Puțini dintre cei care vizitează Budapesta știu că, la nici 30 de km de ea, se află un frumos palat regal, care a aparținut împărătesei Sissy. Noi l-am vizitat primăvara aceasta, în drumul nostru de la Vișegrad la Eger.
Localitatea Godollo este una nu prea mare (30000 locuitori) dar asta nu o împiedică să fie oraș universitar. Aici se află principala Facultate de Agricultură din Ungaria.
Scurtă istorie a palatului
Palatul, construit începând cu anul 1735 pentru contele Grassalkovich I (i se mai spune și Palatul Grassalkovich), este cel mai mare palat baroc din Ungaria și al doilea ca mărime în Europa, după Versailles. Familia a stăpânit palatul timp de aproape 100 de ani. Apoi, a avut diverși proprietari, a adăpostit trupele de revoluționari în 1849 și a fost spital pentru răniții din războiul prusaco-austriac (1866).
In 11 mai 1867, împărăteasa Elisabeta a Austriei, cunoscută sub numele de Sissi, a vizitat pentru prima dată palatul și s-a îndrăgostit de acest loc. Ceva mai târziu, când s-a format Austro-Ungaria și ea a devenit și regină a Ungariei, statul maghiar a cumpărat palatul și l-a dăruit reginei sale, drept dar de încoronare. Totul a fost renovat și Sissi a început să petreacă tot mai mult timp aici, în special primăvara și toamna.
După moartea sa, în 1898, împăratul Franz Joseph nu a mai prea vizitat palatul și, după independența câștigată în 1918, Ungaria l-a trecut în administrarea Ministerului de Finanțe.
Intre cele două războaie a locuit aici regentul Horthy, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a devenit sediul Wermachtului nazist. Deși bombardat, nu a fost avariat prea rău dar a fost jefuit.
După război a devenit casă de bătrâni și deși, în 1951, a dobândit statut de monument, a rămas oarecum în paragină. Abia în 1990 toate instituțiile au fost evacuate din palat și a început renovarea.
Din 1996 a fost deschis pentru vizitare și a devenit unul dintre cele mai căutate și apreciate obiective turistice din Ungaria.
Palatul este o clădire cu opt aripi, în formă de dublu U. Pe lângă palatul propriu-zis aici se află o biserică, oranjeria, grajdurile și sala de călărie, o seră de flori.
Expoziția permanentă a palatului cuprinde un număr de 31 de camere, din cele 136 ale sale (dintre acestea, 67 erau pentru personal).
Era Grassalkovich, reprezentată de trei generații, ocupă 6 camere.
In palat, împăratul și împărăteasa Austriei (în același timp regale și regina Ungariei) dispuneau de apartamente proprii. Deși reședință imperială, aceasta era simplă, mai sobră decât palatele vieneze, radiind acel “gemuetlich” austriac, destul de greu de tradus. Accentul era pus pe comfort, nu pe grandoare.
Franz Joseph și-a dorit o zugrăveală galbenă și un tapet gri, din mătase. Sissy a adus și aici culoarea sa preferată, violetul. Cum palatal a suferit mai multe transformări li renovări, mai târziu ambele zone au fost decorate în alb, roșu (culorile Austriei) și auriu (distincția imperială).
Sissy se simțea aici minunat, se simțea liberă de constrângerile curții imperiale de la Viena. Acest lucru reiese și dintr-o scrisoare adresată mamei sale:”Aici găsesc puțină pace, fără rude, fără să mă deranjeze cineva, în timp ce acolo, la Viena, e toată mulțimea imperială! Nimic nu mă plictisește sau nu mă constrânge aici, pot trăi ca la țară, pot să mă plimb sau să călăresc singură!”
Statisticile arată că împărăteasa a petrecut 2663 de zile în Ungaria, din care 2000 la Buda și Godollo.
Biserica baroc din palat poate fi văzută printr-un geam.
Pe lângă multele tablouri din toate camerele palatului, Galeria Habsburg prezintă multe altele.
Palatul dispune de o grădină englezească, în care se pot petrece multe ore.
Aceasta a fost o vizită făcută oarecum pe fugă, în drum spre Eger dar aici se poate petrece mai mult timp, inclusiv bând o cafea bună în grădină. Dacă ajungeți prin zonă, nu exitați să opriți pentru 2-3 ore măcar.
Royal Palace of Godollo
This article presents the Royal Palace of Godollo, a place much beloved by Sissy or Elisabeth, the reign of Hungary and empress of Austria.
The palace was built in the 18th. century for Count Grassalkovich. His family lived there for three generations, over 100 years. After that, the palace changed the owners many times.
Sissi visited the palace at May, 11, 1867 for the first time. She immediately felt in love with this place, which became one of her favorites.
This is the largest baroque palace in Hungary, and the second one in Europe, after Versailles.