in 1471. Since then, they extended, and now the museum acquired new buildings, like Centrale Montemartini and the Caffarelli Clementino Palace to expose all the collections.
The museum is huge, so even if you spend 3-4 hours there (as I did), it’s not possible to see everything. More visits are necessary for this.
Palazzo dei Conservatori (16th. century) and Palazzo Nuovo (17th. century) are the venues of the the bronze and marble collections. They also displays other objects too, like: terracotta, ceramics, paintings, etc.
The museum is open daily between 9.30-19.30, and entrance costs 15 euros. You can buy also a combined ticket, Capitoline Museums+Centrale Montemartini, which costs 13.50 euro and it is good for one week.
There are other attractions too near the museums, like: Colloseum, Roman Forum, Trajan’s Market, Vittoriano, and all the objectives around Piazza Venezia. So, you can plan your time for several days there.
The Capitoline Museums is wonderful.
Victoire d’Alexandre sur Darius,this is amazing painting! It is incredibly beautiful.
Pietro da Cortona,he is a great painter.
Other collections of this museum are also stunning!
Thank you, Kumiko! These museums have very rich collections and seeing them in a single visit is impossible! Like in other great museums of the world, one has to visit more times here too.