Pe lângă faptul arhicunoscut că Trastevere este cartierul boem al Romei, un loc cu o atmosferă deosebită, dată de construcțiile vechi, numeroasele terase cu restaurante și magazine de vinuri precum și micile magazinașe cu suveniruri, Trastevere este un loc de … Continue reading
Tag Archives: istorie
Chiar în prima zi, a primei mele vizite la Roma, în decembrie 2007, am văzut Piețele lui Traian și am vizitat Forul Roman. Numai că atunci spațiul nu era îngrădit cum este acum și te puteai plimba liber printre ruine. … Continue reading
Vă mai amintiți, poate, că în prima mea zi la Roma, când am vizitat Centrale Montemartini, am cumpărat un bilet care îmi asigura intrarea și la Muzeele Capitoline (13.50 euro). Aflându-mă deci în Piazza Venezia, m-am îndreptat spre celebra scară … Continue reading
O curiozitate a Romei sunt așa numitele statui vorbitoare sau statue parlanti. Ele au apărut în secolul al 16-lea, pe fondul creșterii nemulțumirii maselor față de cei care le conduceau și le hotărau soarta. Versuri satirice și epigrame erau lipite … Continue reading
Muzeul de Arheologie din Heraklion este considerat unul dintre cele mai importante muzee ale Europei, al doilea din Grecia ca importanță, după cel din Atena, datorită exponatelor sale valoroase, legate de cultura minoică. El a fost ridicat pe locul unei … Continue reading
Siena, alături de Roma, Florența sau Veneția, este unul dintre cele mai vechi orașe din Italia. Se află în nordul regiunii Toscana și numără aproximativ 54500 locuitori. Până la un punct, istoria ei este istoria multor orașe din Toscana. Inițial, … Continue reading
In ziua în care ne-am mutat cu cazarea de la Ayia Napa la Limassol, am făcut o incursiune în Ciprul de Nord, în partea turcească, pentru a vizita Famagusta. Inainte de a ajunge acolo, ne-am oprit să vizităm ruinele de … Continue reading
Aflat în Patrimoniul Cultural UNESCO și Capitală Culturală Europeană în 2017, orașul Paphos – cu cei peste 30000 de locuitori ai săi – se află în partea de est a insulei Cipru, adică acolo unde am aterizat pentru excursia noastră. … Continue reading
Se știu puține lucruri despre istoria orașului până în 1020. El apare în anul 528, în planul de apărare a Imperiului Bizantin al Impăratului Justinian. Numele de Ioannina apare abia în secolul 7. Se presupune că provine de la o … Continue reading
In partea de nord a Insulei fără nume de pe Lacul Pamvotida din Ioannina, se afla în secolul al 15-lea Mănăstirea Sf. Panteleimos. Aceasta a fost distrusă în anul 1800 prin căderea unei stânci. A mai rămas în picioare o … Continue reading